Astăzi vreau să-I mulțumesc lui Dumnezeu

Astăzi vreau să-I mulțumesc lui Dumnezeu...

Pentru că El m-a ridicat de fiecare dată când am căzut.

Pentru că El mi-a redat bucuria de a trăi când viața părea sumbră și neguroasă.

Pentru că El aranjează de fiecare dată lucrurile mai bine decât mă aștept.

Pentru că El mi-a dat tăria atunci când credeam că nu mai pot.

Pentru că El este axa și vectorul meu statornic ce mă ajută să nu mă abat.

Pentru că El îmi aduce oameni buni în cale, dar și întâlniri necesare.

Pentru că El își revarsă infinita Lui bunătate atunci când am cea mai mare nevoie de ea.

Pentru că El e alinarea și pacea mea.

Pentru că El îmi este alături când toți ceilalți dispar.

Pentru că atunci când fac un pas spre El, El vine și îi face pe restul pentru mine.

Pentru că tot ce fac eu iese obișnuit, iar tot ce fac prin El iese inspirat.

Pentru că viața mea capătă sens doar prin El și n-aș fi nimic fără El.

Viața nu e despre neîmpliniri

Iubirea și teama sunt trăiri opuse și ele se elimină reciproc. Un om care îți dă sentimentul de inadecvare, stinge ce e mai frumos în tine. Dar ce poate fi mai frumos decât iubirea?

O femeie ce se respectă nu-și dorește în niciun caz să fie o opțiune. Ea nu putea să se mulțumească cu o relație de tovărășie dispensabilă, în care un pas făcut unul către celălalt era succcedat, negreșit, de alți doi îndărăt. Nu putea să accepte un om căldicel, care balansează, care nu are fermitate și la prima încercare capituleză. Care preferă certul incertului, care urmează exclusiv calea ce-i oferă siguranță în izbândă. Seneca nota în una din lucrările sale că dacă aștepți să faci doar ceea ce are succes garantat, atunci viața se oprește locului. Admirăm curajul, vivacitatea, dinamismul, nu inerția.

Un om puternic e cel capabil să suporte și pierderi, în mod onorabil și demn. Cu un astfel de om poți porni la orice drum. Cu un altfel, nici măcar la un drum împresurat cu flori, darămite la unul obișnuit, cu de toate.

Indubitabil, o relație comodă implică riscul de trivializare. O relație ar trebui să marcheze noi trepte în evoluția personală, iar acest proces nu e neapărat unul plăcut. Pentru că celălalt ne relevă, deseori, propriile slăbiciuni, neputințe, imperfecțiuni. Ne displace acest lucru. În loc să le recunoaștem ca parte defectă din noi, să renunțăm la ele fără regrete și să ne regăsim într-un sine nou, înălțat și îmbogățit; preferăm descompunerea și moartea.

Viața nu e despre nostalgii, păreri de rău, iubiri muribunde și expirate, neîmpliniri. Viața e o luptă necontenită ce presupune renunțarea la sinele defectuos și căutarea sinelui adevărat. Nu e o cale simplă. Dacă ești pregătit – pornește! Fă-o pentru tine.

Text publicat în revista Webcultura

Alegeri pentru care plătim

Distrugi într-un mod neglijent și nesăbuit ce ai edificat în tine până acum. Efortul, de altfel apreciabil, de a renunța la părți defecte, la obișnuințe vicioase, pactici insipide. Deraiezi de la calea ce te-ar conduce spre un parcurs pozitiv al existenței tale. Te arunci în hăul din care abia ai ieșit. Nu e încă o luptă pierdută. Ai destule resurse interioare să revii și să o duci pănă la capăt. Deși nu știu dacă există vreun capăt. E o călătorie care cere tărie și multă determinare. Dar răsplata merită tot efortul.

Dacă ai făcut-o din slăbiciune, dintr-un moment de rătăcire, ai putea să revii de astă dată cu mai multă râvnă. Dacă însă e o alegere conștientă izvorâtă dintr-un spirit de revoltă, de a demonstra ceva cuiva, vei ajunge curând la regrete și stări apăsătoare de nemulțumire. Nu e o premoniție. E doar o lege a vieții. Plătim pentru alegerile făcute cu propria fericire sau nefericire.

Ar fi păcat să te pierzi, ai atâtea de oferit. Îți irosești energia pentru lucruri insignifiante deși ești făcut pentru lucruri mărețe. Ai putea să cucerești cetăți, dar alegi cauze ratate. Ai putea să-ți urmezi destinul magistral, dar alegi să rătăcești prin negurile vacuității. Ai putea să muți munți, dar alegi să te muți dintr-o stare de inerție în una de amorțeală. Ai putea să urci pe scara desăvârșirii, dar alegi să te bălăcești în mocirla filistinismului.

Ai în tine puteri nebănuite, nu le irosi fără noimă. Ai în tine daruri neprețuite, înmulțește-le și bucură-te! E ceva mai adânc în tine. De ce refuzi să vezi?

Text publicat în revista Garbo