Miezul lucrurilor de Graham Greene

 

    Graham Greene (2 octombrie 1904 - 3 aprilie 1991) este considerat unul dintre principalii romancieri englezi ai secolului XX. A fost selectat, în 1966 și 1967, pentru Premiul Nobel pentru literatură. Timp de 67 de ani de activitate literară, care a inclus peste 25 de romane. El a explorat problemele morale și politice ambivalente ale lumii moderne, adesea dintr-o perspectivă catolică.

    Temele religioase sunt la baza multor scrieri ale sale, în special romanele: Brighton Rock, Puterea și Gloria, Miezul lucrurilor și Sfârșitul unei iubiri, care au fost numite „etalonul de aur” al romanului catolic. Alte lucrări, precum Agentul secret, Americanul liniștit, Omul nostru din Havana, Factorul uman și scenariul său pentru Al treilea bărbat, arată interesul avid al lui Greene pentru intrigile politice și spionajul internațional.

    Acțiunea romanului Miezul lucrurilor are loc în 1942, în Africa de Vest, într-o colonie britanică. Personajul principal este adjunctul șefului de poliție al capitalei, maiorul Henry Scobie, un om incoruptibil de onest și, prin urmare, considerat a fi un ratat. Șeful poliției este pe cale să demisioneze, dar Scobie, care ar fi logic să preia funcția de comisar șef, nu este numit în această funcție, așteptându-se numirea unei persoane mai tinere și mai energice. Soția lui Scobie, Louise, este supărată și dezamăgită. Îi cere soțului ei să demisioneze și să mute cu traiul în Africa de Sud. Dar acesta refuză, e prea obișnuit cu aceste locuri și, mai mult, nu a acumulat suficienți bani pentru a se muta. Zi de zi, soția lui devine mai irascibilă, iar lui Scobie îi este tot mai greu să o suporte. În plus, un contabil nou venit, Wilson, începe să-i facă curte lui Louise (de fapt, după cum se dovedește mai târziu, un agent secret trimis pentru a preveni exportul ilegal de diamante). Scobie încearcă frenetic să-și dea seama cum să facă rost de bani, chiar merge la bancă, sperând să obțină un împrumut, dar managerul Robinson îl refuză. Dintr-o dată, se află că într-un oraș mic, un tânăr comisar de district numit Pemberton s-a sinucis. Scobie merge la locul faptei și află că Pemberton îi datorase o sumă mare sirianului Yusef. Maiorul concluzionează că sirianul folosea această datorie ca șantaj în încercarea de a-l obliga pe Pemberton să faciliteze contrabanda. Într-o conversație cu Scobie, Yusef face aluzie la detalii nefavorabile din viața maiorului și îi propune prietenia.

    Într-o criză de malarie, Scobie are un vis în care semnătura „Dickie” lăsată pe scrisoarea de adio a lui Pemberton se amestecă în mod ciudat cu Ticki, supranume dat de soția sa. Moartea comisarului de district din orașul Bamba, în vârstă de douăzeci și șase de ani, devine un prolog pentru soarta ulterioară a protagonistului.

    Tot ce se întâmplă îl face pe Scobie să renunțe pentru prima dată la principiile sale și să împrumute bani de la Yusef cu dobândă pentru a-și trimite soția în Africa de Sud. Astfel, își pierde independența față de sirian, dar acela nu se grăbește să apeleze la Scobie pentru ajutor în treburile sale. Dimpotrivă, el însuși îi oferă ajutor, în speranța că va scăpa de un concurent, sirianul catolic Tallit. Yusef pune diamante în gușa unui papagal de-al vărului lui Tallit care pleacă în străinătate, apoi îl informează pe Scobie despre asta. Diamantele sunt găsite, dar Tallit îl acuză pe Yusef că l-a mituit pe Scobie. Simțindu-se inconfortabil că a cerut un împrumut, Scobie neagă totuși acuzația, deși mai târziu, pentru a îndepărta pata de pe conștiință, îl informează pe șeful poliției despre legătura sa cu Yousef.

    La scurt timp după plecarea Louisei spre Africa de Sud, sunt salvați pasagerii unei navei scufundate, care au plutit pe mare în bărci timp de patruzeci de zile. Scobie este prezent atunci când aceștia sunt debarcați. Toți supraviețuitoarii sunt extrem de slăbiți, mulți sunt bolnavi. Scobie asistă la moartea unei fetițe, scenă ce-i amintește de moartea propriei sale fiice de nouă ani. Printre cei salvați se numără o tânără, Helen Rolt, care și-a pierdut soțul în timpul naufragiului, cu care a trăit doar o lună. Având un sentiment de milă pentru toți cei slabi și lipsiți de apărare, Scobie este înduioșat de felul în care aceasta strânge în mâini albumul cu timbre, de parcă acolo s-ar găsi mântuirea sa. Mila se transformă în tandrețe, din tandrețe se înfiripă o poveste de dragoste, deși există o diferență de treizeci de ani între el și Helen. Așa începe un nesfârșit lanț de minciuni, care îl duc pe erou la prăbușire. Între timp, norii se adună deasupra capului său: Wilson, îl suspectează de afaceri secrete cu Yusef, în plus, acesta observă cum Scobie părăsește casa lui Helen la două dimineața.

    Din cauza singurătății și situației sale ambigue, Helen îi face o scenă lui Scobie. Pentru a o convinge de sentimentele sale, Scobie îi scrie o scrisoare de dragoste. Acesta nimerește în mâinile lui Yousef, care îl șantajează pe Scobie pentru a preda un lot de diamante de contrabandă căpitanului navei portugheze ”Esperança”. Scobie se încurcă tot mai mult în minciunile sale.

    În acest moment, soția sa se întoarce din Africa de Sud. Îl convinge pe Scobie să meargă la spovedanie. Mărturisirea este forte dificilă pentru el: el trebuie să mărturisească adulterul, să rupă legătura cu Helen și să rămână credincios soției sale. Eroul este împărțit între simțul responsabilității față de soția sa, mila și dragostea față de Helen și teama de chinurile veșnice. Acesta își dorește să nu pricinuiască suferință nimănui, dar tocmai asta simte că face. Între timp este numit șef de poliție, dar deja e prea confuz. Începe să i se pară că servitorul său, care-i slujise cu devotament timp de cincisprezece ani, Ali, îl spionează. Ali este martor la întâlnirea lui Scobie cu Helen; este prezent în cameră când servitorul lui Yousef îi aduce un diamant lui Scobie. Scobie decide să facă un pas disperat, merge la biroul lui Yousef, situat în zona criminală a debarcaderului și îi spune sirianului despre suspiciunile sale. Yousef poruncește unuia dintre oamenii săi să-l omoare pe Ali.

    Moartea lui Ali, previzibilă și totuși neașteptată, devine ultima picătură care îl obligă pe Scobie să ia o decizie finală. Se duce la medic semnalând o durere de inimă și insomnie, iar dr. Travis îi prescrie somnifere. Timp de zece zile, Scobie pretinde că ia pastilele, dar le păstrează pentru ziua decisivă, astfel încât să nu poată fi suspectat de sinucidere.

    După moartea lui Scobie, Wilson, care îi spusese adesea Louisei despre infidelitatea soțului ei, repetă din nou acest lucru. Louise mărturisește că știa despre toate de mult timp, de aceea s-a întors. Ea atrage atenția lui Wilson asupra jurnalului soțului ei, iar acesta observă că notele despre insomnie sunt scrise cu o altă cerneală. Dar Louise nu vrea să creadă în sinuciderea soțului ei, considerându-l un credincios. Și totuși, ea își împărtășește îndoielile cu preotul, părintele Rank, dar acesta îi neagă suspiciunile, amintindu-și-l pe Scobie cu tandrețe și spunându-i: „El l-a iubit cu adevărat pe Dumnezeu”.

    Helen se lasă iubită de Bagster pe care îl consideră la fel de bun ca oricare altul, odată ce pentru ea cei de pe lumea cealaltă nu contează.