Masculinitatea furată de Philip Zimbardo

 

O femeie există pur și simplu, dar un bărbat trebuie să devină.

Masculinitatea este riscantă și amăgitoare.

Este atinsă prin revolta împotriva femeii

și ete confirmată doar de alți bărbați.

Camille Paglia

În prezent, mulți bărbați tineri care reușesc să își găsească o parteneră se simt îndreptățiți să nu facă nimic pentru a-și consolida relația, în afara faptului de a fi prezenți fizic. Noi termeni descurajatori precum man-child (bărbat infantil) sau man-poodle (bărbat-pudel) au apărut în engleza americană pentru a descrie bărbați care nu s-au maturizat emoțional sau care sunt incapabili să aibă grijă de ei înșiși. Și Hollywood-ul a surprins această categorie stranie de bărbați, care par a fi ironic de neajutorați. Unele ecranăzri recente precum Un pic însărcinată, Cum să dai afară din casă un burlac de 30 de ani, seriile Jackass, Marea Mahmureală și Concediu de la căsnicie înfățișează bărbații ca pe niște mărfuri de consum, trai doar pentru distraacții irațiionale, înfrățiri masculine sau planuri încurcate, dar niciodată realizate de a agăța femei. Pe de altă parte, echivalentele lor feminine sau adesea atractive, mature, trăiesc cu un scop, ducând vieți pline de acțiuni care le călăuzesc spre succes. Sentimentul de a fi îndreptățit să ai totul pus pe tavă fără a fi nevoit să muncești pentru aceasta, pentru simplul fapt că ești bărbat, face ca orice relație cu femeile să fie sortită eșecului, în afară de situația în care ele sunt disperate de ideea de a rămâne singure și acceptă orice tip, chiar dacă este un ratat.

O metaanaliză recentă de mare anvergură a investigat peste 300 de studii care reflectau notele a peste 500.000 de băieți și aproape 600.000 de fete și arată că, de-a lungul mai multor decenii  fetele de pretutindeni din lume au obținut note mai mari decât băieții la toate materiile. Notele au devenit cruciale pentru dobândirea unui venit decent, iar acesta este un motiv în plus ca societatea să le arate băieților importanța succesului școlar. De asmenea, băieții obișnuiau să demonstreze o motivație mult mai puternică de a lupta și de a reuși în privința oricărui alt aspect al vieții - să se mute din casa părintească, să-și găsească o soție, să-și impună obiective pe termen lung și să-și construiască o carieră - care, în prezent, le lipsește cu dezăvârșire.

Mai multe studii atestă că mai mulți băieți decât fete vin la școală nepregătiți - fără cărți, hârtie și creioane sau fără teme. De două ori mai mulți băieți consideră școala ”o pierdere de timp” și întârzie la cursuri. Incidența diagnosticului de tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) a crescut cu 5% în fiecare an între 2003 și 2011; probabilitatea ca băieții să primească acest diagnostic pe tot parcursul vieții este de două până la trei ori mai ridicată decât în cazul fetelor, iar din acest motiv, există și o probabilitate mai crescută ca lor să li se scrie medicație stimulantă, cum ar fi Ritalin, încă din școala primară. Unu din șase bărbați în floarea vârstei care nu muncesc de bunăvoie recunosc că nu își doresc o slujbă iar aproape jumătate dintre aceștia spun că slujbele disponibile nu sunt demne de ei sau nu sunt destul de bine plătite ca să ”le facă viețile mai bune”. Multe tinere talentate și atrăgătoare cu vârsta cuprinsă între 25 și 40 și ceva de ani, au aceleași probleme: dificultatea de a găsi un bărbat de o vârstă similară și dintr-un mediu asemănător cu al lor care să înțeleagă bunele maniere ale comunicării interpersonale necesare atunci când întâlnește o persoană nouă față de care pare să fie atras.

Bărbații de astăzi încearcă să imite niște celebrități și personalități de succes din mass-media precum faimosul baschetbalist Michael Jordan, actorul Ashton  Kutcher sau antreprenorul Mark Zuckerber, care par să le aibă pe toate; însă ei văd și admiră doar rezultatele și produsele lor dezirabile. Ceea ce lipsește din analiză este este aprecierea lucrurilor care fac posibile succesul: multă muncă, încercări și obstacole, practică și eșecuri, care fac parte din efortul strădaniei de a atinge un scop. De obicei, lucrurile bune din viață presupun asumarea unui angajament pentru a reuși, abilitatea de a amâna recompensa, de a pune munca înaintea distracției și de a înțelege importanța și necesitatea contractului social - fără a aștepta mai mult decât ceea ce este stipulat.

Departamentul de cercetare și dezvoltare a jocurilor de la Institutul pentru Viitor din Palo Alto, California, estimează că oamenii petrec, în total, trei miliarde de ore utilizând jocuri video în fiecare săptămână. O persoană petrece în medie, 10.000 de ore jucându-se până când ajunge la vârsta de 21 ani. Raportul timpului de joc este de aproximativ 14.400 de ore pentru bărbați versus 5.600 de ore pentru femei. Ca să așezăm problema în context, un student are nevoie, în medie, de jumătate din acel timp - 4800 de ore - pentru a obține o diplomă de licență.

La începutul anilor '80, cercetătorii de la Universitatea Duke au început să urmărească în timp câțiva bărbați care deveniseră obsedați de jocurile video chiar înainte de a se căsători. După ce au remarcat că bărbații au petrecut de patru ori mai mult timp jucându-se după oficializarea relației, cercetătorii au afirmat că mariajul a fost cauza, cât și leacul obsesiei ”Space Invaders”. Ei au mai scris că ”distrugerea extratereștrilor invadatori care încercau să părăsească ”nava-mamă” a dobândit o semnificație simbolică.

Cam un sfert dintre bărbații australieni, britanici, canadieni, germani, polonezi și spanioli sunt obezi. Când bărbații iau în greutate - în modul nepotrivit, contrariul dezvoltării musculare -, are loc o schimbare metabolică, iar nivelul hormonilor din corp scade, ceea ce scade eficiența lor socială și sexuală. Studiile au indicat că 40% din bărbaii cu obezitate au niveluri anormal de mici de testeosteron. De asemnea, obezitatea poate declanșa diabetul de tip II. Un efect interesant al combinației dintre obezitate și diminuarea testeosteronului este creșterea nesănătoasă în organism a hormonului feminin estrogen, care este prezent în mod normal în cantități, dar nivelurile excesive ale acestuia pot conduce la disfuncții erectile și la infertilitate.

De-a lungul ultimelor decenii, rata nașterilor pentru femeile necăsătorite din Statele Unite a crescut treptat de la 18% în 1980, la 41% în 2012. Pentru femeile sub 30 de ani, care au două treimi din totalul copiilor, rata este de 53%. Multe dintre femeile necăsătorite trăiesc în concubinaj la momentul nașterii copilului lor, dar aceste cupluri se destramă de două ori mai mult decât căsniciile - două treimi dintre aceste se despart înainte ca odrasla lor să împlinească zece ani. În total, aproximativ o treime dintre băieți cresc fără tată.

Unul dintre momentele în care familiile obișnuiau să povestească - făcând schimb de experiențe, idei, valori și nu numai - era cina. În prezent, aceasta este deja o tradiție antică, fiind mai degrabă încălcată decât respectată. În urmă cu trei decenii, ziarul USA Today a realizat un sondaj asupra ”crizei de timp” pe care oamenii o resimțeau din ce în ce mai mult. Una dintre statisticile alarmante arăta că trei din cinci familii considerau că viața era mult mai agitată decât în urmă cu cinci ani, iar acestea nu mai reușeau să facă activități precum a lua cina împreună în mod regulat. Conform Centrului Național pentru Dependență și  Abuz de Substanțe din cadrul Universității Columbia, în comparație cu adolescenții care iau între cinci și șapte cine în familie pe săptămână, adolescenții care au parte de cine în familii mai rar (mai puțin de trei ori pe săptămână) au o probabilitate mai crescută de aproximativ patru  ori de a fuma tutun, de peste două ori de a consuma alcool, de două ori și jumătate de a utiliza marijuana și sunt aproape de patru ori mai predispuși să folosească droguri în viitor.

Procentajul americanilor care cred că se ”poate avea încredere în majoritatea oamenilor” a scăzut de la 55% în 1960 la 32% în 2009, ceea ce înseamnă că majoritatea americanilor consideră, în prezent, că majoritatea concetățenilor nu sunt de încredere. Sursele scăderii încrederii sunt următoarele: mass-media, care scoate în evidență cazurile de corupție; amăgirile și minciunile politicienilor; declarațiile false ale martorilor oculari, schimbarea percepției clasei inferioare pe măsură ce diferența dintre cei săraci și bogați se mărește; scandalurile vedetelor și colapsul reputațiilor altor figuri publice.

Mulți copii își pierd credința în relații din cauză că își observă părinții devenind instabili emoțional și reacționând irațional, uneori violent. Adesea, înainte ca certurile serioase să debuteze, copiii sunt martorii ironiilor, ai umilințelor și ai altor interacțiuni  sociale negative dintre părinții lor.

Acesta este tiparul pe care mulți copii îl observă chiar acum: bărbatul și femeia se întâlnesc, se îndrăgostesc unul de celălalt, se căsătoresc, fac copii. Apoi întâmpină situații stresante. Copiii pun stăpânire pe viețile lor. Astfel dinstanța dintre bărbat  și femeie se amplifică; comunicarea nu a fost niciodată atuul lor, dar acum lucrurile stau și mai prost. Atunci ei se implică în comportamente ce eliberează stresul, dar în același timp le distrug relația, cum ar fi abuzul fizic, consumul de droguri și de alcool, ori infidelitățile emoționale și fizice. Toată lumea este nefericită. Urmează divorțul. Unul dintre părinți sau amândoi suferă acum și se confruntă cu dificultăți din punct de vedere emoțional, mental și/sau financiar.Multe mame casnice de astăzi își exprimă resentimentele și, chiar dacă sunt fericite că au avut copii, ele regretă că nu s-au realzat profesional, astfel încât să nu mai fie în aceeași postură după divorț. Iar mesajele pe care le primesc fiicele lor sunt inconsecvente; pe de o parte, ele spun că nu și-ar da copiii pentru nimic în lume, iar pe de altă parte, ele sugerează faptul că a ave o carieră este mult mai viabil decât a avea o familie.

În plus, fiicele preiau nivelul crescut de nefericire și stre care însoțesc divorțul și viața de mamă singură, iar uneori resping situația în care le aduce în procesul lor de maturizare. Celălalt mesaj transmis, unul mai profund, este vinovăția; atunci când mamele discută despre modul în care viețile lor ar fi fost diferite (în bine) dacă ar fi rămas pe piața muncii sau când le spun fiicelor că nu își doresc ca ele ”să le repete greșelile”, acestea le comunică indirect că aceste greșeli implică și existența lor și că ele au fost o barieră în calea succesului e care mamele l-ar fi putut obține în tinerețe. Fiicele care nu se focalizează întru totul pe carieră pot simți că trădează dorința memelor. Fiii își observă mamele și se întreabă dacă ei vor fi vreodată capabili să facă o femeie fericită; cum ar putea să o facă ei, când tatăl lor a eșuat lamentabil în privința acestui lucru?

De cealaltă parte a baricadei sunt toți tații care își privesc mariajul dezintegrându-se într-o grămadă de datorii precum pensiile alimentare și celelalte cheltuieli necesare creșterii copilului. Doar între 10 și 15% obțin custodia, mulți dintre ei ajungând să simtă că își petrec viața muncind pentru niște oameni care au fost întorși împotriva lor.

Studiul longitudinal Harvard privind Dezvoltarea Adulților, cunoscut ca Studiul Grant, care a durat peste 40 de ani (din 1966), prin care s-a propus să se măsoare patologia, așa cum era tendința la acel moment, dar și influența eredității și a mediului asupra sănătății mentale și fizice a bărbaților. Toți participanții erau studenți în ultimul an la Universitatea Harvard și includeau numai băieți. În urma ultimei analize, Vaillant, profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicină din Harvard menționează de mai multe ori importanța unei copilării fericite - mai exact a unui mediu familial cracterizat de stabilitate, în care copilul era apropiat de părinții săi, care îi ofereau sprijin, încurajându-i inițiativa și autonomia, iar relația sa cu minimum unul dintre frați sau dintre surori era bună - și rolul acesteia în dezvoltarea încrederii, dar și a fericirii sau a succesului ulterior. El a remarcat că acei copii care nu reușeau să învețe elementele de bază ale afecțiunii și ale încrederii acasă întâmpină ulterior dificultăți în ceea ce privește asertivitatea, inițiativa și autonomia, care sunt fundamentale pentru succesul de la vârsta adultă. În plus, bărbații care avusesera cele mai fericite copilării câșltigau cu 50% mai mulți bani față de cei care avuseseră copilării triste. Bărbații cu nivelul cel mai înalt de independență erau cei care proveneau din cele mai afectuoase medii: ”aceștia au învățat că pot avea încredere în viață, ceea ce le-a conferit curajul de a explora și de a înfrunta dificultățile”, în schimb ”absența speranței și a încrederii în alte persoane au crescut probabilitatea singurătății”.

Există o corelație puternică între starea civilă și statutul ocipațional. Bărbații căsătoriți petrec mai mult timp în cadrul forței de muncă față de bărbații singuri sau de cei care trăiesc în concubinaj. În cazul femeilor nu există diferențe semnificative în privința numărului de săptămâni de muncă în funcție de statutul civil, deși femeile care nu au copii își petrec mai mult timp în rândul forței de muncă decât femeile care nu au copii.

Spre deosebire de copii care provin din familii intacte, căsătorite, copiii ai căror părinți trăiesc în concubinaj au o probabilitate de aproximativ două ori mai mare de a renunța la liceu, de a consuma droguri și de a suferi de depresie. Rapoartele Centrului Național de Statistică în Sănătate din Statele Unite arată că atunci când părinții nu sunt căsătoriți sau sunt divorțați ori când mama este singură, copiii au o probabilitaate cu 375 % mai mare de a necesita tratament specializat pentru probleme emoționale. Dacă au tați implicați sau modele masculine pozitive, copiii sunt mai deschiși, mai receptivi și au mai multă încredere în ceilalți. Spre deosebire de copiii care nu trăiau cu tatăl lor, un grup de elevi la școala generală care trăiau cu tatăl lor au obținut scoruri mai bune la 21 din cle 27 de măsurători ale competenței sociale. În plus, poate ca o consecință a acestui lucru, ei aveau și mai mulți parteneri de joacă. De asemenea, există o probabilitate mai mare ca ei să își continue studiile.

În general, oamenii își petrec timpul în natură pentru a-și crește bunăstarea fizică, psihologică și spirituală, însă copiii nu învață acest lucru. Mentalitatea fundamentată pe frică pe care le-o transmit părinții lor îi face să fie indiferenți sau apatici în privința activităților din afara casei. În prezent, tinerii aflați la sfârșitul adolescenței reprezintă grupul de vârstă care are cea mai mică probabilitate de a merge la acțiuni ale organizațiilor de protecție a mediului și a naturii precum National Forest sau Wilderness - participând la numai 3% din totalul acțiunilor de acest gen din ultimii ani. Latura umană a oricăruia dintre noi sporește prin conectarea regulată cu natura, prin cultivarea sentimentului de apartenență la mediul extern. A fi în pădure, într-un deșert, în munți sau într-un ocean generează adesea o formă de venerație care ne face să simțim că trăim. De asemenea, ne ajută creierul să se descurce mai bine la unele sarcini.

Calitatea profesorilor a început să scadă de câteva decenii, dar nimeni nu își dorește să vorbească despre acest lucru. Există o mulțime de profesori minunați, dar în general generația actuală de profesori este mai puțin inteligentă decât colegii lor mai vârstnici. Cu siguranță, coeficientul de inteligență nu este singurul predicator al unei performanțe bune la catedră, dar diferența dintre un profesor bun și unul slab influențează întreaga viață a elevului. Copiii care au un profesor bun la vârsta de nouă ani au o prababilitate mai mică de a deveni părinți în adolescență, au o prababilitate mai mare de a merge la facultate și urmează să câștige, în medie cu 50.000 de dolari mai mult în cursul vieții lor.

Din cauza faptului că există puține lucruri care să motiveze profesorii să fie dedicați (salarii reduse, pierderea statutului), odată cu trecerea timpului, mulți dintre ei se descurajează și nu mai investesc efortul necesar pentru a ține cursuri captivante sau relevante pentru evenimentele curente. De aceea mulți copii sunt nevoiți să recurgă la memorarea mecanică pentru a obține aprobarea din partea profesorilor și rezultatelor școlare scontate. O mare parte din educație nu este focalizată pe problemă, orientată spe soluții sau relavantă pentru provocările din realitate.

Ce altceva nu merge bine în dinamica școlilor? Prea multe teme plictisitoare și prea mulți părinți care muncesc exagerat sau sunt absenți și nu sunt interesați de progresul sau programele școlare ale copiilor, ci doar de rezultatele din carnetul de note. Prea multe școli au renunțat la cursurile de gimnastică și timpul de joc structurat, ceea ce înseamnă că nu mai există momentul sau locul potrivit pentru eliberarea energiei acumulate, pentru pauzele de socializare sau pentru dezvoltarea imaginației.

 Studiile arată că exercițiile cardio realizate constant au un efect pozitiv asupra memoriei, a abilităților motorii și a peformanței școlare a băieților și a fetelor deopotrivă. Recreație de asemenea este crucială pentru creșterea atenției și concentării la cursuri, precum și pentru dezvoltarea legăturilor sociale dintre copii.

Creiarul băieților se dezvoltă diferit de cel al fetelor, așadar ei nu sunt receptivi la exercițiile intense de citire. Când încep școala, în general, băieții sunt mai activi fizic, dar mai puțin maturi din punct de vedere social și verbal față de fete. Din moment ce sunt mai activi decât fetele, ei întâmpină mai multe dificultăți legate de oligația de a sta liniștiți pentru perioade lungi. Un băiețel de cinci ani și o fetiță de trei ani și jumătate au aproape aceleași abilități de vocabular. Încercarea de a-l învăța să citească la această vârstă nu este un lucru adecvat etapei sale de dezvoltare. Mai mult decât atât, patru cincimi din lecțiile de la școala primară se bazează pe cunoștințele de vocabular. Dacă un băiat este forțat să învețe înainte să fie pregătit din punct de vedere cerebral, el va fi condiționat să disprețuiască sarcina, în mod neintenționat, iar aceste experiențe negative timpurii determină apariția rezistenței și a indignării față de învățat în particular și față de școală în general. Aceasta înseamnă că școlile trebuie să ia în considerare variațiile stilurilor de învățare ale copiilor și ratele diferite de achiziție a cunoștinețelor, precum și deosebirile dintre genuri în privința vârstei  și a preferinței pentru anumite materii. Băieții au tendința de a învăța mai bine cu ajutorul activităților care implică manipularea obiectelor, dar școlile nu oferă sufieciente ocazii în care copiii să poată manipula obiecte reale. În plus, jurnalele și narațiunile la persoana întâi, stiluri de scriere care sunt mai mult pe placul fetelor, sunt adesea mai apreciate decât aventurile și poveștile științifico-fantastice, tematicile favorite ale băieților. Educația nediferențiată nu este potrivită pentru toată lumea și ar putea sfârși dezavantajând băieții. Noi dovezi arată că exită o prejudecată a profesorilor împotriva băieților; atunci când testele sunt anonime, diferența dintre genuri legată de notele acordate se reduce cu o treime. De obicei este vorba despre o prejudecată a unui profesor de gen feminin împotriva băieților, din moment ce 98% din educatori, dar și majoritatea profesorilor care predau la școlile primare, gimnaziale și în cadrul învățământului special sunt femei.

O altă problemă ar fi că stilul de predare al majorității profesorilor se potrivește unui nivel mediu, dar mulți băieți sunt grupați ori la capătul de jos al nivelului de performanță, ori la vârful acesteia. De aceea,  în timp ce mulți băieți se plictisesc din cauza că nu sunt provocați, alții nu înțeleg sau nici nu le pasă de ceea ce se întâmplă.

Cu toții ne forțăm mintea să jingleze pe mai multe sarcini. Șansa de a avea mai multe monitoare sau pagini de internet deschise în același timp, la care se alătură credința că putem realiza sarcini multiple simultan semnifică faptul că am început să respingem tradiția intelectuală a concentrării pe un singur lucru la un moment dat, ceea ce reduce, de fapt, cantitatea de informație pe care ne-o mai amintim din conținut. Cărțile nu activează sistemul de recompensă, cu excepția mulțumirii extraordinare de a rezolva o enigmă care a fost prezentată în text sau de a înțelege semnificația mesajului unei metafore. Cărțile și filmele ar putea transporta mintea cuiva într-o altă lume, dar acestea nu oferă aceeași mulțumire sau sentimentul reușitei pe care persoana le resimte atunci când joacă anumite roluri în lumile virtuale gamificate, În cazul pornografiei, tinerii experimentează sentimentul unui șeic care are propriul său harem virtual, iar în cazul jocurilor video, aceștia se simt precum niște eroi sau niște antieroi fără condițiile sau permanența realității și fără a-și risca viața sau integritatea fizică. De aceea nu este de mirare că mulți tineri consideră lumile captivante ale pornografiei și ale jocurilor video on-line mult mai palpitaante decât orice altceva întâlnesc în viața lor cotidiană din realitate.

Un studiu din 2010 publicat în jurnalul Psychological Science a arătat că, atunci când băieții cu vârsta cuprinsă între șase și nouă ani au primit un dispozitiv cu jocuri, punctajele lor la citire și la scriere au scăzut, în timp ce problemele de învățare au crescut. În esență, utilizarea excesivă a jocurilor video este asociată cu scăderea performanței școlare, desensibilizarea la violență și poate influența modul în care persoana învață și socializează, din cauza dezechilibrului existent între timpul alocat jocului și implicarea în alte activități.

Dacă bărbatul este partenerul casnic, nu este bine văzut și nu are un comportament tipic masculului alfa, nu este prea atrăgător pentru femei. De exemplu, riscu lde divorț este redus dacă soțul acoperă 60% din bugetul familiei și dacă soția se ocupă de 60% din treburile gospodărești, iar femeile raportează niveluri mai crescute de satisfacție sexuală dacă se păstrează o repartizare mai tradițională a sarcinilor. Cu alte cuvinte, egalitatea de șanse nu duce neapărat la niște rezultate mai bune, iar schimbările economice și dinamica prescrisă social a relațiilor, care susțin ”uniformizarea genurilor”, nu se potrivește neapărat cu atracția sexuală și cu succesul relațional, lucruri care nu pot fi forțate.

În situații stresante, mulți dintre noi interpretăm lucrurile într-un mod care să ne protejeze imaginea de sine. Mesajul principal al fabulei ”Vulpea și strugurii” nu se referă la faptul că vulpea nu a reușit să ajungă strugurii, ci la reacția ei față de acest eșec. Aceasta își păstrează mândria autoamăgindu-se. Reacții vulpii a conservat integritaatea imaginii de sine. Teoria afirmării de sine susține că oamenii pot să reacționeze negativ la amenințare prin adoptarea unor mecanisme defensive, dar că o cale mai bună este lupta cu aceasta, pentru afirmarea integrității de sine.

Atitudinea tinerilor bărbați sunt similare cu a vupii. Faptul că eul este atât de important în societatea vestică din prezent și percepțiile noastre iluzorii asupra propriei persoane ne-au făcut să pierdem contactul cu realitatea. Majoritatea oamenilor confundă confortul cu fericirea, preferând familiaritatea în locul adevărului. Cultura noastră care susține corectitudinea politică, a înăbușit orice formă de analiză critică. Deși stigmatizarea oamenilor prin asocierea unor etichete (de exemplu, ”ea suferă de X”, ”el a dezvoltat boala Y”) poate fi dăunătoare, tot aceste etichete le permit oamenilor să-și verbalizeze problemele și să evite asumarea responsabilității personale pentru autoameliorare. Fuga de realitate nu a pătruns numai în limbajul nostru, ci și în modul în care înțelegem lucrurile care ne înconjoară. Oamenii au inventat un vocabular delicat pentru a fugi de adevăr, actorul de comedie George Carlin spune ”hârtia de toaletă a devenit prosop pentru baie, groapa de gunoi s-a transformat în depozit de deșeuri, parțial înnorat a devenit parțial însorit”.Cultura vestică prezintă o realitate confuză și nesatisfăcătoare, plină de idealuri distorsionate. În Statele Unite, de exemplu, deși performanța medie a elevilor de liceu nu s-a îmbunătățit în ultimii 30 de ani, notele lor au fost exagerat de mari. În 1976, doar 18% din elevi au obținut o medie de nouă sau mai bună, dar în 2006, 33% au susținut că au reușit acest lucru - aceasta înseamnă o creștere echivalentă cu 83%! În același timp, în 2006, cu 20% mai puțini elevi au petrecut 15 ore sau mai multe pe săptămână făcându-și temele față de 1976. Cu alte cuvinte, se suține iluzia succesului. Sunt recompensați pentru mai puțină muncă.

Tinerilor bărbați li se spune că pot deveni orice își doresc, dar ei nu simt aceasta. Din cauza presiunilor moderne de a te descurca perfect în fiecare domeniu al vieții - la școală, în carieră, în domeniul social și sexual - nu îi putem  învinui pentru căutarea validării și aprobării în alte medii, cum ar fi pornografie, jocuri video și chiar în găștile de cartier, ori pentru faptul că trăiesc un sentiment de eliberare dacă sunt diagnosticați cu anxietate sau depresie și primesc o etichetă pe care o împărtășesc cu alți bărbați tineri, precum tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD). Pentru bărbații tineri, această înstrăinare dezvoltă niște reguli și o imagine de sine care nu se transpune în realitate, oricum.

Psihologul specializat în dezvoltare Erik Erikson a văzut identitatea ca pe o combinație între eul care se confruntă cu lumea exterioară și partea inconștientă a minții. El crede că un sentiment stabil al sinelui poate fi atins prin existența unui echilibru între cele două. Adolescența este cea mai importantă perioadă de dezvoltare, ceea ce ne face să ne întrebăm cât de stabile sunt identitățile adolescenților dacă ei le dobândesc mai mult ca niște imitații ale lumii reale decât din încercările și greutățile vieții de zi cu zi din realitate. Asumția că stima de sine crescută transformă în mod automat succesul din viața reală este complet neadevărată, iar dacă un tânăr își va găsi refugiul într-o lume paralelă și își va petrece majoritatea timpului în spatele unui ecran/unei găști/unei etichete - ceea ce poate acționa, în principiu ca o mască sau ca un amortizor, separându-l de majoritatea socială -, el se va lovi, până la urmă, de solicitările și  responsabilitățile realității, ceea ce ar putea foarte bine să declanșeze o criză  de identitate severă.

Poetul și filozoful Robert Bly și anaista Marion Woodman denumesc această confruntare ”Marea dezamăgire”. Leonard Sax spune că tinerii din cultura noastră nu sunt pregătiți pentru momentul în care conștientizează că nu vor deveni cineva:

Condiția spirituală a copilului înainte de debutul pubertății este caracterizată de sentimentul că ”urmează să se întâmple ceva extraordinar”. Apoi, la ceva timp după debutul pubertății, pe măsură ce traversează adolescența, tânărul se lovește de conștientizarea că acel lucru extraordinar nu se va întâmpla. Acesta este momentul Marii Dezamăgiri. În cultura noastră, acest moment este adesea amânat până în perioada adultă emergentă, atunci când persoana în vârstă de 20 și ceva de aniconștientizează, în sfârșit, că nu urmează să concureze la Jocurile Olimpice, că nu va fi următorul câștigător al concursului American Idol sau o vedetă de cinema.

Sax susține că adolescența este perioada în care copiii ar trebui să își descopere propriile abilități și limite. Într-o lume care cuprinde o populație atât de extinsă, precum a noastră, majoritatea dintre noi trebuie să acceptăm ideea că nu suntem mai speciali decât altcineva. A fi un adult matur înseamnă recunoașterea faptului că nu vei fi o persoană faimoasă sau care apare pe coperțile unor reviste populare. Această pregătire slabă a tinerilor pentru această conștientizare duce la o tranziție abruptă spre maturitatea completă. Utilizarea jocurilor video în mod regulat poate transforma jucătorul în stăpânul universului, iar acesta este singura satisfacție de care au nevoie mulți tineri. Tinerii care utilizează excesiv jocurile video evită adesea orice le subminează mijloacele prin care pot obține validare, fiindcă acest lucru este foarte înrădăcinat în identitatea lor. De aceea este cu atât mai amenințător când activitățile lor sunt puse sub semnul întrebării, deoarece ei  o percep ca pe o critică la adresa persoanei lor ca întreg. Acțiunile virtuale devin echivalente cu eul lor. Distrugerea și imersia în spațiul lor virtual preferat este ca un scut de protecție pentru ei, care îndepărtează tot ceea ce se potrivește cu eul lor.

Adevărul este că fiecare dintre noi am început să facem acest lucru într-o anumită măsură - aproape toți oamenii au o identitate virtuală care le conferă validare. Având în vedere că ritmul vieții devine tot mai alert, lucrurile noi devin imediat familiare, apoi se învechesc și își pierd utilitatea. Din ce în ce mai mult, oamenii din cultura vestică iau tehnologia ca pe un dat și se simt îndreptățiți să se distreze și să obțină recompense instantaneu. După cum se plângea actorul de comedie Louis C.K. în timpul emisiunii Late Night with Conan O'Brien: ”Totul este minunat choar acum și nimeni nu este fericit”.

În prezent, literalmente totul se rezumă la propria persoană. În urma unei analize care a inclus 750 000 de cărți publicate între 1960 și 2008, Jean Twenge și colegii săi au arătat că folosirea pronumelor la persoana întâi plural (”noi” sau ”nouă”) a ascăzut cu 10%, în timp ce, în același interval de timp, folosirea pronumelor la persoana întâi singular (”eu” sau ”mie”) a crescut cu 42%, iar pronumele la persoana a doua (”tu/voi” sau ”ție/vouă”) au fost întrebuințate de patru ori mai mult. Este ușor să ne pierdem interesul și să desconsiderăm orice nu este în acord cu nevoile sau credințele noastre personale sau nu ne mulțumește destul de repede. În plus, mai este ceva, un sentiment inconfortabil  care ne macină și însoțește fiecare moment în care nu suntem ocupați cu un dispozitiv extern. Nu este întocmai precum singurătatea.

Unul dintre motivele pentru care este posibil ca băieții se se simtă îndreptățiți la diverse lucruri este faptul că foarte puțini dintre ei partcipă cu adevărat la procesul de a obține sau de a întreține lucrurile pe care le consideră un dat. În trecut, doar tinerii domni înstăriți aveau privilegiul să nu știe ce este în spatele caroseriei mașinii lor, dar acum aproape nici un tânăr nu știe. Pur și simplu, ei își duc mașina la un service auto, unde problemele pot fi identificate electronic și rezolvate cu ajutorul unor instrumente specializate. Procesul prin care ei înșiși încearcă să îmbunătățească starea vehiculului și să îl întrețină nu mai există. Majoritatea tinerilor proprietari nici nu știu unde este localizată bateria, până când mașina lor nu mai pornește, iar ei își dau seama că nu știu să o resusciteze.

Pentru a aprecia pe deplin orice lucru de care avem parte este nevoie de conștientizarea eforturilor și resurselor investite în realizarea acestuia. Dacă un bărbat a primit constant lucruri când era mic, fără să i se impună niște condiții legate de folosirea acestora sau niște responsabilități pe măsura utilizării lor în perioada adolescenței, acesta nu învață să le aprecieze sau să fie mândru de realizarea lor, ci numai de faptul că le deține. Învață să aștepte totul de la ceilalți și să-i manipuleze pentru a obține lucrurile de care el consideră că are nevoie. În zilele noastre, puțini băieți mai cunosc sentimentul prețuirii eforturilor. Ei au pierdut conexiunea cu realitatea fizică din jurul lor. În același timp, ei au dezvoltat credința că orice slujbă din clasa muncitoare este sub demnitatea lor, indiferent dacă este calificată sau necalificată ori chiar dacă este mai bine plătită decât unele slujbe din industriile înaltei societăți, cum ar fi munca unui instalator sau unui electrician.

Cine muncește din greu pare că nu știe cum să manipuleze sistemul - un ratat -, iar băieții nu mai au răbdare sau dorința de a învăța cum să pună bazele succesului și nici nu mai sunt tentați să se expuă la ceea ce ei percep drept ridicol în caz că nu reușesc ceea ce își propun.

Un studiu din 2013, care face parte din seria unor sondaje realizate anual în cadrul Universității California din Los Angeles, incluzând elevi din primul an de liceu din Statele Unite, a arătat că, deși proaspeții elevi au considerat că sunt cooperativi și toleranți față de cei care au niște credințe diferite de ale lor, aceștia au mărturisit că nu sunt foarte deschiși când vine vorba de provocarea propriilor credințe.

În mod similar, un sondaj al Institutului de Etică Josephson care a investigat atitudinile morale ale tinerilor, 45% din băieți (versus 28% din fete) și-au exprimat ”acordul” sau chiar ”acordul puternic” față de propoziția ”o persoană trebuie să mintă  sau să trișeze uneori pentru a reuși”, iar de două ori mai mulți băieți decât fete au avut aceleați păreri cu privire la ideea că ”[un lucru imoral] nu mai este considerat înșelăciune dacă toată lumea îl face”. Opriți-vă pentru o clipă și repetați-vă această frază. Orice activitate consensuală poate fi acceptabilă, chiar dacă este imorală sau lipsită de etică. Această atitudine este primul pas prin care oamenii buni pot ajunge să își justifice acțiunile greșit doar cu argumentul că și  alte persoane fac același lucru.