Basarabia de Paul Goma

Paul Goma (n. 2 octombrie 1935, Mana, Orhei, Regatul României – d. 25 martie 2020, Paris, Franța) scrie un roman despre Basarabia, recunoaște că s-a apucat de un proiect prea ambițios, și declară că acestă carte nu va fi încheiată nicicând. Scriitorul păstrează și în aceste relatări stilul său caustic, acuzator, lipsit de menajamente. Goma este scriitorul care nu face concesii, demonstrează convingeri ferme, plasează adevărul istoric mai presus de toate, cu riscul de a fi considerat naționalist. Goma a iubit Basarabia prea mult, de aia nu a acceptat să fie naturalizat de statul francez, unde a locuit ultimii 43 de ani din cei 84, având azil politic. Acesta face o incursiune succindă în istoria acestui ținut, și nu doar, de la începuturi și până în anul 2001, an în care încheie de scris aceată lucrare.

Istoria începe în urmă cu peste 2000 de ani, pe o arie având la este Marea Neagră și Bugul; la nord: actuala Cehie și actuala regiune Lvov; la vest: Tisa; la sud: Dunărea – iar la mijloc șerpuită de curbura Carpaților, trăiau geții (așa le spuneau grecii), sau dacii (după romani). Câteva secole de înflorire, de întărire militară în conflict cu Imperiul Roman. Victoriile ori ne-înfrângerile repetate ale Dacilor îl determinaseră pe Iuliu Cezar să pregătească o campanie decisivă împotriva lor, în anul 44 î.H.- însă a fost asasinat. La scurt timp a fost ucis și inamicul său Burebista, Regele Dacilor. Abia după un secol și jumătate – timp în care marii romani, ajunseseră a fi siliți să plătească micilor daci ”subsidii” (pentru a nu-i mai hărțui) – în anul 106 d. H. Împăratul Traian l-a înfrânt pe Regele Decebal (care s-a sinucis). Cea mai mare parte a țării a fost cucerită, colonizată, rebotezată Dacia Traiană, apoi Dacia Felix.

În 271, barbarii (goți, gepizi, heruli, bastarni) au năboit peninsula balcanică și au sătenizat civilizația polis-urilor, au distrus, castre, drumuri, arene, temple, au strivit monedă, religii, filozofie, dezbateri în agora, teatru, știință de carte. Se poate spune că în fața tăvălugului nimicitor al civilizației rurale slave începând din sec. VI, doar civilizațiile pastorale au supraviețuit – dacoromanii, aromanii, albanezii: care își păstraseră sufletul și limba; grecii au supraviețuit, dar analfabetizați.

Rezumat: Dacia a fost transformată în provincie romană sub Traian, în anul 106 d. H.; după 170 de ani, în anul 275, sub Aurelian, a fost părăsită: armata și administrația s-a retras la sud de Dunăre.

Încreștinarea începuse foarte devreme, în plină latinitate a Daciei, o dovedește limba română, în care termenii esențiali sunt latini: Dumnezeu (Dominus Deus), cruce (crucem), botezare (baptisare), creștin (christianus), biserică (basilica), cuminecare (communicare), păcat (peccatum), rugăciune (rogationem).

În terminologia religioasă la români stratul cel mai vechi este latin; apoi grecesc, abia după aceea stratul slavon.

Sinteza dă limbii române o nesfârșită bogăție poetică: pentru nevoile pământești se pot folosi latinul corp și slavul trup; pentru cele sufletești: slavul duh și latinul spirit.

În secolul XIV existau trei importante unități statale populate de latini orientali:

La nord-vest: Transilvania locuită în proporție de 80 % de ”Blaci”. Ungurii îi învinseră în Panonia pe blaci și pe slavi în anul 900. Mai la este de Panonia (Transsylvania) înființau formațiuni statale puternice: voievodate și ducate a Maramureșului, a Oașului, a Hațegului, a Oltului. Cucerirea a durat câteva decenii.

La sud: Țara Românească sau Muntenia (Valahia) a luat ființă în 1310, când Basarab I-ul a unificat cnezatele și voievodatele din dreapta și din stânga afluentului nordic al Dunării, râul Olt.

La est: Țara Moldovei. Voievodul Maramureșului Bogdan a refuzat de a mai recunoaște autoritatea regelui Ungariei (1342), iar în 1359 a trecut Carpații spre Est și s-a declarat suveran al ”Moldovei”.

Harta Țării Moldovei arată în felul următor: la vest este despărțită de Transilvania prin lanțul Carpaților Orientali; la sud, de Țara Românească, prin râul Milcov și printr-un fragment a râului Siret, apoi de Dunărea Inferioară, partea ei deltaică, până la Marea Neagră. De acolo încă 120 km spre est: litoralul, până la Limanul Nistrului. Unde există și astăzi refăcută ca o bornă de hotar între Europa și Asia cetatea Tyras (întâiul nume grecesc al fluviului Nistru) ridicată în sec. VI î. H., cunoscută românește ca Cetatea Albă, turcește – Akerman, apoi în rusește Belgorod Dnestrovski.

La nord granița era terestră, deci mișcătoare: Țara Moldovei se afla în contact direct cu Voevodatul Volohevenilor, cu statele kievene, cu Polonia, cu Lituania; apoi cu Impreriul Austro-Ungar - care ocupase Galiția și nordul Țării Moldovei, botezându-l: Bukovina. În 1812, Rusia înjumătățește Țara Moldovei, botezând-o cu un nume românesc: Basarabia.

De fapt denumirea Basarabiei vine de la numele dinastiei domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab (fiul lui Basarab I) care la 1350, după o campanie împotriva tătarilor, pe care i-a bătut și i-a alungat dincolo de Nistru, a consemnat în documente scrise și hărți un teritoriu, de cca 4.500 km.p., aflat între nordul gurii Dunării și afluentul său, Prut.

Din 1812, invenția rusească Bessarabia pentru jumătatea orientală a Țării Moldovei răpită a căzut în desuetudine și rușii au fabricat alta: Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească.

În 1918 Imperiul Țarist exploadase, se dezagregase și țări întregi: Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, părți din altele, ca cea ocupată de ruși a Poloniei, cea ocupată de ruși a României (Basarabia) - și-au recăpătat libertatea. Basarabia s-a unit cu România la 27 martie 1918 și a fost urmată de Bucovina la 27 octombrie, de Transilvania la 1 decembrie. Însă chiar sub numele conspirativ ”URSS”, imperiul rusesc nu a renunțat la teritoriile anterior răpite, recent pierdute, considerându-le ”vremelnic ocupate”.

Diversiune rusească a creat, în 1924, RASSM în componența Ucrainei sovietice, care cuprinde raioanele transnistrene de astăzi, plus o parte din actuala Odesă a Ucrainei. Acolo se crea o altă ”identitate”, o ”cultură”, chiar o limbă care nu există.

Iar după 26 iunie 1940, când rușii și-au reocupat provincia românească, au interzis folosirea ”denumirii dușmănoase, reacționare”: Basarabia și au impus: Moldova (de aici cultura moldovenească, identitatea moldovenească și inevitabil invenția rusească: limba moldovenească) – pentru acea jumătate din Moldova istorică.

Sub unguri, secui și coloniștii (sași, șvabi), românilor transilvăneni, deși nerecunoscuți ca națiune, li s-a îngăduit însă practicarea religiei (ortodoxă, după Marea Schismă, 1504), apoi greco-catolică, după 1700; a tolerat ca valahul, deși fără drepturi civice, să aibă tipografii, publicații, școli – în limba sa; prin comparație: rușii, doar la câțiva ani de la ocuparea Moldovei de Răsărit, în 1812, au suprimat autonomia culturală, teritoriul, iar numai în 106 ani, basarabenii au fost striviți, analfabetizați, deznaționalizați, dezindentizați.

În 1813 rușii s-au apucat de rusificarea noii oblasti – prin introducerea limbii ruse în administrație, în școală, în biserică, pretinzând că creștinează pe basarabeni (ei care deveniseră, prin ukaz, creștini cu șase secole mai târziu, poporul rus de până în sec. al X-lea era bine înrădăcinat în păgânism).

Basarabia este reocupată pe 28 iunie 1940, iată ce se întâmplă imediat după ocupație:

• Preluarea administrației de funcționari aduși din Rusia.

• Arestarea tuturor persoanelor suspecte, mai ales cei din Sfatul Țării care votaseră Unirea din 1918.

• Statuia Regelui Ferdinand este acoperită cu o pânză roșie pe care e imprimat portretul lui Stalin, pe coloana Clopotniței Catedralei sunt puse portretele lui Stalin și Molotov.

• Patrulele revoluționare sunt înlocuite cu NKVD-iștii care îi conduc pe coloniștii germani din sud în Germania.

• Județul Hotin și sudul Basarabiei sunt alipite Ucrainei.

• Colectivizarea s-a făcut fără opoziție, țăranii erau deja terorizați, traumatizați de brutalitatea ocupației, și au ”consimțit”.

• Toate cărțile tipărite cu litere ”burgheze” (latine) au fost ridicate din biblioteci.

• Școli de rang secundar, la Chișinău: 25 rusești, 17 moldovenești, 5 evreiești.

• Facultăți la Chișinău și Cernăuți de filologie-pedagogie numai în ucraineană și rusă. Facultăți tehnice numai în afara ”republicii”, cu precădere Ucraina.

• La 1 ianuarie 1941 s-a anunțat: alfabetul latin a fost înlocuit cu cel chirilic.

• Fabricarea ”limbii moldovenești” din arhaisme, din rusisme, din ”adaptarea” rusismelor și eliminarea tuturor neologismelor franceze, nu și germane.

• Biserica interzisă. Lăcașurile au fost prefăcute în cluburi, magazii, grajduri.

• Închisori: timp de o lună jumătate au fost arestate 48.000 de persoane.

• Deportare: fără judecată, ”pe bază de listă”. Numărul deportaților nu se cunoaște cu precizie. Se crede că cel puțin 300.000 persoane. În locul lor au fost aduși cca 200.000 de ”nemoldoveni”.

Planul deportării a fost pus la punct cu mult timp înainte de ocuparea Basarabiei și Bucovinei. Scopul: deznaționalizarea.

• Asasinatul individual, colectiv

La Chișinău, Izmail, Cetatea Albă, în beciurile NKVD-ului, au fost găsite zeci de cadavre. La Cernăuți au fost arestați prea mulți, nu-i mai puteau transporta, i-au legat și au trecut tancurile peste ei.

Orchestra simfonică a Basarabiei fusese surprinsă de cedare într-un turneu, toți muzicienii au fost împușcați.

Bilanțul unui an de ”putere sovietică” în Basarabia:

• arestarea, deportarea, asasinarea a peste 300.000 de români, reprezentând 12,23% din populație – după revenirea sovietelor, în 1944, procentul victimelor avea să urce la peste o treime din total.

• foametea organizată între 1946-1947 a pricinuit moartea a cca 200.000 de persoane.

În timp ce Industria Alimentară din RSSM depășise planurile de producție: la unt cu 33,2%, la carne cu 32,5%, la ulei cu 39,5%, la conserve cu 101%. Firește, totul se transporta la ruși, cei care organizaseră foametea în Basarabia.

• arestările în vederea deportărilor din 1949: peste 11.000 de familii.

La 27 ianuarie 1987, În URSS Gorbaciov a rostit cuvintele care vor face carieră, atât în interior, cât, mai ales în Occident, sub forma lor: perestroika și glasnosti.

Profitând de politica lui Gorbaciov, moldovenii (din URSS!) au fost dintre toți românii, primii cronologic și cei mai curajoși combatanți ai comunismului, ai imperialismului rusesc, pentru libertate, pentru afirmarea identității naționale. Au pornit de la un text, semnat de V. Mândâcanu, publicat în revista Nistru nr. 4 din 1988, intitulat: ”Ecologia spiritului”. Acel text, cu adevărat revoluționar vorbea despre limba română, despre alfabetul latin. Prin asta, P. Goma afirmă că românii basarabeni pot să se așeze fără complexe alături de polonezi (care, în 1956, s-au răsculat împotriva comunismului, pornind de la piesa ”Strămoșii” de Mickiewicz); alături de unguri, încurajați de poezia ”Ridică-te, maghiare” de Petőfi; alături de cehi și de slovaci, înălțați pe două picioare, în 1968, tot de texte.

”Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM” a creat, în iunie 1988 Comisia pentru decretarea limbii de stat – alcătuită din scriitori, lingviști, istorici, artiști.

• 28 decembrie 1988, 25 ianuarie 1989, 19 mai, în fine, 31 august 1989: trepte care au dus la Legea statutului limbii de stat a RSSMoldovenești – limba română, cu grafie latină;

• concomitent, au avut loc reforme politice – printre care primele alegeri libere (martie 1989);

• la 27 aprilie 1990 Parlamentul adoptă Legea cu privire la Drapelul de stat (tricolorul românesc: roșu, galben și albastru), iar în 3 noiembrie Stema: acvila și capul de bour;

• la 23 iunie 1990 Parlamentul a adoptat ”Declarația de suveranitate al RSSM – stat unitar, indivizibil, cu frontire nemodificabile”;

• tot atunci a fost instituită ziua de 31 august drept Sărbătoarea Națională, numită ”Limba Română”;

• și tot atunci pactul Ribbentrop-Molotov (”Hitler-Stalin”) a fost declarat nul și neavenit.

Suveranitate, tricolor românesc, limbă română, grafie latină – era prea mult pentru Imperiul Rus.

La 19 august 1991: Putschul de la Moscova. Komisarul Kolesov, cere Moldovei interzicerea de a patrula pe teritoriul Moldovei a Armatei a 14 și a poliției rusești. Urmare: zeci de mii de oameni din toată republica s-au organizat spontan în grupuri de pază a unor obiective strategice de apărare.

La 27 august 1991 a fost convocată Marea Adunare Națională. S-a votat Declarația de Independență a Republicii Moldova.

Tot atunci Republica Moldova acerut tuturor statelor lumii să recunoască independența, s-a declarat gata să adere la Actul final de la Helsinki, la Carta de la Paris și a solicitat admiterea la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa.

De asemenea, a cerut URSS începerea negocierilor privind încetarea stării ilegale de ocupație a Moldovei și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul său.

La 8 decembrie 1991 URSS a fost desființată; la 21 decembrie, la Alma-Ata s-a constituit Comunitatea statelor independente – Republica Moldova fiind una din cele 11 semnatare.

La 30 ianuarie 1992 moldova a devenit membru al CSCE, și al ONU.