Oamenii care sunt atât de impresionați de viteza schimbărilor nu reușesc să înțeleagă faptul că schimbarea nu numai că poate să apară rapid, ci poate să apară rapid dacă lucrează cu procesele natural prin care clienții își creează și își alimentează propriile probleme, și mai puțin cu conținutul acelor probleme. În momentul în care începi să te ocupi de conținut, uiți faptul că fiecare procesează în mod diferit informațiile, deci, în realitate, vinzi o ideologie, în loc de a provoca o schimbare. Asta au făcut majoritatea psihoterapiilor sau psihoteologiilor, așa cum le-a numit Gregory Bateson, - multă teorie și prea puțină abilitate practică – și de aceea nu au funcționat. Acele teorii au fost derivate din modelul medical, care pleca de la ideea că oamenii sunt bolnavi, astfel că adepții lor îi tratau pe oameni ca și când ar fi avut o infecție sau un picior rupt.
De aceea, de zeci de ani, pacienții sunt puși să se concentreze asupra trecutului lor. Dar dacă trecutul i-a făcut așa cum sunt acum, concentrarea asupra aceluiași trecut nu va face altceva decât să le agraveze problemele. Tocmai concentrarea asupra trecutului și asupra conținutului unei probleme este motivul pentru care clienții nu pot să-și depășească problemele după ce sunt tratați ani la rând. Acel model nu funcționează după modelul creierelui.
Creierul e un sistem de arhivare, nu un sistem de rescriere. El nu are funcția de ștergere, așa că nu ai cum să-ți rescrii trecutul. Ce trebuie să faci este să-ți înveți creierul să meargă într-o directive nouă – ”aici”, în loc de ”acolo”.
Trucul este să te întorci în timp înaintea momentului în care a apărut problema și să-ți construiești o nouă cale în ”rețeaua” creierului, astfel încât să uiți de problemă. Aceasta nu înseamnă, așa cum cred, adesea oamenii, că îți reprimi niște probleme și ele vor răbufni în altă parte. Nu îți reprimi problemele, ci le îndrepți într-o direcție și nu într-alta, așa că nu faci altceva decât să înveți o direcție mai bună în care să-ți îndrepți atenția.
Magia în acțiune arată modul în care R. Bandler folosește umorul și rapiditatea pentru a lucra cu clienții. Din această lucrare, necunoscătorii își pot forma o idee despre cum ar trebui să arate o ședință NLP. În mod constant, Bandler glumește cu clienții despre problemele lor pentru a-i vindeca de seriozitate, care reprezintă un obstacol în acest model. Devii serios, te blochezi. Umorul este cea mai rapidă cale de a răsturna acest proces. În momentul în care poți să râzi de ceva, poți să schimbi acel ceva.
Iar schimbarea nu trebuie să fie înceată sau dureroasă. Dacă poți învăța să creezi ceva atât de sofisticat, cum este o fobie, o teamă sau compulsive, te poți folosi de aceeași abilitate pentru a face ceva diferit în aceleași situații.
Din punct de vedere al evoluției abia am ieșit din mlaștină. Abia acum începem să descoperim ce poate să facă mintea omului. Evoluția noastră cognitivă abia a început. De acum înainte, această evoluție va fi mai conștientă și mai chibzuită.
Oamenii care se preocupă de schimbare vorbesc despre terapie, despre rezolvarea problemelor și sănătate mintală ca despre un stadiu final, dar, în realitate, nici măcar nu am început să descoperim cât de bine ne putem simți! Odată ce înțelegem acest lucru, putem începe să ne întrebăm: ”Ei bine, dacă pot opri anxietățile, ce altceva pot porni? Poate ceva ce încă nu am simțit? Pot să inventez sentimente noi?”
Provocarea pe care o aduce NLP este aceea că le permite oamenilor să preia controlul asupra evoluției lor cognitive și să conștientizeze faptul că imaginile, vocile și sentimentele lor interioare le aparțin și ei le pot manipula în același fel în care își folosesc degetele pentru a apăsa pe mânerul unei uși.
Provocarea constă în a-i ajuta pe oameni să înțeleagă că ceea ce credeau ei a fi realitatea, nu este decât propriul lor model de realitate, și în a-i îndrepta către o atitudine care să-i determine să afirme: ”Dacă acesta este doar un model, aș prefer să-mi aleg un altul”.
În momentul în care ajungeți la acest nivel de simplitate, fără tânguieli și smiorcăieli în legătură cu propriul trecut, puteți spune să sunteți bun în ceea ce faceți. Dar pentru a ajunge la acest nivel de simplitate, trebuie să aveți abilități complexe.
Într-un sens, NLP ese o metodă de a modela un alt comportament. Dar unic, în sensul că te ajută să începi să înțelegi structura experienței interne. Prin asta vreau să spun că experiențele noastre sunt alcătuite din vizualizare, experiențe auditive și sentimente, iar NLP este primul astfel de model pe care-l știu, care a reușit să studieze relația dintre modul în care procesăm neurologic informațiile și efectul acestuia asupra comportamentului și sentimentelor noastre. Accentul se pune pe modul în care experiența noastră internă sau modul în care procesăm informațiile ne afectează experiența externă și interacțiunile cu ceilalți.
În NLP terapeutul explorează experiențele interne, imaginile vizuale ale clientului. Modul în care clientul se vede pe sine în situațiile care îi provoacă sentimente neplăcute, precum și modul în care vizualizează experiența.
Există un termen în NLP, și anume ”submodalități”. Ce înseamnă acest cuvânt? Iei un câmp vizual sau faci o fotografie; există o serie de modalități în care poți ajusta imaginea. Poți să o faci luminoasă, poți să o faci întunecată, poți să îi mărești dimensiunile.
Nu poți să-i convingi pe oameni că ceea ce trăiesc nu reprezintă adevărul. Ei sunt blocați în trăirea respectivă pentru că lor li se pare reală. Și atâta timp cât li se pare reală, nu li se pare că este doar un model al lumii, aici este problema. Și acest lucru îi face să se simtă și mai neajutorați.
Ceea ce vrei cu adevărat este să-i pui pe oameni într-o poziție de putere, și nu într-una de neajutorare. Sentimental de neajutorare îi împiedică pe oameni fie și să arunce o privire la limitele modelului lor. Dacă, însă, îi pui pe clienți într-o poziție de putere, le dai ceea ce le trebuie pentru a face schimbările de care au nevoie.
Clienții nu sunt bolnavi și nu este nevoie să fie tratați ca și când ar fi. Ei sunt sănătoși, dar, întrebarea este, sunt ei fericiți așa cum sunt? Dacă pot învăța să aibă probleme, atunci pot foarte bine să învețe să răspundă diferit.
Țelul unui practician NLP nu ar trebui să fie acela de a vindeca o fobie, ci de a-i reorienta pe clienți, astfel încât, în loc de a trăi cu teamă, să treacă prin viață cu speranță și cu un spirit de aventură. Când se întorc ca să vorbească despre efecte, întrebarea lor ar trebui să fie: ”Ce este posibil pentru mine și cum pot să mă îndrept spre asta repede și cu plăcere?”, și nu: ”Ce obstacol mai trebuie să depășesc?”
Secretul, atunci când lucrezi cu submodalitățile, este de a-ți da seama chiar de funcția acestor submodalități. Atunci când scazi luminozitatea, intensitatea sentimentelor scade aproape proporțional. Submodalitățile sunt variabile nonliniare, dar ele funcționează aproape linear. Deci, atunci când vrei să scazi intensitatea unui sentiment reducând luminozitatea, submodalitățile îți permit să stârnești un alt sentiment; de fapt, așa înveți să înlocuiești un sentiment cu altul. Spui: ”Nu asta, ASTA.” Nu a pofti ciocolată – ci a te putea controla. Poți, literalmente, să schimbi o dorință sau un sentiment, cu un altul, controlând felul în care înseși imaginile apar simultan.
Principalul secret este că îți poți controla creierul învățând cum să utilizeze diferențele din variabilele analoge. De câte ori s-a întâmplat acest lucru în trecut, sinapsele s-au făcut automat și i-au dat persoanei un sentiment previzibil. Dar dacă îi pregătești pe oameni să reducă luminozitatea sau dimensiunea imediat ce apare imaginea, creierul spune: ”Diminuează acele sentimente!” Creierul nu-i pasă dacă e o poftă de ciocolată, o teamă de zbor sau orice sentiment pozitiv sau negativ; el nu face astfel de distincții. El nu face decât distincția dintre ”intensifică-diminuează”.
O altă abordare utilizează tiparele de prag. În tiparele de prag, duci, efectiv, un sentiment sau o teamă până la pragul superior și apoi îl elimini. Aceasta provine din același model care este utilizat în îndoirea foilor metalice. Îndoi metalul brusc și rapid cu o forță mai mare decât poate el suporta și astfel își schimbă forma. Ei bine, matematica teoriei catastrofelor a fost dezvoltată de creierul uman; de aceea o înțelegem și ea funcționează și pentru creierul uman.
În același fel, scăderea intensității unui sentiment nedorit și creșterea intensității unei stări dorite este ceva ce creierul înțelege – ”Nu este aia, este ASTA.” Creierul însuși lucrează foarte simplu. Este o mașinărie binară; de aceea toate matematicile noastre sunt binare. Capacitățile trinare sunt cele care încă nu există la majoritatea oamenilor. De aceea, majoritatea oamenilor nu înțeleg hologramele.
Ne putem gândi la creier ca la o matrice tridimensională. Căile neuro-corticale pot merge în direcții multiple, și de aceea, oamenii răspund diferit în sitații diferite. Atât timp cât își accesează istoria pe o singură cale, va continua să aibă același comportament. Dar dacă îi creez o matrice diferită, ea va accesa alte părți ale istoriei ei personale în acel context, ceea ce produce un nou comportament în viitor.
Elementele matricilor trebuie să aibă legătură cu modul în care oamenii fac căutări trans-derivaționale în timp, în istoria lor personală. Noțiunea de interval de timp este, probabil, una dintre cele mai prost înțelese idei din NLP. Foarte mulți practicieni consideră că există un singur interval de timp. Ei bine, nu este unul singur, ci o serie, și toate au de-a face cu modul în care oamenii își accesează trecutul.
Luați, de exemplu, un depresiv. Depresivii, în realitate, se simt bine, dar când se uită în urmă, întodeauna vor spune același lucru: ”Ei bine, atunci credeam că mă simt bine, dar acum când mă gândesc la asta, îmi dau seama că nu mă simt bine deloc.” Ei se întorc, efectiv, în timp și își schimbă istoria fără a-și reaccesa sentimentele pozitive.
Când oamenii privesc viitorul cu teamă, acest lucru se întâmplă datorită faptului că ei au mai trait frica, dar, pe parcursul experienței lor, frica nu a avut întodeauna legătură cu ceea ce se întâmplă. Chiar dacă ei spun că le e frică de lift, sunt situații în care au mai fost într-un lift sau în apropierea unuia, dar știau că nu se vor urca în el. Ei au o întreagă istorie, în care au avut reacții diferite față de lifturi.
Deci, dacă creezi o matrice care le permite să-și acceseze numai aceste amintiri, sau care nu le permite să acceseze nimic legat de lifturi, dar care le permite să acceseze lucruri care s-au schimbat – genul de istorie pe baza căreia ei pot genera un nou comportament – ei ajung să dezvolte o nouă ramură pentru ipotezele lor viitoare.
Când realizați un tipar de comutare, este foarte important să faceți asocierea oamenilor cu problemele lor. Dacă problema este ciocolata sau viermii sau mașinile Ferrari sau femeile frumoase – indiferent care este compulsia lor – întodeauna începeți prin a-i face să vadă exact obiectul respectiv, care le creează sentimental neplăcut, și apoi comutați spre acea imagine în care ei se văd controlând acel sentiment.
Este un joc dublu. Comutați de la experiența direct, la o experiență indirectă, pentru că oamenii niciodată nu se vor vedea pe ei înșiși din exterior. Singurul loc în care te vezi este în oglindă, sau în interiorul tău, în ”propriul tău film”. Ce faceți de fapt: îi faceți să fie atenți la stimulul exterior, indiferent care este acela, și apoi să pătrundă în propriul lor creier și să preia controlul. Dacă experiența exterioară este cea care îi controlează, mergeți în interior; dacă experiența interioară este cea care îi controlează, mergeți în exterior.
Dacă poți lua inițativa de-a prelua controlul asupra proceselor tale cognitive, dacă îți dai seama că poți porni și opri fobii, că poți face imaginile mai mari sau mai mici, că poți, efectiv, să iei ceva din trecutul tău, să-l împingi la distanță și să-l faci să pară ca și când s-ar fi întâmplat cu mult timp în urmă, înseamnă că poți încerca să te gândești la lucruri pe care nici măcar n-ai conceput vreodată că le poți avea sau măcar dori.
Când te gândești la posibilități, când începi să privești viitorul din exterior în loc de a te întoarce să repari trecutul, atunci vei primi o recompensă. Atunci ești în extaz și viața ta devine un dans.
De exemplu, cineva are o credință de sine care nu-i place. Faptul că lui nu-i place această credință face ca ea să nu fie o chestiune ecologică cu care să înceapă. Acum, dacă vreți să fiți siguri că verificați ecologia schimbării, atunci ceea ce trebuie să faceți este să aflați, pe măsură ce începeți să luați acea credință și să o reduceți, dacă are vreo dificultate. De exemplu dacă se reduce senzația. În cazul altor oameni ar putea fi altceva. Pe măsură ce începeți să le cereți să modifice imaginea, dacă ei încep să fie lipsiți de energie, acest lucru indică, în mod clar, că ceea ce faceți voi constă doar în a face să dispară ceva, fără însă a fi pregătit altceva prin care să-l substituiți. Înainte să fac acest lucru cu clientul, m-am oprit și i-am spus: ”Gândește-te la ceva ce ai vrea să crezi despre tine.” Acum, când faci să dispară o credință și o înlocuiești cu altceva, dacă ai vreo dificultate în a face asta, este pentru că ceea ce a rămas se opune. Și, în acel moment, sperăm, aveți o varietate de opțiuni. Una dintre ele ar fi să aflați despre ce vorbesc oamenii.
NLP este o nouă știință și o formă de artă care ne oferă instrumnte pentru a influența procesele specific prin care manipulăm experiența noastră subiectivă. Calea spre noi opțiuni este larg deschisă.