Viața continuă, întrebarea e ”cum?”

În legătură cu pandemia din lume, mă întrebam de ce ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă. Căutam o explcație, un înțeles, pentru că totul în lumea asta e un semn care spune ceva și toate sunt legate. Chiar dacă uneori raporturile cauză-efect sunt mai puțin explicite și evidente.

Ce am înțeles, confirmat sau reconfirmat?

Am înțeles că suntem niște ființe fragile și vulnerabile, oricât de puternici și invincibili ne-am crede. Am înțeles că planurile noastre de viitor pot fi deturnate într-o singură clipă. Că orice acțiune am întreprinde, acesta se va răsfrânge, într-o măsură mai mică sau mai mare, asupra celor din jur.

În pofida liberului arbitru, nu întodeauna noi sutem cei care alegem, uneori viața sau ceilalți aleg pentru noi. Și respectiv, nu întodeauna ajungem acolo unde ne propunem, dar întodeauna acolo îngăduie Dumnezeu, deci unde trebuie.

Am înțeles că viața nu se întâmplă pur și simplu, ea ne răspunde. Orice bine sau rău se întoarce ca un bumerang, când ne așteptăm mai puțin și de unde nu ne așteptăm.

Acest timp ar putea fi un timp în care să ne trezim. Iar pentru asta trebuie să iubim adevărul. Am găsit niște date cu prognoze alarmante, care vizează pe fiecare dintre noi ca locuitor al acestei planete. Aici ar putea fi originea încercării cu care ne confruntăm.

Consumerismul excesiv al omului contemporan presupune cereri din ce în ce mai mari de rusurse energetice, produse alimentare, electronice, îmbrăcăminte, transport, locuințe, mobilier etc. Unele din consecințele creșterii cererii sunt destul de îngrijorătoare. Astfel, dacă rata defrișărilor se menține aceeași, pădurile tropicale vor dispărea până la sfârșitul acestui secol, conform NASA. Societatea actuală consumă cantități masive de apă, mai mult decât ne poate furniza Pământul. Dacă continuăm în același ritm, riscăm să rămânem fără resurse de apă potabilă până în 2040, potrivit profesorului Benjamin Sovacool, de la Universitatea Aarhus, Danemarca. Pescuitul excesiv de pește oceanic și fructe de mare s-ar putea solda cu dispariția a mii de specii în următorii ani.

Pe măsură ce globalizarea accelerează, resursele naturale sunt folosite în cantități din ce în ce mai mari pentru a menține modelele de consum actuale. Respectiv, urmează să facem față la un șir de provocări globale.

Uleiul de palmier fiind utilizat la fabricarea produselor alimentare, igienice, cosmetice, combustibil este o cauză majoră a defrișărilor și a schimbărilor climatice.

 Pentru producerea unui kilogram de ciocolată este nevoie de 24.000 litri de apă; 21.000 litri pentru producerea unui kilogram de boabe de cafea și 15.500 litri pentru 1 kilogram de carne de vită. Problema este că multe zone ale Pământului rămân practic fără apă.

În mare parte, la fabricarea hainelor și altor articole textile, oameni din țările slab dezvoltate și în curs de dezvoltare, lucrează uneori peste 100 de ore pe săptămână, în ateliere supraaglomerate, fiind slab remunerați. Sclavia de fapt nu a fost abolită, doar a luat alte forme. Actualmente, cca 27 mln de sclavi sunt antrenați în producerea cafelei, ciocolatei, zahărului, bumbacului, jucăriilor, încălțămintei, produselor electronice etc.

Dacă estimăm costul mediu al unei mese din perspectiva resurselor naturale utilizate și a poluanțior emiși, tabloul arată astfel: 10 kg de pământ, 800 litri de apă, 1,3 litri de motorină, 0,3 g de pesticide, 3,5 kg de dioxid de carbon. Dacă înmulțim aceste cifre cu 7-10 miliarde de oameni, fiecare luând câte o mie de mese pe an, înțelegem de ce mâncarea este provocarea vremurilor noastre.

Simbolul final a societății consumeriste e punga de plastic. O singură pungă de plastic se poate transforma în 2 milioane de fragmente microscopice de plastic. Omenirea folosește 160.000 de saci de plastic pe secundă.

Datele de mai sus nu sunt statistici de neglijat. E o stare de fapt care ne afectează pe fiecare și pe care avem datoria să o schimbăm. Lucrurile nu mai pot continua așa. Dacă ne dorim ca viața să continuie pe Terra, trebuie să urmăm legile naturii, nu pe ale noastre. Am uitat că suntem niște musafiri aici și că asta ne obligă să ne comportăm ca atare. Planeta geme, se sufocă, suferă. Acum e rândul nostru. Starea prin care trece omenirea astăzi e una pe care am provocat-o și spre care am mers indolent în pofida la toate semnalele de alarmă. N-am știut să spunem stop, iar acum suportăm consecințele acțiunilor noastre nesăbuite. Perioada asta e îngrozitoare pentru noi, oamenii, dar presupun că e mai bună pentru planeta noastră. Se descătușează puțin din strânsoare, se destinde, se eliberează puțin de tirania noastră. Confirmare e acestă primăvară fantastică, în care fiecare mugur, floare, fir de iarbă, gâză emană multă forță de viață. Semn că viața continuă, întrebarea e ”cum?”. Depinde de noi cum facem traiul pe Pământ: un dezastru sau o binecuvântare?

Material publicat în revista Altarul Credinței