Lifespan de David A. Sinclair

                                                                           

 „Îmbătrânirea este o boală, iar această boală este tratabilă.”

 ~David Sinclair

          Despre autor

        David Sinclair, PhD, este profesor de genetică la Harvard Medical School. A fost numit de publicația Time ”unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni din lume” și unul dintre primii 50 cei mai influenți cercetători din domeniul sănătății. E membru al Federației Americane pentru Cercetarea Îmbătrânirii și a primit numeroase distincții pentru realizările sale științifice.

Îmbătrânirea este un proces complex care în prezent este descris prin diferitele „semne ale îmbătrânirii”. Aceste caracteristici includ pierderea celulelor stem și instabilitatea genetică. David Sinclair propune propria teorie a îmbătrânirii. Teoria acestuia este că îmbătrânim și devenim predispuși la boli pentru că celulele noastre pierd informații.

Această Teorie Informațională a Îmbătrânirii se bazează pe Teoria matematică a comunicării lui Shannon. Așa cum a dovedit cu brio Shannon în ”teorema codificării unui canal zgomotos” este posibil să comunicăm informația aproape fără eroare, atâta timp cât nu depășim capacitatea canalului. Însă dacă informațiile depășesc capacitatea canalului sau sunt expuse zgomotului, ceea ce se întâmplă frecvent în cazul datelor analoge, cea mai bună modalitate de a ne asigura că ajung la receptor este prin stocarea unui set de date de rezervă. În felul acesta, chiar dacă o parte din date sunt pierdute, un ”observator” poate trimite aceste ”date corectoare” unui ”dispozitiv de corectare”, pentru a recupera mesajul original. Așa funcționează internetul. Dacă pachetele de date se pierd, ele sunt recuperate și transmise din nou câteva momente mai târziu, grație Protocolului de Comandă a Transmisiei / Protocolului Internet.

În schița lui Shannon există trei component diferite care au corespondență în biologie:

”Sursa” informației sunt ovulul și spermatozoidul de la părinți.

”Emițătorul” este epigenomul, care tranmite informația analog în spațiu și timp.

”Receptorul” este corpul tău în viitor.

Până la urmă, modelul ADN al tinereții este mereu în noi, chiar și când suntem bătrâni. Așadar cum putem determina celulele să recitească  modelul? Aici este utilă comparația cu DVD-ul. Cu timpul prin uzură, și probabil prin utilizarea necorespunzătoare, informațiile digitale codate sub formă de șanțuri în stratul superior de aluminiu devin neclare din cauza unor zgârâieturi, mai adânci sau mai fine, ceea ce îngreunează  redarea discului de câtre DVD-player. Un DVD conține 48 de kilometric de informații spiralate în jurul discului, de la margine spre centru, astfel că, dacă discul este zgârâiat, găsirea începutului unei noi melodii devine extreme de dificilă.

Situația este asemănătoare cu cea a celulelor, însă mult mai gravă. AND-ul din celulele noastre conține aproximativ aceeași cantitate de informații ca și un DVD, dar asta în 1,82 de metri de AND, împachetat într-o celulă de 10 ori mai mica decât un fir de praf. Spre deosebire de DVD, AND-ul celulelor noastre este umed și vibrează tridimensional. Nu conține 50 de cântece , ci peste 20 000. Nu e de mirare că citirea genelor devine tot mai dificilă pe măsură ce îmbătrânim; îninte de toate, este un miracol chiar și faptul că o celulă găsește gena potrivită.

Știm din experimente că dispozitivul de corecție  a informațiilor biologice are nevoie de niște enzyme, numite enzyme de translocare zece-unsprezece, sau TET, care decupează etichetele metilice ale ADN-ului, aceleșai etichete chimice  care marchează trecerea timpului la cronometrul Horvath. Aceasta nu este o coincidență și indică faptul că ceasornicul de metilare a ADN- ului nu este doar un indicator al vârstei, ci și un coordonator al acesteia.

Teoria Informațională a Îmbătrânirii anticipează că se produce o pierderea informațiilor epigenetice, și nu genetice, sub forma mutațiilor. Prin infectarea șoarecilor cu genele de reprogramare Oct 4, Sox 2 și Klf 4, vârsta celulelor este inversată în enzimele TET, care elimină doar etichetele metilice corecte de pe AND, inversând ceasul îmbătrânirii și permițând celulelor să supraviețuiască și să crească precum cele ale unor noi-născuți. De unde știu enzimele care sunt  etichetele tinereții este un mister. Rezolvarea acestui mister ar echivala cu descoperirea ”obsevatorului” lui Claude Shannon, adică a persoanei care deține datele originale.

De ce este posibil inversarea procesului de îmbătrânire?

Pentru a rezuma o mare parte din carte, autorul sugerează că există trei acțiuni principale care pot preveni sau încetini procesul de îmbătrânire.

 Reducerea consumului alimentar

 Exercițiul fizic

 Expunerea la frig

 

            Mănâncă mai puțin

Prima acțiune este limitarea consumului alimentar și reducerea cantității de aminoacizi din dietă. Postul permite corpului nostru să intre într-o stare de nevoie. Se activează astfel circuitul de supraviețuire, comunicând genelor de longevitate să acționeze așa cum au făcut-o din vremuri imemoriale: să impulsioneze defensive celulară, să mențină organismal în viață în perioadele vitrege, să împiedice boala și degenerarea, să minimizeze schimbările epigenetice și să încetinească îmbătrânirea.

Nu există prea multe dezbateri cu privire la dezavantajele consumului de protein animale. Studiu după studio au demonstrate au demonstrate că dietele alcătuite în mare parte din hrană animal se asociază cu o rată ridicată a deceselor provocate de bolile cardiovasculare și cu riscul de cancer. Carnea roșie procesată este deosebit de nocivă. Crenvurștii, cârnații, șunca și baconul pot fi sensational de gustoase, însă sunt îngrozitor de cancerigene, potrivit sutelor de studii care au demonstrate corelațoe dintre alimentație și cancerul colorectal, pancreatic și de prostate. Carnea roșie conține totdată și carnitină, pe care bacteriile intestinale o transformă în N-oxid-trimetilamină, sau TMAO, o substanță chimică bănuită a fi vinovată de bolile de inimă.

Studiile arată că, atunci când înlocuim proteinele animale cu proteinele vegetale, toate cauzele de deces scad semnificativ. Din punct de vedere energetic, vestea bună este că nu există niciun aminoacid care să nu poată fi obținut din consumul de proteine vegetale. Vestea proastă este că, spre deosebire de majoritatea tipurilor de carne, raportat la gramaj, orice plantă furnizează, de regulă, o cantitate mai mica de aminoaicizi.

Însă din punct de vedere al vitalității, aceasta este o veste grozavă. Pentru că un organism care duce o ușoară lipsă de aminoacizi la nivel general, sau căruia îi lipsește un anumit aminoacid, este supus exact acelui tip de stres care activează circuitul de supraviețuire.

Atunci când enzima mTOR este inhibată, aceasta forțează celulele să consume mai patina energie pentru diviziune și mai multă energie pentru procesul de autofagie, prin care proteinele deteriorate și greșit asamblate sunt reciclate.  Dacă vrei să împiedici ca enzima mTOR să se activeze pre des și prea mult, limitarea consumului de aminoacizi este un bun început, astfel încât inhibarea aceste gene a longevității este în realitate la fel de simplă ca și limitarea alimentație icu produse lactate și carne.

Dacă mâncarea este îndestulătoare, dar nu foarte calorică, o parte din beneficiile de sănătate se pierd. Senzația de foame este necesară  pentru ca restricția caloric să funcționeze, pentru că foamea activează în creier genele care declanșează hormonii de longevitate. Fiindcă nu absența hranei sau vreunui nutrient este cel care activează genele; ci un program moderat de adversitate, hormeza, guvernat de circuitul de supraviețuire, este cel care declanșează și mobilizează defensive celulară, fără a provoca prea multe ravagii.

 

Pune osul la bătaie

Când cercetătorii au studiat telomerii celulelor sangvine provenite de la câteva mii de adulți cu obiceiuri sportive diferite, au remarcat o corelație izbitoare: cei care făceau mai mult efort fizic aveau telomerii mai lungi.

Efortul fizic, prin definiție, implică corpul nostru la stres. Acesta ridică nivelul de NAD, care, la rândul său, activează rețeaua de supraviețuire, ce ridică producția de energie și determină mușchii să-și dezvolte capilare suplimentare pentru transportul oxigenului. Reglatorii de longevitate AMPK, mTOR și sirtuinele sunt îndreptate în direcția corectă prin intermediul mișcării, construind noi vase de sânge, îmbunătățind sănătatea cardiacă și pulmonară, întărind condiția fizică și, da, lungind telomerii. SIRT1 și SIRT 2, de exemplu, contribuie la lungirea telomerilor, pe care apoi îi împachetează, protejându-i de degradare.

Vestea bună este cănu trebuie să facem mișcare ore în șir. Un studiu recent a descoperit că cei care aleargă între 6,5 și 8 km pe săptămână – pentru majoritatea oamenilor aceasta este o cantitate de effort care însumează  15 minute pe zi – reduc riscul de deces cauzat de atacul de cord cu 40% și riscul general  de deces cu 45%. Aceasta este un efect uriaș.

Un lucru este clar: multe dintre genele de longevitate activate de mișcare sunt responsabile de beneficiile de sănătate ale efortului fizic, cum ar fi extinderea telomerilor, dezvoltarea de microvase de sânge noi pentru transportul oxigenului și impulsionarea activității mitocondriilor, care ard oxigenul pentru a produce energie chimică. Cu alte cuvinte: efortul fizic activează genele, pentru a ne reîntineri la nivel celular.

Frontul rece

Pe măsură ce oamenii de știință și-au îndreptat tot mai mult atenția către impactul aportului redus de hrană asupra organismului uman, a devenit clar că restricția calorică are efect asupra reducerii  temperaturii de bază a corpului.

Sirtuinele sut activate de frig, care, la rândul lor, activează țesutul adipos bun al spatelui și al umerilor noștri. Cunoscută și sub denimirea de ”grăsime brună”, s-a crezut până de curând că această substanță bogată în mitocondrii se găsește doar la sugari. Acum s-a descoperit că se găsește și la adulți, deși cantitatea acesteia scade cu vârsta. Cu timpul, devine din ce în ce mai greu de găsit; se amestecă cu grăsimea alba și se împrăștie neuniform în tot corpul. Studiile au demonstrate că animalele cu grăsime brună din abundență sau cele supuse unor temperature scăzute, care să le facă să tremure, timp de trei ore pe zi, au o cantitate mai mare de sirtuine mitocondriale, UCP-stimulante, SIRT3, și înregistrează rate semnificativ scăzute de diabet, obezitate și Alzheimer.

Puțină adversitate și stres sunt benefice pentru epigenomul nostru, întrucât stimulează genele longevității. Activează AMPK, inhibă mTOR, impulsionează nivelul NAD și activează sirtuinele – echipa de intervenție în caz de dezastru – pentru a ține pasul cu gradul normal de uzură provocat de viața pe planeta Pământ.

Însă ”normalul” este termenul-cheie aici, pentru că, atunci când vorbim despre îmbătrânire, ”normalul” este sufficient de rău. Când sirtuinele trebuie să reacționeze prea mult la dezastre, mai ales la cele care provoacă rupture ale ADN-ului dublu-catenar, acești semnalizatori epigenetici sunt obligați să-și părăsească posturile și să se îndrepte către alte locuri din genom, unde s-au produs rupturile ADN. Uneori se întorc acasă. Alteori, nu.

Nu putem preveni toate deteriorările ADN – și nici nu vrem asta, pentru că acestea sunt esențiale pentru funcția sistemului imunitar și chiar pentru consolidarea amintirlor noastre – însă vrem să prevenim deteriorările suplimentare.

 

Cele trei căi principale ale longevității, mTOR, AMPK și Sirtuinele, au evoluat pentru a proteja corpul nostru în clipele de restriște, prin activarea mecanismului de supraviețuire. Când sunt activate, fie prin reducerea cantității de calorii sau a celei de aminoacizi din alimentație, fie prin efort fizic, organismele devin mai sănătoase, mai rezistente la boală și mai longevive. Moleculele care modifică aceste căi, cum ar fi rapamicina, metformina, resveratrolul și stimulenții NAD, pot imita beneficiile unei alimentații sărace în calorii și ale efortului fizic și prelungirea duratei de viață a anumitor organisme.

Resveratrolul este produs în cantități mai mari de struguri și de alte plante care trăiesc în condiții de stres. Știm, de asemenea, că numeroase alte molecule care promovează sănătatea și derivatele chimice ale acestora sunt produse din abundență de plantele stresate; obținem resveratrolul din struguri, aspirina din coaja de salcie, metformină din liliac, epigalocatehină din ceaiul verde, cvercetolul din fructe și alicina din ustruroi. Aceasta este o dovadă a xenohormozei – ideea conform căreia plantel stresate produc substanțe chimice pentru ele însele, prin care le transmit celulelor lor să se domolească și să supraviețuiască.

Dacă este adevărat, asta înseamnă că, atunci când vrem să obținem medicamente naturiste, ar trebui să le căutăm în ambietele stresate: în plantele stresate, în ciupercile stresate și chiar în populația microbiomului stresat din intestinal nostrum. Teoria este valabilă totodată pentru alimentele pe care le consumăm; plantele care sunt stresate au concentrații mai mari de molecule xenohormetice, care ne pot ajuta în activarea propriului circuit de supraviețuire. Caută alimentele intens colorate, pentru că moleculele xenohormetice sunt adesea galbene, roșii, portocalii sau albastre. Un alt beneficiu: au, de regulă, gust mai bun. Cele mai gustoase vinuri din lume sunt produse în solurile uscate, expuse la soare, din soiuri de struguri sensibile la stres, precum Pinoit Noir; după cum ați ghicit probabil, aceștia conțin cele mai mari cantități de resveratrol. Cele mai savuroase căpșuni sunt cele mai stresate prin limitarea perioadei de hrănire cu apă. Și, după cum poate depune mărturie oricine a cultivat vreodată legume, cele mai bune salate provin de la plantele expuse la o combinație intermitentă de frig și căldură.

S-a descoperit că resveratrolul este foarte puternic și solubil în intestinal uman, două atribute pe care trebuie să le aibă majoritatea medicamentelor pentru a trata eficient bolile. În ciuda limitărilor sale ca medicament, acesta a furnizat o primă dovadă importantă că o moleculă poate oferi beneficiile restrictive icalorice, declanșând o cursă globală pentru descoperirea altor molecule care ar putea amâna îmbătrânirea. În cele din urmă, cel puțin în cercurile științifice, încetinirea îmbătrânirii cu ajutorul unui medicament nu mai este considerate o nebunie.

Un alt STAC este NAD. Față de celelalte STAC, NAD are avantajul că impulsionează activitatea tutror celorlalte șase sirtuine.

S-a  dovedit că NAD este un produs al vitaminei B3, niacina, deficient severă a căreia provocând inflamația pielii, diareea, demență, leziuni cutanate, și în cele din urmă, moartea. Întrucât NAD este folosit de peste 500 enzime diferite, în lipsa lui, am fi cu toții morți în 30 de secunde. Acesta este un reglatorul principal al mai multor procese biologice majore, inclusiv, îmbătrânirea și boala. Asta pentru faptul că NAD acționează pe post de combustibil pentru sirtuine. Fără sufficient NAD, sirtuinele nu funcționează eficient: nu pot îndepărta grupurile acetile de pe histone, nu pot amortiza genele și nu pot prelungi durata de viață.

Această moleculă nu doar că transforma șoarecii bătrâni în ultramaratoniști; s-au folosit și șoareci tratați cu NMN în studiile care le-au testat echilibrul, coordonarea, viteza, forța și memoria. Mononucleotide nicotinamidă i-a transformat în echivalenții unor concurenți la American Ninja Warrior. Alte laboratoare au arătat că NMN poate oferi protective împotriva leziunilor renale, neurodegenerării, afecțiunilor mitocondriale și a unei boli ereditare numite ataxia lui Friedreich, care-i condamnă pe unii tineri active, la 20 de ani, la scaunul cu rotile.

Între timp pe un traseu paralel, cercetătorii au dezvoltat o substanță chimică numită mononucleoida nicotinamidă, sau NMN, un compus produs din celulele noastre și care se găsește în alimente precum avocado, broccoli sau varză, în organism, NR este convertit  în NMN, care apoi este transformat în NAD.

NAD ar putea reface ovarele deteriorate sau în curs de deteriorare. NAD poate reface fertilitatea la șoarecii bătrâni care și-au pierdut toate ouăle în urma chimioterapiei sau după ce au parcurs ”musopauza”

Care este molecula superioară: NR sau NMN? S-a descoperit că NMN este mai stabilă decât NR și s-au depistat la șoarecii de experiment niște beneficii de sănătate neobservate la cei care au primit NR. Până în present nu s-a înregistrat nicio urmă de toxicitate.

Știm că stimulentele NAD sunt un tratament eficient pentru o largă varietate de afecțiuni și că acestea prelungesc viața chiar și când sunt administrate în fazele târzii ale existenței. Știm, de asemenea, că în ceea ce privește peisajul epigenetic, că acestea funcționează prin crearea unui nivel corespunzător de stres – suficient încât să împingă genele noastre la longevitate, pentru a suprima modificările epigenetice și a menține programul tinereții. Pentru a face asta, NMN și alte molecule ale vitalității, printre care metformina și rapamicina, reduc acumularea de zgomot care provoacă îmbătrânirea, restabilind astfel programul.

Totodată, trebuie să ne amintim ce face NMN: stimulează NAD și impulsionează activitatea enzimelor SIRT₂, o formă umană de drojdie Sir₂ care se găsește în citoplasmă. SIRT₂ controlează procesul prin care se divide un ou imatur, astfel încât doar o singură copie a cromozomilor mamei rămâne în oul final, pentru a face loc cromozomului tatălui. La șoarecii în vârstă, în lipsa NMN sau a unei cantități suplimentare de SIRT₂, ouăle lor sunt distruse. Perechile de cromozomi se destramă în mai multe direcții, nu doar în două. Dar dacă femelele șoarece sunt injectate cu NMN timp de câteva săptămâni, ouăle lor arată imaculat, identice cu cele ale șoarecilor tineri.

Mai trebuie să reținem un lucru important: NMN nu este nicidecum singura moleculă de longevitate care se anunță promițătore în acest domeniu. Metformina este deja folosită pe scară largă pentru îmbunătățirea ovulației femeilor cu cicluri menstruale rare sau prelungite ca urmare a sindromului ovarian polichistic. Între timp, cercetările emergente demonstrează  că inhibarea țintei rapamicinei la mamifere, sau mTOR, ar putea menține, de asemenea, funcția ovariană și fertilitatea pe parcursul chimioterapiei, în vreme ce aceeași cale genetică poate juca un rol important în fertilitatea pe parcursul chimioterapiei, în vreme ce aceeași cale genetică poate juca un rol important în fertilittea masculine, ca element central în producția și dezvoltarea spermei.

Trebuie să supunem constant îndoielii presupunerile pe care se întemeiază manualele medicale. Una dintre aceste presupuneri este că bărbații și femeile sunt, în esență, la fel. Ne apropiem cu toții, încet-încet, de momentul rușinos în care va trebui să recunoaștem că, în majoritatea istoriei noastre medicale, tratamentele și terapiile s-au bazat pe ce funcționează cel mai bine pentru bărbați, îngreunând astfel obținerea unor rezultate clinice sănătoase pentru femei. Bărbații nu doar că diferă de femei în câteva locuri din genom; ci au un cu totul alt cromozom.

Regimul lui David Sinclair:

·        1 gram de NMN

·        1 gram de resveratrol

·        1 gram de metformin

·        doză zilnică de vitamina D, vitamina K2 și 83 mg de aspirină

·        a renunțat la deserturi

·        încearcă să sară peste o masă a zilei

·        a adoptat o dietă în general vegetariană

·        merge mult pe jos, inclusiv urcă scările, și merge la sală cu fiul său.

 Nota bene: David Sinclair nu este medic, ci cercetător. Deși este bucuros să-și împărtășească regimul, el avertizează că:

 Ceea ce face el nu este neapărat sau chiar probabil ceea ce ar trebui să faci.

 El nu știe dacă ceea ce face va funcționa.

 Nu există un tratament anti-îmbătrânire care a fost supus unor teste riguroase pe termen lung.

Șarmul discret al intestinului - Giulia Enders

 

Tractul digestiv, care începe în gură, este una dintre cele trei rețele majore care ne structurează funcțiile vitale (împreună cu sistemul sanguin și sistemul nervos). Transformă ceea ce ingerăm într-o sursă de energie și tot felul de nutrienți și vitamine care asigură buna funcționare a organismului nostru. Este cea mai importantă poartă a corpului nostru către lumea din jurul nostru (bună și rea), iar una dintre marile surprize ale cărții este măsura în care influențează fenomenele care depășesc cu mult digestia dificilă.

In primul rând prin sânge, care permite nutrienților buni transformați de intestin să circule în tot organismul. Dar acest canal de comunicare expres poate lăsa și anumiți intruși să treacă, dacă nu îi mai poate filtra. Așa apare colesterolul și diabetul, dar și fenomene mai puțin evidente – anumite alimente degajă mirosuri corporale. Nu intrați în panică, un sistem digestiv sănătos filtrează cu ușurință și micile excese din când în când, dar este bine de știut că ceea ce mâncăm călătorește prin tot corpul nostru.

Un alt aspect, mai puțin evident, dar nu atât de surprinzător, este influența sa asupra creierului nostru, a senzațiilor și chiar a emoțiilor noastre. Întregul nostru sistem digestiv este acoperit cu o sută de milioane de celule nervoase conectate direct cu creierul și, mai ales, cu regiunile responsabile de percepția „eu-lui”, gestionarea sentimentelor, a fricii, a memoriei și a moralității. Înțelegem mai bine de ce sentimentul de iubire ne dă „fluturi în stomac”, sau de ce anumite șocuri emoționale ne fac să vrem să vomităm. Dar relația funcționează și în direcție opusă. Știm, de exemplu, că digestia anumitor acizi grași va încuraja secreția de dopamină (hormonul plăcerii): ai răspunsul la celebra dilemă „de ce grăsimea este atât de bună?”. La fel, anumite intoleranțe pot bloca secreția de serotonină (hormonul fericirii) și chiar ne interesează ca sistemul digestiv să explice anumite tulburări psihologice precum depresia. Devenind conștienți de acest rol complex jucat de sistemul digestiv, înțelegem de ce bunăstarea noastră este atât de legată de ceea ce se află în farfuriile noastre.

Pentru Giulia Enders, presupunerea de bază este următoarea: majoritatea dintre noi suntem făcuți să mâncăm de toate, în cantități echilibrate și mai ales de bună calitate. Dar acest echilibru variază pentru fiecare, iar a ști să-ți asculți corpul pentru a-ți găsi dieta potrivită este marea lecție pe care ne-o dă cartea. Având în vedere rolul intestinului în organismul nostru, beneficiile pot fi numeroase și neasteptate (o formă mai bună, somn de calitate, concentrare, moral crescut, piele radiantă etc.)

Fiecare sistem digestiv este unic și capabil să digere mai bine sau mai puțin bine anumite alimente. Aceasta este legată în primul rând de moștenirea noastră genetică, care determină „calitatea” celulelor sistemului nostru digestiv (în special porozitatea acestora) sau capacitatea de a produce enzimele care vor transforma diferitele alimente pe care le consumăm. Stilul nostru de viață influențează și sutele de milioane de bacterii care formează flora intestinală și care au grijă de ceea ce corpul nostru nu poate asimila singur. O adevărată armată mică în intestinul nostru, fiecare dintre aceste bacterii este specializată în vânarea germenilor patogeni, sau dimpotrivă în procesarea nutrienților potriviți pe care organismul nostru nu știe să-i transforme pentru a obține toate beneficiile. Începe de la naștere, unde moștenim colecția de bacterii de la mama noastră în timpul unei nașteri „naturale” (ceea ce explică în special faptul că bebelușii născuți prin cezariană, care nu beneficiază de acest contact, au o probabilitate mai mare de a avea anumite alergii), și continuă pe tot parcursul vieții în funcție de ceea ce mâncăm sau de tot ceea ce intră în contact cu gura noastră (mai ales prin intermediul mâinilor). Această colecție de bacterii intestinale ne permite să fim mai rezistenți și să obținem toate beneficiile din alimentația noastră.

Așa-numitele alimente „probiotice” (bogate în bacterii bune, adesea pentru că sunt fermentate) precum iaurtul, varza murată, kim chi coreean sau miso vor menține această colecție bacteriană. La fel, alimentele cu fibre „prebiotice” (usturoi, praz, sparanghel, banane, roșii pentru a numi cele mai cunoscute) sunt atât de apreciate pentru că aceste fibre celebre sunt hrana ideală pentru bacteriile noastre, care sunt în plină desfășurare având grijă de ceea ce corpul nostru nu poate digera. Dimpotrivă, cartonaș galben pentru antibiotice! Dacă rămâne un remediu esențial pentru infecțiile bacteriene majore, acestea pot, de asemenea, să distrugă o bună parte din bacteriile bune.

Deși nu ar trebui să urmezi o dietă fără gluten, fără lactoză, fără carne roșie ca moft, poți fi supus, fără să știi, anumitor intoleranțe, care pot genera mici inconveniențe. Unele sunt din ce în ce mai des întâlnite pentru că, glutenul, lactoza și fructoza (pentru a numi cele mai comune), anumite ingrediente nu întotdeauna bine asimilate de organism ocupă mult spațiu în alimentația modernă. Se găsesc direct (preparate industrial) sau indirect (prin hrana animalelor de fermă sau prin tratarea plantațiilor) în cantități importante în farfuriile noastre. Anumite sisteme digestive pot deveni copleșite și pot manifesta simptome diferite, de la tulburări digestive până la oboseală cronică, tulburări de somn, lipsă de concentrare, imperfecțiuni ale pielii etc.

Note de lectură:

Cum pot bacteriile să ne îngrașe?

Trei ipoteze

1.

Flora intestinală conține prea multe bacterii care îngrașă. Acestea sunt foarte eficiente în demontarea carbohidraților. Și atunci când bacteriile devin majoritare, avem probeleme. Șoriceii sabi elimină o anumită parte a caloriilor ce nu pot fi digerate – dar colegii lor mai grași cu mult mai puține. Bacteriile lor supereficiente reușesc să extragă  din aceeași mâncare și cel mai mic eleent și îl hrănesc pe posesorul lor. Extrapolând aceasta asupra oamenilor putem spune astfel: unii se vor trezi cu kilograme supărătoare de grpsime, cu toate că nu consumă mai multe alimente decât alții – dar flora lor intestinală extrage pur și simplu mai mult din mâncare.

Cum este posibil așa ceva? Bacteriile pot produce din carbohidrații nedigerabili diverși acizi grași: bacteriile iubitoare de lugume vor produce acizi grași  care hrănesc alte părți ale corpului nostru. Din acest motiv, se poate ca o banană să îngrașe mai puțin decât o jumătate de baton de ciocolată cu același conținut de calorii – carbohidrații de origine vegetală atrag mai mult atenția bacteriilor cu acțiune locală decât a celor care hrănesc întreg corpul.

Studiile asupra persoanelor supra ponderale au relevat faptul că flora lor intestinală prezintă în general o diversitate mult mai redusă și că sunt preponderent anumite grupe de bacterii, care metabolizează în special carbohidrații. Dar pentru a deveni supraponderal, mai trebuie îndeplinite și alte criterii. Prin experimente asupra șoarecilor de laborator s-a ajuns ca unii dintre ei să cântărească cu 60% mai mult decât la început. Dar acest rezultat nu este opera individuală a ”bacteriilor de îngrășare”. Așa că studiile s-au concentrat asupra unui alt marker pentru obezitate accentuată: inflamațiile.

2.

În cazul problemelor metabolice de tipul obezității, diabetului și colesterolului foarte ridicat pot fi găsiți de obicei markeri în sânge care semnalizează existența unei inflamații. Valorile nu sunt atât de ridicate încât să fie necesar un tratament ca în cazul unei răni de dimensiune mare sau asepticemiei. Acest fenomen este numit ”inflamație subclinică”. Și dacă există cineva care chiar se pricepe la inflamații, acestea sunt bacteriile. Pe suprafața acestora se află o substanță semnalizatoare care transmite corpului: ”Inflamează-te!”

Acest mecanism se dovedeșt a fi foarte folositor în cazul rănilor: Prin această inflamare sun expulzate și combătute bacterii. Atâta timp cât bacteriile rămân în mucoasa intestinală nimeni nu este interesat de semnalele lor. Dar atunci când există unele combinații de bacterii care nu ne fac bine sau dacă alimentația este prea grasă se poate întâmpla ca o cantitate prea mare de această substanță semnalizatoare să ajungă în circuitul sangvin. Corpul nostru intră atunci într-un mod de inflamație ușoară. Și atunci nu strică să ai unele rezerve de grpsime pentru vremuri mai grele.

Aceste substanțe semnalizatoare ale bacteriilor se pot atașa de alte organe și să influențeze metabolismul. În cazul rozătoarelor, dar și al oamenilor, ele se atașează de ficat sau direct de țesuturile grase și stimulează depozitarea de grpsime. Interesant este și efectul pe care îl au asupra glandei tiroide – substanțele inflamatoare de origine bacteriană îngreunează activitatea acestei glande, astfel încât sunt produși mai puțini hormoni specifici. Astfel că și arderea grpsimilor devine mai înceată.

Spre deosebire de infecțiile grave, care sug rezervele corporale și îl fac să slăbească, inflamația subclinică ne îngrașă. Și cireașa de pe tort: nu numai bacteriile pot provoca inflamții subclinice – dezechilibrul hormonal, o cantitate prea mare de estrogen, carența de vitamina D sau o alimentație prea bogată în gluten pot fi, de asemenea, factori declanșatori.

3.

Atenție: Foarte ciudat! O ipoteză postulată în anul 2013 spune așa: bacteriile intestinale pot influența apetitul posesorilor lor. Mai direct: crizele de foame de la 10 noaptea nu își au întodeauna originea în creier, ci în intestine se află o fracțiune de bacterii, căreia i s-a făcut poftă de un hamburger, mai ales dacă în ultimele trei zile a fost supusă unei diete.

Bacteriile dispun în mod teoretic de metode și căi de ainfluența atât pofta, cât și senzația de sațietate. Pentru a provoca poftapentru un anumit aliment trebuie să ajungi cumva la creier. Și asta e ceva dificil. Creierul este bine împachetat într-un meninge solid. Și mai solide sunt acele învelitori în care sunt îmbrăcate vasele de sânge care trec prin creier. Pot pătrunde numai zahărul în formă pură și substanțel minerale și tot ce este destul de mic și dizolvabil în grăsime precum o substanță neuronală. De exmplu poate pătrunde nicotina, care poate declanșa acel sentiment de mulțumire sau relaxare plăcută.

Bacteriile pot produce astfel de substanțe care să pătrundă, în ciuda barierei din jurul vaselor de sânge, până la creier. De exemplu tirosină sau triptofan. Acești aminoacizi sunt apoi transferați în creier în dopamină și serotonină.

Mai multe studii au dovedit că nivelul substanțelor noastre proprii care semnalează sațietatea crește în mod evident atunci când mâncăm ceea ce le place bacteriilor noastre.

Senzația de sațietate este semnalizată în general în două direcții: odată, pornind de la creier și apoi și din restul corpului. Și multe se pot întâmpla în acest caz: genele responsabile pentru sațietate pot funcționa deficient în cazul persoanelor supra ponderale; ele pur și simplu nu pot produce acel sentiment de sațietate. Conform teoriei ”creierului egoist”, acesta nu primește destul din hrană și drept urmare decide că nu s-a săturat. Dar nu numai țesutul corporal și creierul sunt dependente de alimentația noastră – și microbii care îi purtăm în noi vor să fie hrăniți. Par destul de mici în comparație și nesemnificativi. Două kilograme de bacterii intestinale. Ce ar pute spune ele?

În primul rând nu trebuie să ne imaginăm corpul ca fiind un sistem care funcționează bidimensional după modelul cauză-efect. Creierul, restul corpului, bacteriile și componentele alimentației noastre interaționează în cadrul a patru dimensiuni. Ca să trecem mai departe trebuie să înțelegem rolul fiecărei axe. Dar putem să controlomtotuși mai bine bacteriile decât creierul sau genele noaste  - și de aceea sunt atât de interesante. Cu ce ne hrănesc bacteriile noastre pe noi devine interesant nu numai pentru grăsimea de pe burtă sau pentru pernuțele de pe coapse, ele contribuie, de exmplu, la unele valori ale sângelui precum colesterinul și altele asemănătoare.

Colesterolul

Denumirea de colesterol se compune din ”chol” care înseamnă bilă și ”stereos” care înseamnă solid. Prima dată colesterolul a fost descoperit în calculii biliari. Bila reprezintă în corpul nostru mijlocul de transport pentru grăsimi și colesterol. Prin intermediul genei BSH bacteriile pot prelucra bila astfel încât aceasta ajunge să funcționeaze mai prost. Colesterolul dizolvat în bilă și grăsimile din bilă nu vor mai fi astfel asimilate în timpul digestiei și ajung, spus așa direct, în toaletă. Acest mecanism este de ajutor pentru bacterii. Ele slăbesc puterile bilei care le atacă membrana celulară și se protejează prin asta, până când reușesc să ajungă în intestinul gros. Dar mai există și alte mecanisme prin care bacteriile gestionează colesterolul: ele pot să îl asimileaze în mod direct  și să îl integreze în propriul în proprii pereți celulari; pot să transforme colesterolul într-o substanță cu totul nouă sau pot manipula organele care sunt responsabile pentru producerea colesterorului. Cea mai mare parte a colesterolului este produsă în ficat și în intestine: aici bacteriile pot secreta anumite substanțe care pot regla activitatea.

Acum trebuie să devenim puțin mai prudenți și să ne întrebăm: Corpul dorește întodeauna să elimine colesterolul? El produce între 70 și 95% din colesterol – și asta reprezintă un volum mare de muncă! Datorită imaginii unilaterale din mass-media s-ar putea spune că colesterolul ar fi rău. Dar este de fapt fals. Prea mult colesterol nu este bun, dar prea puțin este la fel rău. Fără colesterol nu am avea hormoni sexuali, celule instabile și nu am avea vitamina D. Carența de colesterol a fost asociată în cadrul unor studii.

Pre mult colesterol este întradevăr dăunător - importantă este menținerea unui echilibru. Bacteriile noastre nu ar mai fi bacteriile noastre  dacă nu ne-ar ajuta în acest caz. Unele bacterii produc mai mult dintr-o substanță denumită propionat, care blochează producția de colesterol. Altele produc acetat, care stimulează producția de colesterol. Uni savani au ajuns la concluzia că ar trebui să privim flora intestinului costru ca pe un organ de sine stătăor. Ca și celelalte organe ale corpului nostru are o origine, se dezvoltă împreună cu noi, se compune dintr-o mulțime de celule de celule și este mereu în conexiune cu alte organe cu care este coleg.

Infractorii – bacteriile rele și paraziții

Atunci când batem oăule ne cuprinde uneori o teamă primordială față de o amenințare crudă: salmonella! Fiecare dintre noi cunoaște măcar una sau două persoane care s-au pricopsit cu diaree și stări de vomp cu urmare a consumului de pui nu pre bine fript sau după ce a ciugulit din aluatul crud.

Carnea bine pătrunsă nu reprezintă, de regulă, o sursă de infectare cu salmonella. Problematică devine situația atunci când carnea congelată este lăsată să se dezghețe în chiuvetă sau în sita pentru salată. Asta pentru că bacteriile pot fi ușor congelate și apoi dezghețate. Colecția uriașă a laboratorului nostru este copusă din cei mai curioși germeni care supraviețuiesc fără probleme temperaturilor de – 80^o Celsius și care, după ce sunt dezghețați, trăiesc plin de fericire mai departe. Numai căldura ucide bacteriile – sunt în deajuns 10 minute la 75^o Celsius pentru a distruge toate reprezentantele salmonella.

 

Helicobacter

Trei sferturi din toate afecțiunile ulceroase din stomac și aproape toate ulcerele intestinale sunt declanșate de o infecție cu helicobacter pylori. Dacă se poate îndepprta germenele cu ajutorul unor medicamente antibiotice, dispar și problemele stomacale. O alternativă pentru antibioticile ar putea fi reprezentat în curând de un extract concentrat de broccoli – sulforan. Această substanță poate bloca o enzimă cu ajutorul căreia helicobacter reușește să neutralizeze acidul gastric.

În stomac există celule care asigură harnice celulele înlocuitoare pentru a acoperi pierderile. Atunci când se ajunge la o supralicitare a acestor celule producătoare de piese de schimb ele vor ajunge să facă greșeli și s-ar putea transforma în celule canceroase. Nu pare a fi ceva dramatic când ajungem să privim cifrele: aproximativ  1% din purtătorii de helicobacter va suferi de cancer stomacal. Dar dacă ținem cont că aproape jumătate dintre oameni poartă în ei acest germene, atunci vom constata că acest 1% este de fapt o cifră foarte mare. Probabilitatea de a te îmbolnăvi de cancer de stomac, fără a fi purtător de helicobacter, este de 40 de ori mai mică decât pentru cei ce sunt purtători.

Mai mult timp a durat până s-a făcut legătura dintre helicobacter și boala lui Parkinson. S-a constat că în unele regiuni din insula Guam există o aglomerație neobișnuită de simptome de tip Parkinson în populație. Celor afectați le tremurau mâinile, mimica le era îngreunată și se mișcau mult mai încet. S-a constat că cele mai mari îmbolnăviri se înregistrau în regiunile în care oamenii obișnuiau să consume semințe de sagotier, o specie de palmier. Aceste semințe conțin unele substanțe care sunt toxice pentru celulele nervoase. Și helicobacter pylori poate produce o substanță aproape identică.

După mai mult de 12 ani de observație asupra a peste 10 000 de subiecți se poate spune că, deși în cazul posesorilor cestui tip de helicobacter există o probabilitate mai mare de a dezvolta cancer la stomac, dar pericolul de a deceda ca urmare a unui cancer pulmonar sau a unui atac vascular cerebral era mult mai redus. De aceea a fost dezvoltată următoarea teorie: această bacterie îi aduce sistemului nostru imunitar relaxarea necesară. Helicobacter se stabilește în stomacul nostru și face în așa fel încât să fie produse în cantitate mare, așa numitele celule T regulatoare. Celulele T regulatoare sunt celule imunitare, care în cazul unei dispoziții bruște și agresive, a prietenului lor –sistemul imunitar – îi pun acestuia mâna pe umăr și spun: ”Lasă, mă ocup eu de asta!”

 

Toxoplasmozele – pasagerii neînfricați ai pisicilor

Intestinul pisicilor sunt căminul parazitului toxoplasma gondii. Pisica este ”gazda” lar, iar toate celelalte animale, pe care toxoplasmozele de utilizează pentru scurt timp ca un fel de taxiuri, sunt denumite ”gazde intermediare”. O pisică se poate infecta o singură dată în viață cu toxoplasmoze și este numai în această perioadă periculoasă pentru noi. Pisicile mai în vârstă au trecut de obicei prin infecția cu toxoplasmoze și nu ne mai ot infecta cu nimic. Animăluțele din excrementele feline pot aștepta până la cinci ani apariția unei gazde noi. Așa că nu trebuie neapărat să întâlnească un proprietar de pisică – pisicile și alte animale se plimbă prin grădini, câmpuri cultivate cu legume sau decedează uneori. Probabilitatea de a fi infectat de toxoplasmoză este, exprimată în procente, aproximativ la fel de mare ca propria vârstă. Aproximativ o treime din populația umană le servește drept gazdă.

Toxoplasma gondii sunt consderați paraziți pentru că nu trăiesc pur și simplu undeva pe un petic de pământ și extrag apă și se hrănesc cu plante, ci trăiesc pe alte ființe vii. Noi, oamenii, denumim aceste ființe paraziți, pentru că nu primim nimic în schimb.

Dar o infecție poate lua o turnură cu adevărat dramatică în cazul femeilor gravide. Paraziții pot ajunge prin sânge până la copil. Sistemul imunitr nu îi cunoaște și se grăbește să-i oprească. Nu se întâmplă chiar întodeauna, dar atunci când se întâmplă poate avea urmări destul de grave, mergând până la un avort spontan. Dacă infecția este detectată destul de devreme, ea poate fi tratată cu medicamente. Dar pentru că foarte puțini oameni ăși dau seama de ea, șansele nu sunt prea ridicate.

Toxoplasmele reprezintă motivul pentru care litierele pisicilor ar trebui să fie curățate zilnic atunci când există și o femeie gravidă în familie (și ea nu trebuie să se ocupe de această activitate!), carnea crudă trebuie să fie un tabu, iar fructele și legumele trebuie spălate. Așți oameni care s-au infectat cu toxoplasmoză nu ne pot infecta și pe noi. Numai paraziții tineri care provin din intestine de pisică infectată pot face asta. Dar aeștea rezistă foarte mult în timp – chiar și pe mâinile proprietarilor de pisică. Spălatul bine pe mâini se dovedește și în acest caz a fi regula de aur.

Atunci când ne infectăm cu toxoplasmoze, sistemul imunitar va activa o enzimă (IDO), pentru a ne proteja față de paraziți. Și apoi va distruge accelerat o substanță cu care se hrănesc cu mare plăcere intrușii și îi îminge astfel într-o stare latentă de hibernare. Din păcate, această substanță face parte din lista de componente ale serotoninei. (Să ne aducem aminte că o carență de serotonină poate duce la depresii sau chiar crize de angoasă.)

Dacă lipsește serotonina din creier, pentru că IDO le-a furat-o de sub nas paraziților, se poate întâmpla ca dispoziția noastră  să se deterioreze. Și, în afară de asta, substanțele precursoare ale serotoninei care au fost agresate se pot atașa de anumiți receptori din creier și pot declanșa acolo, de exemplu, o lipsă de inițiativă.

 

Despre curățenie și bacteriile bune

O echip de cercetători combat mirosul de transpirație cu ajutprul bacteriilor. Ei dezinfectează axilele, le ung apoi cu bacteriile lipsite de miros și se uită la ceas. După câteva minute persoana testată poate să-și îmbrace cămașa și să plece acasă. Primele rezultate sunt destul de promițătoare – în multe cazuri bacteriile lipsite de miros au reușit să le îndepărteze pe cele care produc miros urât.

Aceeași metodă este utilizată în cazul toaletelor publice din orașul Duren. O firmă a produs o compoziție de bacterii care poate fi utilizată precum un detelegent pentru curățare. Acestecul de bacterii cu miros neutru ia locul bacteriilor puturoase.

Aceste concepte noi despre bacterii ne arată cev foarte frumos: curățenia nu înseamnă să distrugem tot ce este bacterian. Curățenia este de fapt un echilibru sănătos între bacterii bune și puține din cele rele.

 

Antibioticele

Antibioticele sunt armele cu ajutorul cărora ciupercile și bacteriile se luptă între ele. de cânt a fost descoperit acest lucru de către cercetători, companiile farmaceutice au început să crească în masăbacterii.

Fiecare al patrulea cetățean german consumă în medie un antibiotic anual. Cel mai des motiv sunt ”răcelile”. Această afirmație face să se strângă inima ricărui microbiolog. Răcelile sunt produse în cele mai multe cazuri nu de către bacterii, ci de către viruși! Actibioticele funcționează în trei moduri: distrug bacteriile prin găurire, otrăvesc bacteriile sau împiedică bacteriile să se înmulțeasc. Dar aceste medicamente nu au niciun efect asupra virușilor.

În cazul multor răceli, medicamentele antibiotice nu au pur și simplu niciun efect.  Și dacă ne simțim cumva mai bine după ce înghițim astfel de medicamente, este din cauza efectului placebo sau din cauza activității propriului nostru sustem imunitar. Dar prin ingerarea nesăbuită a antibioticelor sunt distruse o mulțime de bacterii folositoare și pur și simplu ne facem rău. Pentru a preveni asta putem cere medicului de familie, ca în cazul unor infecții cu sursă neclară, să facem așa-numitul test de procalcitonină.

 

Probiotice

Oamenii consumă întodeauna bacterii probiotice. Fără acestea noi de fapt nici nu am exista. Acest lucru a putut fi constatat de câțiva cetățeni sud-americani. Ei au dus câteva femei gravide la Polul Nord, pentru ca acestea să dea acolo naștere copiilor lor. Ideea era că astfel ar fi putu revendica în mod legitim rezervele petroliere de acolo, odată ce ”cei născuți acolo” și-ar fi obținut drepturile juridice. Rezultatul: bebeluții au decedat – ultimii dintre ei pe drumul de înapoiere. La Polul Nord este atât de frig, încât nu există bacterii pentru a supraviețui. Condițiile mai calde și diverșii germeni de pe drumul de întoarcere le-au fost fatale acestor sugari.

Iaurtul, laptele actru sau alte fproduse fermentate s-au născut printr-o întâmplare. Cineva a lăsat afară laptele, bacteriile au pătruns în vase (poate direct de la vacă sau în timpul mulsului din aer, laptele s-a îngroșat și gata, așa s-a născut un nou aliment).

Diversitatea bacteriilor conținute în alimentele fermentate a scăzut foarte mult. datorită industrializării au fost normate și procesele de fabricație, utilizndu-se bacterii selecționate special în laboratoare. Acum laptele este încălzit rapid, imediat după mulgere, pentru a ucide eventualii germeni de boală. Dar prin acest proces sunt distruse și potențialele bacterii de iaurt. De aceea astăzi nu putem lăsa laptele de la magazin pur și simplu afară, în speranța că se va transforma cumva în iaurt.

Multe dintre alimentele care erau înainte pline de bacterii  nu mai sunt astăzi acrite cu ajutorul acestora, ci cu oțet – de exemplu castraveții murați. Unele sunt fermentate cu ajutorul bacteriilor, dar apoi sunt încălzite pentru a ucide microorganismele, precum este de obicei varza murată de la supermarket.

Faptul că baacteriile au găsit drum către magazinele noastre, le-o datorăm sugarilor noștri. Mamele care nu-și puteau alăpta copii aveau deseori o problemă cu laptele praf: copiii lor sufereau deseori de diaree. Fabricanții din industria laptelui praf erau uimiți de aceasta, deaorece ingredientele erau similare cu cele din laptele matern. Ce mai putea să lipsească? Bacteriile! Exact acelea care se regăsesc deseori în mameloanele pline de lapte și din acelea care se regăsesc în număr mare în intenstinele copiilor alăptați: bifidobacteriile și lactobaccilii. Acestea reușesc să spargă zahărul din lapte (lactoza) și produc acid lactic (lactat), de aceea fac parte din grupul bacteriilor acizilor lactici.

Bacteriile care pot supra viețui digestiei sunt, de exemplu, lactobacillus rhamnosus, lactobacillus acidophilus sau deja menționatul lactobacillus casei Shirota.

Nu putem fi întodeauna siguri că în intestine vor ajunge destule bacterii probiotice. O eroare în lanțul refrigerator sau o persoană cu o digestie foarte acidă sau foarte înceată pot să distrugă destul de devreme bacteriile. Pentru a avea un impact în acest imens sistem ecologic al intestinului, ar trebui ca măcar un miliard (10^o) de bacterii să se pună în mișcare.

Bune împotriva diareei. În cazul îmbolnăvirilor intestinle precum colitis ulceroasă sau al sindromului colonului iritabil probioticele pot diminua episoadele diareice și inflamatoare.

Bune pentru sistemul imunitar. Persoanelor care se îmbolnăvesc în mod repetat li se recomandă probioticele – mai ales când sunt răciți. Celor ce li se pare prea scump, li se recomandă consumul zilnic  unui pahar de iaurt, deoarece pentru unele forme mai blânde cu este necesar ca bacteriile să fie vii.

O posibilă protecție contra alergiilor. Studiile au demonstrat o protecție evidentă față de alergii sau neurodermatită.

În afară de domeniile bine studiate, precum diareea, balonările intestinale și sistemul imunitar, există în zilele noastre cercetări  care, în ultimul timp, au arătat rezultate promițătoare. Este vorba, de exemplu, de dificultățile de digestie, diareea de călătorie, intoleranța la lactoză, supraponderabilitatea, inflamațiile articulare sau chiar diabetul.

Dacă dorim să încercăm efectul probioticelor asupra acestor probleme (de exemplu, într-un caz de contipație sau gaze intestinale), trebuie să experimentați puțin pe cont propriu, până veți descoperi acea bacterie care vă poate ajuta. Pur și simplu citiți indicațiile privind conținutul de pe cutie și, dacă după patru săptămâni nu s-a schimbat nimic, încercați să acordați o șansă și altei bacterii. Unii medici gastroeterologi vă pot oferi informații despre care bacterii ar putea avea efect.

În cazul tuturor probioticelor rămân valabile aceleași reguli: trebuie să fie consumate timp de aproximativ patru săptămâni în mod regulat și să se respecte termenul de valabilitate (altfel nu vor supraviețui pentru a avea efect în imensul sistem ecologic al intestinului).

În cazul tratamentului infecțiilor cu clostridium difficile, acestea sunt bacterii care supraviețuiesc cu ușurință antibioticelor și care pot invada apoi locul rămas gol din intestine. Cei afectați pot suferi uneori mai mulți ani de atacuri de diareea cu sânge care nu pot fi vindecate nici ca urmare a utilizării unor medicamente antibiotice sau preparate probiotice. Așa ceva nu este numai dificil pentru corp – dar poate duce la disperare.

În astfel de cazuri dificile, unii medici mai curajoși efectuează transplanturi de echipe întregi de bacterii cu toate bacteriile intestinale posibile de la oameni sănătoși. Așa ceva se poate realiza relativ ușor ( în medicina veterinară această procedură este utlizată de decenii pentru a trata nenumărate boli): este nevoie doar de fecale sănătoase, inclusiv bacterii. Denumirea ar fi ”transplantare de scaun”. În cazul transplanturilor medicinale de scaun, fecalele nu sunt transplantate în formă pură, ci sunt curățate. Așa că nu mai contează pe unde intră.

Cota de succe a tratamenentului în cazul problemelor diareice acute cauzate de clastridium difficile este aproape în toate studiile de aproximativ 90%. Există foarte puține medicamente care să aibă o cotă de succes așa de ridicată.  Dar această procedură poate fi utilizată, în ciuda rezultatelor pozitive, numai în cazurile cu adevărat lipsite de speranță. Asta deoarece încă nu se poate estima dacă se transplantează și eventualele boli sau germenii cu potențial periculos ale donatorului. Unele companii se pregătesc deja să prepare transplanturi  artificiale, cu o garanție de ”lipsă de prejudicii”. Și dacă se va reuși asta, totul va căpăta avânt.

În transplantarea bacteriilor bune, care să și reziste, rezidă adevăratul potențial al brobioticelor. Transplanturile au dus la unele rezultate bune chiar  și în cazul pacienților suferinzi de diabet acut. Se testează, de asemenea, dacă s-ar putea astfel împiedica declanșarea diabetului de tip 1.

Cum se ajunge de la scaun la diabet ar putea părea un salt cam mare pentru unii. Dar nu este chiar așa ciudat: nu sunt transplantate numai bacterii de apărare, dar și microbi care participă la regularizarea metabolismului și a sistemului imunitaar. Mai mult de 60% dintre bacteriile intestinale ne sunt necunoscute. Cercetarea speciilor cu un potențial probiotic este scumpă, la fel cum era înainte căutarea plantelor cu efect medicinal. Numai că, de data asta, medicamentele trăiesc în noi.

Prebioticele

Fiecare zi și fiecare masă influnețează marele corp microbian – în mod pozitiv, cât și negativ. Exact despre asta este vorba și în cazul prebioticelor, să stimulăm bacteriile bune printr-o alimentație specială. Prebioticele sunt cu mult mai ușor de utilizat în mod zilnic decât probioticele. Pentru ele este necesară o singură condiție, undeva în intestine trebuie să existe acele bacterii bune. Acestea pot fi stimulate cu ajutprul alimentelor prebiotice și astfel vor deveni mai puternice decât bacteriile rele.

Tot ce putem asimila prin intermediul intestinului subțire denumim ”fibre”. Ele nu reprezintă un balast inutil, cel puțin nu pentru bacteriile din intestinul gros. Lor le plac. Nu chiar toate, dar măcar unele. Unele bacterii preferă fibrele nedigerate de sparanghel, altele, fibrele de carne rămase nedigerate.

Dar noi consumăm deseori pre puține fibre – și cu atât mai puțin prebiotice. Din cele 30 de grame de prebiotice pe care ar trebui să le consumăm zilnic, cei mai mulți europeni reușesc să ajungă la jumătate. Această cantitate este atât de mică încât în intestine începe o luptă acerbă pentru concurență și astfel reușesc bacteriile rele să se impună.

Prebioticele nu sunt nici pe departe atât de bine cercetate precum probioticele – dar există deja câteva domenii de utilizare destul de solide. Prebioticele stimulează bacteriile bune astfel încât în intestin iau naștere mai puține toxine. În special persoanle care suferă de afecțiuni ale ficatului nu mai pot digera așa ușor toxinele produse de bacteriile rele și uneori resimt efectul acestora destul de tare. Toxinele bacteriilor pot avea efecte destul de diverse, de la oboseală la tremurături și până la comă. În spital se vor administra în astfel de cazuri prebuitice în concentrație mare. Și, de obicei, aceste probleme se reduc.

Bacteriile și carnea nu sunt o combinație prea reușită, prea multe dintre aceste toxine provenite din carne pot dăuna colonului și pot declanșa în cele mai grave cazuri apariția cancerului. Cancerul de colon apare cel mai des la capătul intestinului gros. Din acest motiv prebioticele sunt testate în privința efectului de prevenire a cancerului de colon. Primele studii sunt destul de promițătoare.

Inulina este utilizată în industria alimentară ca înlocuitor pentru zahr sau grăsimi, pentru că este destul de dulce și gelifiantă. Prebioticele sunt de obicei anumite tipuri de zaharuri, legate sub formă de lanțuri. Atunci când spunem zahăr ne referim de obicei la o moleculă anume, extrasă din sfecla de zahăr – dar există de fapt peste 100 de tipuri de zahăr. Dacă ne-am fi decis să extragem în mod industrial zahărul din andive, dulciurile nu ar mai reprezenta dulci păcate care să ne producă carii. ”Dulcele” nu este în sine nesănătos, numai că noi consumăm aproape numai varianta sa nesănătoasă.

Inulina poate fi produsă în diferite lungimi, rezultând astfel o împărțire deosebit de bună pentru bacteriile bune. Lanțurile scurte de inulină vor fi consumate la începutul colonului de bacterii, lanțurile lungi la capătul colonului.

Acest așa-numit amestec IMF cu lungimi diferite are rezultate pozitive acolo unde suprața mai mare = rezultat mai bun. De exemplu, în cazul consumului de calciu: este nevoie de bacterii care să-l transporte peste tot prin peretele intestinal. Amestecul ITF a putu ridica asimilarea de calciu în cazul fetelor tinere cu până la 20%. Este un lucru bun pentru oase și poate proteja față de osteoporoză la vârste mai înaintate.

Preboticele sunt cele mai bun instrument pentru a promova bacteriile bune – și anume, pe cele care sunt deja în intestinul nostru și pe care dorim să le păstrăm. Pentru asta nu sunt îndeajuns pastele făinoase sau pâinea albă, fabricate în mod industrial din făină albă. Sunt necesare fibre adevărate de tipul celor din fibrele legumelor sau pulpa fructelor. Ele vor ajunge la bacteriile noastre și ele ne mulțumesc pentru activitatea lor.

 

Alte note de lectură:

·        Ar fi potrivit să reconsiderăm poziția de ghemuit la eliminarea scaunului, al cărei unghi optim vă permite să eliberați un mușchi care prinde colonul și, prin urmare, să goliți totul rapid și eficient.

·        Ghimbirul este un remediu natural foarte eficient pentru răul de mișcare! Substanțele conținute în rizomii săi (cel adevărat, nu aromele sintetice) ajută la blocarea centrului vomei și, prin urmare, a nevoii de a vomita.

·        În caz de probleme digestive și balonare, culcarea pe partea stângă poate oferi o ușurare a disconfortului. Datorită formei stomacului, acest lucru slăbește presiunea asupra acestuia pentru a-l ajuta să se concentreze asupra digestiei dificile.

·       Noaptea avem respirație urât mirositoare (și pungi sub ochi), pentru că organismul ăși încetinește funcțiile. În gură se secretă puțină salivă, iar bacteriile rele responsabile de respirația urât mirositoare pot prospera în pace. Începeți ziua cu un pahar mare de apă pentru a reporni sistemul digestiv (și secreția de salivă). La fel, circuitul limfatic - o rețea paralelă cu sistemul sanguin, dar a cărei circulație este posibilă numai datorită mișcării. Tehnica: dormi cu o înclinare a capului de 30°, care ajută la minimizarea stagnării limfei la nivelul feței.

O lectură pe care o recomand. Nu vă așteptați la sfaturi miraculoase sau la o rețetă pe care să o urmați propriu-zis: dieta ideală nu există. Fiecare sistem digestiv este diferit, influențat de moștenirea noastră genetică, de alimentația noastră și de toate întâlnirile pe care le-am avut (și prin care am făcut schimb de bacterii). Obiectivul Giuliei Enders este să ne ofere cheia pentru a înțelege și a face alegerile potrivite pentru corpul nostru.