Luarea Ismailului de Mihail Șișkin este un labirint de voci, stiluri și cronotopi. Scris într-o manieră asemănătoare cu ”Părul Venerei”, dezorientează cititorul prin amestecul de personaje și evenimete, când nu-ți dai seama cine și cui vorbește. Romanul lui Șișkin este o explorare elaborată a unei anumite teme prin imitarea stilurilor și registrelor. Scrisori, jurnale, prelegeri, discursuri de la tribunal, declarații ale martorilor, manuale de criminologie, fabule și cronici antice. Din aceste frânturi scriitorul ridică treptat un monument înfiorător pentru preocuparea sa majoră: cum să trăiești cu conștiința morții tale inevitabile. Apar și alte întrebări, dar care derivă din cea fundamentală: Cum să te împaci cu nedreptatea, suferința, boala și putrefacția? Motivul central este suferința, există un copil care suferă, un discurs de apărare a unui avocat care încearcă să justifice o mamă care și-a ucis propriul copil, dar se pomenesc și filosofi celebri care au pledat în favoarea pruncuciderii.
Ar putea fi avocatul Aleksandr Vasilievici unul din personajele principale? Nu se poate afirma cu certitudine, deoarece romanul este plin de intrigi întrerupte care nu neapărat vor fi reluate. Povestea băiețelului Sașa, care crește pentru a deveni avocatul Aleksandr, este una dintre numeroasele evoluții care oferă cititorului o stabilitate iluzorie în mediul haotic al romanului. Atmosfera unui proces se afirmă încă de la început când suntem prezentați judecătorului, procurorului, avocatului și inculpatului care poartă nume de zei păgâni slavi. O femeie numită Mokoș (zeița fertilității) este judecată pentru uciderea mamei ei oarbe. Se crede că și-a lăsat mama afară să înghețe. Procurorul menționează în discursul său legea romană conform căreia matricidele erau puse într-un sac cu un câine, un cocoș, un șarpe și o maimuță. Avocatul își amintește despre o femeie care și-a împins copilul în cuptorul încins, presupus născut mort, după care doctorul a stabilit că în plămâni era aer; prin urmare, copilul fusese în viață. Mokoș este separată de copilul ei. Ea se preface nebună pentru a nu fi trimisă în Siberia, ungându-se cu propriile excremente. Găsită vinovată, ea se sugrumă îninte de a fi deportată. Și sunt mai multe povești de genul acesta.
Majoritatea personajelor din roman sunt receptacule pure ale suferinței. Există foarte puține speranțe până la Epilogul semi-autobiografic. O familie nefericită o înlocuiește pe alta până când autorul însuși devine un personaj al romanului său. El pare să fie mai bine decât predecesorii săi fictivi, deși există destulă nenorocire în propria sa poveste, dar nu totul este neapărat adevărat. Părțile mai mult sau mai puțin coerente ale romanului, orientate spre intrigă, ne vorbesc despre oameni care sunt afectați de moarte, boală și trădare într-o asemenea măsură, încât nu poți să nu fii mai degrabă desensibilizat. Dar ceea ce mi se pare fascinant la acest roman este acel element textual turbulent care tinde să întrerupă narațiunea și, din senin, să copleșească cititorul cu o mărturie istorică îngrozitoare sau cu o poveste populară relatată prin sute de citate neatribuite. O simfonie postmodernă în proză, Luarea Ismailului este cu siguranță una dintre cele mai impresionante realizări literare ale unui autor rus din ultimii ani. Abordarea lui Șișkin în acest roman este mai radicală și intransigentă decât în lucrările sale anterioare. Unul dintre episoadele impresionante este cel în care un medic rus ajunge în Tundra pentru a imuniza popoarele samoiedice. O poveste aparent realistă se transformă la jumătatea drumului într-o călătorie de coșmar în Egiptul antic, care seamănă cu Rusia în diferite momente ale istoriei sale. O serie de peste năvălesc în țară, dar, la fel ca în Biblie, de fiecare dată inima Regelui devine și mai insensibilă, pe măsură ce pe scară largă nelegiuirile se comit cu o ardoare reînnoită.
Ismail este o fortăreață turcească capturată de trupele ruse la sfârșitul secolului al XVIII-lea în timpul războiului ruso-turc. Responsabil de asalt a fost legendarul comandant Aleksandr Vasilievici Suvorov. În roman, ceea ce a mai rămas din acest eveniment istoric în afară de titlu este numele nefericitului avocat care coincide cu cel al marelui lider militar. De fapt, Luarea Ismailului apare o dată în narațiune ca titlul unui număr de circ pe care un băiețel vrea să îl pună în scenă după ce a vizionat un spectacol cu animale dresate. Acesta reprezintă șoareci care asaltează o fortăreață de carton. Ironia adusă de marea istorie impersonală a statului este destul de evidentă aici, Șișkin este mai interesat de indivizi: umiliți, asupriți, fără speranță și neajutorați. A fi în compania lor nu este cel mai plăcut mod de a-ți petrece timpul, dar cu asta va trebui să te resemnezi dacă vrei să experimentezi tot ce are mai bun de oferit proza rusă contemporană.