George Soros a studiat la prestigioasa Școală de Economie din Londra și, asemenea multor dintre colegii lui, la jumătatea anilor ’50 ajuns în Statele Unite pentru a lucra la bursa de pe Wall Street. Carierea lui a fost marcată de discreție până în anul 1969, când a înregistrat un succes binecunoscut cu ajutorul speculațiilor, de pe urma cărora a obținut beneficii substanțiale. Grație acestor capitaluri a înființat Quantum Found, companie care operează din paradisul fiscal al Antilelor Olandeze și care se ocupă cu multiplicarea unor serii de capitaluri speculative. În timp, compania de investiții a lui Soros avea să devină una din cele mai importante din lume, acționând mereu sub deviza perfectă a celui care a înființat Quantum Found: ”Ceea ce cred speculanții e mai important decât realitatea economică.” În prezent, Soros a lăsat funcționarea companiei în seama directorilor generali, pentru ca el să se concentreze exclusiv asupra operațiunilor importante.
Inteligentul speculant a devenit cunoscut prin atacurile lansate asupra valutelor diverselor țări. Iar adevărul e că atunci când Soros strănută, băncile centrale ale lumii răcesc. De exemplu, în luna septembrie a anului 1993, a reușit să îngenuncheze însăși Banca Angliei. Potrivit celor mai conservatoare calcule, speculantul a obținut din această operațiune câștiguri de 10 000 milioane de dolari, sumă pe care în cele din urmă au fost nevoiți să o achite contribuabilii britanici.
Mulți agenți bursieri se întreabă cărui fapt i se datorează ”norocul” lui în afaceri speculative. Pentru unii ziariști independenți care au investigat activitatea celui mai mare speculant de pe planetă, răspunsul este următorul: Soros este ”omul de paie” al băncii Rothschild pentru derularea celor mai secrete operațiuni financiare ale acesteia. Ca să ajungem la această concluzie trebuie doar să aruncăm o privire în direcția celor mai cunoscute penrsonalități care figurează ca membri ai Quantum Found. Astfel, Richard Katz este membru al companiei Soros și președinte al Rothschild Italia, societate anonimă cu sediul la Milano, deținând un post în cadrul băncii londoneze N. M. Rotschild & Sons. Alt membru al Quantul Found, Nils O. Taube, este asociat al grupului de investitori londonezi numit St. James Place Capital, dintre ai cărui acționari majoritari face parte lordul Rotschild.
În mod straniu, unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai lui Soros în realizarea atacurilor specultive este Sir James Goldsmith, alt important susținător al adepților antiglobalizare. În conducerea Quantul Found mai înâlnim și administratori ai câtorva bănci elvețiene private deosebit de discrete, adică instituții care se ocupă de ascunderea unor averi îndoielnice, ca să nu spunem ilicite.
Ziaristul William Engdalhl, autorul cărții Cine se ascunde în spatele războiului valutar purtat de George Soros?, afirmă următoarele, referindu-se la acesta: ”Relația lui George Soros cu cercurile financiare internaționale ultrasecrete ale familiei Rothschild nu este o legătură obișnuită și nici una întâmplătoare. Succesul mai mult decât extraordinar a lui Soros ca speculant e piețele fiananciare cu grad de risc ridicat nu poate fi asemănat pur și simplu nororcului unui jucător. Soros are acces la informații care îl fac ceea ce se numește un insider, având acces la unul din cele mia importante canale de informații statale și informații private secrete din lume. De la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, familia Rothschild s-a încăpățânat să ăși creeze o aură publică de neimplicare. Cu toate acestea, în spatele acestei modestii afișate se ascunde una din cele mai puternice și încâlcite organizații financiare din lume. Clanul Rotschild a risipit sume importante pentru a-și crea o imagine de familie nobilă și bogată, dar retrasă, ai cărei membri sunt pasionați de vinurile franțuzești sau se ocupă de asociațiile de binefacere. Pentru cunoscătorii city-ului londonez, N.M. Rothschild este una din cele mai influante persoane ale acelei facțiuni a serviciului secret aparținând establishment-ului britanic și având legături cu aripa thatcheriană a partdului Tory [1]. În anii ’80, N. M. Rothschild & Sons a câștigat sume enorme din privatizarea copamniilor fiscale britanice care valorează mai multe sute e milioane de dolari, măsură luată de către doamna Thatcher. De altfel, banca Rothschild este situate în centrul pieței mondiale a aurului. Cinci dintre cele mai importante bănci specializate în aur fixează prețul acestuia de două ori pe zi chiar în această bancă. Însă N. M. Rothscild & Sons este implicată și în câteva dintre cele mia murdare operațiuni ale serviciilor secrete, cele care pot fi numite arme versus droguri. Datorită contactelor cu persoane aflate în cele mia înalte posture ale serviciilor secrete din establishment-ul britanic, au reușit sp facă în aș fel încât în presă să nu apară nimic în legăturăcu diferitele complicități ale companiei cu una dintre cele mai periculase rețele ilegale ale serviciului secret: BCCI (Bank of Credit and Commerce International). În realitate, banca Rothschild făcea parte din nucleul central al acestui hățiș de bănci prin intermeiul cărora CIA și MI6 au spălat banii folosiți în anii ’70 și ’80 pentru finanțarea proiectelor CIA, precum cel al rebelilor din Nicaragua.”
Mișcarea antiglobalizare a apărut pentru prima oară public în cadrul manifestațiilor masive are au avut loc în centrul financiar din Londra pe data de 1 mai 1999. În luna noiembrie a aceluiași an, reprezentanții antiglobalizare au fost actorii manifestațiilor violente din Seattle (Statele Unite) provocate de reuniunea membrilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) în acest oraș. După noi concentrări de forțe, uneori extrem de violente, punctul culminant al protestelro s-a înregistrat la Genova (Italia) în luna iulie a nului 2001, în timpul reuniunii grupului G 8, formate din cele mia puternic industrializate opt națiuni de pe planetă.
Liderii mișcării au hotărât să organizeze și să concentreze acțiunile și linia directoare a ceea ce până atunci fusese o mișcare destul de dezbinată, punând în acțiune Forul Social Mondial (FSM), reuniune desfășurată în perioada 25-30 ianuarie 2001 în orașul brazilian Porto Alegre. Ca urmare a participării a mii de persoane reprezentând diverse grupuri sociale și a ”delegațiilor” din 120 de țări, FSM și-a stabilit prioritatea – crearea unei conduceri internaționale. În mare, aceasta presupune reorganizarea forțelor de stânga, a celor anarhiste, comuniste și revoluționare care rămăseseră ”orfane” după căderea zidului Berlinului și a dispariției URSS. La Porto Alegre au venit delegații ale gherilei columbiene FARC, ale guvernului lui Fidel Castro, ale Armatei Zapatiste de Eliberare Națională (AZEN) condusă de ”subcomandantul” Marcos, le Partidului Muncitoresc din Brazilia (PM), ale grupării teroriste ETA[2], ale organizațiilor venezuele pentru apărarea revoluției bolivare declanșată de comandantul Hugo Chaves, reprezentanți ai ziarului Le Monde Diplomatique, portdrapelul mișcării antiglobalizare etc.
Unul dintre liderii Forului, Bernard Cassen, este autorul ideii celebrei taxe Tobin la care se referea Bernardo, agentul CNI, și fondatorul uneia dintre cele mai cunoscute inițiative ale mișcprii: ATTAC (Acșiunea pentru Impozitarea Operațiunilor Financiare în Sprijinul Cetățenilor).
Totuși, Le Monde Diplomatique, principalul susținător mediatic al adepților antiglobalizării, depinde din punct de vedere economic de importante interese financiare. În acest sens, revista EIR dedicată serviciilor secrete afirmă: ”Le Monde Diplomatique, marea tribună publicitară a lui Bernard Cassen, reprezintă ea însăși o întrepătrundere de interese financiare proglobalizare, după cum se poate vedea din lista proprietarilor ei. Unul dintre aceștia, Marc Ladriet de Lecharrier, director al conglomeratului Fimalac, constituie o piesă cheie în restaurarea Le Monde desfășurată în perioada 1994-1996, fiind cel care a adus ziarul Le Monde Diplomatique noul statut de semiautonomie. De Lecharrier este asociat cu Jean Marie Colombani, cel care a fost recent numit director la Le Monde și care și-a început cariera jurnalistică ca intransigent militant e dreapta în cadrul ziarului preponderent politic Spectacle du Monde, pe când acesta era proprietate a Filmac. Folosind credite substanțiale din partea Credit Lyonaise, De Lecharrier a introdus Filmac în economia financiară virtuală achiziționând agenții britanice și nord-americane de clasificare a creditelor și situând astfel compania pe un onorant loc trei pe piața financiară a Statelor Unite.”
În plus cei mai importanți finanțatori și apologeți ai mișcării antiglobalizare se numără și marele speculant financiar George Soros, alături de familia e multimilionari Goldshmith. După cum vedea în continuare, atât Soros, cât și clanul Goldshmith, au legături strânse cu familia Rothschild prin intermediul unor afaceri care nu au nimic de a face cu latura umanitară și liberală pe care încearcă să o afișeze prin ajutorul acordat Forului Social Mondial (FSM). Soros este inițiatorul unui dialog între Forul Mondial de la Davos – reuniune a celor mai mari finanțiști internaționali – reprezentat de el înșuși și liderii FSM Joao Pedro și Bernard Cassen. Acest fapt a provocat câteva declarații surprinzătoare, precum cele ale lui Jose Ramon Horta, liderul Timorului de Est, națiune care și-a recăpătat recent independența față de Indonezia. Într-un interviu acordat ziarului italian Corriere della Sera, Horta a cerut membrilor FSM să se alăture lui ”George Soros, Bill Gates și președintelui Băncii Mondiale, niște veritabili haiduci, precum Robin Hood.” Astfel de declarații susțin mitul conform căruia Soros atacă economia națiunilor occidentale prin planurile sale speculative pentru ca apoi să finanțeze diverse organizații de apărarea drepturilor omului și mișcări antiglobalizare. Însă, realitatea este alta, deoarece Soros este principalul responsabil pentru falimentul financiar al Rusiei și al altor națiuni din estul Europei, care are ca rezultat creșterea șomajului, foametea, bolile și apariția mafiilor.
Conform delor publicate la cea vreme în Jurnal do Brasil, George Soros menține de ani buni un dialog fructuos cu Partidul Muncitorilor (PM) prin intermediul președintelui Băncii Centrale din Brazilia, Arminio Fraga, fost angajat al lui Soros și prin intermediul fostului guvernator Cristovao Buarque. Înțelegerea era ca Barque să participe la unul din proiectele umanitare derulate de Soros în schimbul menținerii lui Arminio Fraga în cadrul băncii centrale, în cazul în care PM ar fi câștigat alegerile prezindențiale.
Alți sponsori ai reprezentanților antiglobalizare, familia Goldsmith, au finanțat cu milioane de dolari diferite organizații aparținând mișcării. De exemplu, Teddy Goldsmith a fondat revista The Ecologist, în paginile căreia scrii unii din liderii antoglobalizării. Într-un interviu acordat unei reviste braziliene în anul 1991, James Goldsmith recunoștea că prin donațiile făcute acestor organizații ”nu intenționăm să ne risipim forțele ajutându-le pe toate și pe niciuna în același timp. Am experiență în afaceri; ca urmare voi aprecia acțiunile pe baza rezultatelor și nu prin prisma publicității favorabile.”
Familia Goldsmih, ca și George Soros, are propriile ONG-uri antiglobaliste, precum cel numit Forul Internațional privin Globalizarea (IFG), care reprezintă una dintre forțele centrale în organizarea activităților Forului Social Mondial (FSM).
În cadrul amplei manifestații antoglobaliste de la Genova, Tarso Genro, președintele municipal al Porto Alegre și membru în Partidul Muncitorilor, a primti din partea FSM sarcina de a înmâna o scrisoare reprezentanților G 8 reuniți în oraș, după încheierea manifestațiilor, Genro a participat la un dineu privat alături de Teddy Goldsmith în luxosul său castel din Siena.
În mod ciudat, finanțatorii grupărilor antiglobalizare manifestă același dispreț față de statele naționale ca și reprezentanții globalizării, după cum a spus Bernardo, agentul CNI. În acest sens, Paul, fratele asociatului lui George Soros, a declarat de mai multe ori că atâta timp cât există struturi statale puternice nu vor exista niciodată garanții pentru investitorii externi. La rândul său, Terry Goldsmith, care a trăit mai mulți ani în Mexic, afirma că în viitor țara se va împărți în trei regiuni, fiecare urmând să aibă propria monedă, fapt care va transforma Mexicul într-un fel de ”entitate subnațională”. După un timp, în regiunea mexicană Chiapas urma să intre în scenă Armata Zapatistă de Eliberare Națională (AZEN). Unul dintre oamenii lui Teddy Goldsmith în Mexic, Gustavo Esteva, fost maoist radical, avea să devină consilier oficial al AZEN și colaborator al revistei The Ecologist.