Îți reprimi sensibilitatea în modul cel mai înverșunat.
Crezi că la adevăr se ajunge doar prin raționament calculat, rece, descotorosit
de orice emotivitate. Detești această parte din tine pentru că arătându-ți-o crezi
că îți pierzi masculinitatea, devii slab, vulnerabil. Iar atunci când se
întâmplă să ți-o manifești, în momentul următor vei căuta o metodă de a o persifla,
de a o deposeda de semnificație, de a demonstra că a fost doar un impuls de o
clipă. Deși anume această sensibilitate îți dă valoare, îți conferă plinătate,
te face uman.
Sensibilitatea vine din iubire, raționalitatea din
gândire. Iar când aceste două laturi se împletesc se naște o mai bună înțelegere
a lumii, a oamenilor, a tot ce ne înconjoară. Această cunoaștere transcede
rațiunea seacă și atinge înțelesuri inaccesibile omului ce se refugiază
exclusiv în idei. Raționalitatea nu face decât să se îmbogățească prin
sensibilitate, să-și extindă orizonturile, să devină mai cuprinzătoare, să
atingă dimensiuni celeste.
Noi nu putem să înțelegem decât lucrurile care ne mișcă,
care ne ating, deci care țin de latura noastră senzitivă. În rest, e doar o
acumulare de informații, o asimilare pe care o credem selectă, dar care nici
măcar nu devine parte a conștiinței. Iar ceea ce nu contribuie la formarea
conștiinței, trece prin noi fără urme.
Nu greșești nicodată atunci când ești cel ce oferă mai
mult, mai ales iubire. Iubirea nu se dozează, nu se cântărește, ne se pune
stavilă când e dăruită. Poți fi în comuniune cu celălalt, o comuniune deplină,
rodnică, desăvârșită doar atunci când iubești infinit.
Te port în mine atât cât revărs iubire infinită asupra
ta. Mă porți în tine atât cât îmi dăruiești iubire nesfârșită. Doar astfel devenim
cea mai puternică, nepieritoare, absolută legătură de iubire.
Ești cel mai frumos, cald, luminos om atunci când iubești
necuprins, nemăsurat, neîncetat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu