Oamenii care sunt în inima ta, dar pe care vrei din când în când să îi ții de mână

 

Lecții după lecții, situații care mă nedumeresc, care mă înfurie, care mi se par nedrepte, pe care vreau să le trec cu vederea. Iar în acest tumult sufletesc încerc să-mi regăsesc calmul, să trag niște învățăminte. Să înțeleg oamenii. Nu mă grăbesc să trag concluzii, deși sunt tentată să o fac. Totuși, e atât de dureros când e vorba de oameni de calitate, oameni pe care îi admir, prețuiesc, a căror prezență în viața mea valorează mult. Pentru că întâlnirile cu ei, deși rare, sunt foarte semnificative și importante. Pentru că aceștia mă determină să iau decizii riscante, fundamentale și curajoase. Întâlnirile astea au ceva extraordinar și cu rezonanță. 

Cu voi sunt sinceră în exprimarea bucuriei, dar și în stările mai proaste. Știu că mă ascultați, e în definitiv, tot de ce am nevoie. Vă spun ceea ce mi-aș spune mie însumi, cu năzuința că mă veți înțelege, că nu mă veți judeca. 

Citesc o compătimire în ochii voștri pe care o detest, e ceea de ce am nevoie cel mai puțin. Știu, nimeni nu preferă istorii cu animozități, ostilități, traume. Au fost mai puține în viața voastră, au fost din plin în viața mea. Oricum, reapar, nu, nu le retrăiesc, am făcut pace cu ele, dar nu le pot șterge definitiv, apar spontan. Vreau să-mi iertați partea asta din mine, greșeala de a altera involuntar o întâlnire pe care o doriți și mi-o doresc doar pe note pozitive, vesele, optimiste. Poate e prea împovărător, poate e vorba de fragilitatea sufletească, poate e greu de digerat istorii triste, poate vă demoralizează. Un șir infinit de poate. Doar presupuneri și niciun răspuns, pe care nici nu sper să-l primesc direct din partea voastră. Deși, l-aș suporta mai ușor.

Am nevoie cu atât mai mult de îngăduința voastră cu cât greșesc mai tare. Iertați-mi tristețile, eșecurile, neputințele. Iertați-mă că nu strălucesc la fel de frumos ca voi.

Ar fi trebuit să însușit lecția că tristețile se trăiesc în singurătate, că nici cei buni nu au nevoie de ele. Iar întâlnirile sunt pentru a împărtăși istorii fericite, pentru a râde, pentru a ne simți bine.

Astăzi sunteți în negură oamenii mei de lumină. Sunteți pentru totdeauna în inima mea, dar vreau din când în când să vă țin de mână.

Text publicat în revista Garbo