Jurnalul Satanei de Leonid Andreev

 

Leonid Andreev este probabil unul dintre cei mai înfricoșători scriitori de la începutul sec. XX. Istoria sa de viață constă dintr-o serie de evenimente - în mare parte - deformate, complicate, controversate. Scriitorul a întrecut în multe privințe societatea în care a trăit, el cumva a presimțit revoluția, fracturarea condiției umane, poetica teribilă a păcatului. Andreev a fost un exilat care nu și-a putut găsi liniștea când a început revoluția bolșevică, pe care a repudiat-o. Iar viitorul îl prevedea din ce în ce mai sumbru, prevestea apropierea catastrofei. 

Ultima iubire a scriitorului a foșnit precum o rochie de moar a unui secol dispărut pentru totdeauna, irepetabil precum imperiul care a apus. Ultimul său roman, de fapt, neterminat, este Jurnalul Satanei. El își amintește evenimentele din perioada fericită a vieții sale, când în 1917 nu se întâmplase încă nimic, dar în atmosferă se simțea apropierea a ceva iminent, ca înainte de furtună, când aerul devine sufocant, când respirația se întețește, când norii se adună și acoperă tot cerul.

El și-a imaginat, cu mult timp înainte de apariția romanului ”Maestrul și Margarita”, pe Satana, care apare de niciunde pentru a vedea lumina, intrând în pielea unui miliardar, pentru că satana și banii sunt concepte inseparabile. Miliardarul american moare în floarea vârstei, de parcă ne-ar spune – ”nu adunați comori pe pământ, trăiți pentru a iubi”. El se pomenește în orașul iubit al scriitorului, în Roma estivală, unde nopțile sunt învăluite în farmecul pietrelor, unde pretutindeni plutește iubirea, pasiunea, muzica. Iar acest Satana se strecoară printre arcuri, simte respirația acestui oraș antic, îndreptându-se spre marea întâlnire a vieții sale, întâlnirea cu omul. Și apare acest om pe nume Toma Magnus, iar în casa lui locuiește cea mai minunată femeie din cele rămase pe pâmânt, care are un nume biblic – Maria. Atunci când miliardarul vizitează Roma, el nu se dezamăgește precum profesorul Woland din romanul lui Bulgakov, el se îndrăgostește de Maria, care se dovedește mai crudă, mai vicleană, mai lipsită de suflet decât însăși Satana. Satana întreține conversații îndelungate cu presupusul ei tată despre cum să facă omenirea fericită, să înțeleagă nevoile oamenilor, să construiască o nouă catedrală în San Francisco, orașul său de proveniență, să doneze bani în scopuri caritabile sau să facă astfel încât să nu mai fie războaie. 

Dar Magnus îi spune că omenirea moare, omul s-a compromis, îl caracterizează micimea, este needucat, nici să iubească nu e capabil. Și deci, acum nu e nevoie de binefăcători. Acum e nevoie de război și eșafoduri care vor nimici pentru todeauna specia asta dedată păcatului, jocului, delapidărilor, creditelor. La scurt timp, Satana înțelege că a venit pe pământ întrupând răul suprem, dar a găsit pe pământ infinit mai mult decât putea presupune: cruzime, ură, înșelăciune, răutate, ipocrizie. Iată doar câteva din păcatele care clocotesc în casa acestui cetățean.

 Când miliardarul se îndrăgestește de Maria, când vrea să fie doar cu ea și să rămână pentru todeauna pe pământ, să se retracteze de rău, el înțelege că a fost înșelat, miliardele le-a cedat lui Toma Magnus, care de fapt nu e tatăl Mariei, iar Maria e o desfrânată ordinară. Satana s-a înșelat, răul universal s-a dovedit mai eficient decât ceea ce aducea el omenirii.

Recenzie publicată în revista Webcultura