În legătură cu pandemia din lume, mă întrebam de ce ni se întâmplă ceea ce
ni se întâmplă. Căutam o explcație, un înțeles, pentru că totul în lumea asta e
un semn care spune ceva și toate sunt legate. Chiar dacă uneori raporturile
cauză-efect sunt mai puțin explicite și evidente.
Ce am înțeles, confirmat sau reconfirmat?
Am înțeles că suntem niște ființe fragile și vulnerabile, oricât de puternici
și invincibili ne-am crede. Am înțeles că planurile noastre de viitor pot fi
deturnate într-o singură clipă. Că orice acțiune am întreprinde, acesta se va
răsfrânge, într-o măsură mai mică sau mai mare, asupra celor din jur.
În pofida liberului arbitru, nu întodeauna noi sutem cei care alegem,
uneori viața sau ceilalți aleg pentru noi. Și respectiv, nu întodeauna ajungem
acolo unde ne propunem, dar întodeauna acolo îngăduie Dumnezeu, deci unde
trebuie.
Am înțeles că viața nu se întâmplă pur și simplu, ea ne răspunde. Orice
bine sau rău se întoarce ca un bumerang, când ne așteptăm mai puțin și de unde
nu ne așteptăm.
Acest timp ar putea fi un timp în care să ne trezim. Iar pentru asta
trebuie să iubim adevărul. Am găsit niște date cu prognoze alarmante, care
vizează pe fiecare dintre noi ca locuitor al acestei planete. Aici ar putea fi
originea încercării cu care ne confruntăm.
Consumerismul excesiv al omului contemporan presupune cereri din ce în ce
mai mari de rusurse energetice, produse alimentare, electronice, îmbrăcăminte,
transport, locuințe, mobilier etc. Unele din consecințele creșterii cererii
sunt destul de îngrijorătoare. Astfel, dacă rata defrișărilor se menține
aceeași, pădurile tropicale vor dispărea până la sfârșitul acestui secol,
conform NASA. Societatea actuală consumă cantități masive de apă, mai mult
decât ne poate furniza Pământul. Dacă continuăm în același ritm, riscăm să
rămânem fără resurse de apă potabilă până în 2040, potrivit profesorului
Benjamin Sovacool, de la Universitatea Aarhus, Danemarca. Pescuitul excesiv de
pește oceanic și fructe de mare s-ar putea solda cu dispariția a mii de specii
în următorii ani.
Pe măsură ce globalizarea accelerează, resursele naturale sunt folosite în
cantități din ce în ce mai mari pentru a menține modelele de consum actuale. Respectiv,
urmează să facem față la un șir de provocări globale.
Uleiul de palmier fiind utilizat la fabricarea produselor alimentare,
igienice, cosmetice, combustibil este o cauză majoră a defrișărilor și a
schimbărilor climatice.
Pentru producerea unui kilogram de
ciocolată este nevoie de 24.000 litri de apă; 21.000 litri pentru producerea unui
kilogram de boabe de cafea și 15.500 litri pentru 1 kilogram de carne de vită.
Problema este că multe zone ale Pământului rămân practic fără apă.
În mare parte, la fabricarea hainelor și altor articole textile, oameni din
țările slab dezvoltate și în curs de dezvoltare, lucrează uneori peste 100 de
ore pe săptămână, în ateliere supraaglomerate, fiind slab remunerați. Sclavia
de fapt nu a fost abolită, doar a luat alte forme. Actualmente, cca 27 mln de
sclavi sunt antrenați în producerea cafelei, ciocolatei, zahărului, bumbacului,
jucăriilor, încălțămintei, produselor electronice etc.
Dacă estimăm costul mediu al unei mese din perspectiva resurselor naturale
utilizate și a poluanțior emiși, tabloul arată astfel: 10
kg de pământ, 800 litri de apă, 1,3 litri de motorină, 0,3 g de pesticide, 3,5
kg de dioxid de carbon. Dacă înmulțim aceste cifre cu 7-10 miliarde de oameni,
fiecare luând câte o mie de mese pe an, înțelegem de ce mâncarea este
provocarea vremurilor noastre.
Simbolul final a societății consumeriste e punga de plastic. O singură pungă de plastic se poate transforma în 2 milioane de fragmente
microscopice de plastic. Omenirea folosește 160.000 de saci de plastic pe
secundă.
Datele de mai sus nu sunt statistici de neglijat. E o stare de fapt care ne
afectează pe fiecare și pe care avem datoria să o schimbăm. Lucrurile nu mai
pot continua așa. Dacă ne dorim ca viața să continuie pe Terra, trebuie să
urmăm legile naturii, nu pe ale noastre. Am uitat că suntem niște musafiri aici
și că asta ne obligă să ne comportăm ca atare. Planeta geme, se sufocă, suferă.
Acum e rândul nostru. Starea prin care trece omenirea astăzi e una pe care am
provocat-o și spre care am mers indolent în pofida la toate semnalele de
alarmă. N-am știut să spunem stop, iar acum suportăm consecințele acțiunilor
noastre nesăbuite. Perioada asta e îngrozitoare pentru noi, oamenii, dar
presupun că e mai bună pentru planeta noastră. Se descătușează puțin din strânsoare,
se destinde, se eliberează puțin de tirania noastră. Confirmare e acestă
primăvară fantastică, în care fiecare mugur, floare, fir de iarbă, gâză emană
multă forță de viață. Semn că viața continuă, întrebarea e ”cum?”. Depinde de
noi cum facem traiul pe Pământ: un dezastru sau o binecuvântare?
