Iertați-mi păcatul de a nu vă fi iubit îndeajuns

 

Iertați-mi păcatul de a nu vă fi iubit îndeajuns pe voi, cei care m-ați iubit, iar eu, orbită fiind, v-am îndepărat de la mine.

Iertați-mi cuvântul care nu a fost în stare să vă aline și pe cel nerostit pe care l-ați așteptat, iar eu  nu l-am găsit pentru voi.

Iertați-mi privirea lipsită de lumina pe care o căutați în zilele posomorâte.

Iertați-mi mâinile care nu au știut să vă despovăreze, să vă șteargă lacrima, să vă alunge teama.

Iertați-mi picioarele care nu au alergat spre voi când erați însingurați, triști, neajutorați.

Iertați-mi gândul care rătăcea în neștire când voi aveați nevoie măcar de un gând bun de la cineva.

Iertați-mi rugăciunea din care voi ați lipsit când aveați nevoie de ajutorul Mântuitorului.

Iertați-mi inima care nu s-a bucurat pentru bucuria voastră, care nu a suferit pentru nenorocirea vostră, care nu va primit așa cum v-ați așteptat.

Iertați-mă pentru tot ce am făcut greșit și mai ales pentru ceea ce aș fi putut face pentru voi, și n-am făcut.

Vă strâng pe toți în inimă și o să vă port până acolo unde este bucurie și frumusețe nespusă, netrecătoare și nepieritoare. Și poate într-un sfârșit voi dobândi iertare.

Text publicat în revista Catchy