dincolo

hai, spre acel univers în care totul e adevărat

și mai ales subzistă

să ne întindem brațele asemenea unor aripi

și să survolăm toate straturile atmosferei

așa cum treceam dintr-o cameră în alta în casa bunicilor

să inspirăm aer proaspăt

de pereți văruiți, fotografii vechi, busuioc, prosoape scrobite

să râdem ștrengărește ca după o ghidușie isprăvită

să facem pauze de autografe pe nori

drept dovadă pentru cei care nu ne vor crede

să reluăm toate jocurile neterminate

decenii în urmă

de parcă am fi făcut un repaus de-o noapte

să ne scufundăm tot mai adânc în înalturi

unde nu ne așteaptă nicio furtună

să ne scuturăm grijile și fricile de pe umeri

de parcă n-ar trebui să ispășim nicio cădere

să ne spunem că n-am trăit o asemenea fericire

nicicând pe pământ

să ne bucurăm de cerul care acolo jos ne apăsa

iar aici ne îmbrățișează cu gingășie celestă

și, în sfârșit, să simțim că viața începe să înflorească