”Acasă la Japca”

 

     Filmul ”Acasă la Japca” realizat de studioul Moldova-Film, în regia Olgăi Pascaru, a fost proiectat în premieră în cadrul Festivalului internațional de film documentar Cronograf 2019.

     Un film despre o lume care nu și-a pierdut puritatea. Câteva maici tinere îți povestesc istoria. Momentul în care au avut revelația călugăriei. Toate vorbesc că înainte de a veni la mănăstire aveau sentimentul de a nu se simți parte din lume, de a nu se racorda la obiceurile, tendințele lumii actuale, o nepotrivire cu contextele de viață în care se aflau. Totuși, nu acesta a fost motivul definitoriu de a renunța la viața în lume, ci o chemare, o iubire incomensurabilă și inexprimabilă pentru Dumnezeu. Și e de înțeles, odată ce viață la mănăstire nu e deloc simplă, cere osteneală și ascultare neîncetată.

     Pentru toate, prima venire la mănăstire a fost însoțită de un sentiment profund de regăsire, de loc care te îmbrățișează cu căldură și de unde nu mai vrei să pleci. Iar aceste mărturisiri sunt însoțite de o bucurie ce le luminează chipul.

     La o privire simplă, viața la mănăstire nu oferă nicio noutate, toate se rânduiesc într-un perpetuum mobile, practic același regim al zilei ce cuprinde rugăciune, ascultare și muncă. Nu mai ai timp pentru sine, propria persoană trece pe planul secund. O viață dedicată totalmente lui Dumnezeu și aproapelui. O viață lipsită de egoism, o renunțare completă la sine. Aproape de neînțeles că ar mai fi loc de bucurie. Și totuși, atâta bucurie se întrevede pe aceste chipuri și în acest loc. De neconceput pentru omul din lume, care are nevoie de atât de multe ca să se simtă mulțumit și să rămână totuși permanent nemulțumit, dorindu-și mereu altceva. Iar în această sete de altceva, este setea de sens, de esența dumnezeiască, pe care o negăm și renegăm zilnic, agățându-ne de plăceri trecătoare și iluzorii.

     La Japca toate sunt bine orânduite și toate sporesc, deci nu poate fi vorba decât de har și intervenție divină. Nu poți să nu vezi prezența lui Dumnezeu în această lucrare.

     Protagonistele acestui film sunt niște vlăstare candide și pure, neafectate de realitatea care mutilează suflete, care distruge inocența, care izgonește zilnic din rai, care te privează de capacitatea de a iubi. Aceste enclave de rugăciune continuă și iubire nețărmurită mențin vie această lume ce se pierde în fiecare zi tot mai mult.

     Niște vieți trăite cu bucurie în Hristos. Niște destine lipsite de plăcerile și beneficiile modernității, cu un trai plin de privațiuni autoimpuse, o viață aparent subjugată. Dar nu e deloc așa, e o eliberare de cele trecătoare și schimbătoare, o libertate adevărată inaccesibilă omului din lume.

     Un film ce confirmă acel dicton că realitatea bate filmul. O realitate ce transcede realul.

     O frază memorabilă enunțată de o maică la premiera filmului - ”Dacă ați ști cu ce bucurie răsplătește Dumnezeu, ați veni toți la mănăstire!”

Cronică publicată în revista Altarul Credinței