Femei de Mihail Sebastian

 

Romanul îl are ca protagonist pe Ștefan Valeriu, bucureșean, absolvent de medicină. Prima istorie se petrece vara, într-o pensiune, în Alpii din sudul Franței, pe malul unui lac, unde Ștefan își petrece câteva săptămâni de odihnă după examene. Acesta caută compania femeilor, dar și propria companie, emoțiile sunt ținute la distanță pentru că toți știu că poveștile de dragoste înfiripate în vacanța de vară țin să dureze o vară. În această istorie, Ștefan întreține relații cu trei femei – Renee, Marthe și Odette. Acesta afișează o alură de solitar, degajat și impasibil și se desparte de ele simplu, fără regrete și oarecum absent.

De ce nu plânge, de ce nu-i cere s-o oprească, de ce nu se strânge mai febril, de ce rămâne lângă el egală și de ce îl iubește ca pentru o eternitate, nu ca pentru un ceas?

În a doua istorie, Ștefan ia poziția unui martor care relatează povestea nefericită a unui compatriot și fost coleg de liceu venit la Paris, Irimia. Femeia din această istorie e Emilie Vignon, o femeie lipsită de bucurii, sortită să treacă neschimbată până la moarte, ”un picior de masă prost cioplit”, dacă întâmplarea nu i l-ar fi adus înainte pe Irimia.

Îi povestesc viața, întâi pentru că vreau să înțeleg ceva din sufletul acestei fete, pe lângă care am trecut poate prea neatent altădată.

În a treia istorie se schimbă configurația, aceasta ia forma unei mărturisiri epistolare adresate lui Ștefan. Destinatarul scrisorii o cunoaște pe femeia care îi scrie și mesajul este că Maria vrea să păstreze prietenia lui Ștefan și să-i descurajeze iluziile sale de dragoste.

Știi că îmi place interiorul meu, că n-am bucurie mai sigură, decât să mă întorc seara în el, că am păstrat foarte limpede noțiunea de ”refugiu” a casei și dacă nu m-am lăsat destrămată până astăzi de viață, a fost în bună parte datorită odăii ăsteia de unde îți scriu acum. Câte nebunii posibile nu mi-am înfrânat aici, câte geturi stridente, câte demersuri false. Și de câte ori n-am intrat aici rănită, cu obrazul descompus, cu mâinile căzute de-a lungul trupului, incapabilă să descifrez cine știe ce catastrofă, care mă surprinsese, spunându-mi că totul e sfârșit și înțelegând probabil prin acest totul viața însăși.

În cea de-a patra istorie, Ștefan povestește despre relația sa cu Arabela, o dansatoare de circ. Este o istorie relatată cu nostalgie pentru anii petrecuți la Paris și vremurile boeme când abandonase medicina pentru a adopta rolul de pianist și a o însoți în turnee pe iubita sa. Este o aventură în care Ștefan a intrat din greșeală, care i-a plăcut și a cărei amintire e lipsită de regrete.

Au trecut pe lângă noi foarte multe lucruri de mirare și le-am lăsat să treacă, iubindu-ne în ultima zi, ca în prima zi cu aceeași voluptate domoală, în care totul era cunoscut, ca gustul etern al pâinii. Asta putea să țină un an, doi, zece... Și putea să se termine oricând.

Femei este o carte foarte bine scrisă, considerată de unii critici ca fiind unul din cele mai valoroase romane ale lui Mihail Sebastian. Un observator fin și un povestitor rafinat, autorul reușește să contureze portretele unor femei pline de viață și personalitate. Istoriile sunt relatate cu o anume seninătate, care te induc în atmosfera epocii interbelice și care asigură o lectură savuroasă.