Viața mai târziu este
o confesiune a lui Haralambie Moraru pentru fiica sa. O mărturisire directă,
sinceră, prin care naratorul își povestește crâmpeie din viața sa, fără jena de
a părea vulnerabil. Lucrarea îți dă impresia unor piese de mozaic care doar
adunate împreună integrează opera. Nu este o simplă relatare a evenimentelor,
are un robust mesaj intertextual, mai mult, e o scriere metaforică, cu tonuri
poetice, pe care o citești cu pauze pentru că apare nevoia de a medita asupra
unor fraze. Ideea de la care pornește autorul o constituie cele trei femei care
i-au influențat viața. Prima este Jenny, pe care a cunoscut-o în tinerețea sa
timpurie și de care s-a despărțit la foarte scurt timp de la căsătorie. Naratorul
lasă lucruri nespuse în această poveste, mai ales în ceea ce privește motivele
rupturii, invocându-l doar pe unul – lipsa banilor. Recunoaște că a fost o
căsnicie care prin mai multe eforturi ar fi putut fi salvată.
Cea de-a doua femeie e Luiza, care avea
o viață foarte tumultoasă, se oferea în iubire fără discernământ, motiv pentru
care a suferit cele mai rele tratamente din partea bărbaților.
Naratorul vorbește despre trei feluri de a trăi dragostea: cineva fură dragostea, cineva o risipește, cineva o pierde. Luiza era femeia care s-a lăsat furată de dragoste. A făcut încercări să o învețe să devină cuminte, nu i-a reușit, așa că se desparte și de aceasta. De fapt, motivul principal al despărțirii de cele două femei a fost unul fundamental pentru existența naratorului. Pentru că nici cu una din cele două nu reușise să-l găsească pe copilul din Suhat pe care îl căuta, și care avea să fie chiar destinatarul acestei confesiuni. O găsește pe Ea, cea predestinată.
Regretele naratorului sunt că nu a fost un tată tare și că nu a putut să-i aducă fiicei sale satul și Valea Suhatului la Chișinău care să-i fie cele două puncte de sprijin. În schimb, îi face această mărturisire prin care îi dă valoroase lecții de viață.
”Trăiesc ce am scris și parcă e un fior pe care îl dorești și nu-l dorești.”
”Am marile mele trăiri de singurătate. Încă din copilărie. Pe care le
trăiesc și o să le port mereu cu mine.”
”Trebuia să ajung. Aș fi ajuns și pe jos. Pentru că trebuia să văd. Să mi
se întâmple.”
”Privesc prea adânc, iar la mare adâncime nu poți fi sigur niciodată că
vezi, încă și clar.”
”Când te pornești, ajungi. Trebuia să vin. Pentru că pornise și Ea. Să ne
întâlnim. Să se întâmple.”
”O să-ți vorbesc despre bărbat cât mai simplu. Un bărbat trebuie salvat.
Asta o face Femeia. Dacă își caută și ea salvarea.”
”Omul care iubește nu-l lasă pe omul pe care îl iubește să nu aibă
dreptate. Dreptatea trebuie să fie în omul pe care îl iubești.”
”Te rog, învață această lecție. Să nu consideri omul învins. Să nu-l
părăsești numai pentru că a fost învins. Să nu-l lași. Nu mai zic de omul pe
care îl iubești.”
”Învață și această lecție. După Dumnezeu, poate fi și omul puternic. Dumnezeu nu învinge pe nimeni. Domnul are răbdare. Ne așteaptă. Omul este al Domnului.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu