Iernile sufletului de Katherine May

 

Uneori anumite evenimente deraiează cursul vieții noastre. Spre disperarea noastră, o iarnă simbolică se instalează în viață. Cu toate acestea, această perioadă ”rece” poate fi benefică pentru noi, așa cum este și pentru animalele care hibernează luni în șir. Evocând frumusețea aspră a frigului, Katherine May radiază căldură și lumină. Cartea Iernile sufletului este o delicată invitație de a ne schimba percepția asupra vremurilor cenușii, de a accepta melancolia și dezamăgirea care le însoțesc, pentru a profita din plin de o reînnoire.

Cartea este despre felul în care trăim iarna, la propriu și la figurat. Paralela se face între cele două: iarna ca anotimp, și iarna intimă, când evenimentele întunecate ne afectează rutina și cee ce suntem.

Unele ierni sufletești se furișează mai lent pe la spatele nostru, însoțind moartea anticipată a unei relații, responsabilitățile, tot mai apăsătoare, de îngrijire a părinților care îmbătrânesc, picătura chinezească a pierderii încrederii în sine. Unele sunt îngrozitor de neașteptate: descoperi într-o zi că abilitățile tale sunt considerate depășite, compania pentru care ai lucrat a dat faliment și partenerul tău e îndrăgostit de altcineva. Indiferent cum apare, iarna sufletească e, de obicei, involuntară, însingurată și profund dureroasă.

Prin experiențele ei personale – resemnare, boală, probleme familiale – autoarea își analizează propria iarnă sufletească. De asemenea, abordează tot felul de subiecte legate de anotimpul hibernal: călătorii, festivaluri, ritualuri, literatură (aduce mai multe exemple), animale, mituri, activități de iarnă. Ne invită să acceptăm sosirea iernii, să ne reorientăm atenția cuvenită spre noi înșine, să ne tratăm cu grijă și blândețe.

Plantele și animalele nu se luptă cu iarna; ele nu se prefac că ea nu se întâmplă și nu încearcă să-și vadă de aceleași vieți pe care le-au trait vara. Se pregătesc. Se adaptează. Trec prin metamorfoze extraordinare ca să supraviețuiască. Iarna este un anotimp al retragerii din lume, al resurselor limitate, al actelor de o eficiență brutală al dispariției din câmpul vizual; dar în ea se petrece transformarea. Iarna nu este moartea ciclului vieții, ci testul său suprem.

Această carte este atât o relatare autobiografică, cât și un eseu. Este un amestec de teme legate de experiențele personale ale autoare. Nu e o carte de dezvoltare personală, ci mai degrabă o reflecție despre locul iernii în existența noastră. Perioadele în care ne aflăm separați de restul lumii, pentru că trecem prin pierdere, trădare, eșec, tot felul de evenimente potrivnice cărora trebuie să le facem față pentru a le supraviețui.

Cartea livrează o lectură reconfortantă, unele pasaje, mai ales cele de la începutul cărții, sunt de o delicată poeticitate. O lectură care favorizează conexiune cu sinele, care te poartă spre propriul suflet unde găsești curaj, putere și speranță.

Psihiatru sau psiholog?

 

Care este diferența dintre un psihiatru și un psiholog? Sunt mai eficiente medicamentele sau psihoterapia? Nu e întotdeauna ușor să știi care dintre acești doi profesioniști ar trebui consultat și ce fel de intervenție dă rezultate mai efieciente și de durată.

Psihoterapia și  psihofarmocoterapia (administrarea de medicamente) sunt indicate în majoritatea bolilor psihice, două excepții ar fi: psihoza acută și reatarul mental/ demența, în ambele cazuri pacientul nu este disponibil unui contact productiv. Deși după ieșirea din psihoză, chiar dacă persoana are schizofrenie, chiar dacă remisia competă nu a fost posibilă, psihoterapia în scopul reabilitării și reinserției sociale este necesară. Deci terapia prin cuvânt și terapia prin medicamente nu se exclud reciproc, dar pot și e indicat să fie aplicate împreună.

Majoritatea școlilor de psihoterapie își au originile în psihiatrie. Autorii lor erau psihiatri practicanți care au creat direcții psihoterapeutice. Învățarea se face etapizat, începând cu tulburările grave spre dezechilibrele psihice minore.

În trecut lucrurile cumva erau mai simple, pentru un psihiatru începător tulburările psihice erau mai ușor de clasificat. Începea activitatea în secția cu schizofrenici (halucinații, conștiința tulburată, comportament aberant) unde învață să facă diferența și să prescrie tratamentul potrivit, în ce caz - aminazin, în care - holoperidol, unde - olanzapină și unde e indicată perfuzia. Merge mai departe, spre cei cu tulburări mai ușoare: depresie, tulburare de anxietate generalizată, tulburare obsesiv-compulsivă – aici devine mai complicat, situația e mai ambiguă, diagnoza mai greu de determinat. În trecut nu existau probleme în determinarea diagnosticului, manifestările tulburărilor psihice erau evidente. Astăzi fiecare al treilea pacient prezintă un tablou clinic complex care include o combinație de tulburări, să înțelegi pe deplin structura bolii devine foarte complicat. Abia aici se ivesc aspectele de finețe, aici trebuie să intervină psihologul. Tocmai atunci când persoana nu are o boală psihică gravă.

Iar la noi ce se întâmplă? După finalizarea celor trei ani de licență, un absolvent de psihologie este considerat apt să profeseze. El poate fi foarte bun în teorie, poate cunoaște multe, dar ceea ce se numește experiență de viață nu poate fi acumulată decât în timp. Deci dezvoltarea unui psiholog revine propriei responsabilități după finalizarea studiilor, să continue să studieze, să se dezvolte, având posibilități nenumărate de a participa la tot soiul de specializări, cursuri, traininguri. E un domeniu extrem de vast. Dar acesta poate face asta sau poate să meargă pe aplicarea acelor șabloane pe care le-a însușit în facultate. Astfel de specialiști sunt destul de numeroși și anume aceștia discreditează domeniul. Psihologul nu este privit ca un specialist înalt calificat, ceea ce el de fapt ar trebui să fie, pentru că un psiholog bun se formează în medie timp de 15 ani. Nu e suficient să citești multe cărți, e nevoie de practică propriu-zisă. Practica presupune cunoașterea vieții în toate aspectele ei cotidiene. Poți să înveți despre viață din cărți, dar dacă nu trăiești, simți anumite lucruri, atunci devine destul de complicată abordarea acestor aspecte în cazul altei persoane. Un psiholog în mod ideal ar trebui să dețină aceleași cunoștințe ca un psihiatru, dar ar putea să nu aibă aceeași experiență clinică. Ar fi indicat ca practica unui psiholog să înceapă într-o secție de psihiatrie alături de un psihiatru. Acest lucru l-ar ajuta să pună diagnosticul corect și să stabilească dacă cazul e de domeniul psihiatriei (tulburare psihică) sau e vorba de o disfuncție ușoară și ar fi indicată metoda psihoterapiei. Psihologia este o specialitate extrem de importantă și necesară. Psihologul este persoana care ar putea rezolva o serie întreagă de întrebări, din cele mai diverse sfere: industrie, știință, pedagogie, relații familiale. Și aici psihiatrul nu ar trebui să intervină, nu e indicat ca un conflict de familie să fie soluționat prin neuroleptice sau tranchilizante. Deși efectul ar putea să fie pozitiv, dar de scurtă durată și nu ar înlătura cauza.

În ceea ce privește sănătatea psihică, există o mulțime de indicatori care pot fi rezumați în trei categorii: absența fenomene psihopatologice, persoana nu experimentează senzații dureroase de disconfort (are o stare de bine), iar faptul că se simte bine nu afectează starea de bine a celorlalți. 20-30 % din totalul populației suportă pe parcursul vieții o anumită formă de tulburare psiho-emoțională.

Să facem diferența dintre psihoză și non-psihoză. O peroană sănătoasă ar putea avea manifestările fiziologice specifice tulburărilor psihice (depresie, anxietate, angoasă) în situații excepționale de viață (de exemplu, pierdere). Dar dacă aceste manifestări nu au o durată prea lungă, nu înregistrează o dinamică gravă, se atenuează după o perioadă de odihnă sau restabilirea situației financiare, sociale; atunci aceste tulburări nu se încadrează în categoria tulburilor nevrotice/psihotice.

Pe de altă parte, avem ambivalența  (a iubi și a urî în același timp). O persoană sănătoasă poate avea aceste sentimente, persoana duce o luptă interioară, dar aceste trăiri sunt separate, nu poate același obiect să provoace și admirație și repulsie concomitent la o persoană sănătoasă psihic. Deci orice fenomen psihic care nu poate fi integrat în psihicul unui om obișnuit, ceea ce nu poate fi atribuit unui fapt deja trăit, ceva analog, asemănător, este considerat patologic. Sau atunci când o funcție care este absolut necesară, brusc dispare.

Nu există tratament pentru dependențe, dacă creierul nu ete foarte afectat, orice dependent se poate trata singur. El poate fi ajutat prin ușurarea sindromului de abstenență, poate fi susținut în rezolvarea problemelor intra- și inter-personale, favoriza integrarea socială. Dar acesta trebuie să stabileacă care este limita sa volitivă, a dorințelor și nevoilor sale.

Tulburările de personalitate presupun o schimbare a caracterului individului care este o trăsătură stabilă a individului pe parcursul vieții. Astfel o tulburare de personalitate debutează după perioada pubertății și conduce la dezadaptare socială. Adaptare socială presupune reușită pe plan profesional, prezența relațiilor sociale.

Schizofrenia este o tulburare complexă și polimorfă, include: aberații, idei care nu pot fi supuse criticii, pseudohalucinații. Aberațiile au caracter paranoid. Halucinațiile presupun inexistența în realitate a unor stimuli percepuți de pacient (după geam se vede un elefant roz). Pseudohalucinațiile presupun existența unei voci interioare, dar nu în sensul comun, metaforic, dar ceva care sună în interior dar vine de undeva din exterior, senzația că nu-i aparține. O altă componentă ar fi automatismele psihice, tulburarea capacității de gândire  (deviere de la subiect, începutul și sfârșitul frazei nu se leagă), mentism (desfășurarea tumultuoasă, incoercibilă a ideilor și amintirilor).

Sper că am făcut puțină lumină în acest domeniu care e perceput confuz de multe persoane. Și fără îndoială această neclaritate e datorată faptului că psihologia este totuși un domeniu relativ tânăr, care necesită o  regândire a paradigmei de formare a specialiștilor.

Regăsirea Virginității - Richard Branson

Regăsirea Virginității este un memoriu al lui Richard Branson, fondatorul Virgin Group. Richard Branson este un antreprenor britanic de succes. Acesta este unul dintre cei mai bogați oameni din Marea Britanie, fondatorul corporației internaționale Virgin, care include astăzi peste 400 de companii. Unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din Marea Britanie, cu o avere netă de peste 5 miliarde de dolari. Deținător de recorduri în aeronautică, ambasador pentru pace și proprietarul Insulei Necker. Iese în evidență prin acțiuni extravagante. Călătorește mult și se dezvoltă constant. Omul de afaceri este adesea numit ”miliardarul hippie”, liderul ciudat, dar informat.

În familia sa lenea era privită negativ: „Părinții au vrut să creștem puternici și să învățăm să ne bazăm pe noi înșine”. De mici, soții Branson și-au învățat copiii - erau patru în total - să se gândească la astfel de subiecte „mature” precum bugetul familiei și proiecte aducătoare de profit.

„La cina de familie, vorbeam adesea despre afaceri”, spune Richard. Personal, cred că această abordare în creșterea copiilor este corectă. La urma urmei, o familie, în mod ideal, ar trebui să fie o echipă prietenoasă în care fiecare, în măsura în care poate, contribuie la atingerea scopului comun.

Dacă totul a fost în regulă cu educația sa în familie, unde și-a dezvoltat spiritul antreprenorial și abilitățile de depășire a obstacolelor, atunci acesta a întâmpinat dificultăți la școală. Branson Jr. suferea de dislexie, care s-a manifestat prin faptul că nu știa nici să citească, nici să scrie corect.

Din cauza acestei deficiențe, colegii de clasă îl tachinau fără milă, iar profesorii nu erau entuziasmați de elevul slab. Cu toate acestea, Richard a fost un jucător bun de fotbal și era cunoscut la școală ca o „celebritate sportivă”.

După accidentare, cariera sa de fotbalist s-a încheiat. Branson nu-și putea permite să  eșueze și a început să memoreze acele texte pe care nu le putea citi. Astfel, și-a dezvoltat o memorie bună, care a devenit un adevărat salvator pentru el..

Parcursul existențial al lui Richard Branson arată că oricine poate reuși, indiferent de nivelul său de educație și de origini: „Sunt sigur că nu poți lăsa nenorocitul cuvânt „nu” să te oprească. Dacă nu ai suficientă experiență pentru a-ți atinge obiectivul, caută alte modalități.”

Analizând aceste cuvinte, putem concluziona că una dintre principalele calități ale lui Richard este spiritual aventurier, încrederea în sine și perseverența. El s-a aventurat într-o mare varietate de domenii care îi erau necunoscute. Pentru a-și implementa ideile de afaceri a fost adesea nevoie de investiții financiare uriașe, dar și-a asumat acest risc fără să se teamă că ar putea pierde ceea ce deținea. Multe dintre afacerile sale au fost inițial neprofitabile, dar a continuat prin încercări și greșeli să-și realizeze visele. După cum spune el însuși: „Lecția pe care am învățat-o și pe care am urmat-o toată viața a fost că trebuie să încerci, să încerci și să încerci – dar să nu renunți niciodată”.

O altă abilitate a lui este capacitatea de a construi relații cu oamenii. După cum spune Richard însuși: „Este important să angajezi oameni mai deștepți decât tine.” De asemenea, Branson nu are nicio problemă cu delegarea autorității, așa cum spune el însuși: „Oamenii mă întreabă adesea cum pot petrece atât de mult timp căutând aventuri în jurul lumii. Răspunsul meu este următorul: am învățat să deleg autoritatea altora. Când ai selectat oameni de încredere, le poți încredința complet afacerile tale.”

Richard nu împarte angajații în importanți și neimportanți, ci poate comunica cu orice angajat din companie. După cum spune el însuși: „A respecta oamenii înseamnă a-i respecta pe fiecare dintre ei, și nu doar pe cei pe care vrei să-i impresionezi.” Văzând această atitudine, majoritatea angajaților sunt loiali companiei. Cazuri cunoscute în care angajații săi nu și-au părăsit organizația, în ciuda faptului că li s-a oferit în altă parte un salariu dublu.

Un rol important în succesul brandului Virgin îl joacă și strategia de poziționare a companiei. Aproape toate companiile de brand nu sunt lidere în domeniile lor. Dimpotrivă, se opun liderilor: British Airways, Coca-Cola, Vodafone etc. - companii monopoliste cu reguli și standarde stricte. Mulți oameni s-au plictisit de o astfel de monotonie, mulți așteaptă soluții aventuroase și non-standard care să facă interacțiunea clientului cu brandul de neuitat. Acest rol este jucat de Virgin. Richard și echipa sa, ca nimeni altcineva, știu să creeze o imagine de marcă atractivă cu care atât angajații, cât și clienții doresc să se asocieze. După cum spune el însuși: „Încercați să reflectați însăși esența produsului dvs. Evaluați bine imaginea pe care vreți să o promovați și țineți-vă de ea cu toată tenacitatea.”

O altă calitate importantă a succesului lui Richard este pregătirea atentă. Pentru oricare dintre aventurile lui, s-a pregătit cu toată seriozitatea. El subliniază, de asemenea, cât de important este să faci ceea ce îți place. Richard nu aspira să devină milionar, așa că era gata să riște ceea ce avea de dragul mai multor experiențe și impresii și a renunțat doar la ceea ce a încetat să-i aducă plăcere.

Pe scurt, Richard Branson este un antreprenor care are poftă de viață, responsabilitate, capacitate de a-și asuma riscuri și de a se distra. El tratează afacerile ca pe o oportunitate de a face din viața oamenilor și a lumii un loc mai bun, așa că vrea să vadă cât mai mulți astfel de antreprenori.

Ziua Lăcustei de Nathanael West

Nicăieri altundeva iluziile nu se nasc și nu se risipesc mai abitir decât la Hollywood. Ziua Lăcustei este o reprezentare necruțătoare a fabricii de visuri, o parodie a cultului stelelor de cinema și autoamăgirea ce o însoțește.

Poate că nimeni nu a înțeles mai bine Hollywood-ul cu capcanele și contradicțiile sale dureroase, decât Nathanael West, care a fost scenarist acolo. În satira sa, el se concentrează pe aspectele întunecate ale unei lumi complet artificiale, cu puțini câștigători și mulți învinși: figuranți eterni, vedete în devenire, dublori anonimi, dive expirate. Marea descoperire nu va veni niciodată, dar ei continuă să-și urmărească iluziile cu fanatism până când ajung totuși să se alăture celor care nu au reușit să trăiască ”visul american”.

Nathanael West a stăpânit ca nimeni altul arta delicată a analizei. Cu un cinism fără precedent, dezvăluie tragedia unei lumi pline de visători fără speranță, fără a-i ridiculiza. Între vis și realitate poate fi o distanță enormă, dar dorința eternă a omului nu poate fi stăvilită. Și astfel, această carte este o demonstrație a nebuniei de a dori să fii vedetă cu orice preț.

Iată un fragment:

Toată viața lor fuseseră sclavii vreunei munci greoaie, plictisitoare, în spatele birourilor și tejghelelor, pe câmpuri și la mașini obositoare de tot felul, economisindu-și bănuții și visând relaxarea care va fi a lor când vor avea destui. În cele din urmă vine și ziua aceea. Pot avea un venit săptămânal de zece sau cincisprezece dolari. Unde să se ducă dacă nu în California, țara soarelui și a portocalelor?

Odată ajunși acolo descoperă că soarele nu-i de ajuns. Se satură de portocale ba chiar și de avocado și de pasiflora. Nu se întâmplă nimic. Nu știu ce să facă cu timpul lor. Nu au capacitatea mentală pentru a se relaxa, nici banii ori pregătirea fizică pentru plăcere. Au slugărit atât doar ca să meargă într-un picnic ocazinal în Yowa? Ce mai e în plus? Urmăresc valurile rostogolindu-se la Venice. Nu există ocean acolo de unde vin cei mai mulți dar, după ce-ai văzut un val, le-ai văzut pe toate. Același lucru e valabil pentru avioanele de la Glendale. Măcar dacă un avion s-ar prăbuși din când în când, în așa fel încât ei să poată urmări pasagerii arzând într-un ”holocaust de flăcări”, cum scriau ziarele. Dar avioanele nu se prăbușesc niciodată.

Plictisul lor devenea din ce în ce mai teribil. Realizau că au fost păcăliți și clocoteau de resentimente. În fiecare zi a vieții lor citeau ziare și mergeau la filme. Și unele și altele îi hrăneau cu linșaje, crime, violuri, explozii, naufragii, adulteruri, incendii, miracole, revoluții, războiae. Această dietă zilnică îi făcea perverși. Soarele e o glumă. Portocalele nu le excită cerul gurii istovit. Nimic nu poate fi destul de violent pentru a le face viguroase mințile și trupurile vlăguite. Au fost înșelați și trădați. Au slugărit și economisit pe degeaba.