Nectarie din Eghina

Născut în Tracia, la 44 mile de Constantinopol, în ultimele zile ale Imperiului Otoman, Anastasios s-a născut în orașul de coastă Silivria. La 1 otombrie 1846, era al cincilea copil din cei șase copii născuți de Demos și Vasiliki Kephalas. S-au străduit să supraviețuiască, erau creștini sub stăpânire musulmană, într-un moment în care Grecia continentală câștigase deja independența, făcându-i pe turci mai bănuitori despre greci. Ei aveau puțin, dar întodeauna asigurau educarea spirituală a copiilor lor, mai ales a ultimului lor fiu care a arătata o înclinație spre viața spirituală. Bunica lui îl așeza deseori în poală în timp ce-i citea din Psaltire. De fiecare dată, Anastasios repeta versetul din Psalmul 50: ”Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la tine se vor întoarce.” Pentru ca chiar și la o vârstă fragedă, el știa că vrea să împărtășească cuvântul lui Dumnezeu. Dar Silivria i-a oferit doar o educație timpurie, și astfel, la vârsta de 14 ani, Anastasios a decis să se mute la Constantinopol pentru continuarea studiilor. Dar nu departe de casă, în timp ce Anastasios mergea pe promenadă spre debarcader, și-a dat seama că nu va avea taxa necesară. Când căpitanul a văzut că nu poate plăti, i-a zis: ”Încărcăturile gratuite nu sunt binevenite aici.” Anastasios întristat de aceasta, privea de pe debarcader cum echipajul se chinuia să pornească motoarele. Ele au izbucnit, nava s-a oprit, în timp ce căpitanul frenetic dădea ordine, până când l-a văzut pe băiatul abătut și a decis să-l lase la bord – în caz de. Odată ce Anastasios a urcat la bord, motoarele au pornit brusc și nava a plecat pe mare. Acesta este momentul pe care Anastasios și-l amintea întodeauna ca un exemplu practic al milei și harului lui Dumnezeu.

În Constantinopol viața a devenit mai dificilă. Anastasios a decis să lucreze multe ore pentru un comerciant dificil de tutun. El a suportat maltratarea cu smerenie, consolat fiind în orele sale libere prin studierea Părinților Bisericii și filozofilor greci antici. A păstrat un jurnal cu citatele sale preferate și, ca exemplu al dorinței sale de a preda, el a început de asemnea să scrie pe hârtia de ambalat tutun pentru avantajul spiritual al clienților. Ani mai târziu, aceste cuvinte au devenit baza scrierii în două volume, Bogăția zicaleleor sacre și filzofice, destul de populară în Grecia. Dar pentru Anastasios, ele erau o frântură profundă de înțelepciune pe care el se va baza continuu. Anastasios a lucrat ulterior ca profesor la Școala Sfântului Mormânt din Phanar, în timp ce fecventa și cursurile de învățământ superior. Dar, pe măsură ce citea viețile sfinților, în special asceții, dragostea sa pentru Hristos a crescut, și după ce a urmat voia lui Dumnezeu, el a plecat în Insula Chios, în 1866.

În vizita la Insula Chios, cineva pote observa mai întâi parfumul, o melodie aproape divină, cauzată de parfumul orhideelor, crinilor și a plantelor citrice amestecate cu cimbru, oregano și măslini. Cel mai sesizabil este arborele mastic, un copac care atunci când îi tăiați coaja, dă o rășină cu proprietăți curative, o rășină cunoscută sub numele de lacrimile lui Chios. Crescut doar aici și o mică întindere din Asia Mică, are un gust amar la început, dar imediat oferă răcorire. Mai departe, dincolo de percepția simțului, vine un alt parfum, o aromă de sfințenie provenită din numeroase capele și biserici, de la mănăstiri, și mai ales din viața multor sfinți și martiri din Chios, care au cultivat spiritual acest pământ și de la care Anastasios va beneficia când ajunge pe insulă pentru a preda școala primară. Cu doar 40 de ani mai devreme turcii au masacrat zeci de mii de greci pe Insula Chios pentru că au refuzat să se convertească la islam. Aceasta a fost prima moștenire pe care Anastasios a găsit-o la sosirea sa.

A existat, de asemnea, o altă moștenire sacră dezvăluită lui Anastasios printre anii în care a predat la școală în Chios. Căci el a vizitat deseori Mănăstirea Sfinților Părinți, stabilită de duhovnicul său, înțeleptul Pahomie, moștenitor al învățăturilor preoților din Kollyvades. Cu toate că mai multe generații au fost îndepărtate, preoții din Kollyvades – care includeau sfinți ca Macarie din Corint, Atanasie din Paros și Nicodim Aghiroritul – au stat în Chios și au inspirat o renaștere spirituală în Grecia într-un moment în care mulți erau tentați să se convertească la islam din cauza taxei copleșitoare și a vieții ca cetățeni de clasa a doua.

O altă provocare serioasă a venit din occident, inclusiv umanismul, legiferarea și raționalismul Iluminismului. Preoții din Kollyvades au răspuns educând credincioșii prin accentuarea închinării liturgice adecvată, integrarea corectă în viața ascetică și sacră și o întoarcere la rădăcinile apostolice și patristice. Ei au vrut să treacă dincolo de moralitate și ritual, dincolo de exteriorul și intelectualitatea lipsite de har și întoarcerea la Hristos care începe cu botezul și pocăința și duce la comuniunea cu Dumnezeu și la transformarea persoanei umane. Într-un astfel de mediu Anastasios a găsit hrană pentru mintea și inima sa, lucru care a devenit evident în scrierea sa.

În 1873, a intrat în mănăstire ca novice și, trei ani mai târziu, pe 7 noiembrie la Nea Moni, a fost tuns călugăr și i s-a dat numele de Lazaros Silitul. Anastasios a fost hirotonit diacon următorul an pe 15 ianuarie, ziua botezului său, și i s-a dat numele de Nectarie. Nectarie s-a cufundat în rugăciune și închinare și a fost ascultător față de duhovnicul său despre cum să răstignească patimile, să dobândească virtuțile și să obțină puritatea inimii și a liniștii. Despre Rugăciunea lui Iisus, înțeleptul Pahomie îi spunea: ”Spune întodeauna Rugăciunea lui Iisus, dar spune-o cu smerenie, ca în urechea lui Iisus.” Despre smerenie, ”Trăiește în simplitate. Îndură inslută, nu riposta dacă ești jignit.” Și în ceea ce privește ascultarea, ”Amintiți-vă să spuneți întodeauna, ”Nu voia mea, ci voia Domnului.”

Un an mai târziu, mitropolitul Grigorie din Chios i-a permis lui Nectarie să-și termine liceul la Atena, cu sprijinul patronului Ioan Choremis din Chios. De asemnea, patronul său l-a prezentat Patriarhului Sophronios din Alexandria, care a devenit atât de impresionat de Nectarie, încât l-a încurajat să-și continuie studiile teologice la Atena și l-a invitat în Alexandria după absolvire.

Nectarie a câștigat o bursă la Academia Teologică din Atena, unde a devenit cunoscut pentru caracterul său moral și mintea ascuțită. La 25 octombrie 1885, Nectarie a absolvit și acum, începând o nouă călătorie, s-a îndreptat spre Alexandria pentru a sluji în patriarhie.

Alexandria, cândva un oraș al prosperității și învățării, gazda pentru Marea Bibiliotecă, prima Școală catehetică creștină și a multor filozofi, oameni de știință și teologi cunoscuți, era acum în declin. Prestigiul său a scăzut după cuceriri succesive de către persani și arabi musulmani.

 Nectarie a sosit în perioada timpurie aflată sub protecția britanică, când britanicii controlau Egiptul, deși a rămas teritoriu otoman. Comunitatea greacă din Egipt, liberă acum să prospere, a început să construiască școli, spitale și biserici. Clericii erau foarte solicitați și în acest scop, Patriarhul Sophronios l-a herotonit pe Nectarie preot pe 23 martie 1886. Mai târziu, în acel an, Părintele Nectarie a primit titlul de arhimandrit și rolurile de duhovnic principal, superior al Bisericii Sf. Nicolae din Cairo și Gardian patriarhal. O astfel de ascensiune rapidă i-ar fi ispitit pe mulți să se bucure de propria lor glorie și, cu siguranță, când apare oportunitatea, ambiția este imediat următoarea. Dar Nectarie a rămas umil, chiar postind o săptămână pentru a alunga slava deșartă și s-a concentrat în schimb pe slujire și dragoste de sacrificiu. El își dăruia atât de des propriul salariu, încât oamenii au fost auziți spunând: ”Părintele Nectarie și banii sunt două lucruri separate.” Prin toate acestea el a îndreptat ochii turmei sale spre Dumnezeu și l-au iubit foarte mult pentru aceasta.

Din Alexandria, Patriarhul Sophronios a urmărit cu tot mai mult interes și l-a răsplătit pe Nectarie pentru muncile sale pe 15 ianuarie 1889, hirotonindu-l mitropolit de Pentapole. Timp de 4 ani, Nectarie a muncit cu sârguință în Egipt și mulți l-au văzut ca o stea în devenire. Dar aceleași virtuți care au provocat admirația unora, au stârnit invidie și resentimente în alții. Mai mulți episcopi și duhovnici apropiați l-au calomniat pe Nectarie prin acuzații de nespunere, conduită imorală și ambiția pentru a ajunge la tron. Nectarie, după cum s-a dovedit mai târziu, a fost nevinovat. Și totuși, patriarhul a fost deschis la sugestii.

Curând după aceea, Nectarie a primit de la Patriarhul Sophronios, care îl închidea în camera lui fără explicații. Acest lucru l-a șocat pe Nectarie, deoarece nu era conștient de calomnie. El a cerut să vorbească cu patriarhul, dar a fost refuzat. Așadar, nedorind să răsplătească răul pentru rău, Nectarie a făcut ceea ce era bine, în ciuda nevinovăției sale. Căci știa că orice încercare de a-și salva numele, nu ar face decât să afecteze biserica și biroul episcopului în ochii credincioșilor. În schimb, s-a rugat lui Hristos și Maicii Domnului, și-a găsit consolare pentru neliniștea și suferința sa, și a rămas tăcut.

Două luni mai târziu, pe 11 iulie 1890, Nectarie a primit o scrisoare prin care șederea sa în Egipt s-a declarat nefolositoare. În ciuda rușinii și umilinței pe care Nectarie le-a îndurat, el l-a iertat pe patriarh și a repetat cuvintele: ”Facă-se voia Ta, Domne, facă-se voia Ta.” Deși, chiar dacă a fost dat deoparte, el a crezut că toate se află în mâinile lui Dumnezeu și a voii lui de neîncercat ”Vă vor urî pentru numele Meu, dar cei care îndură până la sfârșit vor fi salvați.” (Evanghelia lui Marcu) aceste cuvinte a lui Hristos i-au oferit consolare lui Nectarie, dar cu atât mai greu este atunci când cei care jignesc, persecută și fac acuzații false împotriva ta sunt din biserică.

S-a întors la Atena și nu a fost mai bine, trăind în sărăcie și foame ca un episcop de 44 de ani fără tron. El s-a gândit să se facă pustnic pe muntele Athos. Cu toate acestea, mai mulți prieteni i-au recomandat să rămână în Grecia și să ajute la renașterea spirituală a țării pentru că pe măsură ce era liberă de otomani, a rămas multă sărăcie culturală și spirituală și biserica a suferit sub influența crescândă a ideilor seculare. Nectarie le-a urmat sfatul și a căutat o poziție în biserica Greciei. În cele din urmă, după câteva luni de indiferență birocratică, a fost numit ca itinerant predicator în provincia Evia. Dar acuzația falsă l-a urmărit pe Nectarie în Egipt. În acea duminică, în fața unei mici mulțimi, în timp ce el vorbea despre dorința noastră comună pentru eternitate, oamenii l-au batjocorit și l-au numit fățarnic și fariseu. Nectarie a rămas tăcut. Săptămâna viitoare, după ce  a ținut o predică despre răbdare și iertare, oamenii au râs din nou și l-au poreclit. Potrivit preotului și diconului acelei parohii, totul a pornit de la oficialii din Atena, cărora Nectarie le-a răspuns: ”Binecuvântează-i, Doamne.” Fără să-i cunoască, în același timp, mai mulți greci importanți au vizitat Atena și au mărturisit nevinovăția sa. Când vestea a ajuns la locuitorii din Evia, ei erau înspăimântați de smerenia lui. În acea duminică, într-o biserică aglomerată, Nectarie a început să predice: ”Oricine va fi mare printre voi, lăsați-l să vă slujească. Oricine va fi șef printre voi, să fie el cel care vă slujește. Numai nebunii care nu au primit iluminarea spirituală, nu văd, nu înțeleg și nu se tem de Domnul, de măreția Lui. Căci oriunde își întorc ochii prezența lui Dumnezeu poate fi văzută și simțită.” După predica sa, oamenii contrariați s-au veselit. Încurajat de acest lucru, Episcopul Nectarie a predicat în școli, biserici, chiar și la deschiderea unei săli de sport.

În 1892, Nectarie a devenit candidat pentru poziția de arhiepiscop de Halkis. Dar un arhimandrit care dorea aceeași poziție, l-a acuzat pe Nectarie că și-a lepădat tronul în Egipt. Nectarie, lovit de acuzația falsă, a rămas din nou tăcut. Imediat după, a fost selectată o altă persoană.

Pe măsură ce Nectarie devenea cunoscut, apăreau noi posibilități. În martie 1894, a acceptat poziția de Decan al ”Rezarios Ecclesiastical Seminar” din Atena unde, timp de 14 ani, a influențat direct formarea unor clerici ai Greciei și a liderilor educaționali. Nectarie a găsit seminarul în dezordine. Corupția a afectat atât biserica, cât și statul, și un vânt secular s-a strecurat din Vest. Triumful științei și primatul rațiunii și al materiei, au creat o atmosferă focusată mai mult pe om decât pe Dumnezeu. Chiar și la școală, consiliul de administrație și elevii l-au văzut pe Nectarios un călugăr demodat, un călugăr înapoiat, nepotrivit pentru o generație iluminată. Dar curând, sfântul său exemplu le-a schimbat părerea. Un elev l-a descris ca fiind frumos sufletește, spunând: ”Îl vezi trăind în această lume și totuși îl simți ca fiind un om ce nu e din această lume. Fără exagerare, el se roagă zi și noapte. Este îngăduitor, iubește pe toți și dezarmează cu privirea lui inocentă. El se alătura unor oameni diverși, pe care îi calmează și îi îndreptă către Mântuitorul Întrupat cu bunătate și blândețe fără precedent. El este un om, dar trăiește ca un înger.”

Nectarie a predicat și în capela școlii, predicile sale devenind atât de populare încât trebuia eliberate bilete pentru a intra în capelă. Cu toate aceste, imediat după, el putea fi găsit curățind capela sau lucrând în grădină.

Într-o zi, mai mulți studenți care se pregăteau pentru preoție, s-au certat și s-au luptat cu pumnii. Băieții au fost aduși în fața lui Nectarios pentru a fi pedepsiți pentru încălcarea modului de purtare în școală. Fiecare băiat și-a spus partea sa de poveste, învinuindu-l pe celălalt pentru minciună sau aducerea de insulte, până când în cele din urmă, Nectarie le-a vorbit: ”Băieți, toate acește lucruri voi le-ați făcut. Nu-mi dați altă variantă decât să mă autopedepsesc.” ”Tu, decanule?” au întrebat ei. ”Da” a spus Nectarie. ”Mă voi pedepsi printr-o grevă a foamei.” El a instruit bucătarul să nu-i pregătească mâncare pentru trei zile, pentru ca el, în schimb să postească și să se roage pentru asta. ”Mă întristați cu adevărat copiii mei. Pentru că voi sunteți preoții de mâine. Acum vă rog duceți-vă și vă iertați reciproc. Altfel va trebui să mă pedepsesc pe mine pentru mai mult timp. Dumnezeu să vă ierte și să vă trimită harul lui care să vă călăuzească.” Băieții, rămași fără cuvinte, s-au iertat reciproc și s-au întors în camera lor în lacrimi, inima lor înmuiată prin primirea acestei lecții despre cum să fii păstor a lui Hristos. Ani mai târziu, după absolvire, ei toți au devenit preoți buni. Dintre studenții săi, unul a devenit Patriarhul din Copt, nouă au fost aleși mitropoliți, mulți au devenit preoți și profesori de teologie și filozofie.

În 1898, Nectarie a călătorit spre Muntele Athos și nu a făcut cunoscut faptul că este episcop. Dar într-o zi, în timp ce un călugăr l-a îndrumat prin Karoulia, în deșertul anthonit, ei au întâlnit un călugăr clarvăzător. ”Frate cum poți să mergi în fața Mitropolitului de Pentapole?” a spus pustnicul. ”Binecuvântat să fie numele Domnului”, a spus Nectarie. ”Vă rog să nu mai spuneți nimic despre smeritul slujitor al Domnului. Vă rog să acceptați salutul meu.”

Pustnicul s-a aplecat înaintea lui. Apoi s-a ridicat și s-a îmbrățișat din inimă. ”Ieri, demonii s-au înfuriat” a spus pustnicul. ”Erau transformați într-un roi de țânțari mari și m-au atacat cu răutate. <<Să se ridice vrăjmașii și să se împrăștie vrăjmașii Săi.>>, au dispărut.” ”De ce s-au mâniat?, a întrebat Nectarie. ”Pentru că astăzi aș avea șansă să-l întâlnesc pe cei mai mari persecutori ai lor. Știu că tânjește după singurătate, dar slujește oamenilor din iubirea profundă pentru ei și pentru Hristos. Oricum singurătatea va veni la tine.”

Câteva luni mai târziu, Patriarhul Sophronios al Alexandriei a decedat și comunitatea din Egipt l-a invitata pe Nectarie să își depună canditatura. S-a întors, dar a găsit imediat câțiva Patriarhi încă împotriva lui. Deci, el a favorizat un alt candidat și a plecat ca un făcător de pace. Dar la vârsta de 62 de ani, episcopul Nectarie era deja epuizat mental și fizic și tânjea pentru o cale mai contemplativă de viață. Apoi, într-o zi, o fată oarbă pe nume Hrysanthe l-a întâlnit pe Nectarie și a fost mișcată de sfințenia lui. Ea și mai multe dintre prietenele ei și-au exprimat dorința de a deveni monahi și l-au întrebat dacă vrea să fie tatăl lor spiritual. Ele i-au spus lui Nectarie despre o mănăstire abandonată pe insula Eghina și astfel a decis să o viziteze.

Eghina, o insulă de pescari și fermieri. La sfârșitul sec al XIX-lea, un medic local a introdus cultivarea fisticului dulce. Arborele aromatic a înflorit în solul unic și a devenit cea mai mare recoltă a insulei. Curând după aceea, Nectarie a sosit și a vizitat mănăstirea abandonată din inima Eghinei. La fel ca medicul, Nectarie a găsit condiții favorabile pentru ceea ce el spera  să cultive: rugăciunea pentru mănăstire, oferită gratuit de primarul din Eghina, care a venit cu două condiții esențiale: singurătate și tăcere.

Astfel, în 1904, în timp ce Regele protestant din Grecia a căutat să închidă mănăstirile, Nectarie făcea planuri de construire a mănăstirii Sfânta Treime. Impactul asupra insulei a fost imediat, pentru că odată cu prima sa vizită, el a fost prezentat unui tânăr, Spiros, care avea convulsii și era capabil să prezică evenimente. Chiar înainte de sosirea Sf. Nectarie, Spiros a făcut acest lucru cunoscut tuturor: ”Vine Episcopul. Veniți să-l salutați. Este sfântul, sfântul care va salva insula.” Preotul desemnat să-l întâmpine pe Sf. Nectarie l-a adus pe băiat la el. „Luminăția ta, tocmai s-a întâmplat ceva care ne-a uimit. Băiatul acesta, de multe ori cade, își închide ochii și vorbește despre lucruri uimitoare. Chiar înainte de vizita ta, el a spus că tu vii să salvezi locul.” Nectarie s-a uitat la băiat, apoi și-a pus mâina pe capul său și și-a ridicat toiagul în rugăciune cu cealaltă mână. ”Duh rău, îți poruncesc în numele lui Iisus Hristos ieși din acest băiat.” Imediat băiatul părea să fie conștient de sine. Și toată lumea s-a minunat. Din acea zi înainte, Spiros nu a mai suferit de astfel de convulsii și a încetat să facă predicții ale evenimentelor.

La a doua sa vizită, Nectarie a auzit că insula a suferit de o secetă. Deci, s-a rugat pentru ploaie împreună cu oamenii în timpul liturghiei de duminică. Curând a plouat constant zile întregi. Patru ani mai târziu, Nectarie s-a mutat la mănăstire permanent pentru o viață austeră. Chiar și la vârsta sa, el făcea treburi obositoare pentru asceza sa personală și ca exemplu pentru călugărițele sale. A plantat și el copaci la mănăstire și au donat peste 7 000 de copaci și duzi. Uneori, nefiind recunoscut pentru că purta o pălărie de paie și un halat negru simplu. Dar ocupația sa principală a devenit rugăciunea inimii. Deseori în conversații, oamenii l-au observat absorbit de rugăciunea tăcută. Deși ascunși, unii au observat că el avea darul de a prevedea și clarviziunea. Odată, când o călugăriță a deschis ușa camerei sale, îl văzu rugându-se în extaz, cu mâinile urcate spre cer și o flacără care-l înconjura.

Oamenii erau tot mai schimbați sau mișcați spiritual când îl întâlneau pe Nectarie. Într-o zi, o călugăriță care suferise paralizie la față, l-a văzut pe Nectarie învăluit în lumină când ea s-a apropiat pentru comuniune. După ce s-a împărtășit, Sf. Nectarie a atins-o ușor pe spatele capului și ea a fost imediat vindecată.

Într-o zi, un teolog aflat în vizită l-a întrebat pe Nectarie de ce trăia și scria în asemenea întuneric, pe când el ar putea fi gloria bisericii. ”Nu scriu pentru succes, copilul meu, ci din obligație religioasă. Nu sunt interesat de părerea acestei lumi. Sunt preocupat în primul rând de ceea ce voiește Dumnezeu și cum îmi mișcă conștiința.”

Sf. Nectarie a continuat să scrie în timp ce se afla pe Eghina, mai ales poezie. Într-o noapte a văzut-o pe Maica Domnului în care ea i-a dat imnul ”O, Fecioară pură”. Acest imn, pus pe muzică în anii 1990 de către un călugăr anthonit și tradus în mai multe limbi, este cunoscut în întreaga lume.

Cel rău, nedorind să vadă prosperitatea atât de avansată, a continuat să instige pe alții împotriva lui Nectarie. Într-o zi o femeie l-a acuzat pe Sf. Nectarie că a spurcat-o pe fiica ei Maria, care dorea să devină călugăriță. După cum a dezvăluit adevărul mai târziu, tânăra fată a vrut să scape de mama ei abuzivă și a găsit refugiu în mănăstire. Dar Mitropolitul Meletios din Atena, a crezut calomnia și l-a vizitat pe ”bolnavul” Nectarie ca să-l disciplineze. ”Nu este misiunea ta să te amesteci cu femei și călugărițe. Ai adus rușine titlului de episcop.” Meletios la abuzat verbal timp de o oră. Dar Sf. Nectarie s-a rugat în tăcere și spunea ocazional: ”Binecuvântat să vă fie duhul, sfinte episcop.” Câteva zile mai târziu procurorul local l-a vizitat împreună cu doi polițiști. ”Pe cine căutați?”, a întrebat Sf. Nectarie. ”Pe tine te căutăm călugăre. Nu-ți e rușine să ai așa harem, viață dezgustătoare și de joasă speță.” Și din nou Sf. Nectarie a rămas tăcut și s-a  rugat. Dar când au luat-o pe Maria pentru investigare medicală, au descoperit că era încă fecioară. Au descoperit, de asemnea, prin interviuri și printr-o anchetă  că, călugărițele erau adevărați asceți și că toate acuzațiile au fost minciuni. Sfântul a fost dezvinovățit încă o dată.

În ultimii săi ani, Sf. Nerctarie a suferit o durere chinuitoare din cauza prostatei cronice. El a în durat fără să se plângă și a rămas recunoscător până când Domnul l-a chemat acasă din spitalul din Atena pe 8 noiembrie 1920. După, trupul său sfânt s-a întors la Eghina și a fost îngropat. După 10 ani, măicuțele i-au deschis mormâtul pentru a-i muta moaștele, dar i-au găsit corpul neschimbat, răspândind un parfum inefabil. Chiar și florile din sicriu au rămas proaspete. Această încercare de a i se dezgropa moaștele s-a repetat de trei ori în peste 50 de ani, cu același rezultat. Minuni au început să aibă loc la mormântul său, iar măicuțele știau că a lor tată spiritual era înfățișat ca un sfânt al lui Dumnezeu.

A trebuit să treacă 40 de ani de la adormirea sa, ca Nectarie să fie declarat oficial sfânt în 1960 și este comemorat în fiecare an pe 9 noiembrie. De atunci, sfintele sale moaște răspândite în jurul lumii și nenumărate minuni au loc, inclusiv vindecarea celor care suferă de cancer împreună cu multe alte boli și nenorociri.

În cele din urmă, pe 15 ianuarie 1998, a fost declarată restabilirea sa la ordinea canonică ca Mitropolit de Pentapole prin patriarhul Petros VII al Alexandriei. În declarația sa, Patriarhul a cerut iertare de la sfânt ”pentru persecuție și mânie nedreaptă îndreptată împotriva sa prin influența răutăcioasă a celui rău.”

Fie ca și noi să ne concentrăm viața pe Hristos ca și Sf. Nectarie și să căutăm transformarea inimii și a minții, a corpului și a sufletului, pentru ca și noi să putem fi conduși de harul și iubirea lui Dumnezeu spre comuniunea deplină cu El prin smerenie și îndurare.