Factorul Churchill de Boris Johnson

”Factorul Churchill” este o carte scrisă cu pasiune, părtinitor, în care se întrevede afecțiunea autorului pentru protagonist. Iar protagonistul este însăși Winston Churchill, un personaj excentric și extravagant. În materie vestimentară purta pălării, papioane, costume în dungi, un stil de inspirație victoriană, caraghios, inclusiv, pentru vremurile în care a trăit. Adept al eugeniei se pronunța pentru izolarea vagabonzilor și sterilizarea persoanelor cu handicap.

Pe de altă parte, el a inițiat reforma socială prin care a introdus salariul minim pe economie, a instituit fondul de asigurare contra șomajului, a redus vârsta de pensionare și astfel a dat start unui secol de redistribuire a bogăției și a stabilit o anumită echitate socială în Marea Britanie.

Churchill era un marte orator și un excelent jurnalist, avea forța exprimării și deținea un vocabular de cca 65.000 de cuvinte. A scris mult, captivant, în stil vioi și direct, chiar dacă criticii l-au acuzat de faptul că lucrările sale sunt desuete și  lipsite de talent literar, acesta rămâne a fi unul din scriitorii foarte citiți, comparativ cu alți laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură, premiu de care se învrednicește în 1953. Scrisul a însemnat pentru el o terapie contra depresiei, dar și un alt mijloc de a face politică.

Discursurile lui cunosc o evoluție, până la 1940 discursurile sale erau mai degrabă hiperbolizate, bombastice, pompoase, preocupat, în special, de impresia pe care o lasă cuvintele și mai puțin de adevărul pe care îl emite. Ceea ce spunea el avea un efect hipnotizant asupra oamenilor, avea puterea să le insufle curaj. Ca în vreme de război să fie mult mai hotărât, tranșant și combativ în mesajele sale pentru a mobiliza masele și a opune rezistență naziștilor care deveneau o amenințare serioasă în lume.

Churchill era și un tip al viciilor, făcea excese de băuturi spirtoase și mâncăruri grase, fuma vreo zece trabucuri pe zi, avea un apetit nestăvilit pentru lux, îl interesa gloria și prestigiul.

Deși învinuit că era lipsit de scrupule și folosește oamenii pentru a-și atinge scopurile, făcea acte de mare generozitate oamenilor pe care îi admira din anturajul său.

 Ca un mare politician ce a ocupat funcții strategice în stat, e ales parlamentar în 1910 de partea conservatorilor, după care migreză la liberali, ocupă succesiv diverse funcția în aparatul ministerial, iar în 1940, în toiul celui de al Doilea Război Mondial, este numit prim-ministru al Marii Britanii. Nu toate acțiunile sale se încununează cu succes, unele se dovedesc un fisco total, pecum strategia adoptată în bătălia de la Gallipoli, care îl demoralizează cum nici o altă decizie nereușită.

Tot Churchill după călătoria din 1930 în SUA, impresionat de absența granițelor, a taxelor vamale și piață unică, lansează ideea de Statele Unite ale Europe, în care Marea Britanie să se implice activ în procesul de constituire, dar în același timp să nu fie un membru de rând.

Dar noi avem propriul vis și propria noastră misiune. Suntem alături de Europa, dar și nu parte din ea. Suntem legați, dar nu incluși. Suntem interesați și asociați, dar nu absorbiți.

Inițiativă care a grăbit reabilitarea economică a țărilor europene devastate după război, a menținut o stare de pace în Europa și a constituit un front comun contra amenințărilor Rusiei.

Tot el este cel care a avut o contribuție decisivă în apariția anumitor state și trasarea granițelor pe harta lumii, în special în Orientul Mijlociu (termen inventat de însuși Churchill).

Dacă există un caracter britanic, atunci sigur s-ar plia pe însușirile lui Winston Churchill: cu un deosebit simț al umorului, dar, uneori, și belicos; ireverențios, dart și tradiționalist; ferm dar și sentimental; mare amator de jocuri de cuvinte; mare băutor și mare gurmant.

Churchill e un model pentru toți cei care se îndoiesc că se vor ridica la înălțimea așteptărilor părinților, pentru toți cei care cred că nu au reușit în viață, care se luptă cu depresia, care au mâncat, au fumat sau au băut peste măsură, care simt că trebuie să se ia la trântă cu soarta potrivnică

Cartea reflectă ambele fațete ale personalității istorice, cea plină de atuuri, dar și cea mai ”întunecată”, ultima fiind iscusit atenuată de autor. ”Factorul Churchill” este scrisă într-o manieră ce îndeamnă la lectură. O carte ce te face nu neapărat să-i îndrăgești personajul, dar cu siguranță să-i recunoști valoarea.

Un articol despre eroi și demolarea democrației din interior

Silas Marner de George Eliot

Romanul Silas Marner de George Eliot a fost publicat în anul 1861. Acţiunea se petrece la începutul sec. XIX-lea, în nordul Angliei, avându-l ca personaj principal pe un ţesător. Temele principale ale lucrării sunt iubirea şi capacitea de a depăşi eşecurile. La începutul romanului, Silas îşi pierde prietenii, credinţa şi logodnica după ce este acuzat de furt. Acesta se mută din Lantern Yard într-un sătuc idilic englezesc, Raveloe, o comunitate agricolă. Aici schimbă relaţiile umane pe unele pecuniare, se concentrează pe munca sa, ţesutul, şi se izolează de oameni pentru a nu fi rănit ca înainte.

Într-o noapte, cei doi saci cu bani adunaţi de ţesător sunt furaţi de Dunstan Cass, fiul unui moşier şi fratele mai mic a lui Godfrey. Țesătorul e profund decepţionat.

În ajunul Anului Nou, Silas primește o vizită neordinară, un copil de cca doi ani îşi lăsase mama muribundă în zăpadă pentru a se adăposti în casa acestuia. Silas merge la Goldfrey Cass pentru a solicita intervenţia unui medic. Goldfrey recunoaşte copilul rezultat din căsătoria sa secretă cu Molly, o femeie din clasa muncitoare pe care o părăsise pentru a se căsători cu Nancy Lammeter, o tânără din clasa de mijloc. Acesta speră ca femeia să moară până la intervenţia medicului pentru ca secretul său să nu fie aflat. Aşteptările sale se realizează, Molly moare.

Silas îl primeşte pe acest copil ca pe un dar şi o recompensă pentru aurul pierdut, acesta se ataşează de copila cu păr auriu ca de propriul copil. Silas este ajutat în creşterea fetiței de o femeie binevoitoare din sat,  Dolly Winthrop.

Trec şaisprezece ani şi Eppie se transformă din copilul cu păr auriu într-o tânără de 18 ani. Silas şi Eppie devin de neseparat. Pe de altă parte, Goldfrey şi Nancy suferă din cauza faptului că nu au copii. Între timp se face o descoperire şocantă, în cariera de piatră din preajma satului este găsit scheletul lui

Dunstan Cass dispărut mulţi ani în urmă, iar lângă acesta, averea ţesătorului. Astfel, Goldfrey mărturiseşte secretul soţiei sale. Cei doi hotărăsc să meargă la țesător și să-și revendice drepturile parentale, invocând condiția socială avantajoasă și posibilitățile pe care le vor pune la dispoziția lui Eppie pentru a-i asigura un viitor mai bun decât poate să i-l ofere Silas. Eppie refuză să se despartă de tatăl său și îi promite că nu-l va părăsi niciodată. Astfel, țesătorul își recuperează banii și primește asigurări că cea mai scumpă comoară a sa îi va fi mereu alături. Silas își recapătă credința și reînvață să aibă încredere în oameni.

Întoarce-te

 

Întoarce-te acolo unde se smulg speranţe

în faza de mugur din disperate piepturi

ce n-au avut în faţă decât necuprinse distanţe

de naivele visuri curmate atât de prematur.

 

Întorce-te acolo unde viilor li se pironesc mâinile

când osteniţi de sisifice munci pe ogor

vor să-şi strângă rodul, să coacă pâinile,

să-şi cuprindă neam, fiică, fecior.

 

Întoarce-te acolo unde frumos se moare

ca niciunde altundeva pe pământ.

Unde din mâinile pironite iarbă răsare

şi nu mai e nevoie de un alt crezământ.

 

Întoarce-te acolo unde totul e atât de adevărat,

unde durerea frânge inima în mii de bucăţi,

unde orizontul e mai mereu înnegurat,

unde se respiră cu nădejdea ultimei judecăţi.

Poezie publicată în revista Webcultura

Un loc care te aşteaptă mereu să revii

Viaţa e atât de surprinzătoare, tocmai pentru că nu ştii ce te aşteaptă în clipa următoare. Paşii te duc uneori pe cărări nebănuite. Primeşti o veste care brusc îţi schimbă cursul vieţii. Planurile sunt bune pentru lucrările mici, în marile misiuni, sunt de prisos.

Porneşte la drum ghidată de intuiţie şi mai ales fii vigilentă, orice moment de slăbiciune îţi poate schimba direcţia ireversibil. Când nu ştii cum să procedezi, aminteşte-ţi de toate sfaturile înțelepte pe care le-a primit-citit-auzit, neîndoios răspunsul este undeva în tine, doar trebuie să-l alegi pe cel potrivit. Fă alegerile cugetat, orice vrei să păstrezi, oricum se va pierde, aşa că lasă să dispară fără deznădejde. Nu poţi primi nimic nou dacă ai deja mâinile pline. Fii atentă la semne, ele sunt nişte avertismente pe care prea des le neglijăm; uneori trebuie să insişti, să iai cu asalt, alteori să renunţi. Ia-ţi o pauză şi vezi dacă merită efortul.

Nu te lăsa ademenită de caleştile aurite, ele duc spre castelul în care ai putea să pierzi ceea ce ai mai de preţ. Nu alerga prea repede, mergi în ritmul anotimpurilor, al apusurilor şi al răsăriturilor; vei ajunge la timp. Dacă te pomenşti în beznă, priveşte în jur cu atenţie, neapărat vei găsi un fascicul de lumină, oricât de neînsemnat ar fi, concentrează-te spre acel punct.

            Fii atentă la ceea ce simţi, fă alegerile în funcţie de simţăminte, nu trece cu vederea nimic, reţine ceea ce-ţi face bine, dar şi ceea ce-ţi face rău, ca nu cumva să ajungi să nu mai poţi simţi nimic. Când te simţi rănită, amputată, lipsită de repere; nu te speria, e şansa de a-ţi clădi viaţa de la capăt, de astă dată cu o mai mare grijă faţă de sine şi în acord cu sinele tău profund.

Ascute-ţi simţurile: o privelişte din natură, o vibraţie muzicală, o aromă, gustul asociat unor amintiri din copilărie îţi pot deschide porţi în tine ce le credeai de-a pururi zăvorâte. 

Iar când nu ştii pe unde s-o apuci, aminteşte-ţi că există un loc care te aşteaptă mereu să revii, un loc care e deopotrivă un spaţiu, un timp, o stare, e casa sufletului tău. Vei simţi că e timpul să te întorci acasă. Şi nu mai amâna, porneşte chiar azi!

Text publicat în revista Catchy

Americanul liniștit de Graham Greene

    Alden Pyle este reprezentantul departamentului economic al ambasadei americane la Saigon, antagonistul lui Fowler, un alt erou al romanului. Fiind o imagine generalizată a forțelor politice și a metodelor de luptă din arena mondială, figura lui Pyle are un sens complex. Acesta este reprezentantul unui tip de comportament uman, care s-a format tocmai în secolul al XX-lea, într-o eră de confruntare ideologică acută între state și sisteme, când convingerea ideologică a unei persoane care nu este capabilă să gândească independent și critic se transformă la nivel mental într-un soi de judecăți și acțiuni programate, gândire stereotipă, care încadrează complexitatea relațiilor umane în cadre și scheme gata făcute. Pentru Pyle, nu există nimic individual, particular, unic. Tot ceea ce vede, experimentează el însuși, caută să încadreze într-un sistem de concepte, să coreleze cu presupuse reguli, cu un model de relații: își compară experiența amoroasă cu concluziile statisticilor lui Kinsey, impresiile asupra Vietnamului și le formează prin prisma opiniilor comentatorilor politici americani. Fiecare din cei uciși pentru el este fie un ”pericol comunist”, fie un ”apărător al democrației”.

    Originalitatea artistică a romanului se bazează pe opoziția dintre cele două personaje principale: Thomas Fowler și Alden Pyle. Cel de-al doilea pare să aibă mai multe avantaje: a absolvit Harvard-ul, provine dintr-o familie bună, este tânăr și destul de bogat. Totul racordează la normele morale, dar unele formale. Acesta o curtează pe Phoung, cu care intenționează să se căsătorească și să-i ofere o poziție în societate. Trepatat Pyle se transformă într-un purtător de mesaje propagandistice. Fowler își spune că a neglijat pe nedrept cuvintele sale care conțineau numere hipnotizante: ”a cincea coloană, a treia forță, a doua venire...” A treai forță care poate și ar trebui să salveze Vietnamul și care ar trebui să instaureze democrația națională.

Generalul Thé cu două mii de saldați organizează o explozie, în care mor femei și copii nevinovați. Pyle intră într-o băltoacă și se întreabă:

”- Ce-i asta?

- Sânge, îi răspunde Fowler. N-ai mai văzut niciodată așa ceva?

- Trebuie să-mi lustruiesc pantofii înainte de a mă duce la ministru, își zise Pyle.”

 După ce Pyle murise, Fowler se gândise că ar fi trebuit să-i spună ceva, dar își dădu seama că era greu de ajuns la mintea lui blindată în bune intenții și ignoranță.

    Thomas Fowler este un jurnalist englez trimis în Vietnamul de Sud între 1951–1955. Un om obosit, devastat mental, în multe privințe asemănător cu Scobie - eroul unui alt roman de Graham Greene - „Miezul lucrurilor”. El crede că datoria sa este de a raporta doar fapte, evaluarea lor nu îl preocupă, nu vrea să se amestece în nimic, se străduiește să rămână un observator neutru. În Saigon, Fowles se află de multă vreme și singurul lucru pe care îl prețuiește și care îl ține acolo este vietnameza Phuong. Pyle însă o seduce pe Phuong dându-i asigurări despre bunele sale intenții, spre deosebire de Fowler, care are cu aceasta o relație lipsită de angajamente. Romanul începe cu uciderea lui Pyle, și revenirea lui Phuong la Fowler. 

 Dar apoi, apare retrospecția. Poliția îl caută pe criminal și, în paralel, Fowler își amintește de Pyle: l-a salvat în timpul unui atac al gherilelor vietnameze, târâdu-l într-un loc sigur, riscându-și propria viață. O faptă nobilă, dar Fowler este iritat de ideile sale și comportamentul său. După moartea lui Pyle, soarta lui Fowler se aranjează de la sine: el rămâne în Vietnam - „această țară cinstită”, unde sărăcia nu este acoperită cu voaluri rușinoase; femeia, care odată l-a părăsit cu ușurință pentru Pyle, revine acum cu aceeași ușurință înapoi.

 

Sacrificiul

 

    Sacrificiul are ca laitmotiv lucrarea ”Adorația Magilor” a  lui Leonardo da Vinci. Creația plastică apare repetat în film ca un mijloc de a induce și menține tensiunea dramatică, misticismul, sugerează noi teme și simboluri. Magii închipuiesc neamurile păgâne convertite la creștinism, iar darurile sunt faptele bune pe care le aducem ca omagiu lui Hristos. Aurul simbolizează milostenia, milostenia manifestându-se prin ajutorul celor lipsiți și necăjiți. Tămâia este simbolul jertefei și a slujirii în numele bunăstării celorlalți. Smirna preînchipuie necazurile, lacrimile, suferințele omului prin care i se pune la încercare răbdarea. Una din temele centrale ale filmului este că omul se naște pe pământ nu pentru fericirea proprie, ci sensul existenței sale constă în sacrificiul său în numele aproapelui.

    Acțiunea filmului se petrece în câteva planuri, iar delimitarea acestora poate fi sesizată prin diferențele de luminozitate a cadrelor. Imaginile bine iluminate, clare corespund timpului prezent, ceea ce se întâmplă nemijlocit; cadrele alb-negru corelează cu visele protagonistului; tonurile estompate sugerează o realitate mitică, ocultă, religioasă.

    Un cadru impresionant din film este acela în care Alexandru adoarme și visează că a început un război nuclear. El se roagă și îi cere lui Dumnezeu ca acesta să înceteze, să fie totul așa cum a fost înainte. El se roagă în felul următor: ”Doamne, îți dau tot ce am, familia pe care o iubesc, îmi voi distruge casa, mă voi dezice de fiul meu, voi deveni mut, nu voi mai vorbi cu nimeni, voi renunța la tot ce mă leagă de viața asta…” Trezindu-se, Alexandru încearcă să înțeleagă dacă doarme sau nu, se lovește la genunchi și durerea îi confirm că este treaz. Alexandru îl sună pe redactor și se convinge că a visat războiul, deci și promisiunea făcută lui Dumnezeu.

    Arderea casei de la sfârșitul filmului este dovada credinței sale în Dumnezeu, este o confirmare a credinței. Casa în sine nu reprezintă o jertă, pentru că e un lucru material, dar faptul că Alexandru își dorea să găsească acolo pacea și fericirea, capătă valoare simbolică de sacrificiu.

    Un dialog reprezentativ este cel între Alexandru și Otto, în momentul în care Alexandru primește  în dar de ziua sa de naștere harta Europei de la sfârșitul dec al XVI-lea:

”Alexandru: E prea de tot, Otto. Prea de tot. Eu înțeleg că nu vă pare rău…

Otto: De ce nu-mi pare rău? Îmi pare rău, desigur. Orice dai îți pare rău, e ca și cum ai sacrifica ceva. Poate fi ceva numit cu adevărat dar fără sacrificiu?”

    Un obiect frecvent folosit în filmul lui Tarkovski este bicicleta. Acest artefact mecanic, care face conexiunea dintre minte și corp, implică un dezechilibru riscant, astfel că se cere o pedalare permanentă, orice oprire presupune căderea. Bicicleta e o reprezentare a rațiunii europenului contemporan, orientată spre utilitate. De asemenea, sugerează hiperactivitatea, mișcarea continuă a omului de azi. 

    Un simbol care e prezent la începutul și sfârșitul filmului este copacul. Acesta simbolizează axa lumii. Pinul, pe care încearcă Alexandru să-l fixeze în poziție verticală, este uscat, deci comunică despre imposibilitatea lumii actuale de a stabili legătura cu autoritatea superioară, ca unică posibilitate de a găsi sensul propriei existențe.

    Tema apocalipsei prezentă în film e un criteriu al adevărului. Apocalipsa e cea care fie va duce la distrugerea omenirii, fie la instaurarea adevărului. Salvarea lumii poate fi înfăptuită prin iubire și credință.

    Filmul creează o aură în care sufletul se odihnește, dar se și trudește. Acesta îți induce o stare specială grație personajelor, discuțiilor despre spiritualitate, eternitate, atmosfera locului și timpului, starea de apocalipsă. Acest film este o predică, mai mult - o mărturisire despre tragedia omului care tinde spre desăvârșire, către viața veșnică.

Recenzie publicată în revista Webcultura