Înțelepciunea psihopaților – Kevin Dutton

 

Psihopatia este ca o mașină sport de cea mai bună calitate, ca o sabie cu două tăișuri care, inevitabil, taie cu ambele laturi. Pe măsură ce înțelepciunea psihopaților se dezvăluie, adevărul, asemeni unui prădător lipsit de remușcări, se apropie tot mai mult. Sunt șanse mari ca aceștia să ne înțepe, dar există șanse egale să ne salveze viețile.

Psihopatul nu este familiarizat cu factorii sau datele primare ce fac parte din așa-numitele valori personale și este incapabil să le înțeleagă. Nu este deloc interesat de tragedia, bucuria sau eforturile umanității, așa cum sunt ele prezentate în literatură sau artă. Este, de asemenea indiferent la toate aceste aspecte în general. Frumusețea și urâțenia (la nivel extrem de superficial), bunătatea, răutatea, iubirea, oroarea și umorul nu au nicio însemnătate pentru el și nu exercită nicio influență asupra lui.

Mai mult decât atât, îi lipsește abilitatea de a percepe emoțiile celorlalți. Se comportă ca un daltonist în fața acestui aspect al naturii umane, în ciuda intelegenței sale peste medie. Nu i se poate explica acest lucru, deoarece nu există în raza lui de conștientizare cu care să facă analogii, pentru a putea înțelege.

”Ei percep emoțiile ca pe niște numere”, spunea un psihiatru criminalist despre psihopați.

Psihopații se pricep mult mai bine decât non-psihopații la identificarea victimelor unor atacuri anterioare, prin simpla studiere a mersului. ”Unul din cele mia importante lucruri pe care trebuie să le aibă un excroc este un bun radar pentru detectarea ”vulnerabilităților”. Majoritatea oamenilor pe care îi întâlnești nu dau atenție la ceea ce-ți spun. Dar vorbele, odată rostite, îți rămân în minte. Escrocii ascultă tot... Ca la psiholog, încerci să intri în pielea persoanei. Să îți dai seama cum este, din lucrurile mărunte. Întodeauna lucrurile mărunte sunt definitorii. Diavolul se ascunde în detalii. Îi faci să se confeseze. De obicei, începi prin a le spune câte ceva despre tine – un bun escroc are întodeauna o poveste la îndemână. Apoi, schimbi repede subiectul. Aleatoriu. Brusc. Poate fi orice... un gând care ți-a trecut prin minte din senin sau orice altceva care să întrerupă conversația. În nouă din zece cazuri, ei uită totul despre ce au vorbit.

Apoi, poți să treci la muncă; nu chiar imediat, trebuie să ai puțină răbdare. Cam o lună sau două. Modifici ceea ce ți-au spus ei – instinctiv, știi exact care sunt pârghiile pe care trebuie să apeși – și apoi spui povestea ca și cum ar fi a ta. Bingo! Din momentul acela poți obține tot ce vrei.” – Greg Morant, unul din cei mai de succes escroci din America, și poate unul dintre primii cinci cei mai șarmanți și cruzi psihopați.

Puștii de liceu din ziua de azi au cu 40% mai puțină empatie decât omologii lor de acum 20-30 de ani. Și mai îngrijorător este faptul că, în aceeași perioadă de timp, nivelul de narcisism  s-a dezvoltat în direcție opusă. A depășit orice limite.

Mulți oameni văd această categorie de studenți din ziua de azi, numiți uneori și ”Generația Eu”, drept una dintre cele mai egoiste, narcisiste, competitive, încrezătoare și individualiste din istoria recentă.

Pe de o parte, avem dovada că societatea devine din ce în ce mai puțin violentă, în timp ce, pe de altă parte, există dovezi că devine tot mai psihopatică. Puștii devin mai imuni la comportamentul sexual normal, în urma expunerii foarte timpurii la pornografia pe Internet. Site-urile de ”închiriere” a unui prieten, partener sau însoțitor sunt din ce în ce mai populare pe web, pentru că oamenii sunt prea ocupați, fie prea dependenți de tehnologie ca să își mai facă unii reali, a crescut semnificativ numărul de grupări criminale de femei ca urmare a jocurilor video moderne, tot mai violente la care sunt expuse. 

Noul mileniu a debutat cu un val de criminalitate corporatistă fără egal. Escrocherii investiționale, conflictele de interese, erorile de judecată și veșnicele scheme antreprenoriale de fraudă și delapidare sunt fără precedent, atât ca amploare fiscală, cât și ca obiectiv. În concluzie, psihopații sunt principalii vinovați de criza financiară globală, pentru că ei, ”urmărindu-și scopul unic de îmbogățire, preamărire și excludere a tuturor celorlalte considerații, au dus la abandonarea vechilor concepte de ”noblesse oblige”, egalitate, corectitudine sau orice altă noțiune de responsabilitate socială corporatistă.

Dacă psihopatia începe să câștige teren, atunci vom remarca o creștere minimă a violenței, comparativ cu ce se întâmpla, să zicem, în urmă cu patruzeci, cincizeci de ani. Dar cel mai probabil, vom începe să detectăm o modificare a modului de manifestare a violenței. Ar putea deveni, de exemplu, mai aleatorie. Sau mai instrumentală.

Sacrul - Rudolf Otto

 

Afirmația, des auzită, că ortodoxia ar fi fost mama raționalismului este adevărată. Dar ea nu este adevărată pur și simplu prin aceea că și-a fixat ca scop doctrina și învățământul doctrinar (misticii cei mai fanatici au făcut-o și ei), ci prin aceea că, în învățământul ei doctrinar, ortodoxia nu a găsit niciun mijloc de a face într-un fel sau altul dreptate elementului irațional al obiectului său și de a-l menține viu în experiența religioasă. Nesocotindu-l într-un mod destul de evident pe acesta, ea a raționalizat în întregime ideea de Dumnezeu. Dacă există vreun domeniu al experienței umane unde apare ceva ce îi este propriu numai lui și care nu poate fi observat decât în el, acesta este tocmai domeniul religios.

Sacrul este înainte de toate o categorie de interpretare și evaluare ce nu există, ca atare, decât în domeniul religios. Noi ne-am obișnuit să folosim termenul de ”sacru” într-un sens figurat, care nu este nicidecum sensul lui originar. Adică noi îl înțelegem de obcei ca pe un atribut sinonim cu absolut moralul, cu desăvârșit de bunul. Așa se face că însuși Kant numește ”voința sacră” voința care, dintr-un impuls al datoriei, se supune fără șovăire legii morale: aceasta ar fi însă pur și simplu voința morală desăvârșită. Tot așa se face că se vorbește despre caracterul sacru al datoriei sau al legii. O asemenea utilizare a cuvântului ”sacru” nu este însă una riguroasă. Ce-i drept sacrul le include pe toate acestea, dar el conține, în mod vădit, și un surplus.

Cuvântul ”sacru” ca și echivalentele sale din semitică, din latină, din greacă, implică ideea ”binelui” și a binelui absolut, ajuns, adică, pe cea mai înaltă treaptă a dezvoltării și maturizării sale.

Așa se face că este necesar să găsim un nume pentru acest element luat separat, un nume care, mai întâi, îi va fixa caracterul aparte și, în al doilea rând, va îngădui să i se sesizeze și să i se indice eventualele forme inferioare sau trepte de dezvoltare. Formez pentru aceasta cuvântul numinos (dacă de la lumen s-a putut forma luminos, atunci și de la numen se poate forma numinos) și vorbesc despre o categorie numinoasă ca despre o categorie specială a interpretării și evaluării și, la fel, despre o stare sufletească numinoasă care despre una ce își face apariția atunci când această categorie este întrebuințată, adică atunci când un obiect este resimțit ca numinos.

Vă invit să vă fixați atenția asupra unui moment de emoție puternică și, pe cât posibil, exclusiv religioasă. Cine nu e în stare de așa ceva sau pur și simplu nu a trăit asemenea moment este rugat să nu citească mai departe.

Mai departe, vă invităm ca, la examinarea și la analizarea unor atari momente și stări sufletești de reculegere solemnă și de emoție, să luați aminte, cât mai exact cu putință, nu la ceea ce au ele în comun cu stările de exaltare morală trăite la vederea unei fapte bune, ci la ceea ce au în plus față de acestea în conținutul lor sentimental. Creștini fiind, fără îndoială că ne întâlnim aici în primul rând cu sentimente pe care, cu mai mică intensitate, le cunoaștem și în alte domenii: sentimente de recunoștință, de încredere, de iubire, de siguranță, de umilă supunere și de resemnare. Dar toate acestea nu epuizează nicidecum momentul de pietate și nu exprimă încă trăsăturile de un gen cu totul aparte ale ”înălțătorului”, nu exprimă caracterul ”solemn” al ciudatei emoții care apare, așa, doar aici, în viața religioasă.

Un element extrem de remarcabil al acestei trăiri a fost pus în lumină, în chip fericit, de către Schleirmacher: sentimentul de dependență. Poate că mă voi face mai ușor înțeles printr-un exemplu binecunoscut, în care se manifestă puternic tocmai elementul despre care aș dori să vorbesc aici. Când Avraam se încumetă să-i vorbească lui Dumnezeu despre soarta locuitorilor Sodomei (Facerea 18, 27), el spune: ”Iată cutez să vorbesc stăpânului meu, eu, care sunt pulbere și cenușă!” Este mărturisit aici un ”sentiment de dependență”, care este mult mai mult și totodată altceva decât orice sentiment de dependență. Caut un nume pentru acest lucru și îl numesc sentimentul stării de creatură, sentimentul creaturii care se scufundă în propriul ei neant și se pierde în fața a ceea ce este mai presus de orice creatură. Sentimentul stării de creatură este mai degrabă un element subiectiv secundar și un efect, este aidoma umbrei unui alt sentiment (anume acela de ”teamă”) care, neîndoielnic, se leagă și el, în primul rând și nemijlocit, de un obiect din afara mea. Iar acesta este tocmai obiectul numinos. Numai acolo unde numenul este trăit ca prezență, așa cum se întâmplă în cazul lui Avraam, numai acolo unde se face simțit caracterul numinos a ceva sau unde sufletul se întoarce dinspre sine spre acesta, așadar numai prin aplicarea categoriei numinosului unui obiect real sau presupus se poate naște în suflet, ca reflex al acestuia, sentimentul stării de creatură.

Ce este și cum este acest numinos obiectiv, simțit ca exterior eului?

Pentru că este irațional, adică pentru că nu poate fi explicat cu ajutorul conceptelor, el nu poate fi indicat decât de reacțiile sentimentelor specifice pe care le stârnește în suflet. ”El este astfel făcut încât atinge și mișcă sufletul omenesc printr-o anume trăire.” Ceea ce căutăm noi aici este să examinăm această ”trăire” în sine, ca fenomen primar, legat de obiect, pe care umbra sentimentului stării de creatură îl urmează în conștiință doar ca fenomen secundar. O singură expresie ne stă la îndemână pentru a-l exprima: sentimentul lui mysterium tremendum, al tainei înfricoșătoare. Sentimentul acesta se poate răspândi în suflet ca un val domol, sub forma liniștită și plutitoare a unei pioase reculegeri. El se poate tranforma într-o trăire a sufletului mereu fluidă, care se propagă și vibrează îndelung, dar care, în cele din urmă, se stinge, lăsând din nou sufletul pradă profanului. El poate și să izbucnească brusc în suflet, cu șocuri și convulsii. El poate duce la excitații stranii, la beție, fascinație și extaz. El are formele sale sălbatice și domestice. El se poate degrada, ajungând aproape să se confunde cu spaima și cu înfioararea resimțită în fața stafiilor. El are trepte și manifestări barbare și brutale și își are propria sa dezvoltare, de-a lungul căreia se rafinează, se transfigurează  și se sublimează.

Conceptual, misterul nu desemnează altceva decât ceea ce este ascuns, adică ceea ce nu este manifest, ceea ce nu este conceput și nici înțeles, ceea ce nu este obișnuit, ceea ce nu este familiar, fără a arăta mai îndeaproape cum este acesta în sine. Însă prin acest mister noi înțelegem ceva absolut pozitiv. Acest ceva pozitiv se manifestă numai în sentimente. Iar aceste sentimente am putea să ni le analizăm și să ni le clarificăm, făcându-le totodată să vibreze.

Cum-ul pozitiv al acelui ceva este indicat în primul rând de adjectivul tremendum. Tremor, în sine, înseamnă frică: un sentiment ”natural” binecunoscut. Treapta preliminară ar fi teama de ”demoni” (frica, panica), cu degradarea ei apocritfă, ”teama de fantome”. Iar prima ei manifestare o constituie sentimentul ”înspăimântătorului” (uncunny). Din ea, din această ”teamă” și din forma ei ”brută”, din acest sentiment al ”înspăimântătorului” care a izbucnit și a apărut inițial ca un sentiment straniu și nou în sufletul umanității primitive, a purces întreaga dezvoltare istorică a religiei. În el își au rădăcinile ”demonii” și ”zeii” și tot ceea ce ”apercepția mitologică” și ”fantezia” a scos la iveală pentru a obiecta acest sentiment.

Pe treptele sale superioare, sentimentul numinosului este departe de a fi o simplă teamă de ”demoni”. El nu își reneagă însă originea și înrudirea cu aceasta. Chiar și atunci când credința în demoni s-a ridicat demult la nivelul credinței în zei, acești ”zei”, ca numina, mai păstrează încă, pentru sentiment, ceva ”fantomatic”, și anume caracterul specific al ”înspăimântătorului” cel ”de temut”, acela care le conferă ”măreție” și prin care se schematizează. Acest sentiment nu dispare nici pe treptele cele mai înalte, pe treptele purei credințe în Dumnezeu, și de fapt nici nu poate să dispară, esențialmente, de aici: el se atenuează și se înnobilează doar. ”Groaza” revine aici în forma infinit mai nobilă ale acelei adânci și intime înfiorări care face sufletul să amuțească și să se cutremure până în ultimele lui străfunduri. Ea este aceea care cuprinde, cu întreaga-i forță, sufletul, atunci când, în timpul slujbei creștine, se rostesc cuvintele: ”sfânt, sfânt, sfânt”. Aici, înfiorarea și-a pierdut caracterul ei năucitor, dar nu și indicibila putere prin care pune stăpânire pe noi. Ea rămâne o înfiorare mistică și provoacă în conștiință, ca reflex secundar, sentimentul stării de creatură, sentimentul propriei noastre nimicnicii, al pierderii se sine în fața celui căruia, prin ”teamă”, îi simți caracterul înfiorător și măreț.

Mai jos, vom examina locurile din Vechiul Testament unde se face clar simțită  înrudirea dintre ”mânie” și elementul demonico-fantomatic. Ea ”arde” și se manifestă misterios ca o forță ascunsă a ”naturii”, cum se zice, ca o electricitate acumulată ce se descarcă asupra celui  care se apropie de ea. Ea este ”incalculabilă” și ”arbitrară”. Celui obișnuit să conceapă divinitatea numai sub forma atributelor sale raționale ea nu poate să-i apară decât ca un capriciu și ca o patimă a bunului plac – concepție pe care credincioșii Vechiului Legământ ar fi respins-o cu tărie: fiindcă lor mânia nu le apărea deloc ca o scădere, ci ca o expresie firească și ca un element al ”sacralității” însăși, ca un element ce nu poate fi suprimat.

Cele spuse despre tremendum până aici pot fi rezumate prin  ideograma ”inaccesibilității absolute”. Se simte imediat că, pentru a-i epuiza conținutul în întregime, mai trebuie să i se adauge un element: elementul ”puterii”, al ”forței”, al ”superiorității absolute”. Pentru acesta vom alege numele de majestas. Elementul majestas poate rămâne viu chiar și acolo unde primul element, cel al inaccesibilității, se restrânge și dispare, așa cum, de pildă, se poate întâmpla în mistică. Tocmai de acest sentiment al puterii absolute, al lui majestas, este legat, în mod deosebit, ca o umbră și ca un reflex subiectiv, ”sentimentul stării de creatură”, care, prin contrast cu puterea obiectivă, absolută, pe care o simțim, ni se înfățișează clar ca un sentiment al pierderii de sine, al aneantizării noastre, al faptului de a nu fi decât pulbere și cenușă. El este, pentru a pune altfel, materia primă numinoasă a sentimentului de ”umilință” religioasă.

Contrastul dinte majestas și ”a nu fi decât pulbere și cenușă”, conduce, de îndată ce speculația și-l însușeșete la o cu totul altfel de serie de reprezentări și idei despre creație și conservare. El conduce, pe de o parte la anihilarea eului și, pe de altă parte, la afirmarea realității unice și absolute a transcendentului, așa cum se întâmplă în anumite forme de mistică. În aceste forme de mistică întâlnim, ca trăsătură principală, o depreciere caracteristică a eului, o depreciere care repetă într-un mod foarte asemănător deprecierea de sine a lui Avraam, adică evaluarea persoanei, a eului și de fapt a ”creaturii” ca fiind ceva pe deplin real, esențial sau chiar ca fiind o nimica toată. Această depreciere va duce apoi la obligația de a o pune în practică pentru a depăși iluzia deșartă a individualității și pentru a anihila astfel eul. Ea conduce, pe de o parte, la considerarea obiectului transcendent corelativ ca absolut superior prin plenitudinea ființei sale, în fața căreia eul își va simți întrega-i nimicnicie: ”Eu sunt nimic, Tu ești totul!” Aici nu e vorba de o relație de cauzalitate. Punctul de pornire al speculației care, folosindu-se de termeni ontologici, ajunge să transforme plenitudinea ”puterii” lui tremendum în plenitudinea ”ființei” nu este aici un sentiment de dependență absolută (a mea, ca efect), ci un sentiment de absolută superioritate (a Lui, ca preaputernic).

În fine, elementele tremendum și majestas mai implică un al treilea element, pa care l-aș numi energia numinosului. El se va simți într-un mod deosebit de viu în orge și de el se leagă expresiile simbolice de vitalitate, pasiune, afectivitate, voință, forță, mișcare, excitație, activitate, elan. Aceste trăsături se regăsesc esențialmente identice, pe toate treptele, de la aceea a demonicului până la reprezentarea Dumnezeului ”cel viu”. Ele alcătuiesc, în numen, elementul care, atunci când este trăit, activează sufletul omului, făcându-l să stăruie, cu o încordare și cu un dinamism neobișnuite, fie în asceză, fie în lupta împotriva lumescului și a cărnii, fie în actele și faptele eroice prin care trăirea însăși izbucnește la suprafață. Ele alcătuiesc elementul care a provocat întodeauna cea mai mare și mai puternică rezistență împotriva Dumnezeului ”filozofic” al simplei speculații și definiții raționale. Acest element al energiei este foarte puternic și în mistică, cel puțin în cea ”voluntaristă”, în mistica iubirii. El se regăsește, într-o formă foarte violentă, în mistuitoarea și năvalnica ardoare a iubirii, a cărei forță, a cărei forță impetuoasă misticul abia o suportă, care îl strivește și căreia îi cere să se domolească, pentru a nu-l ucide.

Mysterium minus elementul tremendum ar putea fi desemnat drept mirum sau mirabile. Misterul religios, adică adevăratul mirum este, pentru a folosi poate cea mai nimerită expresie, cel ”cu totul altul”, este Străinul și Uimitorul, este ceea ce se află absolut în afara domeniului lucrurilor obișnuite, inteligibile și, deci, ”familiare”. El este ceea ce se opune acestui domeniu și tocmai prin asta ne umple sufletul de o uimire care ne înmărmurește. Nimeni nu va spune, în mod serios, despre orologiu înăuntrul căruia nu se poate privi sau despre o știință pe care n-o înțelege: e ceva ”misterios” pentru mine. Dar s-ar putea obiecta: pentru noi este misterios ceea ce este asolut de neînțeles și care rămâne astfel în toate cazurile, în timp ce poate fi ”problematic” ceea ce nu înțelegem pe moment, dar care este, în principiu, inteligibil. Obiectul cu adevărat ”misterios” este de neînțeles și de neconceput nu doar pentru că cunoștinețele mele în legătură cu el au anumite limite insurmontabile și în fața căruia, deci, mă opresc înmărmurit de uimire.

Alături de ceea ce este tulburător se află ceea ce este îmbătător, încântător, ciudat de fermecător, ceea ce ajunge, adesea, să se intensifice până la delir și beție, ceea ce constituie aspectul dionisiac al numenului. Pe acesta îl vom numi fascinans.

Reprezentările și conceptele rațonale care merg paralel cu acest element irațional și îl schematizează sunt: iubirea, compătimirea, mila, întrajutorarea: toate, elemente ”naturale” sle experienței sufletești în general, pe care numai gândirea le duce la desăvârșire. Dar oricât de importante ar fi aceste elemente pentru trăirea beatitudinii religioase, ele sunt departe de a o epuiza. Așa cum nefericirea religioasă conține elemente iraționale profunde, tot așa se întâmplă și cu contrariul ei, cu nefericirea religioasă. A avea parte de fericire este mai mult, mult mai mult decât a fi consolat, decât a trage nădejde, decât a fi fericit în dragoste, chiar și atunci când aceste sentimente sunt foarte intense. ”Mânia”, luată în sens pur rațional sau etic, nu epuizează acel element profund înfiorător care închide în sine taina divinității. Tot astfel, ”bunăvoința” nu epuizează nici ea elementul profund minunat ca rezită în taina aducătoare de fericire a divinității. El ar pute fi desemnat prin numele de ”har”, însă numai în sensul deplin al cuvântului, acela care îl are în limbajul misticilor, unde el înseamnă ”bunăvoință”, dar, totodată, și ”ceva mai mult”.

Ceea ce se propovăduiește în Iov 38 nu este renunțarea și imposibilitatea de a-l justifica pe Dumnezeu, ci tocmai necesitatea de a se oferi o justificare temeinică a lui Dumnezeu, una care să fie mai bună decât cea dată de prietenii lui Iov și una care să fie în stare să-l convingă pe Iov însuși, și, de fapt, nu numai să-l convingă, ci să și aducă pacea în sufletul său chinuit de îndoieli. Căci trăirile ciudate pe care revelarea lui Elohim i le provoacă imediat lui Iov reprezintă deja ele însele o domolire a zbuciumului său sufletesc și, totodată, o împăcare.

În cuvântarea lui Elohim își face loc cam tot ce-ar fi de așteptat într-o asemenea situație: invocarea și referirea la puterea suverană a lui Elohim, la măreția și grandoarea lui, precum și la înțelepciunea lui supremă. Aceasta din urmă ar oferi de îndată o soluție plauzibilă, rațională a întregii probleme dacă s-ar desăvârși printr-o propoziție de felul: ”Căile Mele sunt mai înalte decât căile voastre. Faptele și purtarea Mea au un scop pe care nu-l înțelegeți” – un scop care ar putea fi, de pildă, punerea la încercare și purificarea credinciosului sau binele general căruia individul trebuie să i se subordoneze cu suferințele sale cu tot.

Întregul pasaj țintește spre mirum. Justificarea lui Dumnezeu, ca și liniștea și împăcarea sufletului lui Iov, rezidă în aceasta. Acest mirum apare deopotrivă ca un fascinans și ca un augustum. Căci așa cum se menționa mai sus, mysterium-ul singur și în stare pură ar ”incomprehensibilitatea” absolută. Un asemenea mysterium ar fi putut cel mult să-i închidă gura, dar nu și să-l convingă lăuntric pe Iov. Poate fi sesizată aici o valoare pozitivă inefabilă, o valoarea atât subiectivă cât și obiectivă a incomprehensibilului. Mirum este atât un admirandum și un adorandum cât și un fascinans. Această valoare se află pe un alt plan, mai înalt, și nu paote fi coborâtă la nivelul gândurilor omenești, al căutărilor legate de un scop sau de un sens inteligibil. Ea rămâne învăluită în misterul ei. Dar atunci când ea devine perceptibilă, Elohim este justificat, iar sufletul lui Iov liniștit.

Ideea ”alegerii”. Adică aceea de a fi ales și predestinat mântuirii, este un dat nemijlocit și o expresie pură a experienței religioase a harului. Întorcându-și privirea asupra lui însuși, cel dăruit cu har simte și recunoaște, într-o măsură din ce în ce mai mare, că nu a devenit astfel prin propriile sale acțiuni și strădanii și că, dimpotrivă, harul i s-a dat, l-a atins, l-a purtat și l-a călăuzit fără voia și știința sa. Fără a-și pierde elementul lor de libertate, deciziile și consimțirile sale cele mai personale și mai libere devin pentru el ceva ce mai degrabă i s-a dat decât ceva ce a înfăptuit el însuși. Înaintea oricărei fapte proprii, el vede lucrând iubirea mântuitoare care îl caută și îl alege și, totodată, el recunoaște, deasupra sa, o hotărâre eternă a harului, o hotărâre care nu-i altceva decât pre-destinare. Această predestinare este pur și simplu o predestinare la mântuire.

Predestinarea, ca expresie a puterii absolute și supreme a numenului, nu are încă nimic de-a face cu ”neliberul arbitru”. Dimpotrivă, ea stă adesea față în față cu ”liberul arbitru” al creaturii și abia stfel dobândește relief. ”Fă ce vrei și cum poți; fă-ți plauri, alege liber; însă toate câte se vor întâmpla se vor întâmpla așa cum trebuie și așa cum s-a hotărât” – aceasta este expresia de căpătâi, cea mai autentică, a predestinării. Omul, cu liberul său arbitru și cu libera sa făptuire cu tot, se reduce la nimic în fața puterii eterne.

”Dumnezeu este spirit.” (Ioan, 4,24) Datorită acestor cuvinte Hegel considera creștinismul drept religia cea mai elevată, întrucât cu adevărat ”spirituală”, drept religia în care Dumnezeu este recunoascut și propovăduit ca ”spirit”, deci ca rațiune absolută însuși. Dar atunci când Ioan vorbește despre ”spirit”, despre pneuma, el nu se gândește la ”rațiunea absolută”, ci la ceea ce se opune radical oricărei ”lumi”, oricărei ”cărni”, el se gândește la esența cerească absolută și la esența miracolului absolut, se gândește la ceea ce este cu totul enigmatic și misterios, la ceea ce este mai presus de orice inteligență și de orice rațiune a omului ”natural”. El se gândește la spiritul care ”suflă unde voiește și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce”, și care, din această cauză, nu este legat nici de muntele Garizim, nici de Sion și nu poate fi adorat decât de cei ce sunt ei înșiși ”în spirit și în adevăr”. Tocmai această afirmație, foarte rațională în aparență, arată cu cea mai mare tărie elementul irațional din edeea biblică de Dumnezeu.

Credința este, de departe, ”lucrul cel mai activ, mai puternic, mai creator” din noi, ea este afectul cel mai intens, cel mai de-aproape înrudit cu enthousiazesthai. Într-adevăr de la apostolul Pavel încoace ea a preluat toate funcțiunile pe care enthousiastai i le-a conferit pneumei. Ea este cea care ”ne tranformă și ne face să renaștem lăuntric”.

Femeia care hotărăște într-o zi că nu mai vrea să trăiască cu firimituri

 

Un canon pentru femeia care hotărăște într-o zi că nu mai vrea să trăiască cu firimituri. Care a iubit prea mult. Care și-a neglijat forța creatoare. Care s-a aflat în rolul de victimă. Care a deprins neputința, supunerea, pasivitatea. Stăpânită de gânduri negative, iubiri fără viitor, situații abuzive. Care a zăbovit prea mult în fața unor uși închise. Care a învățat perfect lecția supraviețuirii, dar a uitat să trebuie să înflorească. Într-o zi înțelege de ce are nevoie.

Să conștientizezi că persoana care te va însoți până la capătul călătoriei ești chiar tu, deci cea care necesită cea mai mare grijă și atenție este propria persoană.

Să investești în cele trei arii ale ființei sale: corp, minte și suflet. Deci să faci zilnic activități care să-ți susțină sănătatea trupului: mișcare, alimentație sănătoasă, somn odihnitor. Să-ți întreții mintea cu activități de cunoaștere, explorare, învățare, împărtășirea cunoștințelor. Să-ți cultivi latura spirituală prin rugăciune, meditație, muzică, activități artistice. E important ca investiția în cele trei arii să fie echilibrată, altfel încât să se ajungă la bunăstare personală.

Să-ți (re)descoperi talentele și să dai frâu liber impulsului creator, lăsând la o parte scuzele, teama de eșec, vocile descurajatoare din interiorul psihicului sau ale celor din jur. Să-ți manifești creativitatea este o modalitate de a-ți recăpăta vitalitatea și de a-ți crea un loc și un rol în lume.

Să-ți stabilești o țintă și să pornești încrezător spre ea. Orice țintă poate fi atinsă dacă e o dorință suficient de puternică și mai ești dispusă să transpiri puțin pentru asta. Dar neapărat să alungi gândul că vei fi fericită abia când vei ajunge acolo, procesul e la fel de important ca rezultatul. În timp ce urmărești un scop, fii atentă la ofertele care se ivesc, s-ar putea ca ceea ce ai nevoie să nu fie ceea ce vrei să obții, și astfel să ratezi șanse unice. Deci savurează din plin surprizele călătoriei.

Să încetezi să asocieze succesul cu lucrurile exterioare, precum poziție, căsătorie, reputație, bani. Esența sentimetului de împlinire constă să te simți bine, să fii fericită, iar sursa acesteia se află întodeauna în interior. Pentru a te simți bine e necesar să înveți să trăiești în prezent, e unicul timp pe care îl avem. Iar când înveți să fii în prezent, viața devine o succesiune de daruri, prilejuri, frumuseți, momente minunate sau lecții pe care le percepem mai puțin plăcute, dar întodeauna indispensabile pentru propria evoluție.

Dacă viața unei femei este ghidată cu precădere de cutumele societății, de vocile, (dez)aprobările, (in)validările celorlalți sau alte variabile din exterior - clar – această femeie îi lasă pe alții să-i hotărască viața. Dacă te recunoști, e timpul să-ți descoperi dorințele adevărate și să înceapi să-ți făurești propriul destin.

O femei își redobândește puterea interioară atunci când este în contact permanent cu intuiția, stările, sezațiile, sentimentele sale; aceste sunt cele mai importante surse de informație în funcție de care ar fi bine să acționeze. Viața e o aventură, cu o multitudine de șanse, cu infinite posibilități de a-ți testa limitele proprii și cele din exterior, care deseori se dovedesc iluzorii când îți propui să le treci.

Nu te mai lăsa influențată de trecut, acesta are putere asupra ta atâta timp cât îi dai importanță. Orice clipă poate fi momentul potrivit pentru un nou început, indiferent ce ai trăit până acum. Adoptă o atitudine constructivă. Orice ni se întâmplă este ceea ce am generat prin gândurile și acțiunile noastre, iar ceea ce ni se întâmplă nu este bun sau rău, este exact ceea ce trebuie. Bucură-te de experiențele plăcute, învață lecția din experiențele neplăcute, crezi în miracole și mergi încrezătoare mai departe!

Nu te concentra pe lipsuri, fii recunoascătoare pentru ceea ce ai, dacă faci o analiză atentă a talanților cu care ești înzestrată vei realiza cât de bogată ești. Pune-i în valoare, culege roadele și împarte-le cu ceilalți!

Rezervă-ți timp în fiecare zi să faci ceea ce îți dă o stare de bine. Orice ai face, fă-o cu pasiune, fără să te gândești la glorie sau la bani, fără să demonstrezi ceva cuiva, fără să vrei să impresionezi, toate astea sunt consumatoare inutile de energie și îți răpesc acel bien-vivre.

Învață să spui ”nu” situațiilor care te nemulțumesc, relațiilor toxice sau plictisitoare, refuză cu hotărâre dacă asta crezi. Spune ”da” când asta îți spune inima. Nu există decizii greșite sau corecte, nu există momentul potrivit (cu condiția ca intenția să fie bună), propria determinare e cea care contează. Dacă ai în față o ofertă bună și alta foarte bună, ar fi păcat să o alegi pe cea proastă.

Renunță să deții controlul asupra lucrurilor, lasă viața să curgă, vei fi uimită să constați că lucrurile întodeauna iau turnura potrivită atunci când nu te mai împotrivești. Unicul lucru pe care trebuie să-l controlezi este mintea, pentru că e un stăpân prost, dar ar putea fi un foarte bun servitor, dacă cultivi gânduri nobile.

Nu te îngrijora pentru nimeni și nimic. Îngrijorarea ascunde frică și neîncredere în oameni și Dumnezeu. Fă bine fără să-ți însușești rolul de salvator, ajută-i pe ceilalți să se încreadă în propriile resurse, astfel încât să devină autonomi, iar nu dependenți.

Mai presus de toate, iubește-te! Să te iubești înseamnă să te consideri la fel de demnă, valoroasă; având aceleași resurse de putere și divin ca oricare alt om de pe această planetă. Atunci vei putea atrage persoanele potrivite în viață, pe care să le  iubești autentic și iubirea ta să fie prețuită.

”Trebuie să recunoaștem. Noi, femeile, ne construim o patrie, fiecare cu bucățica ei de pământ, plăsmuită după o noapte de vise sau după o zi de muncă. Și, puțin câte puțin, extindem acest teritoriu în cercuri tot mai ample. Într-o zi el va forma un unic pământ, renăscut din moarte, Mundo de la Madre, o patrie psihică, coexistând cu toate celelalte lumi în condiții de egalitate. Este o lume făcută din viețile noastre, din plânsul nostru, din râsul nostru, din oasele noastre. Este o lume care merită să fie creată și în care merită să trăim. – Dr. Clarissa Pinkola Estes

Text publicat în revista Catchy

Supranatural - Dr. Joe Dispenza

 

Emoțiile sunt consecințele sau răspunsurile chimice ale experiențelor trecute. Pe măsură ce simțurile înregistrează informațiile din mediul înconjurător, grupările de neuroni se organizează în rețele. Când aceste rețele formează un tipar, creierul produce o substanță chimică care este transmisă în tot corpul. Această substanță chimică se numește emoție. Ne amintim mai bine emoțiile atunci când ne amintim ce am simțit ce s-a întâmplat. Cu cât este mai mare coeficientul emoțional al unui eveniment – indiferent că evenimentul este favorabil sau nefavorabil – cu atât este mai puternică schimbarea care are loc în chimia noastră internă. Atunci când observăm o schimbare semnificativă în interior, creierul acordă atenție factorului extern care provoacă această schimbare, indiferent că este vorba de o persoană sau despre un eveniment, și captează imaginea acestei experiențe provocate de expterior. Acest lucru este numit amintire.

Prin urmare, amintirea unui eveniment poate rămâne întipărită neurologic în creier, iar această amintire rămâne suspendată în timp în materia cenușie. Combinația dintre diverse persoane sau obiecte care au fost prezente într-un anumit moment și într-un anumit loc în cadrul acelei experiențe tensionate ajunge să fie reținută de rețeaua neuronală sub forma unei imagini holografice. În acest mod, creăm o amintire pe termen lung. Prin urmare, experiența se întipărește în circuitele neuronale, iar emoția este stocată în corp, astfel că trecutul devine biologia noastră. Cu alte cuvinte atunci când trecem printr-un eveniment traumatic, avem tendința de a-l percepe din punct de vedere neurologic strict prin intermediul circuitului neuronal aferent acelei experiențe, iar reacțiile chimice care se produc în organismal nostru se rapoartează strict la emoțiile provocate de acel eveniment, astfel încât felul nostru de a fi – modul în care gândim și felul în care simțim – rămâne blocat în trecut din punct de vedere biologic.

Emoțiile nu doar amplifică conexiunile neuronale, ci creează, totodată, și emoții. Privește emoțiile ca pe niște rezuduuri chimice ale experiențelor trecute sau ca pe o reacție chimică. Cu cât coeficientul emoțional al unui eveniment din viață este mai puternic, cu atât acea experiență lasă o amprentă mai puternică asupra creierului tău; acesta este modul în care se formează amintirile de lungă durată. Așadar, dacă învățarea presupune ca în creierul tău să se creeze noi conexiuni neuronale, formarea amintirilor presupune menținerea acestor conexiuni. Cu cât pui în aplicare mai des un gând, o alegere, un comportament, o experiență sau o emoție, cu atât mai complexe vor fi conexiunile neuronale care se formează în creier și cu atât mai mult se vor menține aceste conexiuni.

Consideră că emoțiile constituie o energie în mișcare. Atunci când în încăpere intră o persoană care trăiește o emoție puternică, energia acelei persoane (făcând abstracție de limbajul corporal) este adesea foarte ușor de sesizat. Cu toții am simțit energia și intențiile unei persoane, în momentul în care aceasta era nervoasă sau profund nemulțumită. Am simțit-o, pentru că aceasta emite un puternic semnal energetic, care transmitea informații specifice. După cum era de așteptat, fiecare emoție produce un anumit tip de frecvență. Frecvențele emoțiilor superioare, creatoare, precum dragostea, bucuria și recunoștința, sunt mult mai înalte decât frecvențele emoțiilor generate de stres, așa cum sunt teama și mânia, deoarece fiecare dintre acestea poartă niveluri diferite de intenție și energie.

Așadar, ne recreăm trecutul în fiecare zi, având aceleași gânduri și trăind aceleași emoții, generăm în mod constant același câmp electromagnetic – transmitem aceeași energie, cu același mesaj. Din perspectiva energiei și a informației, asta presupune că aceeași energie, specifică trecutului noastru, continuă să transmită același tip de informații, creând în continuare același viitor.

Gândește-te la corp ca la un instrument acordat cu precizie, care produce proteine. Toate celulele (cu excepția celor roșii) produc proteine, care sunt responsabile pentru structura fizică și pentru funcțiile fiziologice ale organismului. De exemplu, celulele musculare produc niște proteine specifice, cunoscute sub numele de actină și miozină, iar celulele pielii produc proteinele numite colagen și elastină. Celulele imunitare produc anticorpi, celulele tiroidiene produc tiroxină, iar celulele măduvei osoase produc hemoglobină. Unele dintre celulele din zona oculară produc cheratină, pe când celulele pancreatice produc enzime, cum ar fi proteaza, lipaza și amilaza. în organismul nostru nu există niciun organ sau sistem  care să nu producă sau să nu depindă de proteine. Ele constituie un element esențial al sistemului imunitar, al digestiei, al reparației celulare, al structurii osoase și musculare – și al tuturor componentelor și proceselor din organism. Așadar, într-un mod foarte concret, crearea proteinelor înseamnă crearea vieții și este echivalentă cu sănătatea corpului.

Pentru ca celulele să producă o proteină, este necesară exprimarea unei gene. Aceasta este sarcina genelor: să faciliteze producerea de proteine. Atunci când un semnal chimic din mediul înconjurător al unei celule ajunge la membrana celulară, un receptor din afara celulei acceptă ca substanța chimică să pătrundă înăuntru și să se îndrepte către ADN-ul din interiorul acesteia. Atunci, gena produce o nouă proteină, în concordanță cu acel semnal chimic. Așa dar, dacă informațiile care provin din mediul înconjurător al celulei nu se schimbă, gena continuă să producă aceeași proteină, iar organismul rămâne neschimbat. Cu timpul, gena va începe să se inhibe; fie se va opri din a produce proteine benefice, fie, într-un final, se va uza, așa cum se întâmplă atunci când faci o copie a unei copii a unei copii a unei copii, determinând corpul să producă proteine de o calitate inferioară.

Imunoglobulina A (IgA) este o substanță chimică incredibil de puternică, una dintre principalele proteine responsabile pentru activitatea corespunzătoare a funcției imunitare și a sistemului intern de apărare. Se luptă în mod constant cu un bagaj de bacterii, de virusuri, de fungi și alte organisme, care invadează organismul sau care trăiesc deja în mediul intern al acestuia. Este atât de puternică încât este mai bună decât orice vaccin antigripal sau stimulent pentru întărirea sistemului imunitar; atunci când este activă, devine principalul sistem defensiv intern al corpului uman. În momentul în care crește nivelul de stres (și, prin urmare, și nivelul de hormoni de stres, precum cortizolul), acest lucru determină scăderea nevelului de IgA, compromițând și inhibând astfel exprimarea genetică a sistemului imunitar, responsabilă pentru producerea acestei proteine.

De îndată ce pătrundem în momentul prezent și devenim conștienți de acest câmp infinit de informații, în care nu există nimic din punct de vedere fizic – de îndată ce devenim conștienți de acest vid etern – și de îndată ce nu mai analizăm și nu ne mai gândim la materie, la oameni, la lucruri, la spațiu și la timp, nu ne mai activăm diversele segmente ale rețelei neuronale din creier. Îndepărtându-ne conștiința de la perspectiva limitată, în care ne concentrăm asupra materiei din mediul extern (obiecte, oameni, locuri, timp și corpul nostru), și direcționându-o către perspectiva amplă, în care devenim conștienți de vastitatea acestei bezne infinite, direcționându-ne atenția asupra nimicului, asupra spațiului, asupra energiei și asupra informației, creierul nostru va începe să se schimbe. Sectoarele lui diferite, care erau cândva divizate, încep acum să se unifice și să se îndrepte către o stare coerentă, integrală, a creierului. Diferitele comunități neuronale se extind și formează comunități mai ample. Se sincronizează, se organizează  și se integrează. Iar ceea ce se sincronizează în creier începe să creeze legături neuronale. În momentul în care creierul devine coerent, tu devii coerent. Când el este ordonat, tu ești ordonat, când funcționează cum trebuie, tu funcționezi cum trebuie. Pe scurt, când creierul funcționează în mod holistic, vei începe și tu să te simți mai întreg. Altfel spus, odată ce te conectezi, sub formă de conștiință, la câmpul unificat (sau odată ce devii mai atent la asta, acordându-i atenție), vei fi mai întreg și mai unificat din punct de vedere biologic întrucât, prin definiție, câmpul unificat este o energie unificată.

Bucla gândire-trăire. Gândurile provoacă reacții biochimice în creier, care eliberează semnale chimice, iar acestea fac ca întregul trup să reacționeze întocmai așa cum gândești. Aceste trăiri te fac apoi să generezi noi gânduri, care te fac să te simți întocmai așa cum gândești. Deci gândurile îți conduc trăirile și trăirile îți conduc gândurile, iar, în cele din urmă, această buclă se întipărește în creierul tău în aceleași șabloane, care îți condiționează trupul în trecut. Și fiindcă emoțiile sunt o înregistrare a experiențelor trecute, dacă nu poți gândi într-un mod superior felului în care te simți, această buclă gândire-trăire te ține ancorat în trecut și îți creează o stare de existență constantă. În acest fel, trupul tău devine mintea ta – sau, altfel spus, cu timpul, gândurile sunt cele care te manevrează  și devii sclavul sentimentelor tale.

Deci, de îndată ce trupul tău devine mintea emoției respective, corpul trăiește literalmente în trecut. Și întrucât trupul tău este mintea ta inconștientă, trupul este atât de obiectiv  încât nu înțelege diferența din experiența din viața ta, care creează acea emoție, și emoția creată prin intermediul gândului. Odată prins în această buclă de gândire-trăire, corpul crede că trăiește în același trecut, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, 365 de zile pe an. Corpul crede că are de-a face cu aceeași experiență trecută fiindcă, pentru el, emoția înseamnă literalmente acea experiență.

Să presupunem că ai treci prin câteva experiențe dificile în viață care te-au marcat emoțional și nu ai reușit să depășești sentimentul de teamă, amărăciune, frustrare sau resentiment declanșat de ele. Deci, de fiecare dată când ai parte de o experiență în mediul tău înconjurător, asemănătoare uneia petrecute anterior, această experiență te afectează și ajungi să trăiești aceleași emoții pe care le-ai avut la momentul producerii evenimentului originar. Dacă trăiești aceeași emoție pe care ai trăit-o în urmă cu 30 de ani, în clipa producerii evenimentului inițial, este foarte posibil să te comporți în același mod în care ai făcut-o atunci, pentru că emoțiile îți conduc gândurile inconștiente și comportamentale. Acum, aceste emoții au devenit atât de familiare pentru tine, încât ai ajuns să crezi că ele te reprezintă.

Dacă în continuare, gândești, acționezi și te simți la fel, fără să schimbi nimic la tine, pe la vreo treizeci și cinci de ani, personalitatea ta devine în cea mai mare parte un set memorat de gânduri automate, reflexe emoționale, obiceiuri și comportamente inconștiente, credințe și percepții subconștiente și atitudini de rutină, familiale. De fapt, 95 % din personalitatea noastră adultă devine o obișnuință, prin repetiția faptului că trupul a fost programat să devină mintea noastră, iar trupul, nu mintea conștientă, este cel care conduce spectacolul. Asta înseamnă că doar 5% din personalitatea noastră este conștientă, iar restul de 95 % este un program subconștient minte-corp. Așadar, pentru a crea ceva semnificativ, diferit în viață, trebuie să găsim o modalitate de a extrage mintea din corp și de a ne schimba starea de a fi, or tocmai acest lucru este gândit să facă meditația.

Centrii energetici

Primul centru energetic guvernează regiunea organelor sexuale, inclusive perineul, podeaua pelvină, glandele conectate la vagin sau la penis și anusul. Acest centru are legătură cu reproducerea și procrearea, ejacularea, sexualitatea și identitatea sexuală. Acest centru este asociat cu plexul nervos mezenteric inferior.

În acest centru există o cantitate enormă de energie creativă, energie utilizată pentru a da viață și a concepe un copil. Când acest centru este în echilibru, energia ta creativă curge cu ușurință și ești bine înrădăcinat în identitatea ta sexuală.

Al doilea centru energetic se află în spatele buricului, puțin mai jos de el. Acesta guvernează ovarele, uterul, colonul, pancreasul și partea inferioară a spatelui. Are legătură cu consumul, digerarea, eliminare și descompunerea elementelor în energie – inclusive cu enzimele digestive și sucurile gastrice, precum și cu enzimele și hormonii care eliberează nivelul de zahăr din sânge. Acest centru este conectat la plexul nervos mezenteric superior.

Acest centru energetic este, de asemenea legat de rețelele și structurile sociale, de relații, sistemele de sprijin, familia, cultura și relațiile interpersonale. Gândește-te la el ca la un centru care te face să te implici în continuare sau să renunți – să consumi sau să elimini. Când acest centru este în echilibru, te simți în siguranță și la adăpost, atât în mediul tău înconjurător, cât și în lume.

Al treilea centru energetic este localizat în spațiul din spatele sternului. Guvernează inima, plămânii și glanda timus (principala glandă a imunității organismului, cunoscută sub numele de ”fântâna tinereții”). Hormonii asociați cu acest centru includ hormonal de creșere și oxitocina, precum și nici mai mult, și nici mai puțin de 1400 de substanțe chimice diferite care stimulează sănătatea sistemului imunitar prin intermediul glandei timus (responsabilă pentru creșterea, repararea și regenerarea organismului). Plexul nervos pe care îl conduce acest centru este plexul inimii.

Primele trei centre sunt legate exclusiv de supraviețuire și reflectă natura noastră animală. Însă prin acest al patrulea centru energetic, facem trecerea de la egoism la altruism. Acest centru este asociat cu emoțiile iubirii și afecțiunii, ale grijii, compasiunii, recunoștinței, aprecierii, bunătății, inspirației, altruismului, plenitudinii și încrederii. Este originea divinității noastre; este sediul sufletului. Când acest al patrulea centru este în echilibru, ne pasă de ceilalți și vrem să cooperăm pentru binele general al comunității. Simțim o dragoste de viață autentică. Ne simțim întregi și mulțumiți de ceea ce suntem.

Al cincilea centru energetic este localizat în centrul gâtului. Acesta guvernează tiroida, paratiroida, glandele salivare și țesuturile gâtului. Hormonii asociați cu acest centru includ hormonii tiroidieni T3 și T4 (tiroxina), substanețele chimice paratiroidiene care guvernează metabolismul organismului și nivelul de calciu aflat în circulație. Plexul nervos pe care îl conduce acest centru este plexul tiroidian.

Acest centru este asociat cu exprimarea iubirii simțite în cadrul celui de-al patrulea centru, precum și cu rostirea adevărului și cu abilitatea personală a realității prin limbaj și sunet. Când al cincilea centru este echilibrat, vocea ta exprimă adevărul, ceea ce înseamnă inclusiv dragostea. Ești atât de mulțumit de tine și de viața pe care o ai, că simți nevoia să împărtășești gândurile și sentimentele tale.

Al șaselea centru energetic este localizat în spațiul dintre spatele gâtului și ceafă. Acesta guvernează glanda pineală, care este glanda sacră. Unii oameni numesc glanda pineală la treilea ochi, este asociat ușii de acces către dimensiunile superioare și schimbării percepției pentru a putea vedea dincolo de văl sau a vedea neliniar realitatea.

Când acest centru este deschis, funcționează ca o antenă radio, pe care o poți folosi pentru a te conecta la frecvențe mai înalte, de dincolo de cele cinci simțuri. Aici se trezește alchimistul din tine. Glanda pineală secretă hormoni precum serotonina și melatonina, responsabili pentru ritmurile cicadriene care te fac să te simți treaz în timpul zilei, în prezența luminii, și somnoros, ca reacție la întuneric, noaptea. De fapt, glanda pineală este sensibilă la toate frecvențele electromagnetice, nu doar la lumina vizibilă, și produce derivați chimici corespunzători melatoninei, care îți schimbă viziunea realității. Când această glandă este în echilibru, creierul funcționează într-o manieră clară. Ești lucid și mult mai conștient de lumea interioară și cea exterioară, văzând și percepând tot mai multe în fiecare zi.

Al șaptelea centru energetic este localizat în centrul capului și include glanda pituitară. Această glandă a fost numită glanda șefă, deoarece guvernează și creează armonie care deschide în cascadă de la acest centru al creierului până la glanda pineală, glanda tiroidă, glanda timus, glanda suprarenală, glanda pancreatică și tocmai până la glandele sexuale. Este centrul corpului, prin intermediul căruia experimentezi cea mai înaltă expresie a divinității. Acesta este locul de origine al divinității tale, al nivelului cel mai înalt de conștiință. Când această glandă este în echilibru, ești în armonie cu toate lucrurile.

Al optulea centru energetic este localizat la vreo 40 de centimetri deasupra capului, fiind așadar sigurul centru energetic ce nu este asociat cu nicio zonă fizică a trupului. Egiptenii îl numesc Ka. Reprezintă conexiunea cu universal, cu cosmosul, cu întregul. Când acest centru devine activ, te simți demn de a recepta – și acest centru te deschide spre perspective, epifanii, înțelegeri profunde și descărcări creative de frecvență și informații care pătrund în corpul tău fizic și în creier; nu din amintirile stocate în sistemul tău nervos, ci din cosmos, din univers, din câmpul unificat sau cum vrei tu să-i spui acelei puteri superioare sinelui tău individual. Prin acest centru, acesăm datele și memoria câmpului cuantic.

În meditația Binecuvântarea centrilor energetici, atunci când înveți cum să-ți concentrezi atenția asupra acestor centri și să devii conștient de spațiul din jurul lor, creezi coerență în fiecare din aceste mini-creiere în aceeași manieră în care creezi coerență în creierul cel mare, pe care îl ai în cap. Și, recunoscând particular (materia), prin concentrarea atenției în zona perineului (pentru primul centru) sau în spațiul din spatele buricului (pentru al doilea centru) sau în viscere (pentru al treilea centru) sau în centrul pieptului (pentru al patrulea centru) și așa mai departe, îți ancorezi atenția în acel centru. Iar locul în care îți concentrezi atenția este și cel în care îți plasezi energia.

Apoi, îți vei muta atenția – sau vei iniția concentrarea – către spațiul din jurul fiecărui centru – concentrându-te la energia de dincolo de acești centri. Făcând asta, este esențial să intri într-o stare de emoție superioară, cum ar fi dragostea, recunoștința sau bucuria. Acest lucru este important pentru că emoțiile superioare sunt energie și, cu cât poți să îți menții concentrarea deschisă într-o stare de emoție superioară, cu atât vei construi un câmp mai coerent, cu o frecvență foarte înaltă, în jurul acelui centru din corp.

Odată ce ai contruit un câmp energetic în jurul centrului, acesta are o energie coerentă, cu instrucțiunile potrivite din care să se alimenteze. Atomii, moleculele și compușii chimic alcătuiesc țesuturile care, la rândul lor, formează organele și sistemele corpului, se vor alimenta într-un câmp nou de lumină și informație și dintr-o energie mai coerentă, purtătoare a unui mesaj mai intenționat, oferind noi instrucțiuni fiecărui centru din corp. Trupul va începe apoi să răspundă unei minți noi. Pe măsură ce abandonezi și te muți în momentul prezent și înțelegi că locul în care îți concentrezi atenția este și cel în care îți concentrezi energia, poți începe să construiești un câmp nou de lumină și informație și să ridici frecvența semnalului. Iar acest gând intenționat direcționează energia prin fiecare centru, pentru a produce o minte nouă în acel centru individual. Pe măsură ce fiecare centru se alimentează într-un câmp nou de frecvență și informație, trupul intră înapoi într-o stare de echilibru și homeostazie. Iar, în această nouă stare, cu cât creezi mai multă energie, cu atât mai spectaculoasă este schimbarea care poate rezulta.

Pe de altă parte însă, dacă rămâi blocat în emoțiile de supraviețuire, precum frica, grija, anxietatea, frustrarea, mania, neîncrederea și așa mai departe, nu ai această energie, această informație și această lumină în jurul corpului.

Pe măsură ce frecvența, lumina și energia încetinesc și devin mai incoerente în cadrul fiecărui centru, ajungi să fii în mai mare măsură materie și într-o măsură mai mica energie, până când trupul tău începe să se îmbolnăvească. Iată de ce contează această meditație: pentru a accelera frecvența, antrenând frecvența dezorganizată inferioară într-o stare de coerență și de ordine, ridicând frecvența materiei sau antrenând materia într-o minte nouă și mai coerentă.

Dar ține minte: nu poți face asta cu forța. Nu poți pur și simplu să-ți dorești sau să grăbești producerea acestui lucru. Trebuie să pătrunzi mintea subconștientă pentru că acolo se află sistemul de operare: sistemul nervos autonom care operează și controlează acești centri.

Trebuie să ieși din tiparele undelor cerebrale beta, pentru că acestea te mențin în mintea conștientă, separate de subconștientul tău sau de sistemul nervos autonom, care conduce de fapt spectacolul. Cu cât meditația ta este mai profundă – trecând de la undele cerebrale beta la cele alfa și chiar teta (într-o stare aprofundată de meditație, pe jumătate treaz, pe jumătate adormit) – cu atât este mai lentă frecvența și ai un acces mai bun la sistemul de operare. Așadar, în timpul meditației Binecuvântării centrilor energetici, sarcina ta este să îți încetinești undele cerebrale și să combini o emoție superioară cu o intenție, pentru a binecuvânta fiecare centru energetic spre binele suprem – insuflându-le viață prin iubire – predându-te apoi și permițându-i sistemului nervos autonom să preia controlul, pentru că el știe deja ce să facă, fără niciun fel de ajutor din parte minții conștiente. Nu gândești, nu vizualizezi și nu analizezi. Faci un lucru care la început poate părea dificil: sădești o sămânță de informație și o lași în pace, îngăduindu-i să ia instrucțiunile și energia necesare să le folosească pentru a crea mai mult echilibru și ordine în corpul tău.

Meditația binecuvântării centrilor energetici

Începe prin a-ți plasa atenția asupra primului centru energetic și apoi deplasează-te, deschizându-ți atenția spre spațiul din jurul acestui centru. În momentul în care poți percepe spațiul din jurul centrului energetic, binecuvântează acest centru întru binele suprem și conectează-te apoi la emoții superioare, precum iubirea, recunoștința sau bucuria, pentru a crește frecvența acestui centru și a crea totodată un câmp coerent de energie.

Fă asta pentru fiecare dintre cei șapte centri energetici din corp și, atunci când ajungi la cel de-al optulea, situat la aproximativ 40 de centimetri deasupra capului, binecuvândează-l cu recunoștință sau apreciere sau mulțumire, fiindcă recunoștința este starea ultimă a acceptării. Acest centru va începe să deschidă calea spre informații profunde din câmpul cuantic.

Acum inițiază concentrarea și direcționează-ți atenția asupra energiei electromagnetice care îți înconjoară întregul corp, construindu-ți un câmp energetic nou. Pe măsură ce corpul tău se alimentează cu energie dintr-un câmp electromagnetic nou, devii într-o măsură mai mare lumină și energie și într-o măsură mai mica materie – și îți ridici frecvența corpului.

Nu uita: ca să creezi nelimitatul, trebuie să te simți nelimitat. Ca să te vindeci minunat, trebuie să te simți minunat. Exploatează emoția superioară și menține-o pe tot parcursul meditației.

După ce ți-ai binecuvântat fiecare centru energetic, întinde-te cel puțin 15 minute. Relaxează-te, abandonează-te și îngăduie-i sistemului nervos autonom să preia comanda și să integreze toată această informație în trupul tău.

Tehnica respirației îți oferă o cale de a elibera energia captivă stocată în primii trei centri, astfel încât să aibă libertatea de a se revărsa în creier – acolo de unde provine. Iar când folosești tehnica de  respirație pentru a te descotorosi de aceste emoții, acea energie devine disponibilă pentru scopuri mai înalte. Vei avea mai multă energie pentru a te vindeca, pentru a-ți crea o viață diferită, a manifesta mai multă bunăstare sau a avea o experiență mistică. Aceste emoții sunt stocate în organism drept energie și vor fi transmise într-un alt tip de energie care poartă un mesaj diferit, prin emoții superioare de inspirație, libertate, dragoste necondiționată și recunoștință. Este aceeași energie, doar că este blocată în corp. Respirația este una dintre modalitățile de a extrage mintea din corp. Îți vei folosi corpul ca un instrument al conștiinței pentru a-ți eleva energia – transformând aceste energii de supraviețuire în emoții creative. Pe măsură ce îți scuturi corpul de lanțurile trecutului și eliberează această energie, obții energia necesară pentru a realiza neobișnuitul – pentru a atinge supranaturalul.

În cadrul câmpului unificat devii, de fapt conștient de ceea ce există deja și îi dai viață prin intermediul atenției și intenției tale. În cadrul câmpului cuantic, poți fi un geniu. Poți fi un om prosper. Poți fi sănătos. Poți fi bogat. Poți trăi experiențe mistice. Poți să atragi o nouă slujbă. Poți să-ți rezolvi o problemă cu care te confrunți în viață.

Nu uita: toate aceste posibilități există ca potențial electromagnetic în câmpul cuantic: nu le poți experimenta prin intermediul simțurilor pentru că ele nu există în spațiu și timp. Există doar sub forma frecvențelor sau energiilor purtătoare de informație, care trebuie activate și observate în acest spațiu și timp. Iar pentru a face asta așa cum trebuie, va trebui să te concentrezi la acea informație și energie prin intermediul energiei și intenției tale.

Iată un alt mod de a privi lucrurile: dacă te conectezi la energia și la conștiința fiecărui corp, persoană, lucru, loc sau moment din acest vast câmp unificat de potențial, atunci observarea unui potențial din sfera cuantică este asemenea procesului  prin care ești conștient de faptul că, în lumea materială, ai mâini: știi deja că îți poți folosi mâinile, ele există deja. Faptul că te conectezi la energia viitorului tău și că observi în mod intenționat acest potențial din sfera cuantică determină ulterior colapsul câmpurilor infinite de energie și transformarea lor în particule, cee ce înseamnă că determini un eveniment cuantic, iar acest lucru devine o experiență care se poate manifesta apoi în lumea fizică, tridimensională.

Dar trebuie să rămâi conștient, pentru că, în momentul în care uiți de această stare și începi să îți faci griji în legătură cu modul și cu momentul în care se va întâmpla un anumit lucru, vei reveni la vechiul tău sine: Acela care încearcă să prezică viitorul pe baza trecutului. Și atunci vei începe să ai aceleași vechi trăiri familiare (care poartă aceeași energie scăzută) care îți influențează vechile gânduri cunoscute, alegând astfel să rămâi captiv în lumea cunoscută. S-ar putea spune că te vei deconecta de energia viitorului tău în momentul în care vei simți energia familiară a emoțiilor din trecut.

În schimb, dacă o să reușești să te conectezi cu succes și în mod constant la potențialul pe care l-ai ales din câmpul cuantic, familiarizându-te cu el, vei putea să te conectezi la el nu doar în timpul meditației, ci chiar și atunci când stai la coadă la bancă. Vei putea să te conectezi la el atunci când aștepți în trafic. Când te bărbierești, când gătești sau când te plimbi. O poți face din nou și din nou, cu ochii deschiși, la fel de bine cum faci acest lucru cu ochii închiși, în timpul meditației. Nu uita însă, de fiecare data când te conectezi  la energia viitorului tău în timpul momentului prezent, îl atragi spre tine.

Iar dacă faci asta destul de des, și în mod corect, vei cunoaște o schimbare din punct de vedere biologic, pentru că vei trece din realitatea trecutului-prezent în realitatea viitorului-prezent. Adică îți vei transforma creierul dintr-o înregistrare a trecutului într-o hartă a viitorului. În același timp, pentru că ceea ce faci în momentul prezent este să îți înveți corpul cum să resimtă viitorul din punct de vedere emoțional, îți vei condiționa corpul, pregătindu-l pentru această nouă emoție superioară. Vei putea să îți activezi noi gene, în noi moduri, îți vei face corpul să acționeze de parcă viitorul pe care l-ai ales prin intermediul intenției clare s-a produs deja. Asta înseamnă că vei începe, din punct de vedere biologic, să îți trăiești viitorul.

Ani de zile am fost programați să avem convingeri auto-limitatoare; adică că avem nevoie de ceva din exterior pentru a schimba felul în care ne simțim în interior. Până la urmă, despre asta este vorba în cazul reclamelor – despre dependența nesfârșită și despre consumul de surse externe care să ne facă să ne simțim mai bine sau mai fericiți. Este o strategie simplă, de fapt: dacă îi poți tine pe oameni agățați pe sentimentele de lipsă, teamă, furie, opoziție, prejudecată, durere, tristețe, anxietate, atunci ei rămân dependenți de cineva sau de ceva din afara lor pentru a face ca aceste sentimente să dispară. Dacă rămâi într-o stare perpetuă de preocupare și ești mereu îngrijorat de emoțiile de supraviețuire, atunci nu ai niciodată ocazia să crezi efectiv în tine.

Dar dacă ai putea să anulezi sau să inversezi programarea, astfel încât să ai convingeri nelimitate despre tine și despre viața ta? Este posibil utilizând două instrumente simple, unul dintre care este caleidoscopul.

Până în acest moment am intrat în transă și în starea undelor cerebrale alfa a și teta închizând ochii în timpul meditațiilor. Dar, dacă putem crea cu ochii deschiși stările cerebrale alfa a și teta și ne putem expune în mod intenționat la informația relevantă pentru visurile și țelurile vieții noastre, atunci înseamnă că ne putem reprograma stările supranaturale, și nu strările inconștiente pe care le trăim zilnic.

De mai mulți ani principala pasiune a autorului este misticismul. Odată ce trăiești o experiență mistică și arunci o privire dincolo de văl, nu te mai poți întoarce cu nici un chip la treburile obișnuite, iar cu fiecare experiență mistică pe care o ai te apropii de sursă, de integritate, de unitate și de câmpul unificat indivizibil. Vestea cea bună este că experiențele mistice nu mai sunt rezervate doar unor oameni precum Teresa de Avila, Francisc de Assisi sau unui călugăr budist care meditează vreme de 40 de ani. Fiecare persoană este capabilă să experimenteze sau să acceseze misticul.

Autorul relatează că când are o experiență mistică, i se pare mai reală decât tot ce a cunoscut vreodată în viață și pierde noțiunea spațiului și a timpului. Adesea, chiar înainte de a fi învăluit de ea, văd în minte (și uneori în lumea mea exterioară) modelele circulare, geometrice alcătuite din lumină și energie. Tind să semene cu niște mandale, nu mai că nu sunt statice: sunt unde staționare de frecvențe de interferență care apar sub forma unor modele fractale, sunt vii, se mișcă, se modifică și evoluează în modele tot mai complexe.

Aceste modele seamănă cu cele pe care le vezi când te uiți printr-un caleidoscop, doar că nu sunt bidimensionale, ci tridimensionale. Joe Dispenza și echipa sa au creat o înregistrare care să reprezinte cât mai real aceste imagini pe care le folosesc în cadrul atelierelor pentru a stimula concentrarea și starea de transă a privitorilor. Tot în cadrul acestor ateliere, fiecare participant primește un program de calculator distractiv și ușor de utilizate numit Mind Movies, pentru a face un film despre viitorul și viața sa. Fololsesc acest program în tandem cu înregistrarea caleidoscopului. În funcție de ce anume își dorește cursantul să creeze în viața lui, filmul despre viitorul lui pe care îl face îl expune la imgini, sugestii scrise specific și informații menite să îl ajute să îl creeze. Filmul poate varia de la vindecarea de o boală la întărirea sistemului imunitar, la crearea unei slujbe noi, la manifestarea unor noi oportunități, la călătorii prin lume, la atragerea bunăstării, la găsirea unui nou partener de viață, până la experiențe mistice și multe altele. Scopul său este de a le reaminti cursanților că își pot împlini visele, că pot crea ceva ieșit din comun și pot deveni supranaturali.

Gândește-te la Mind Movie ca la un dispozitiv radar pe care îl pornești pentru a-ți detecta viitorul. Apoi, după ce îți vizualizezi în mod repetat viitorul în inimă și în minte, toate gândurile, alegerile, acțiunile, experiențele și emoțiile prin care treci, între realitatea actuală și realitatea viitoare, se transformă în corecțiile unui curs care te va duce către ținta ta. Cu cât îți menții viitorul în viață prin intermediul atenției, energiei și dragostei, cu atât acesta va începe să se desfășoare ca o realitate nouă, pentru că îți amintești viitorul exact așa cum îți amintești și trecutul. Apoi, sarcina ta este să te îndrăgostești continuu de a ceastă viziune a viitorului, să îți menții energia ridicată și să nu îngădui circumstanțelor (mediului), atitudinilor întipărite, sentimentelor negative familiar sau obiceiurilor inconștiente să te abată de la obiectivele tale.

Poate nu ești conștient de ticurile tale sau de cauzele lor, de postura ta și de ce ești perceput ca fiind timid, sau de felul în care vorbești, de expresiile faciale  și de faptul că energia pe care o aduci în încăpere îți afectează colegii. Aceste programări și comportamente inconștiente se produc pentru că trupul a luat locul minții și combinația dintre aceste programe inconștiente a ajuns să te reprezinte. Știi deja că, atunci când trupul ia locul minții, nu mai trăiești în momentul prezent – și nu te mai afli într-o stare creativă, ceea ce înseamnă că îți ții obiectivele, visele și viziunea la distanță.

Dar dacă îți dai seama de programele și comportamentele inconștiente, poți lucra pentru a difuza în mod activ o nouă semnătură electromagnetică, care este în concordanță cu viitorul tău – și, cu cât transmiți mai mult semnătura electromagnetică în câmp, cu atât mai devreme vei deveni acea semnătură și ea va deveni tu. Atunci când există o potrivire vibrațională între energia ta și viitorul potențial, care există deja în câmpul cuantic, acel eveniment viitor te va găsi – sau, și mai bine, corpul tău va fi atras de noua realitate. Vei deveni un magnet al unui nou destin, care se va manifesta ca o experiență necunoscută, nouă.

Pe moment, gândește-te la viitorul tău ca și cum ar exista deja, vibrând ca energie nematerializată în câmpul cuantic. Imaginează-ți viitorul sub forma unei vibrații provenite de la un diapazon care tocmai a fost lovit. Sunetul emis este o vibrație care se deplasează pe o anumită frecvență. Dacă și tu ești asemenea unui diapazon, când îți schimbi energia pentru a rezona în aceeași armonie a posibilității cuantice a viitorului tău, te conectezi și te aliniezi acelei frecvențe. Cu cât îți poți menține și conecta mai mult energia la acea frecvență, cu atât vei vibra pe același ton armonic de energie. Acum ești conectat la acea realitate viitoare pentru că operezi pe aceeeași frecvență sau vibrație. Cu cât frecvențele sunt mai apropiate în spațiu și timp, cu atât se pot influența una pe alta mai mult, până rămân cuplate la aceeași frecvență. Acesta este momentul în care viitorul tău te regăsește. Acesta este modul în care creezi noi realități.

Prin urmare, este logic ca, atunci când energia ta se modifică pentru că trăiești emoții inferioare, de supraviețuire, să se producă disonanță și incoerență între tine și realitatea viitoare. Nu mai rezonezi în cadrul frecvenței acelei posibilități, iar acest lucru te desincronizează față de viitorul pe care încerci să-l creezi. Dacă nu poți renunța la acea reacție pentru că dependența de aceste emoții are influență asupra ta, atunci vei ajunge să reproduci tot mai mult aceeași realitate, fiindcă energia ta vibrează în concordanță cu realitatea la care reacționezi.

Întrucât percepem universul material prin intermediul simțurilor, ele ne furnizează informații care apar ca modele în creierul nostru și pe care le recunoaștem ca structuri, iar prin acest proces lucrurile din mediul extern devin elemente cunoscute. Totodată, prin acest proces devenim corporali, personali, materiali, spațiali și temporali. În cele din urmă, pentru că percepem universul prin intermediul simțurilor, percepem separarea; prin urmare, acesta este un domeniu al dualității și al polarității.

Dacă lumea newtoniană este o lume materială definită de simțuri, în lumea cunatică, este valabil contrariul. Aceasta este lumea imaterială definită prin non-simțuri; cu alte cuvinte, aici nu există nimic bazat pe simțuri și nu există materie. În timp ce lumea newtoniană se bazează pe cunoscute previzibile, cum ar fi materia, particulele, oamenii, locurile, lucrurile, obiectele și timpul, aceasta este o dimensiune imprevizibilă, alcătuită din lumină, frecvență, informație, vibrație, energie și conștiință.

Dacă lumea noastră tridimensională este o dimensiune a materiei în care există mai mult spațiu decât timp, lumea cuantică este o dimensiune a antimateriei – un loc unde există mai mult timp decât spațiu. Pentru că există mai mult timp decât spațiu, toate posbilitățile există în eternul moment prezent. În vreme ce lumea tridimensională este universul nostru, adică o realitate, lumea cuantică este un multiverse, adică multiple realități. Dacă realitatea spațiu-timp se bazează pe separare, atunci lumea cuantică imaterială sau câmpul unificat se bazează pe unicitate, conexiune, întreg și unitate (nelocalizare).

Pentru a putea trece din universul nostru spațiu-timp (tridimensional), un univers alcătuit din materie, în care trăim dualitatea și polaritatea, într-un univers timp-spațiu (5-D) – un loc în care nu există materie, ci lumină, informație, frecvență, vibrație, energie și conștiință – trebuie să trecem peste o punte. Această punte este viteza luminii. Când devenim conștiință pură și devenim acorporali, apersonali, amateriali, aspațiali și atemporali, trecem acest prag de la materie la energie.

Materia este foarte densă și, datorită densității sale, vibrează la cea mai mica frecvență din univers. Pe măsură ce frecvența materiei crește, accelerând din ce în ce mai mult, materia, așa cum o cunoaștem noi, se dematerializează în energie. La un moment dat, dincolo de spectrul luminii vizibile – deasupra sferei dualității și polarității – toate informațiile despre materie se tranformă într-o energie mai unificată. Cu cât frecvența este mai mare, cu atât această energie devine mai ordonată și mai coerentă. La acest nivel de frecvență și energie, dualitatea și polaritatea se unifică pentru a deveni una. Noi îi dăm numele de iubire sau integritate, pentru că nu mai există divizare sau separare. Aici se îmbină pozitivul și negativul; locul unde femeile și bărbații se contopesc, unde trecutul și viitorul se unesc, unde nu mai există bine sau rău; unde corect și greșit nu se mai aplică; unde contrariile devin unul.

Dacă te gândești la o persoană, la un lucru, la un trup, la un loc, într-un anumit moment, atunci nu îți depășești identitatea, care a fost modelată de totalitatea experiențelor tale trecute. Te afli încă, literalmente, în aceleași amintiri, gânduri obișnuite și emoții condiționate pe care le-au asociat cu toți oamenii și lucrurile familiare, în anumite momente și locuri din realitatea ta cunoscută – ceea ce înseamnă că atenția și energia sunt legate de realitatea ta personală trecut-prezent. Gândești conform identității tale, așa că viața ta va rămâne aceeași. Ești aceeași personalitate care încearcă să creeze o realitate personală.

Când spui că trebuie să treci dincolo de tine însuți, asta înseamnă să uiți de tine – să-ți îndepărtezi atenția de la personalitatea ta și de la realitatea ta trecut-prezent. Așadar, este logic: că să-ți vindeci trupul trebuie să treci dincolo de el. Ca să creezi ceva nou în viața ta, trebuie să uiți de vechea ta viață neschimbată. Ca să rezolvi o problemă din mediul tău extern, trebuie să treci dincolo de memoria ta și de emoțiile aferente, legate de această problemă. Iar dacă vrei să creezi un eveniment nou, neașteptat, în viitoarea ta cronologie, trebuie să încetezi să mai anticipezi inconștient viitorul previzibil, bazat pe amintirile familiale despre trecut. Va trebui să treci la un nivel mai înalt la conștiiței decât cel care a creat oricare dintre aceste realități.

În câmpul unificat, nu ai unde să mergi pentru că te afli peste tot; nu ai ce să-ți dorești, pentru că ești atât de întreg și de complet încât simți că ai totul; nu poți judeca pe nimeni pentru că ești toți; și nu mai este necesar să devii cineva pentru că ești fiecare. Și de ce ți-ai face griji că nu ai niciodată timp, dacă ești într-un tărâm în care timpul este infinit?

Cu cât te simți mai întreg, cu atât trăiești mai puțin lipsa, și prin urmare, îți dorești mai puțin. Cum să îți dorești ceva sau să trăiești în lipsă când te simți întreg? Dacă există mai puțină lipsă, există mai puțină nevoie de a crea dualitate, polaritate și separare. Cum să ai dorință când ești complet? Când creezi din integritate, simți ca și cum ai avea acel lucru. Nu mai există nevoie, încercare, dorință, forțare, anticipare, luptă sau speranță – la urma urmei, speranța este un cerșetor. Când creezi într-o stare de integritate, există doar cunoaștere și observare. Aceasta este cheia manifestării realității: a fi conectat, nu separat.

În timp ce faci asta îți îndepărtezi atenția de la a fi cineva, la a deveni nimeni, la a deveni fiecare, poți crea pe oricine. Pe măsură ce faci trecerea de la viața ca o persoană, la a deveni nicio persoană, la a deveni fiecare persoană, poți deveni orice persoană. Pe măsură ce îți îndepărtezi atenția de la un lucru, treci în sfera amaterialului, te contopești cu toate lucrurile, poți avea, astfel, orice lucru. Pe măsură ce îți schimbi percepția de la un loc la niciun loc, vei ajunge în fiecare loc și vei putea trăi oriunde. Și, în cele din urmă, când îți schimbi conștiința de la un moment la niciun moment, pentru a deveni fiecare moment, poți exista în orice moment.

Iată ce înseamnă să devii supranatural.

Meditația spațiu-timp, timp-spațiu

Începe prin a-ți direcționa conștientizarea asupra inimii și, odată ce te-ai concentrat asupra spațiului pe care îl ocupă inima ta în spațiu, devino conștient de respirația ta. Permite-i să curgă înăuntru și în afara inimii, relaxându-ți și adâncindu-ți în acest timp respirația. Menținându-ți atenția asupra inimii, invocă o emoție superioară și susține acest sentiment pentru o perioadă de timp, acordând atenție respirației tale.  Radiază această energie în spațiu, dincolo de trupul tău.

Apoi, folosind orice melodie care te inspiră, practică această meditație pentru a-ți extrage mintea din corp. Ia toată energia depozitată în corp sub formă de emoții de supraviețuire și elibereaz-o în formă de emoții superioare, folosind un nivel de intensitate superior corpului care joacă rol de minte.

Pentru următoarele 10-15 minute, ascultă o melodie sau două (fără versuri) care să îți inducă transa. Devii acum conștiință pură, devii apersonal, acorporal, amaterial, aspațial și atemporal, desfășurându-te sub formă de conștiință în câmpul unificat.

Acum este timpul să fii conectat la conștiința fiecărei persoane, fiecărui trup, fiecărui lucru, fiecărui loc, din fiecare moment, unindu-te cu o conștiință superioară în câmpul unificat. Tot ce trebuie să faci este să devii conștient de acest câmp, să îi acorzi atenție, să rămâi prezent în el și să îl simți în fiecare moment. Vei începe să simți din ce în ce mai mult integralitatea și unitatea, ceea ce se va reflecta în biologia ta, deoarece corpul tău se confruntă cu o energie mai coerentă care se mișcă prin el și îți construiești câmpul energetic. Menține această stare aproximativ 10-20 de minute, abandonându-te din ce în ce mai mult ei. Când ai terminat, readu-ți conștiința într-un corp nou, un mediu nou și într-un timp complet nou.

Meditația conectării la dimensiunile superioare ale timpului și spațiului

Deoarece melatonina atinge cel mai înalt nivel între 1.00 și 4.00 dimineața, acesta este cel mai bun moment pentru a practica această meditație. Începe prin activarea centrului inimii cu o melodie. Binecuvântează-ți apoi centrii enertgetici, începând cu cel mai de jos, direcționându-ți mai întâi atenția în spațiul acelui centru energetic și apoi în spațiul din jurul lui. Fă asta pentru primul și apoi pentru cel de-al doilea centru energetic, după care concentrează-ți atenția asupra primului și celui de-al doilea centru în același timp. Continuă acest proces cu fiecare centru energetic, crând un câmp mai mare prin conectarea fiecărui nou centru energetic la centrii anteriori. În cele din urmă, vei alinia toți cei opt centri energetici și energia din jurul întregului corp, simultan. Asta ar trebui să dureze aproximativ 45 de minute. Apoi, întinde-te pentru 20 de minute și permite-i sistemului nervos autonom să preia comenzile pentru a echilibra corpul.

Acum ridică-te și practică respirația, urcând toată energia către creștetul capului. Ține-ți respirația și încordează-te, comprimând cristalele glandei pineale, activând-o astfel și creând un câmp electromagnetic. Acest câmp se va întinde cât de mult posibil, după care își va inversa direcția și va comprima aceste cristale. Pe măsură ce crești frecvența, vei recepționa sfere vibraționale din ce în ce mai înalte și apoi creierul va prelua acea informație și o va transforma în imagini. Un ultim aspect legat de această respirație: vreau să subliniez că nu este necesar să respiri repede și adânc, să îți încordezi mușchii intrinseci și apoi să îți ții respirația până în punctul în care devii vânăt la față. Vreau, în schimb, să respiri foarte încet, lung și constant, coordonând în mod egal respirația cu contracția mușchilor intrinseci, inspirând și urmărind încet această respirație până în creștetul capului.

Acesta este al patrulea mod în care poți activa glanda pineală. Când ai terminat cu respirația, concentrează-ți atenția asupra locului dintre spatele gâtului și spatele capului tău, în spațiu – localizezi această glandă și, direcționându-ți atenția acolo circa 5-10 minute. Ca un gând, o conștientizare și o conștiință, fă-te foarte mic și pătrunde în camera glandei pineale și simte spațiul acelei camere, în centrul acestui organ, în spațiu. Zăbovește acolo aproximativ 5-10 minute. Apoi simte frecvența și spațiul de dincolo de marginile glandei. Radiază energia dincolo de această cameră, în spațiul mare, întunecat. Direcționează această energie să poarte intenția acestei glande de a elibera metaboliții sacri pentru experiența mistică. Transmite informația respectivă în spațiul de dincolo de cap, în spațiu.

Acum, deschide-te, conectează-te la energia de dincolo de capul tău, în acel vast spațiu întunecat, veșnic și doar receptează. Cu cât ești mai conștient de această energie și cu cât poți recepta mai mult această frecvență, cu atât vei modifica și îmbunătăți mai mult melatonina și metaboliții săi radicali. Nu te aștepta să se întâmple ceva, nu încerca să anticipezi – continuă doar să receptezi. În cele din urmă, întinde-te din nou și îngăduie-i sistemului nervos autonom să preia controlul. Bucură-te de peisaj!

De fiecare dată când ne schimbăm starea de a fi și ne începem ziua prin deschiderea inimii către acele stări superioare care ne conectează la dragostea de viață, la bucuria existenței, la inspirația de a trăi, la recunoștința față de viitorul care s-a întâmplat deja și la bunătatea față de ceilalți, trebuie să purtăm, să menținem și să demonstrăm energia și starea de a fi pe parcursul întregii zile – fie că stăm în picioare, jos, călătorim sau ne întindem. Apoi, când au loc evenimente supărătoare în viața noastră sau în lume, dacă dăm dovadă că suntem pacifiști, în loc să acționăm inconștient într-un mod reacționar previzibil și așa-zis firesc (exprimând furie, frustrare, violență, frică, suferință sau agresiune), nu mai contribuim la vechea conștiință a lumii. Punând capăt acestui ciclu și dând dovadă de pace prin exemplu, le dăm și altora permisiunea să facă la fel. Întrucât cunoașterea este pentru minte și experiența este pentru corp, atunci când trecem de la gândire la acțiune – și simțim emoțiile aferente păcii și echilibrul interior -, în momentul în care începem să întrupăm pacea, începem cu adevărat să schimbăm programul.

Desigur la început va părea nefiresc să acționăm împotriva anilor de condiționare automată, a obiceiurilor inconștiente, a reacțiilor emoționale reflexe, a atitudinilor și a generațiilor de programare genetică, dar tocmai așa devenim supranaturali. A face ceva ce pare nefiresc înseamnă a acționa împotriva modului în care am fost cu toții programați genetic sau condiționați din punct de vedere social, ca să reușim să trăim atunci când suntem amenințați în vreun fel.

Adevărata provocare este să nu ne întoarcem la nivelul de mediocritate pe care conștiința socială dominantă îl acceptă, doar pentru că nu vedem pe nimeni altcineva care să facă ce facem noi. Adevărata autoritate nu are niciodată nevoie de confirmarea celorlalți. Este nevoie doar de o viziune clară și de o schimbare a energiei – adică de o stare nouă de a fi – care să fie susținute o perioadă suficient de lungă și executate cu o voință suficient de puternică, încât să-i determine și pe alții să-și ridice propria energie și să fie inspirați să facă la fel. Odată ce se ridică din starea lor limitată de a fi către o energie nouă, vor vedea același viitor pe care îl vede și liderul lor. În număr este puterea.

Atunci când cineva este cu adevărat implicat în schimbare, este mai puțin probabil să vorbească despre el și mai predispus să o demonstreze. Este ocupat cu trăirea stării. Acest lucru necesită conștientizare, intenție, stare prezentă și o atenție constantă față de stările interioare. Poate cel mai mare obstacol nu este doar faptul că te simți incomod, ci faptul că nu te deranjează să te simți incomod, pentru că disconfortul este o provocare la a crește. Ne face să ne simțim mai vii.

La urma urmei, dacă stresul și reacția de supraviețuire sunt rezultatul faptului că nu ne putem prezice viitorul (gândindu-ne sau crezând că nu putem controla un deznodământ sau că lucrurile se vor înrăutăți), atunci deschiderea minții și a inimii noastre, pentru a crede în posibilitate, presupune să acționezi împotriva a mii de ani de caracteristici ale supraviețuirii întipărite genetic. Pentru ca ceva mai bun să se producă, trebuie să renunțăm chiar la acel lucru prin care obțineam în mod obișnuit ceea ce ne doream. Aceasta este adevărata măreție.