E un timp

 

Să nu credeți când spun că totul e bine. Să nu credeți în zâmbetul meu. Să nu credeți în poveștile-mi simple și frumoase. Să nu credeți că nu sufăr când plecați. Să nu credeți că mi-e ușor să plec.

Știu, când mă voi întoarce nimic nu va fi așa cum am lăsat. Căci schimbăm o fericire simplă, familiară, pe una necunoscută, excepțională, dar niciodată la fel de a noastră. Și obosiți de acea presupusă măreție, ne întoarcem. Și vai! Nimic din ce-am lăsat nu e la fel. Netezimea a căpătat cute. Strălucirea – paloare. Prospețimea s-a veștejit. Bucuria, cândva zglobie, nu e decât o tristețe mascată. Un alt decor trist, lamentabil. E un cer pe care l-am pierdut. Și poate vreun obiect încărcat de amintiri ne trezește sentimente vii despre clipe scumpe, dragi. Un timp ce uzează fără cruțare. Îmbrățișăm cu dor, poate nu ceea ce găsim, ci mai degrabă amintirea unor vremuri demult apuse. Și toate revin ca o avalanșă de culori, sunete, mirosuri, senzații. Și le retrăim cu o și mai mare intensitate, și revin aproape dureros împreună cu acel sentiment al raiului pierdut. Eram. Și habar nu aveam de asta.

 Și constatăm că avem un timp plin și un timp pustiu. Unul de trăit și altul pentru amintiri. Un timp în care visele par ușor de atins și un timp în care adunăm resemnări. Un timp pentru zbor și un timp mundan. Un timp în care împletim cununi din flori și altul în care adunăm frunze ruginii. Un timp pentru comuniuni și altul pentru despărțiri. Un timp pentru simfonii și un timp pentru tăceri. Un timp pentru rătăciri și un timp pentru reveniri. Un timp pentru acțiuni și altul pentru reflecții. Un timp în care semănăm și altul în acare culegem. Un timp în care ne înălțăm și altul în care ne smerim. Un timp în care ne îndepărtăm și un timp în care căutăm apropierea. Un timp în care adunăm și altul în care pierdem. Un timp în care avem comoara și unul în care căutăm să o regăsim. Un timp pe care prea puțin știm să-l prețuim.

Text publicat în revista Catchy