Căutătorul

Caută. Parcurge pagini întregi cu aviditate, vorace, nesăţios, sperând să regăsească acea savoare unică pe care o încerca în mult mai puţinele momente de delectare prin lectură. Cartea nu-i mai este un desert, este un fel principal pe care-l consumă ca să trăiască. Încearcă din ce în ce mai des senzaţia de redescoperire decât de noutate. Şi ceea ce era unic şi irepetabil regăseşte ici-colo, ambalat puţin altfel. Şi realizează că nu e nimic nou sub soare, toate s-au spus, despre toate s-au scris. Nu suntem cu nimic mai evoluaţi decât cei de dinaintea noastră. Suntem mai comozi, preferăm simpluţul, uşor digerabilul, laconicul, senzaţionalul. Alegem calea rapidă, uşoară, economă. Ne mulţumim cu ceea ce se scurge printre degete. Ne seduce comoara la care au ajuns alţii prin îndelungă căutare, trudă, transpiraţie. Ne-o atârnăm în piept ca pe-o medalie şi defilăm satisfăcuţi cu noua achiziţie.

În timp ce căutătorul îşi continuă munca. Nu o face pentru propria fericire, căci „cel ce își înmulțește știința își sporește suferința” (Ecclesiastul, 1,18). Nu o face pentru propria glorie, căci pentru el gloria e o noţiune convenţională ce nu defineşte valoarea, şi nici n-a făcut-o vreodată. Nu o face pentru satisafacţia lucrului săvârşit şi desăvârşit, căci un capăt nici nu există, în fond, este doar o căutare continuă, neobosită.

Va avea deseori momente de îndoială, neîncredere, entuziasm ce-i scade subit, dar niciodată de renunţare. Căcă indiferent ce i se întâmplă şi ce se întâmplă în afară, rămâne  fidel propriului crez, propriului ţel de a descoperi miracole. Chiar dacă se vor scurge zile, săptămâni, luni în care va plonja prin platitudine, zgomote din nimic, focuri de artificii. Bucuria descoperirilor va fi direct proporţională cu efortul căutării.

Nu e vorba de lucruri vizibile la exterior, căci căutătorul rămâne acelaşi, dar în interior nu mai e nimic din fiinţa domestică care era odată. Se va îndepărta din ce în ce mai mult de ceea ce a fost. O trecere fără bruscheţe, pe nesimţite, lină pe un alt tărâm în care paşii îi sunt călăuziţi de o forţă indefinibilă, în care e supus unor transformări inexplicabile. Proces în care va lăsa în urmă naivitatea, cea care l-a împins să pornească pe acest drum, dar tot ea fiind cea care-l împiedică să înainteze. Acum va înfrunta realitatea nu bâjâind prin întuneric, nu ghidat de iluzii şi speranţe deşarte, ci cu luciditate, evitând, astfel, deziluzionările.

Va muri de mai multe ori ca să-şi poată trăi destinul hărăzit. Va lăsa în urmă gratificări imediate, ademeniri gratuite, lumini orbitoare. Vor apărea de mai multe ori, va trece impasibil pe lângă. Acum ştie ce caută cu adevărat. A lăsat să-i scape şi frumoase oportunităţi, dar a ştiut că vor reapărea când va fi pregătit. Şi au apărut. Şi vor mai apărea. Doar să vrea, doar să creadă din tot sufletul, din tot cugetul, din toată inima.

Text publicat în revista Garbo