Acolo unde curg râuri de lapte și miere este un roman care surprinde realitatea din Republica
Moldova, în perioada anilor 2000, probabil, cea mai disperantă perioadă de după
independență.
Personajele romanului sunt locuitorii satului Larga, deși sunt pomenite
și alte sate, acest aspect e nesemnificativ, odată ce localitățile rurale de
aici seamănă mult între ele, iar locuitorii acestora sunt frământați de
aceleași probleme.
Într-un stat marcat de un puternic declin economic, lipsiți de
posibilitatea de a-și asigura un minim de existență, izolați la o margine de
Europă, personajele romanului caută soluții de salvare. Unica soluție pe care o
întrevăd este să evadeze din acest loc blestemat,
iar pentru asta, orice mijloace, oricât de fantasmagorice ar părea, devin cât
se poate de fiabile.
Romanul suprinde într-o cheie ironică realitatea care ar face, mai
curând, obiectul unui roman tragic. Grație acestei scrieri poți să râzi cu
poftă pe seama unor situații demne de plâns. Granița dintre realitate și fabulație
este atât de fragilă, încât un cititor neavizat privind situația din Republica
Moldova, i-ar fi dificil să o delimiteze. Premisele pornesc întodeauna în
realitate, doar nuanțele sunt forțate pentru a conferi scrierii un caracter
literar-artistic.
Vladimir Lorcenkov, prin stilul său caustic de a a face farsă din
tragedia umană, a reușit să stârnească curiozitatea celor din exterior, romanul
său fiind tradus în Serbia, Italia, Germania, Franța și Norvegia,
învrednicindu-se cu două premii ” Дебют” (2002) și
prestigiosul ”Русская премия” (2008).
Iată un fragment:
Îmbrăcat
într-o uniformă neagră elegant, cu ceaprazuri aurii la caschetă și lampasuri de
un roșu aprins, Vasile stătea drept. Alături de el, ușor adus din spate – se
vede că nu fusese niciodată la armată -, privea Serafim, cu capul înclinat
într-o parte. Amândoi îl mâncau din priviri pe grănicerul român care mai că
nu-și pierduse darul vorbirii când i-a văzut pe acești doi moldoveni ciudați.
De regulă, la acest punct de trecere oamenii veneau cu mașinile. Iar acum au
venit ăștia doi, cu mâinile goale. Dar nici cu țigări, nes și carne de porc,
lucruri pe care le aduceau, de obicei, modovenii la Iași, pentru a le vinde.
Ăștia doi țineau în brațe o construcție cu înfățișare ciudată, care semăna cu
un trabuc ieftin, sau…
-
Un
submarin! șopti grănicerul fără să-și creadă ochilor. Mic, dar totuși un
submarin! Iisuse Hristoase, ce nu mai născocesc moldovenii ăștia, a?! Și cum
așa, se pregătesc să vândă în Iași un submarin mic?!
Dând
din cap uimit, românul se uita cum cei doi ciudați se duc spre punctul de
control. Nu numai că au la ei un submarin, dar s-au mai și gătit ca niște
bufoni! Unul e chiar amiral de flotă, celălalt, în tricou și cu baticul de pirat
pe căpățâna aiurită… O! Oare or fi din nou niște nebuni?
-
Uite,
spuse Serafim radiind tot, întinzând grănicerului documentele însoțitoare,
bineveniți să le vedeți.
Și
luă din nou poziția de drepți alături de Vasile, deși amândoi tare mai voiau,
cu limbile scoase, să se așeze la umbra gheretei grănicerului și să lase vântul
să le umble prin plete. Dar, vai, locul era ocupat de câțiva câini vagabonzi pe
care cei de la vamă îi hrăneau și cărăra li se permitea să traverseze frontiera
de stat când doreau. Grănicerul își scrâșni un dinte și, după ce-și scărpină
părul fierbinte de la soare, începu să citească.
-
În
statul American Maryland are loc un concurs neobișnuit, citea grănicerul hârtia
poticnindu-se, unde studenții de la politehnică își prezintă submarinele
artizanale cu conducere prin pedale. Va câștiga echipa care va reuși să
parcurgă în cel mai scurt timp, cu minisubmarinul său, o distanță de o sută de
metri. Locul desfășurării competiției este bazinul special de antrenament al
Marinei SUA. Din spusele participanților, condiția necesară pentru a învinge
este o construcție originală a submarinului și… picioare puternice.
Vasile și Serafim dădură din cap zâmbind.
-
Și
ăsta ce mai e? se minună românul.
-
Documentul
acesta, arătă Serafim spre pagina ruptă din ziar, ne confirmă participarea la
competițiile internaționale care se desfășoară în SUA. O să fim prezenți acolo
în calitate de invitați de onoare.
-
Și
cum o să ajungeți în SUA, spuse grănicerul uimit în fața tupeului moldovenilor,
drept pentru care nici nu se supără pe ei. Pe jos?
-
Pe
mare, răspunse Vasile privind cu compătimire spre român. Oare nu e clar?!
Recenzie publicată în revista Locals
