Acolo unde curg râuri de lapte și miere de Vladimir Lorcenkov

Acolo unde curg râuri de lapte și miere este un roman care surprinde realitatea din Republica Moldova, în perioada anilor 2000, probabil, cea mai disperantă perioadă de după independență.

Personajele romanului sunt locuitorii satului Larga, deși sunt pomenite și alte sate, acest aspect e nesemnificativ, odată ce localitățile rurale de aici seamănă mult între ele, iar locuitorii acestora sunt frământați de aceleași probleme.

Într-un stat marcat de un puternic declin economic, lipsiți de posibilitatea de a-și asigura un minim de existență, izolați la o margine de Europă, personajele romanului caută soluții de salvare. Unica soluție pe care o întrevăd este să evadeze din acest loc blestemat, iar pentru asta, orice mijloace, oricât de fantasmagorice ar părea, devin cât se poate de fiabile.

Romanul suprinde într-o cheie ironică realitatea care ar face, mai curând, obiectul unui roman tragic. Grație acestei scrieri poți să râzi cu poftă pe seama unor situații demne de plâns. Granița dintre realitate și fabulație este atât de fragilă, încât un cititor neavizat privind situația din Republica Moldova, i-ar fi dificil să o delimiteze. Premisele pornesc întodeauna în realitate, doar nuanțele sunt forțate pentru a conferi scrierii un caracter literar-artistic.

Vladimir Lorcenkov, prin stilul său caustic de a a face farsă din tragedia umană, a reușit să stârnească curiozitatea celor din exterior, romanul său fiind tradus în Serbia, Italia, Germania, Franța și Norvegia, învrednicindu-se cu două premii ” Дебют” (2002) și prestigiosul ”Русская премия” (2008).

Iată un fragment:

Îmbrăcat într-o uniformă neagră elegant, cu ceaprazuri aurii la caschetă și lampasuri de un roșu aprins, Vasile stătea drept. Alături de el, ușor adus din spate – se vede că nu fusese niciodată la armată -, privea Serafim, cu capul înclinat într-o parte. Amândoi îl mâncau din priviri pe grănicerul român care mai că nu-și pierduse darul vorbirii când i-a văzut pe acești doi moldoveni ciudați. De regulă, la acest punct de trecere oamenii veneau cu mașinile. Iar acum au venit ăștia doi, cu mâinile goale. Dar nici cu țigări, nes și carne de porc, lucruri pe care le aduceau, de obicei, modovenii la Iași, pentru a le vinde. Ăștia doi țineau în brațe o construcție cu înfățișare ciudată, care semăna cu un trabuc ieftin, sau…

-          Un submarin! șopti grănicerul fără să-și creadă ochilor. Mic, dar totuși un submarin! Iisuse Hristoase, ce nu mai născocesc moldovenii ăștia, a?! Și cum așa, se pregătesc să vândă în Iași un submarin mic?!

Dând din cap uimit, românul se uita cum cei doi ciudați se duc spre punctul de control. Nu numai că au la ei un submarin, dar s-au mai și gătit ca niște bufoni! Unul e chiar amiral de flotă, celălalt, în tricou și cu baticul de pirat pe căpățâna aiurită… O! Oare or fi din nou niște nebuni?

-          Uite, spuse Serafim radiind tot, întinzând grănicerului documentele însoțitoare, bineveniți să le vedeți.

Și luă din nou poziția de drepți alături de Vasile, deși amândoi tare mai voiau, cu limbile scoase, să se așeze la umbra gheretei grănicerului și să lase vântul să le umble prin plete. Dar, vai, locul era ocupat de câțiva câini vagabonzi pe care cei de la vamă îi hrăneau și cărăra li se permitea să traverseze frontiera de stat când doreau. Grănicerul își scrâșni un dinte și, după ce-și scărpină părul fierbinte de la soare, începu să citească.

-          În statul American Maryland are loc un concurs neobișnuit, citea grănicerul hârtia poticnindu-se, unde studenții de la politehnică își prezintă submarinele artizanale cu conducere prin pedale. Va câștiga echipa care va reuși să parcurgă în cel mai scurt timp, cu minisubmarinul său, o distanță de o sută de metri. Locul desfășurării competiției este bazinul special de antrenament al Marinei SUA. Din spusele participanților, condiția necesară pentru a învinge este o construcție originală a submarinului și… picioare puternice.

Vasile și Serafim dădură din cap zâmbind.

-          Și ăsta ce mai e? se minună românul.

-          Documentul acesta, arătă Serafim spre pagina ruptă din ziar, ne confirmă participarea la competițiile internaționale care se desfășoară în SUA. O să fim prezenți acolo în calitate de invitați de onoare.

-          Și cum o să ajungeți în SUA, spuse grănicerul uimit în fața tupeului moldovenilor, drept pentru care nici nu se supără pe ei. Pe jos?

-          Pe mare, răspunse Vasile privind cu compătimire spre român. Oare nu e clar?!

 Recenzie publicată în revista Locals