Să ierți ca să poți să fii iertat

 Noi nu mai știm să iertăm. Să ierți e un semn de noblețe sufletescă și virtute morală. Pentru iertare ai nevoie de o inimă infinit iubitoare.

Să ierți înseamnă să uiți răul în momentul în care e comis. Să nu ai memorie pentru rău. Să-l privești pe cel ce ți-a greșit ca la o ființă neprihănită. Să poți să separi fapta de făptaș. Să continui să-l iubești pe cel ce-ți face rău și să-i tratezi greșeala drept neintenționată, chiar dacă știi că a făcut-o cu bună știință.

Să ierți înseamnă să renunți la sine, la orgolii, infatuare, vanitate. Să vezi frumosul în celălalt dincolo de acțiunile lui. Pentru că fiecare om, fără excepție, are o sămânță bună ce e înăbușită de buruiana răului pentru că nu a primit iertare la timp. Ieratarea e în același timp oxigenul, hrana și căldura pentru ca sămânța binelui să poată să dea rod.

Iertarea e capabilă să intimideze răul, să-l dezarmeze și să-l îmblânzească pe făptuitor.

Să ierți înseamnă să acorzi iertare celui ce merită cel mai puțin, în momentul în care greșește cel mai tare. Să ierți fără tăgadă, fără timp de reflecții, cu senitătate. Să poți să-l cuprinzi pe cel ce greșește, dacă nu cu brațele, cu gândul, cu inima, cu sufletul. Să ierți total, fără drum de întoarcere, analiză, dividende. Să ierți fără să aștepți ceva în schimb.

Iertarea e cel mai bun barometru pentru a măsura calitatea de om, bunătatea, iubirea. Doar ea e capabilă să stârpească un flagel al răului și să instaureze pacea. Ea e cel mai frumos dar făcut celui ce greșește, dar și lumii întregi.

Să fii bucuros pentru șansa de a ierta. Șansa de a-l ajuta pe celălalt să risipească negreața din el făcând tot mai mult loc luminii. Șansa de a te ridica cu un pas mai sus pe scara îndumnezeirii.

Iertarea este nufărul ce crește în noroiul infamiei, ignoranței, cruzimii, rămânând nepătat și pur.

Să ierți ca să poți să fii iertat. Iertați-mă!

Text publicat în revista Garbo