marți, 14 iulie 2020

Negru

Ți-am zis să nu te mai îmbraci în negru
căci negrul te îmbătrâneşte
cândva adoram negrul
mă îmbrăcam în negru doar în zilele de sărbătoare
ca să maschez veselia lamentabilă
în celelalte zile alegeam o gamă cromatică veselă
ca să maschez stările de negru
acum nu-l mai suport pe mine
deşi ştiu că orice femeie ar trebui să aibă o little black dress
care să o salveze în orice situație delicată
nu-l mai suport pe mine
l-am eliminat din garderobă
cu tot cu trecutul ăla deprimant
Deşi negrul oricând
poate fi dizolvat
cu o eşarfă colorată
cu un ruj roşu
poate fi asortat
cu o pereche de pantofi stiletto
cu un zâmbet
și atunci negrul nu mai e deloc funebru
ba chiar capătă o alură de fericire
doar negrul pupilelor
spune ceea ce încerci atât de frumos să minți


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu