Sacrificiul

 

    Sacrificiul are ca laitmotiv lucrarea ”Adorația Magilor” a  lui Leonardo da Vinci. Creația plastică apare repetat în film ca un mijloc de a induce și menține tensiunea dramatică, misticismul, sugerează noi teme și simboluri. Magii închipuiesc neamurile păgâne convertite la creștinism, iar darurile sunt faptele bune pe care le aducem ca omagiu lui Hristos. Aurul simbolizează milostenia, milostenia manifestându-se prin ajutorul celor lipsiți și necăjiți. Tămâia este simbolul jertefei și a slujirii în numele bunăstării celorlalți. Smirna preînchipuie necazurile, lacrimile, suferințele omului prin care i se pune la încercare răbdarea. Una din temele centrale ale filmului este că omul se naște pe pământ nu pentru fericirea proprie, ci sensul existenței sale constă în sacrificiul său în numele aproapelui.

    Acțiunea filmului se petrece în câteva planuri, iar delimitarea acestora poate fi sesizată prin diferențele de luminozitate a cadrelor. Imaginile bine iluminate, clare corespund timpului prezent, ceea ce se întâmplă nemijlocit; cadrele alb-negru corelează cu visele protagonistului; tonurile estompate sugerează o realitate mitică, ocultă, religioasă.

    Un cadru impresionant din film este acela în care Alexandru adoarme și visează că a început un război nuclear. El se roagă și îi cere lui Dumnezeu ca acesta să înceteze, să fie totul așa cum a fost înainte. El se roagă în felul următor: ”Doamne, îți dau tot ce am, familia pe care o iubesc, îmi voi distruge casa, mă voi dezice de fiul meu, voi deveni mut, nu voi mai vorbi cu nimeni, voi renunța la tot ce mă leagă de viața asta…” Trezindu-se, Alexandru încearcă să înțeleagă dacă doarme sau nu, se lovește la genunchi și durerea îi confirm că este treaz. Alexandru îl sună pe redactor și se convinge că a visat războiul, deci și promisiunea făcută lui Dumnezeu.

    Arderea casei de la sfârșitul filmului este dovada credinței sale în Dumnezeu, este o confirmare a credinței. Casa în sine nu reprezintă o jertă, pentru că e un lucru material, dar faptul că Alexandru își dorea să găsească acolo pacea și fericirea, capătă valoare simbolică de sacrificiu.

    Un dialog reprezentativ este cel între Alexandru și Otto, în momentul în care Alexandru primește  în dar de ziua sa de naștere harta Europei de la sfârșitul dec al XVI-lea:

”Alexandru: E prea de tot, Otto. Prea de tot. Eu înțeleg că nu vă pare rău…

Otto: De ce nu-mi pare rău? Îmi pare rău, desigur. Orice dai îți pare rău, e ca și cum ai sacrifica ceva. Poate fi ceva numit cu adevărat dar fără sacrificiu?”

    Un obiect frecvent folosit în filmul lui Tarkovski este bicicleta. Acest artefact mecanic, care face conexiunea dintre minte și corp, implică un dezechilibru riscant, astfel că se cere o pedalare permanentă, orice oprire presupune căderea. Bicicleta e o reprezentare a rațiunii europenului contemporan, orientată spre utilitate. De asemenea, sugerează hiperactivitatea, mișcarea continuă a omului de azi. 

    Un simbol care e prezent la începutul și sfârșitul filmului este copacul. Acesta simbolizează axa lumii. Pinul, pe care încearcă Alexandru să-l fixeze în poziție verticală, este uscat, deci comunică despre imposibilitatea lumii actuale de a stabili legătura cu autoritatea superioară, ca unică posibilitate de a găsi sensul propriei existențe.

    Tema apocalipsei prezentă în film e un criteriu al adevărului. Apocalipsa e cea care fie va duce la distrugerea omenirii, fie la instaurarea adevărului. Salvarea lumii poate fi înfăptuită prin iubire și credință.

    Filmul creează o aură în care sufletul se odihnește, dar se și trudește. Acesta îți induce o stare specială grație personajelor, discuțiilor despre spiritualitate, eternitate, atmosfera locului și timpului, starea de apocalipsă. Acest film este o predică, mai mult - o mărturisire despre tragedia omului care tinde spre desăvârșire, către viața veșnică.

Recenzie publicată în revista Webcultura