Când iubirea se maturizează, ea devine pace, echilibru, împăcare.

Datorită ție am descoperit iubirea. Cea pe care o credeam o invenție și un apanaj al visătorilor și romanticilor incurabili. O consideram absurdă pentru că îi face pe cei ce o trăiesc să se comporte stupid, ridicol, pueril. Neștiind că iubirea e o forță ce arde și iluminează, că iubind transcezi spațiul, timpul, realul. Toate capătă semnificații nebănuite, trăiești într-o amețeală, o beție în care nu ești tu, dar în care te simți mai însuflețit, avântat, reîmprospătat.

Dacă ar muri iubirea, viața mea ar fi din nou așa cum a fost. Dezlănțuirile tumultoase ar rămâne în spate. Aș pluti în ape liniștite: fără elanuri, scufundări, agitație. Obosită. Încremenită într-un prezent obscur. Fără așteptări, speranțe, dorințe. O existență trăită cu calm, luciditate, dar și mult dor. Dor de acel univers ireal, vibrant, pătrunzător al iubirii.

Iubirea s-a încrustat în fibra ființei mele. Ea nu se poate pierde, doar se preface, ia o altă formă. Pur și simplu n-aș mai suporta-o arzândă și mistuitoare, m-ar lăsa fără pic de vitalitate. Dintr-o nevoie acută de liniște, iubirea trece într-o altă fază, devinind mângâietoare, dăruitoare, compătimitoare. Acea prin care e posibilă comuniunea deplină cu celălalt.

Iubirea mea s-a maturizat și a devenit pace, echilibru, împăcare.

Nu mai rețin pe nimeni în viața mea, nu contează cine mă va nesocoti, depărta, trăda. O să vă primesc cu inima deschisă, o să vă las să intrați în altarul fiiinței mele, n-o să găsiți decât simplicitate. Unii veți rămâne, dar cei mai mulți veți pleca. Veți pleca să iubiți. Riscați. Câștigați. Bucurați. Realizați. Înfruntați. Deveniți. Să trăiți din plin viața. Să cuceriți lumea. Vă înțeleg avântul, dar nu vă voi urma întodeauna. Luptele mele se dau pe alte fronturi.

O să-mi lărgesc din când în când inima ca să vă iubesc așa cum meritați. O să mă bucur când o să vă pot iubi nespus. O să mă întristez când n-o să vă pot iubi îndeajuns. Aveți grijă și voi să nu pângăriți iubirea asta de ființă infinit imperfectă.

Text publicat în revista Garbo