Mustrări poporului

 

Сe nedreptate părinții voștri în Mine au găsit

Că s-au depărtat și deșertăciune au săvârșit

Și ei însiși deșertăciune au devenit?

Prin pământ gol și nelocuit i-am povățuit

În pământul umbrei morții i-am pripășit

Cu bunătățile pământului roditor i-am hrănit

Ei însă pământul meu au pângărit

Și moștnirea mea au schimonosit

Preoții de mine nu și-au amintit

Învățătorii legii adevăr n-au propovăduit

Păstorii de la calea mea au rătăcit

Proorocii de dumnezeu străin au prorocit

Pe cei care nu-i pot ajuta au urmărit

Poporul meu două rele a făptuit:

Pe mine, izvorul apei celei vii au părăsit

Fântâni ce nu pot ține apa și-au gătit

La vedere și în ascuns desfrânare au săvârșit

Ca pe o viță de soi i-am sădit

Ei însă în ramură de viță străină au sălbăticit

Pe dumnezei străini au urmat și iubit

În necredincioșie au umblat și stăruit

Împotriva lui Dumnezeu au păcătuit

De Domnul au uitat și la El n-au venit

Pe ei înșiși stăpâni s-au numit

Pe cei nevinovați nu i-au ocrotit

Căile lor spre nelegiuiri au obișnuit.

 

 

Lepădarea de credință îi va pedepsi

Răutatea lor îi va mustra și osândi

Afla-vor cât de amar e pe Domnul a-l părăsi

Pătați în nedreptățile lor vor prisosi

Nici silitra, nici multă leșie nu-i va curăți

În pământ străin rușinați vor fi

De acolo cu mâinile pe cap vor ieși

Căci cu cei în care și-au pus nădejdea nu vor izbândi.