ea umblă printre copaci, case și oameni
are aer diafan,
aristocratic și blând
cei care o recunosc
îi fac din ochi
îi zâmbesc
o privesc umil
o privesc implorator
îi fac reverențe
îi fac din mână
îi lansează cele
mai frumoase invitații
tu o admiri
întodeauna de la distanță
cu resemnarea celui
care nu primește de la ospăț
decât fărâmăturile
o urmărești cum
intră pe la alte porți
pe la porțile celor
care n-au zăvoare
care umblă desculț
care nu se vaietă
care nu se plâng
niciodată
de vreme rea, de
lipsuri, de neroadă,
de nedreptăți, de
umilințe
de lovituri sub centură
ei poate că știu că
ea se sperie de orice oftat
de orice cătătură
rea
de orice gând sucit
de orice
nerecunoștință
e sperioasă
de aia nu mă mir că-i
alege întodeauna pe cei
săraci cu duhul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu