Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins - Alexandru Mironescu

 

Savant și scriitor, figură proeminentă a grupării spirituale a ”Rugului Aprins”, om de cultură, dar și de discretă și profundă duhovnicie, Alexandru ”Codin” Mironescu, se născuse la Tecuci, pe 10 iulie 1903.

Licențiat al Facultății de Stiințe din București (1926), doctor ”es Sciences Physiques” la Paris (1929), profesor universitar de chimie organică, el a îmbinat cercetarea cu credința și scrisul cu rugăciunea, impunându-se încă din perioada interbelică, atât ca teoretician al cunoașterii științifice, mai ales prin volumele Spiritul științific (1938), Limitele cunoașterii științifice (1945; reed. 1994) și Certitudine și adevăr (1947; reef. 1992), cât și ca romanicier, prin oamenii nimănui (roman prefațat, în 1935, de Panait Istrati) și Destrămare (1939; roman consemnat de Călinescu în Istoria ... sa: ”...un volum de agreabile amintiri din copilărie, scrise cu ușurință și spirit...”)

Ipostaza de poet a lui Al. Mironescu este mai puțin cunoscută. Versurile sale – mai mult de înfiorare mistică decât de exigență estetică – sunt reunite sub titlul Poeme filocalice; autorul le socotea drept partea cea mai importantă a creației sale.

Ca și viața sa, opera lui Al. Mironescu, în diversitatea ei, mărturisește despre o mare conștiință totalizatoare, în care Știința a avut luciditatea ultimă de a se smeri dinanintea lui Dumnezeu, până la puritatea trăirii filocalice.

 

Sfințenia este o interiorizare până la întâlnrea tainică cu Dumnezeu. Este așezarea noastră în inefabilul centru din noi, în care se află ireductibila noastră putere, căci problema asta nu e una de idei și nici de stări psihice, așa cum, eronat, cred unii. Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin idei. Este o problemă de comuniune, de participare, de ajungere la o rudenie interioară cu Cel al Cărui chip este pecetluit în adâncul nostru, în inima noastră, cu Cel care pătimește mereu cu noi. Psihologii mai comit o grosoloană eroare: deși oamul este o parte din lume, totuși, în ordine spirituală, cunoașterea lui Dumnezeu devine o problemă nu de psihologie, ci una de antropologie, care ține de transcedental. Deci la niveul acesta, raportul este invers, în sensul că, în realitatea profundă, Lumea este aceea care este o parte a Omului. De aceea, unii au cunoscut-o chiar în ei, înlăuntrul lor, mult mai bine decât cei care s-au zvârcolit prin ea.

 

Ce este, în fond, boala? Ce secret livrează analizei, în cele din urmă, această stare a omului? De fapt, boala nu este decât o derogare metafizică; sau este fundamentată pe o asemenea derogare. Iată de ce nu mai este nicio mirare că astăzi sunt medici – și am să-l citez numai pe profesorul Jung – care spun că nu există vindecare adevărată fără o modificare în substratul adânc, metafizic, al omului, medicamentele, tratamentele, nefiind decât adjuvante. Oricum, într-o derogare ne aflăm toți. Înseamnă, că de fapt, în grade deosebite, toți suntem bolnavi trupește și sufletește, bolnavi în partea noastră văzută și nevăzută, și avem nevoie de tămăduiri.

Apostolul Pavel nu opune păcatului virtutea, cum aproape toți oamenii o fac, ci contrariul păcatului este Credința. În această perspectivă, totul capătă o semnificație și o limpezime extraordinare. Putem înțelege dintr-o dată care este cheia, secretul vindecărilor mununate: ”Credința ta te-a mântuit; mergi în pace!” (Luca, 7, 50).

Un pasaj din Introducerea la cartea lui Zweig, La guerison par l'esprit, pasaje interesante, care, într-o oarecare măsură, oglindesc dezorientarea caracteristică veacului trecut.

”Sarcina prinicpală a științei medicale ar fi deci să nu contracareze cu tot dinadinsul natura, ci numai să fortifice, în caz de boală, voința de vindecare, totdeauna existentă în individ. Un impuls moral, religios sau intelectual este adeseori mai eficace decât medicamentul sau aparatul folosit; rezultatul, în realitate, vine întodeauna dinăuntru, niciodată din afară. Natura este medicul interior pe care fiecare îl poartă în el, de la naștere, și care știe mai mult despre boli decât specialistul, care nu face decât să se sprijine pe simptomele exterioare.”

Ascultând cuvintele aceastea care, de atâtea ori, cândva, intrând o clipă, în tăcere, seara, la vecernie, m-au atins în inimă cu putere: ”Și răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: ”Ridică-te și aruncă-te în mare!”, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea” (Marcu 11, 23-24).

Toți pervertiții trăiesc în ficțiune, într-o proastă, incorectă funcționare a imaginației, într-un refuz al realului. De aceea pervertiții, ca și nebunii resimt simbolic prezența unui străin, atribuind altuia tot ceea ce le trece prin cap. Nu o dată privirea lor a impresionat, m-a impresionat, ca și cum dindărătul ochilor lor privea altcineva.

Atunci când tendințele, accentele pasionale sunt predominante, viața se desfășoară într-un univers imaginar, că existența este iluzorie – semnul atât de răspânditului bovarism. Culmea e că pasionatul își închipuie adeseori, și chiar se mândrește cu aceasta, că trăiește viața... intens! Ne întrebăm care viață o trăiește intens? În mod paradoxal, pasionatul instrumentează mai puține posibilități decât are, își simte mai puțin pasiunea decât cel care o trăiește plenar. Pasionatul abuzează de o parte din el însuși, de partea aceea care a fost excitată, stârnită, biciuită, uitând sau ignorând o altă parte a lui, deja necrozată, moartă. Așa se explică de ce unii dintre ei – cee ce pare paradoxal – urăsc viața. Omul iubește viața cu ceea ce este viu în el, iar când omul este întreg, primește viața așa cum este. Urâm viața cu mortăciunea din noi, acesta este adevărul imposbil de negat. Cei care nu acceptă viața, o falsifică. Ceilalți străbat cu vederea toate măștile ei, lipindu-se de ea cu toată inima. Aceștia resimt viața în inima lor.

Vorbind de bolnavi, să nu uităm vreodată că, în afara celor care nu-și cunoasc suferința, sunt destui alții cărora li se potrivește, poate acest citat din Jouhandeau: ”Fiecare crede că dorește ceea ce exemplul lumii îl incită să facă. În pasiunile celor mai mulți oameni nu există niciun fel de spontanietate, nimic altceva decât mimetism.”

Însă maimuțăreala aceasta – să nu uităm Satana este maimuța lui Dumnezeu – nu trebuie să fie considerată simplistă sau cu ușurință. Maimuțăreala este un soi de vrajă, dar dez-vrăjirea, în acest caz, este mai lesnicioasă, așezarea omului întru începutul cel bun fiind mai ușor de realizat, deoarece el este numai amețit, nu și contaminat în esența lui.

”Orice viciu, într-o anumită doză, va naște virtuți într-un suflet sănătos. Un suflet mediocru nu este expus nici la astfel de primejdii, nici la o astfel de glorie.

Moralitatea (convenționalismul, adică) permite oamenilor să creadă că au devenit ceea ce cred ei că sunt, când ei nu încetează a fi, fără să știe, absolut aceiași în secret.

Noi ne judecăm, de obicei, din punctul de vedere al moralei: aceasta este conștiința vulgară. Dar nu cunoaștem adevăratele motive ae actelor noastre. Dumnezeu, care le cunoaște, ne găsește adeseori răi, tocmai când noi ne credem buni.”

Sub lumina care cade ca dintr-un abajur – și care este toată vorbăria noastră de până acum – socot că nu mai trebuie să arăt aureola din jurul cuvintelor de mai sus; ea se vede. Nevoie este însă să știm că maimuțăreala, obișnuința, nebăgarea de seamă, nepriceperea, răul exemplu, prostul obicei și celelalte lucruri care, la început, abia ne despart de noi înșine, sunt în stare ”să se organizeze, să se alimenteze în noi și să ne piardă, fără să ne consulte și chiar fără ca noi să le fi cunoscut până în momentul în care au devenit deja de neevitat”. Este vorba aici de o nesfârșit de mare primejdie – ca tot ceea ce este insidios. Primejdia ca niște mărunte greșeli strecurate în viața noastră, în noi, să se organizeze ca un trup, ca un embrion într-un corp; și să ne trezim în noi cu un altul, cu un eu care nu sunt eu, cu un teribil parazit care se hrănește din noi, cei care ar trebuit să fim – și care suntem pe cale de a deveni cadavre.

 

Viața duhovniceacă adevărată implică un realism, chiar un oarecare empirism, căci viața aceasta este  o litughie, o rugăciune care trebuie să dea roade, rezultate. Fără aceasta rămânem în imaginar.

Nu este greu să recunoaștem, într-o seamă de rugăciuni, caracterul or, am să zic, genial. Dar tocmai ceea ce este esențial în rugăciune nu este iscusința în tocmirea și articularea cuvintelor, ci atitudinea inimii omului, focul care arde, care îl arde, nevoia pentru care tremură, vibrația care îl pune în contact cu Dumnezeu. Sub acest unghi, evantaiul rugăcunii se întinde de la incantația de mare respirație, de la buchetul unor invocații cu dimensiuni de poem, până la suspinul și oftatul din adâncul inimii.

Rugăciunea este și un exercițiu, un exercițiu al inimii și al minții, un exercițiu de disciplinare a văzduhului interior. Dimensiunea aceasta de exercițiu, de rutină chiar, nu trebuie niciodată subestimată, oricare ar fi treptele sau structurile care se adaugă sau apar vremelnic sau insolit pe acest drum sau urcuș cu posibile surprize. Nu se vor putea niciodată cânta – cânta, nu descifra sau îngâna – Apassionata, Sonata Lunii sau Toccata, dacă se pierde gama de fiecare zi, adică temeiul.

De altfel, rugăciunea, în ansamblul și implicațiile ei, este o dinamică interioară, o trezvie care sporește necontenit și care implică anumite calități sau anumite atribute și vorbei, și gestului. Nu e vorba, firește, nici de simulare, nic ide cabotinaj și nici de imixtiunea sau impunerea a doua naturi. Dimpotrivă, este vorba despre o desțelenire, despre o defrișare, o educare în lumina naturii noastre profunde, originare, de o dezvăluire trepatată a ceea ce nici nu bănuim că suntem și că putem fi, spre folosul omului și slava lui Dmnezeu.

Astfel de oameni nu se lamentează, nu varsă lacrimi de crocodil, cu mâinile încrucișate, peste nenoricirile unui popor, ci înfăptuiesc ceva, de la gestul de a aprinde o lumânare și a da un acatist pentru semenul său în neputință, până la ieșirea mai îndelungată din sterilul confort, cu scopul de a aduce mângâiere sau de a oferi susținere sau răspuns. Astfel, folos au și cei care dau și cei care primesc, iar lucrarea aceasta este bogată și fecundă. Ea se înscrie în realismul creștin care este structura și înțelesul vieții.

În mijlocul atâtor complicații inutile și păgubitoare, văd semne consistente că se aspiră la o simplificare, o simplitate, spre căutarea unui răspuns la o întrebare pe care o respirăm cu toții: Oare ce este esențial în horbota asta de lucrui și idei?

Într-adevăr, ce este esențial? Căci ceva este sigur esențial!

Unii întodeauna au cunoscut acest esențial și, cu mari puteri și sacrificii, l-au menținut de-a lungul veacurilor; prin această acțiune mereu salutară, omenirea, în lupta cu moartea și tenebrele, a supraviețuit și a realizat frumusețea și grandoarea pe care le cunoaștem și care au rămas gravate în blazonul de noblețe al omului.

Rugăciunea și meditația sunt oare calea și soluția ce se înscriu cu fermitate și eficiență în această perspectivă benefică și eficientă? Sunt sigur că da; și nu cunosc o altă cale, o altă soluție care să pătrundă mai mult în miezul lucrurilor. Pentru mine Rugăciunea este un nervum rerum al problemelor interioare, de care depinde, firesc, și cele exterioare. Această legătură ombilicală, sursă generatoare și regeneratoare, este cu siguranță un mister.

Rugăciunea – ca și Viața – este precară și necontenit amenințată cu instabilitatea, căci nu se păstrează chiar de la sine un echilibru, o unitate spiritual-naturală. Dar ar fi o eroare să credem că această coloană vertebrală a Lumii, care este Rugăciunea, este numai închipuire sau că a fost exterminată. Cum soarele și ploaia nu încetează să fie, tot astfel și rugăciunea este în viața lumii, în viața noastră, sine intermissione. De fapt, problema este de participare, de participare la binefacerile soarelui și ale ploii, ca și la binecuvântata revărsare de har. Știu, sunt oameni care, din ignoranță sau stângăcie, sunt mereu în contratimp sau absenți. Fie că plouă, fie că este soare, ei se află mereu  acolo unde nu trebuie. De aceea repet: esența constă în participare; iar cine nu înțelege aceasta, nici nu se rumenște, nici nu se coace...

Am să închei, dar nu citând vreo faimoasă propoziție – și sunt atâtea! – din Scripturi sau din Sfinții Părinți, ci pomenindu-l pe Balzac. Cel care a purtat în măruntaiele lui, într-un fel fenomenal (căruia i-a dat expresie Rodin), o întreagă umanitate de păcate și de pasiuni teribile. Cu geniul său, Balzac a scris aceste cuvinte, pe care mi le aduc aminte cu o concentrată emoție: ”Și iată, înainte de restaurarea lumii, toate religiile se atingeau între ele într-un singur punct: Rugăciunea”.

Ca să exite înțelegere între oameni, trebuie mai întâi să se realizeze între ei un acord, ca între instrumentele muzicale ale unei orchestre. Oamenii trebuie să fie temeinic însuflețiți de același spirit. Și aș putea să spun, împingând imaginea la limita ei, că oamenii nu se înțeleg desăvârșit decât atunci când între ei este Însuși Dumnezeu, când legătura dintre ei este dragostea Lui și când toți slujesc, împreună, Adevărul. Dar până acolo, până la dragostea lui Dumnezeu în inima tuturor, calea este lungă, foarte lungă.

 

Mâna a ajuns o armă și cuvântul o minciună. Nimic nu se mai leagă de el, pentru că nu mai este parte din lumina gândului și din căldura inimii. Nu vezi că toate cuvintele au devenit doar niște fantome în care șuieră vântul? Niște zgomote care nu mai pot alcătui o simfonie? Cuvântul nu mai este bătut ca o medalie. Cuvintele, gesturile noastre s-au sleit, s-au uscat; ele nu mai au umiditatea pământului și a vieții.

Nu mai știm ce este un salut; și nici o strângere de mână.

Și totuși țăranul cunoaște încă prețul, duhul cuvintelor. El foarmează un zid de care s-au spart mereu toate furtunile.

Nici gând să fac pe tema aceasta o ieftină literatură. Dar ori de câte ori am plecat la țară  din neantul, din amețeala, din spaimele, din exasperările cetății, am înțeles că omul care calcă arătura cu talpa goală, care privește răsăritul și asfințitul soarelui, care se bucură de ploaie și de belșugul pământului, este însuși Omul – de la care multe încep și toate se sfârșesc.

Pentru omul dezrădăcinat din sensurile acelea negrăite, pe care le păstrează, ca un comornic, Natura, pentru omul acesta transplantat în universul mecanic al Cetății sau chiar în climatul, în bună parte încropit, al cărților, Dumnezeu devine o idee sau o problemă – ceea ce n-are să se întâmple niciodată unui țăran. Dincolo, în cetatea cărților, riscurile gândurilor și ale unei experiențe nu pot fi împinse mai departe de orizontul unei ipoteze. Dece? Pentru că omul care s-a înfundat în artmetica gândurilor s-a abstractizat, nu mai trăiește cu toate rădăcinile ființei lui înfipte în humusul vieții. El este lovit de o infirmitate, iar pe dinăuntru este pocit.

Da. Este aici mereu un temei și – fie spus în treacăt – pricina pentru care oamenii aceea cu care Dumnezeu a răsturnat lumea au fost simpli pescari, niște simpli țărani. Nu toți; dar și ceilalți aveau ceva în comun cu omul de la țară. Din preajma apelor, din foșnetul pădurilor, din brazdele fumegânde ale pământului începe orice poveste...

Cum nimeni nu cunoaște mersul vremurilor, fără numai Cel Preaînalt, să pășim înainte cu încredere și, pe cât ne este cu putință, toate să le facem – fie și numai de jur împrejurul nostru – cu dreaptă socoteală!

Izbăvirea făgăduită poporului lui Dumnezeu

 

Cei care drept în calea lor pășesc

Cei care cuvinte de cinste grăiesc

Cei care la câștig nedrept nu râvnesc

Cei ce-și trag mâinile și mită nu primesc

Cei care la fărădelegi urechea nu-și  lipesc

Cei care de la rău privirea-și ocolesc

Cei care de numele lui Dumnezeu își amintesc

Cei care pacea o caută și o sporesc

 

Aceea pe înălțimi vor locui

Stâncile cele tari cetatea lor va fi

Pâinea și apa nu le va lipsi

Pe rege în totă frumusețea îl vor privi

Vremurile de groază se vor isprăvi

Cetatea sărbătorilor va propăși

În  cort bine-înfipt vor sălășlui

În loc de liniște vor odihni

Pe Domnul în a Sa slavă Îl vor mări

Iertarea păcatelor vor dobândi

Domnul, Împăratul tuturor, îi va izbăvi

Putere nemărginită de Anthony Robbins

Succesul nu este un accident. Diferența dintre cei care obțin rezultate pozitive și cei care nu le obțin nu constă în rostogolirea întâmplătoare a zarurilor. Există tipare logice, solide de acțiune, căi sprecifice către excelență, care sunt la îndemâna noastră, a tuturor. Cu toții putem descătușa magia din noi. Există șapte mecanisme declanșatoare care pot să asigure reușita:

Pasiunea.  Toți oamenii care au reușit și-au descoperit un motiv, un scop mistuitor, energizant, aproape obsedant, care îi îndeamnă să facă mai mult.

Crez! Orice carte de religie de pe această planetă vorbește despre puterea și efectul credinței și al crezului asupra oemnirii. Crezurile noastre în legătură cu ceea ce suntem și ceea ce putem fi determină cu precizie ceea ce vom fi. Dacă noi credem că viața noastră este delimitată de niște granițe înguste, dintr-odată noi am transformat acea graniță în realitate.

Strategie! O strategie este un mod de organizare a resurselor. Ronald Regan și-a dezvoltat anumite strategii de comunicare care le-a folosit constant pentru a obține rezultatele dorite. Orice mare amfitrion, politician, părinte sau slujbaș știe că nu e suficient să ai resurse ca să reușești, trebuie să folosești acele resurse în modul cel mai eficace.

Limpezimea valorilor! Valorile reprezintă sisteme specifice de convingeri pe care le avem în legătură cu ceea ce este bine sau nu pentru viața noastră. Sunt judecățile pe care le emitem în legătură cu lucruile care fac viața să merite trăită. Adesea, unii indivizi fac lucruri de care sunt nemulțumiți după aceea pur și simplu deoarece nu le este limpede ce cred ei în mod inconștient că este bine pentru ei și pentru ceilalți.

Când privim la marile succese, constatăm că ele aparțin aproape în întregime unor oameni cu un simț fundamental extrem de clar în legătură cu ceea ce contează cu adevărat. Gândițivă la John F. Kennedy, Martin Luther King Jr., John Wayne, Jane Fonda. Ei toți au viziuni diferite însă ceea ce au în comun este o motivare morală fundamentală, un simț în legătură cu cine sunt și cu motivele pentru care fac ceea ce fac. O înțelegere a valorilor este una dintre cheile cele mai satisfăcătoare și provocatoare pentru atingerea excelenței.

Puterea legăturii! Aproape toți oamenii de success au în comun o extraordinară abilitate de a se conecta și a dezvolta raporturi cu oamenii de condiții diferite și cu crezuri diferite. Cel mai mare success nu este cel de pe scena lumii. El se află în adâncurile propriilor voastre inimi. În străfundurile inimii fiecare simte legătura să aibă legături durabile, iubitoare cu alții.

Măiestria comunicării! Felul în care comunicăm cu alții și cu noi înșine determină în ultimă instanță calitatea vieții noastre. Oamenii care eșuează se confruntă cu vitregiile vieții și le acceptă cu resemnare. Oamenii care ne formează cultura au abilitatea de a comunica o viziune, o frământare, o bucurie sau o menire.

În viața fiecărui om există un moment în care viața pare să fie nedreaptă. Un moment în care credințele noastre, valorile în care credeam, răbdarea noastră, compasiunea noastră, abilitatea noastră de a continua, toate sunt împinse dincolo de limitele noastre. Unii oameni se folosesc de asemenea teste ca de niște oportunități pentru a deveni oameni mai buni – alții permit  acestor experințe de viață să îi distrugă. Te-ai întrebat vreodată ce anume creează diferența în modul de reacție al oamenilor la încercările vieții?

Știința cunoscută sub numele de programare neurolingvistică – sau, prescurtat, NLP, vine de le ”nero” – care se referă la creier și ”lingvistic” – care se referă la limbaj. NLP este studiul modului în care un limbaj, atât verbal, cât și non-verbal, afectează sistemul nostru nervos. Abilitatea noastră de a întreprinde orice în viață se bazează pe abilitatea noastră de a dirija propriul sistem nervos.

Modelarea reprezintă calea spre excelență. Aceasta înseamnă că dacă văd pe cineva în lume obținând un rezultat pe care și eu mi-l doresc, pot obține și eu același rezultat dacă sunt dispus să plătesc prețul în timp și efort. Nu trebuie decât să găsești o cale de a modela pe cei care au reușit deja. Adică să afli ce acțiuni au întreprins, cum anume și-au folosit mintea și corpul pentru a obține rezultatele pe care dorești să le copiezi.

Cei mai buni modelatori din lume sunt japonezii. Ce se află dincolo de uluitorul miracol al economiei japoneze? Dacă vei cerceta istoria industriei, vei afla că foarte puține dintre marile noi produse importante sau succese tehnologice au început în Japonia. Japonezii iau pur și simplu idei și produse care apar mai întâi la noi [America], orice, de la mașini la semiconductori și, printr-o modelare meticuloasă, păstrează cele mai bune elemente iar pe celelalte le îmbunătățesc.

Bărbatul pe care mulți oameni îl consideră cel mai bogat din lume este Adnan Mohamad Khashoggi. Cum a ajuns să fie așa? Simplu: i-a modelat pe Rockefeller, Morgan și alții de aceeași talie financiară. A citit despre ei tot ce a găsit, le-a studiat crezurile și le-a modelat strategiile. De ce a fost în stare W. Mitchell nu doar să supraviețuiască, dar să și prospere după o experiență umană atât de cutremurătoare? Atunci când se afla în spita, prietenii lui i-au citit povești despre oameni care depășiseră mari obstacole. A avut un model de posibilitate, iar acel model pozitiv a fost mai puternic decât experiențele negative pe care le-a trait el. Diferența dintre cei care reușesc și cei care eșuează  nu constă în ceea ce au  - ci în ceea ce aleg să vadă și să întreprindă cu resursele lor și cu experiența lor de viață.

Modelaarea nu este cu siguranță ceva nou. Orice mare inventator și-a modelat descoperirile după modelul altora pentru a veni cu ceva nou. Fiecare copil își modelează lumea care îl înconjoară.

Partea proastă este, însă, că cei mai mulți dintre noi modelează la întâmplare, fără o țintă anume. Adunăm la întâmplare câte ceva de la o persoană, altceva de la altă persoană și apoi ratăm poate ceva mult mai important de la altcineva. Modelăm ceva bun de aici și ceva rău de dincolo.

Ai avut vreodată sentimentul că totul merge ca pe roate, că nu se poate întâmpla nimic rău? O vreme când totul părea să meargă bine? Probabil că ai trait și experiența opusă – o zi în care totul merge ape dos, când orice mișcare era greșită, când nu se deschidea nicio ușă; orice încercai, nu ieșea nimic. 

Care e diferența? Diferența ține de starea fiziologică în care te afli. Există stări care stimulează – încredere, bucurie, extaz, tărie interioară – care descătușează izvoare nesecate de încredere persoanală. Dar sunt și stări paralizante – confuzie, deprimare, teamă, neliniște, tristețe, frustrare – care ne secătuiesc de putere. Cu toții intrăm și ieșim din stări bune și rele.

Oamenii de succes sunt capabili să primească acces la starea lor plină de resurse în mod regulat. Adu-ți aminte de W. Mitchell, nu ceea ce i se întâmplase conta, ci felul în care își reprezenta ceea ce i se întâmplase. În ciuda faptului că suferise arsuri cumplite și apoi paralizase, el a găsit o cale să intre într-o stare plină de resurse. Ține minte: nimic nu este în mod inerent rău sau bun. Valoarea înseamnă felul în care ne-o reprezentăm.  Ne putem reprezenta lucruri care ne pun într-o stare pozitivă sau putem face opusul.

Ceea ce trebuie să facem pentru a modela oameni este să aflăm crezurile specifice care i-au ajutat să-și reprezinte lumea într-un fel care le permite să funcționeze eficace, trebuie să aflăm exact ce reprezentare sau propriei lor experiențe în lume. Ce imagini își proiectează în mintea lor?

Ce-și zic în sinea lor? Ce simt? Încă o dată, dacă noi reproducem exact acele mesaje în corpul nostru, putem obține rezultate similare. Acesta este secretul modelării.

Una dintre constantele vieții este că mereu se obțin rezultate. Dacă nu poți decide în mod conștient ce rezultate vrei să obții și să îți reprezinți lucrurile în consecință, atunci s-ar putea ca un declanșator exterior - o conversație, o emisiune de televiziune sau orice altceva - să îți creeze stări și comportamente ce nu te sprijină. Viața e ca un șuvoi. Merge la vale și s-ar putea să te ia apa dacă nu acționezi hotărât și conștient pentru a te îndrepta în direcția pe care ai determinat-o. Dacă nu sădești semințele mentale și fiziologice ale rezultatelor pe care le dorești, vor năpădi imediat buruienile. Dacă nu ne dirijăm propriile minți și stări, s-ar putea ca mediul înconjurător să ne provoace niște stări întâmplătoare nedorite. Rezultatele pot fi dezastruoase. De aceea, e esențial să stăm zilnic la paza minții noastre, să știm cum ne reprezentăm constant lucrurile. Trebuie să ne plivim zilnic grădina.

Cei mai puternici și mai eficace directori, antrenori, părinți și oameni motivatori sunt aceia care pot reprezenta împrejurările din viață, lor înșiși și altora, într-un mod care semnalează succesul către sistemul nervos, în ciuda stimulilor externi aparent nedătători de speranță.

Nașterea excelenței începe cu momentul în care conștientizăm că crezurile noastre sunt o opțiune. De obicei nu gândim așa, dar crezul poate fi o alegere conștientă. Îți poți alege crezuri care să te limiteze sau crezuri care să te sprijine.

Prima sursă a crezurilor este mediul înconjurător. Adevăratul coșmar este efectul pe care îl are mediul asupra crezurilor și visurilor. Dacă tot ce vezi este doar eșec, dacă tot ce vezi este doar disperare, îți va fi foarte greu să-ți formezi reprezentări interioare care să cultive succesul.

Doctorul Benjamin Bloom de la Universitatea din Chicago a studiat o sută de tineri sportivi, muzicieni și studenți de un extraordinar succes. Cei mai mulți dintre acești copii-minune nu au fost sclipitori de la bun început. În schimb, foarte mulți dintre ei au primit multă atenție, îndrumare și sprijin și apoi au început să se dezvolte.

Mediul ar fi putut fi singurul generator extrem de puternic al crezului, dar nu este. Întâmplări extraordinare sau banale pot ajuta la formarea crezurilor. Pentru unii oameni a fost o zi care le-a schimbat pentru totdeauna viziunea asupra lumii.

Când aveam 13 ani, mă întrebam ce voiam să fac în viață și m-am hotărât să fiu cronicar sportiv. Am citit într-un ziar că Howard Cosell urma să dea autografe pe noua lui carte la o librărie din apropiere. M-am gândit că, dacă voiam să mă fac cronicar sportiv, trebuia să încep prin a lua interviuri unor profesioniști. Am plecat de la școală, am împrumutat un reportofon, iar mama m-a dus cu mașina la librărie. Când am ajuns acolo, domnul Cosell tocmai se ridica să plece. Am intrat în panică. M-am strecurat printre brațele mai multor reporteri și m-am apropiat de dl Cosell. Vorbind cu viteza fulgerului, i-am spus ce aveam de gând să fac și l-am rugat să-mi acorde un scurt interviu pe care să-l înregistrez. Înconjurat de zeci de reporteri care îl asaltau, Haward Cosell mi-a acordat un interviu în exclusivitate. Acea experință mi-a schimbat crezul despre ce era posibil, precum și care era răsplata pentru că am cerut ceea ce am vrut. Datorită încurajărilor dlui Cosell, am continuat să scriu cronici pentru ziar și mi-am făcut o carieră în presă.

O a treia cale de a cultiva crezul este prin intermediul cunoașterii. O experineță directă constituie o formă de cunoaștere. O alta se câștigă citind, vizionând filme și percepând lumea așa cum este înfățișată de alții. Cunoașterea este una din căile prin care ne putem descătușa din opreliștele unui mediu care limitează. Oricât de potrivnică este lumea în care trăiești, dacă poți citi despre realizările altora, îți poți crea crezurile care îți vor permite să reușești.

O a patra cale de a obține rezultate se creează prin rezultate trecute. Cea mai sigură cale de a crea un crez că poți face ceva este s-o faci o dată. Dacă ai reușit o dată, e mult mai ușor să-ți formezi crezul că vei reuși din nou.

A trebuit să scriu prima variantă a acestei cărți în mai puțin de o lună, ca să nu depășesc termenul de predare. Nu eram sigur dacă pot să o fac. Dar când a trebuit să scriu un capitol doar într-o zi, am constatat că puteam. Și odată ce reușisem cu unul, am știut că pot s-o fac din nou. Am fost capabil să-mi formez crezul care mi-a permis să termin această carte la timp.

A cincea cale de a stabili crezuri este prin crearea în propria minte a experienței pe care ți-o dorești în viitor ca și când s-ar petrece acum. Așa cum experinețe trecute îți pot schimba reprezentările interioare și, astfel, ceea ce crezi că e posibil, tot astfel experiența ta închipuită poate schimba felul cum vrei să fie lucrurile în viitor. Am numit acest lucru faptul de a trăi lucruile în avans. Atunci când rezultatele din jur nu te sprijină pentru a fi într-o stare puternică și eficace, poți pur și simplu să-ți creezi o lume așa cum ți-o dorești să fie și să pășești în acea experiență, schimbându-și astfel stările, crezurile și acțiunile.

Cei mai mulți dintre noi ne formăm crezurile la întâmplare. Ne impregnăm de lucruile care ne înconjoară, bune sau rele. Dar una din ideile-cheie ale acestei cărți este că nu ești doar o frunză în vânt. Îți poți controla crezurile. Îți poți controla felul în care îi modelezi pe alții. Poți să îți dirijezi viața în mod conștient. Te poți schimba.

Avem crezuri fundamentale, sunt genul ideilor noastre legate de patriotism, familie și dragoste. Dar viața noastră este guvernată în mare măsură de crezuri privitoare la posibilitate, succes sau fericire, pe care le-am acumulat în mod inconștient de-a lungul anilor. Cheia este să iei la rând acele crezuri și să te asiguri că lucrează în folosul tău, că sunt eficace și însuflețitoare.

De unde vin crezurile tale personale? Vin de la omul de rând de pe stradă? Vin de la emisiunile radio sau TV? Vin de la cei care vorbesc cel mai mult și cel mai tare? Dacă vrei să reușești, ar fi înțelept să alegi cu grijă crezurile, decât să rătăcești de colo-colo, culegând ce crez îți pică în mână.

Când a pornit în viață, J. Paul Getty s-a hotărât să afle care sunt crezurile celor mai realizați oameni, apoi s-a apucat să-i modeleze. Poți modela în mod conștient crezurile celor mai mulți lideri mari citindu-le autobiografiile. Bibliotecile noastre gem de cărți cu răspunsuri la întrebări despre cum să obții practic orice rezultat dorești.

Oare dau rateuri și cei foarte înzestrați? Sigur că da. Oare crezurile pozitive garantează rezultate de fiecare dată? Sigur că nu. Istoria a dovedit însă în nenumărate rânduri că, dacă oamenii își păstrează sistemul de convingeri care le dau putere, ei vor continua să vină cu suficiente acțiuni și resurse ca să reușească în cele din urmă. Abraham Lincoln a pierdut alegeri importante, dar a continuat să creadă în abilitatea lui de a reuși pe termen lung. El a refuzat să se lase strivit de eșecurile sale. Sistemul său de convingeri era îndreptat către excelență și, până la urmă, a atins-o. Și când s-a întâmplat acest lucru, el a schimbat istoria țării sale.

Uneori nu este neapărat nevoie să ai un crez sau o atitudine nemaipomenită față de ceva anume ca să reușești. Uneori oamenii obțin rezultate remarcabile pur și simplu pentru că nu știu că un lucru este greu sau imposibil. Uneori este suficient doar să nu ai un crez limitativ. De exemplu, circulă o poveste despre un tânăr care a adormit în timpul orei de matematică. Când s-a trezit suna de ieșire, a privit tabla și a copiat cele două probleme care erau acolo. El a presupus că acestea sunt tema pentru ziua următoare. S-a dus acasă și a lucrat toată ziua și noaptea următoare. N-a rezolvat-o pe niciuna, dar a tot încercat în restul săptămânii. În cele din urmă a găsit răspunsul la una dintre probleme și l-a prezentat la oră. Profesorul a fost pur și simplu uluit.

S-a dovedit că problema pe care o rezolvase elevul era considerată ca fiind fără soluție. Dacă elevul ar fi știut acest lucru, probabil că nu ar fi rezolvat-o. Dar de vreme ce nu și-a spus că nu se poate - ci, de fapt, dimpotrivă: a crezut că trebuia s-a rezolve, a fost capabil să găsească o cale de rezolvare.

Realitatea ta este realitatea pe care tu o creezi. Dacă ai crezuri sau reprezentări interioare pozitive, este pentru că asta ai creat. Dacă sunt negative, tot tu le-ai creat. Există un număr nesfârșit de crezuri care generează excelență, cele în mod special importante sunt:

Crezul numărul 1: Totul se întâmplă dintr-un motiv și cu un scop și ne este de folos. Crezul în limite crează oameni limitați. Cheia e să renunți la limitări și să acționezi într-un set superior de resurse. Liderii din societatea noastră sunt oamenii care văd posibilitățile, care pot merge în pustiu și să vadă acolo o grădină.

Crezul numărul 2: Nu există eșec. Există numai rezultate. Megasuccesele din societatea noastră nu sunt ale unor oameni care nu pierd, ci pur și simplu ale unor oameni care știu că dacă încearcă ceva și nu le oferă ceea ce vor, au avut o experință din care au învățat ceva. Ei folosesc ceea ce au învățat și încearcă pur și simplu altceva. Întreprind alte acțiuni și obțin alte rezultate.

Asumarea responsabilității este una dintre cele mai bune măsuri ale puterii și maturității unei persoane. Este, de asemenea, un exemplu de crezuri care sprijină alte crezuri, de abilități sinergetice ale unui sistem coerent de convingeri. Dacă nu crezi în eșec, dacă știi că îți vei obține rezultatul, nu ai nimic de pierdut, ai doar de câștigat asumându-ți responsabilitatea. Dacă deții controlul, vei reuși.

John F. Kennedy poseda acest sistem de convingeri. Dan Rather a afirmat odată că Kennedy a dovenit un adevărat lider în timpul incidentului de la Golful Porcilor, când a apărut în fața poporului american și a spus că la Golful Porcilor s-a comis o atrocitate care nu trebuia să se întâmple niciodată - după care el și-a asumat întreaga responsabilitate pentru acest fapt. Când a făcut acest lucru, el s-a transformat dintr-un tânăr politician capabil într-un adevărat lider.

Kennedy a făcut ceea ce ar trebui să facă orice mare lider. Cei care își asumă responsabilitatea dețin puterea. Cei care ocolesc acest lucru își pierd puterea.

Crezul numărul 4: Nu este nevoie să înțelegi totul pentru a folosi totul. Mulți oameni de succes trăiesc conform unui alt crez folositor. Consideră că nu trebuie să știe chiar totul despre un lucru pentru a-l putea folosi. Ei știu cum să folosească ceea ce e esențial fără să simtă nevoia să se împotmolească în fiecare deataliu al acelui lucru. Ei extrag esența dintr-o situație, își iau cele ce trebuie și nu mai zăbovesc asupra restului. Oamenii de succes nu sunt neapărat cei mai informați și atotștiutori. Probabil că erau o mulțime de savanți și ingineri la Stanford și la Cal Tech care știau mai multe despre circuitele calculatoarelor decât Steve Jobs sau Steve Wozniak, dar ei au fost unii dintre cei mai eficace în a folosi ceea ce aveau. Ei au fost aceia care au obținut rezultate.

Crezul numărul 5: Oamenii constituie cea mai mare resursă a voastră. Indivizii de elită - adică cei care obțin rezultate remarcabile - au aproape fără excepție un extraordinar simț al respectului și aprecierii față de oameni. Au un simț de echipă, un simț al scopului comun și al utilității. Dacă există vrea perspicacitate la baza cărților despre afaceri din noua generație, aceea este că nu există succes durabil fără legături între oameni și că modul de a reuși presupune formarea unei echipe de success ai cărei membri lucrează bine împreună. Cei care reușesc sunt cei mai eficace în a spune altora: ”Cum am putea face mai bine acest lucru?”, ”Cum am putea repara asta?”, ”Cum am putea obține rezultate mai bune?” Ei știu că unui singur om, oricât de sclipitor ar fi, îi va fi foarte greu să îmbine talentele de colaborare ale unei echipe eficace.

Crezul numărul 6: Munca înseamnă joacă. Cercetătorii află lucruri surprinzătoare despre unii oameni dependenți de muncă. Există oameni care par concentrați în mod maniacal pe muncă pentru că le place. Îi provoacă, îi stimulează, le îmbogățește viața. Acești oameni tind să privească munca în același mod în care cei mai mulți dintre noi privesc joaca. Ei o văd ca pe un mijloc de ”a se extinde”, de a fla lucruri noi, de a exploara noi căi. Nu există meserii-impas. Nu există decât oameni care și-au pierdut simțul posibilității, oameni care s-au hotărât să nu-și asume responsabilitatea, oameni care s-au hotărât să creadă în eșec.

Crezul numărul 7: Nu există succes de durată fără angajament. Dcă te uiți la oamenii de succes din orice domeniu, îți vei da seama că ei nu sunt neapărat nici cei mai buni sau cei mai sclipitori, nici cei mai rapizi sau cei mai puternici. Vei constata că aceștia au cel mai mare angajament. Anna Pavlova, marea balerină rusă, spunea odată: ”Să urmărești neobosit un singur obiectiv: acesta este secretul succesului.”  Este doar un mod de a enunța Formula noastră a Succesului Suprem - să-ți cunoști rezultatul, să modelezi ce funcționează, să acționezi, să-ți dezvolți acuitatea senzorială pentru a ști ce obții și să continui să șlefuiești până când obții ceea ce dorești.

Observăm asta în toate domeniile, chiar și în cele în care talentul nativ ar părea să aibă cea mai mare pondere. Să luăm ca exemplu sporturile. Cum se explică că Larry Bird este unul dintre cie mai buni jucători de baschet? Este lent. Nu poate sări. Într-o lume de gazele grațioase, el pare uneori să se miște cu încetinitorul. Dar când analizezi cu atenție lucrurile, Larry Bird reușește pentru că este angajat cu trup și suflet pe calea succesului. Se antrenează mai dur, are și o mai mare duritate mentală, joacă mai dur, vrea să obțină mai mult. Obține mai mult din talentul său decât aproape oricine altcineva.

Tom Watson, marele jucător de golf, nu era o mare personalitate la Stanford. Era doar un jucător ca oricare altul din echipă. Dar antrenorul lui se minunează în privința lui, declarând: ”N-am văzut niciodată pe cineva să se antreneze mai mult.” Diferența dintre talentele pur fizice ale sportivilor rareori îți pot spune ceva edificator. Doar calitatea angajamentului separă ceea ce este bun de ceea ce este măreț.

Fizica cuantică spune că lucrurile nu se schimbă încet, în timp – ci fac salturi calitative. Noi facem salturi de la un nivel de experiență la altul. Dacă nu-ți place cum te simți, schimbă ce reprezinți tu pentru tine.

Ar fi bine să observi dacă ai un anume tipar de a folosi asocierea și disocierea. Există mulți oameni care își petrec o mare parte a timpului fiind disociați de majoritatea reprezentărilor lor. Rareori par să fie mișcați de ceva. Disocierea are avantajul ei; dacă te ții departe de emoții prea mari legate de anumite lucruri, beneficiezi de mai multe resurse pentru a le manevra. Totuși dacă acesta este tiparul tău constant, ratezi savoarea vieții. Mărind numărul reprezentărilor interioare asociate, acești oameni constată că viața este o experiență cu totul nouă.

Pe de altă parte, dacă toate reprezentările tale interioare sau marea majoritate sunt în întregime asociate, s-ar putea să te pomenești că ești inadaptat emoțional. S-ar putea să ți se pară să te descurci foarte greu în viață pentru că te afectează și cel mai mărunt lucru, iar viața nu este întodeauna amuzantă, ușoară sau pasionantă. O persoană asociată din plin cu tot ce se întâmplă în viață este extrem de vulnerabilă și va lua de obicei totul foarte personal.

Secretul în viață este un echilibru în toate, inclusiv filtrele de percepție pentru asociere și disociere. Ne putem asocia sau disocia de orice vrem. Cheia este să asociezi conștient, în așa fel încât să te ajute. Putem controla orice reprezentare pe care o facem în creierul nostru.

De asemenea, creierul tău posedă un sistem de clasificare. Unii oameni adună în partea stângă lucrurile în care cred, iar în dreapta pe cele de care su sunt siguri. Știu că pare ridicol, dar poți schimba o persoană care posedă acest sistem de codificare determinând-o pur și simplu, de exemplu, să ia lucrurile de care nu este sigură din dreapta și să le pună în stânga, unde creierul ei clasifică lucrurile în care crede. Imediat ce va face acest lucru, va începe să se simtă sigură.

Această schimbare de crezuri se face pur și simplu prin contrastarea felului în care îți reprezinți ceva despre care știi categoric că e adevărat cu ceva de care nu ești sigur. Începe cu un crez de care ești absolut sigur – că te cheamă John Smith, că ai 35 de ani, că te-ai născut în Atlanta, Giorgia. Gândește-te la ceva ce crezi fără niciun dubiu, ceva de care ești convins că e adevărat. Acum gândește-te la ceva de care nu ești sigur, ceva ce vrei să crezi, dar de care nu ești prea sigur în acest moment.

Acum, pune în funcțiune submodalitățile. Treci prin toate aspectele vizuale, auditive și kinestezice ale lucrurlui în care crezi cu totul. Apoi procedează la fel și cu un lucru de care nu ești absolut sigur. Conștientizează diferența dintre ele. Lucrurile în care crezi se află într-o parte, iar cele de care nu ești sigur, în cealaltă? Sau lucrurile în care crezi sunt mai aproape, mai luminoase sau mai mari decât cele de care nu ești sigur? Este unul dintre grupaje un stop-cadru, iar celălalt se mișcă? Se mișcă unul mai repede decât celălalt?

Reprogramează submodalitățile lucrului de care nu ești sigur astfel încât să se potrivească cu cele ale lucrului în care crezi. Schimbă culorile și localizarea. Schimbă vocile, tonul, tempoul și timbrul sunetelor. Schimbă submodalitățile texturii, greutății și temperaturii. Cum stau lucrurile după ce ai terminat? Dacă ai transformat cu precizie reprezentarea care îți provoacă nesiguranță, te vei simți sigur chiar de lucrul de care numai cu o clipă în urmă nu erai sigur.

Dacă ești derutat în legătură cu un lucru, s-ar putea să fie din cauză că reprezentarea ta interioară este mică, neclară, întunecată sau îndepărtată, în timp ce lucrurile pe care le înțelegi sunt reprezentate ca mai apropiate, mai luminoase, mai conturate. Vezi ce se întâmplă cu sentimentele tale atunci când îți schimbi reprezentările pentru a fi exact ca aceea referitoare la lucrurile pe care le înțelegi.

Sigur că apropiind lucrurile sau făcâdu-le luminoase nu se intensifică experiența pentru toată lumea. Opusul acestei situații poate fi adevărat. Unii oameni simt că experiența devine mai intensă atunci când este mai întunecată sau mai puțin conturată. Ideea e să găsești submodalitățile-cheie pentru tine sau pentru persoana pe care vrei s-o ajuți să se schimbe și apoi să ai suficientă putere personală, pentru a urma procedura și a folosi intrumentele respective.

Ceea ce facem pe măsură ce lucrăm cu submodalitățile este să reetichetăm sistemul de stimuli care îi spun creierului ce să creadă în legătură cu o experință. Creierul răspunde oricăror semnale (submodalitățile) pe care i le trimiți. Dacă îi trimiți un anumit tip de semnale, creierul va simți durere. Dacă îi trimiți submodalități diferite, te poți simți bine doar în decurs de câteva momente. De exemplu, atunci când țineam un curs pentru specialiști în neurolingvistică la Phoenix, Arizona, am început să observ că o mare parte din cei aflați în sală aveau mușchii feței tensionați. Mai bine de 60% dintre cei aflați în sală aveau dureri de cap. Mi-au explicat că reflectoarele puternice le băteau în ochi, îi iritau și chiar le provocau durere. În plus, ne aflam într-o sală fără ferestre, iar ventilația se stricase cu trei ore în urmă, astfel că aerul era înăbușitor. Toate aceste le generaseră o schimbare fiziologică.

Creierul declanșează durere doar atunci când primește stimuli reprezentați într-un mod care îi spune să simtă durere. Așa că i-am pus pe câțiva să-mi descrie submodalitățile durerii lor. La unii era apăsătoare și palpita; pentru alții nu. Unii simțeau durere mare și strălucitoare, în timp ce pentru alții era mică. Le-am cerut apoi să schimbe submodalitățile pentru durere, disociindu-se întâi de toate de durere și scoțând-o în afara lor. Apoi le-am cerut să o scoată și din sentimentele lor, făcându-i să vadă forma și mărimea durerii și s-o plaseze la 5 metri în fața lor. Apoi le-am cerut să-și mărească și să-și micșoreze reprezentarea, făcând-o să crească și să explodeze prin tavan și apoi să se chircească de tot. Le-am spus apoi să-și direcționeze durerea spre soare și să se uite la ea cum se topește și apoi vine pe pământ sub forma razelor de soare pentru a hrăni plantele.

În final, i-am întrebat cum se simțeau. În mai puțin de 5 minute, 95 % dintre ei nu mai aveau dureri de cap. Își schimbaseră reprezentările interioare prin care îi semnalizau creierului ce anume să facă, iar creierul, primind acum semnale noi, dădea un răspuns nou.

Îți mai amintești de vreun moment când te durea ceva ca apoi atenția să îți fie captată în altă parte? Sau s-a întmplat ceva palpitant, și când ția-ai mutat gândul în altă parte sau ți-ai schimbat reprezentarea din creier nu ai mai simțit durerea? Durerea poate dispărea pur și simplu fără să revină doar dacă începi să ți-o reprezinți. Cu puțină dirijare conștientă a reprezentărilor tale interne, poți elimina cu ușurință durerile de cap la comandă.

Un ultim avertisment: un set mai mare de filtre pentru experiența umană poate guverna sau afecta abilitatea ta de a păstra noi reprezentări interioare – sau chiar de a face, în primul rând, schimbările.

Acele filtre se referă la ceea ce prețuim noi mai mult și la ce beneficii neconștientizate am putea obține ca urmare a comportamentului nostru actual. Dacă durerea îți transmite semnale importante în legătură cu ceva ce trebuie să se schimbă în corpul tău, atunci dacă nu abordezi acea nevoie, este foarte posibil ca durerea să revină pentru că îți servește într-un mod important.

Oamenii care sunt capabili să obțină rezultate remarcabile întreprind în mod constant un set de acțiuni precise, atât mentale, cât și fizice  (interioare - lucruri pe care le fac în mintea lor și exterioare - lucruri pe care le fac în lumea din jurul lor). Dacă și noi realizăm aceleași  acțiuni, vom obține aceleași rezultate sau unele asemănătoare. Mai există totuși un factor care afectează rezultatele - sintaxa acțiunii. Sintaxa - felul în care ne ordonăm acțiunile - are o importanță covârșitoare în tipul de rezultate pe care le obținem.

Dacă dorești să modelezi un expert în schi, trebuie să îi urmărești cu atenție tehnica (Ve). Pe măsură ce îl urmărești, ți-ai putea mișca corpul la fel ca el (Ke), până când mișcările sunt parte din tine (Ki). În continuare, ar trebui să îți faci o imagine interioară a unui expert care schiază (Vi). Ai plecat de la vizualul extern la kinestezic extern și apoi la kinestezic intern. Îți faci apoi o imagine vizuală internă, de data aceasta o imagine disociată de tine în timp ce schiezi (Vi). Este ca și când ai urmări un film despre tine modelând cealaltă persoană cât se poate de precis. Apoi trebuie să pășești în imagine și, într-un mod asociat, să trăiești ceea ce ai simți dacă ai face aceeași acțiune exact în felul în care a făcut-o sportivul expert (Ki). Trebuie să repeți această manevră ori de câte ori este nevoie ca să te simți confortabil în totalitate făcând-o. Te înarmezi astfel cu strategia neurologică specifică ce te-ar putea ajuta să te miști și să execuți totul la nivel optim. Încearcă apoi în realitate (Ke).

Poți exprima sintaxa acestei strategii astfel: Ve-Ke-Ki-Vi-Vi-Ki-Ke. Aceasta este una din sutele de căi prin care poți modela pe cineva. Există nenumătrat căi de a obține rezultate. Nu există căi corecte sau căi greșite - nu există decât căi eficace și ineficace de a obține ceea ce dorești.

Poți învăța să citești un om cu tot atâta pricpere cu care poți să înveți să citești o hartă sau o carte. O strategie este doar o anumită ordine de reprezentări - vizuale, auditive, kinestezice, olfactive, gustative - care conduc la unumite rezultate.

Înainte de a putea face elicitarea ”în mod eficace” a unei strategii trebuie să știi ce anume cauți, indiciile care spun ce parte a sistemului nervos este folosită de o persoană într-un moment sau altul. De exemplu, oamenii tind să folosească o anumită parte a sistemului nervos - vizuală, auditivă sau kinestezic - mai mult decât pe celelalte.

Cunoașterea strategiei de dragoste a partenerului sau a copilului tău poate fi unul din mijloacele cele mai puternice de înțelegere pe care să-l dezvolți în sprijinul relațiilor tale.

Cum să scoți la iveală strategiile de dragoste

Îți amintești de vremea când te simțeai iubit în totalitate?

Îți amintești de un moment anume?

Pe măsură ce te întorci cu gîndul la acea vreme și îl poți retrăi (pui persoana în starea care trebuie)

V. Ca să poți avea aceste sentimente de dragoste profundă, este neapărat nevoie ca partenerul să-ți arate că te iubește...

ducându-te în unumite locuri?

cumprându-ți anumite lucruri?

privindu-te într-un anumit fel?

Este neapărat nevoie ca partenerul să-ți arate în acest fel că te iubește, ca să te facă să te simți iubit în totalitate? (judecă după fiziologie)

A: Ca să ai aceste sentimente de dragoste profundă, este neapărat nevoie ca partenerul  să îți spună că te iubește într-un anume fel? (judecă după fiziologie)

K: Ca să ai aceste sentimente de dragoste profundă, este neapărat nevoie ca partenerul să te atingă într-un anume fel? (judecă după fiziologie)

Acum scoate la iveală submodalitatea. Cum anume? Arată-mi, spune-mi, demonstrează-mi.

Testează interiorul și exteriorul strategiei. Judecă după cât de convingătoare este fiziologia.

Fiziologia este instrumentul cel mai puternic pe care îl avem pentru  a schimba imediat o stare, pentru a obține imdiat rezultate dinamice. Este o vorbă veche care spune:  ”Dacă vrei să fii puternic, fă-te că ești puternic.”

Gândește-te la ceva ce îți închipui că nu poți face, dar ai vrea să fii capabil să-l faci. Ce ținută ai avea dacă ai ști că o poți face? Cum ai vorbi? Cum ai respira? Chiar acum, pune-te cât poți de congruent în fiziologia în care ai ști că poți s-o faci. Fă astfel încât întregul tău corp să-ți dea același mesaj. Fă ca ținuta, respirația și expresia feței să reflecte fiziologia pe care ai avea-o dacă ai ști că poți să o faci. Remarcă acum diferența dintre această stare și cea în care te aflai înainte.

În starea care rezultă, aceeași persoană care era complet imobilizată de spaimă cu câteva secunde în urmă poate realiza acțiunea care îi sprijină țelurile.

Aceeași tehnică poate fi exersată ori de câte ori simțim că nu putem face ceva - nu putem aborda un bărbat sau o femeie, nu ne putem adresa șefului sau altceva. Ne putem schimba stările și găsi puterea să acționăm fie schimbând imaginile și dialogurile din mintea noastră, fie schimbându-ne ținuta, respirația și tonul vocii pe care îl folosim, Ideal este să schimbăm și fiziologia, și tonul. După ce am procedat astfel, imediat ne putem simți productivi și capabili să continuăm cu acțiunile necesare obținerii rezultatelor pe care le dorim.

Un important corolar al fiziologiei este congruența. Dacă eu îți trimit ceea ce consider că este un mesaj pozitiv, dar vocea mea este slabă și nesigură, iar limbajul corpului meu este incoerent și neclar, sunt incongruent. Incongruența mă împiedică să fiu tot ceea ce pot fi, să fac tot ceea ce pot să fac și să-mi creez starea cea mai puternică.

Am plătit cu toții prețul incongruenței atunci când o parte din noi vrea ceva cu tot dinadinsul, dar o altă parte dinăuntru pare să ne oprească. Congruența înseamnă putere. Oamenii care au în mod constant reușite sunt aceia care se angajează cu toate resursele, mentale și fizice, pentru a lucra împreună în îndeplinirea unei sarcini.

A fi atent la fiziologie creează noi posibilități. De ce iau oamenii droguri, beau alcool, fumează țigări, mănâncă în exces? Oare nu sunt toate acestea niște încercări indirecte de schimbare a stării prin schimbarea fiziologiei? Prin respirație, sau prin mișcarea corpului, sau a mușchilor faciali într-un tipar nou, îți schimbi imediat starea. Acest lucru va da aceleași rezultate ca și mâncarea, alcoolul sau drogurile, dar fără efecte secundare nici asupra corpului, nici asupra psihicului.

Ai învățat cum să-ți dirijezi propriul creier. Acum trebuie să înveți scum să îți dirijezi corpul.

Hai să începem cu cheia sănătății de fier - puterea respirației. Temelia sănătății este un circuit sanguin sănătos, sistemul care transportă oxigenul și substanțele hrănitoare spre toate celulele corpului. Dacă ai un sistem circulator sănătos, vei trăi o viață lungă și sănătoasă. Mediul îl constituie circuitul sanguin. Care este butonul de control pentru acest sistem? Respirația. Respirația nu controlează doar oxigenarea celulelor. Mai controlează și circulația lichidului limfatic, care conține globule albe pentru protejarea corpului. Ce este sistemul limfatic? Unii îl consideră sistemul de canalizare al corpului. Fiecare celulă din corpul nostru este înconjurată de limfă. Ai în corp de patru ori mai multă limfă decât sânge. Iată cum funcționează sistemul limfatic. Sângele este pompat din inimă prin artere către capilarele subțiri și permeabile. Sângele transportă oxigen și nutrienți către capilare, de unde sunt apoi răspândite în acest fluid din jurul celulelor, numită limfă. Celulele, care știu exact de ce au nevoie, iau oxigenul și nutrienții necesari pentru sănătatea lor, apoi excretează toxinele, dintre care o parte trec înapoi în capilare. Însă celulele moarte, proteinele din sânge, precum și alte materii toxice, trebuie să fie îndepărtate de către sistemul limfatic. Iar sistemul limfatic este pus în funcțiune prin respirație profundă.

Celulele corpului depind de sistemul limfatic, aceasta fiind singura cale de evacuare a cantităților mari de materii toxice și lichid în exces, care restrâng cantitatea de oxigen. Lichidul trece prin nodulii limfatici, unde sunt neutralizate și distruse celulele moarte și toate celelalte substanțe toxice, cu excepția proteinelor din sânge și a lichidului în exces din jurul celulelor.

Sistemul sanguin are o pompă, inima ta. Dar sistemul limfatic nu are așa ceva. Singurul mod în care sistemul limfatic este pus în mișcare este prin respirație profundă și mișcare musculară. Prin urmare, dacă vrei să ai un sistem circulator sănătos cu o limfă eficace și un sistem imunitar eficace, trebuie să respiri adând și să faci mișcare care să le stimuleze. Sistemul limfatic este stimulat cel mai eficient prin respirație diafragmatică adâncă. Acesta creează un vacuum, care absoarbe limfa prin circuitul sanguin și mărește viteza cu care corpul elimină toxinele. De fapt, prin respirație profundă și exercițiu fizic, acest proces este de 15 ori mai rapid.

Problema este că cei mai mulți oameni nu știu cum să respire. Unul din trei americani se îmbolnăvește de cancer. La sportivi însă, rata este de unu la șapte, la nivelul americanului mediu. Sportivii oferă circuitului sanguin elementul său cel mai important și mai vital - oxigenul. O altă explicație este că sportivii își stimulează sistemul imunitar să funcționeze la putere maximă stimulând mișcarea limfei.

Haideți să împărtășesc cel ami eficace mod de a respira ca să-ți cureți organismul. Ar trebui să respiri în această proporție: un timp inspiri, 4 timpi ții aerul și 2 timpi expiri. Dacă ai inspirat 4 secunde, ține aerul 16 secunde și expiră 8 secunde. De ce trebuie să expiri de două ori mai mult decît inspiri? Pentru că, în timpul expirației, elimini toxine prin sistemul limfatic. De ce să ții aerul de patru ori mai mult? Pentru că așa poți să-ți oxigenezi pe deplin sângele și să activezi sistemul limfatic. Atunci când respiri, trebuie să începi s-o faci din profunzime, din abdomen, ca un aspirator care scapă toxinele din sistemul circulator.

Oprește-te și respiră adânc de zece ori, respectând proporția menționată, cel puțin de trei ori pe zi. Fă 10 exerciții de respirație, de trei ori pe zi, și vei observa o îmbunătățire simțitoare a sănătății tale. Nu există aliment sau tabletă de vitamine pe lumea asta care să poată face pentru tine ceea ce fac tiparele excelente de respirație.

A doua cheie este să mănânci alimente cu un conținut ridicat de apă. Dacă te uiți în natură și privești animalele cele mai mari și mai puternice, vei descoperi că acestea sunt erbivore. Gorilele, elefanții, rinocerii și toate celelalte mănâncă doar hrană bogată în apă. Ierbivorele trăiesc mai mult ca carnivorele. Gândește-te la un vultur. De ce crezi că arată așa? Nu mănâncă hrană bogată în apă. Dacă mănânci ceva deshidratat și mort, imaginează-ți cum ai arăta. Cum să te asiguri că 70 % din dieta ta este formată din alimente cu conținut ridicat de apă? Este de fapt foarte simplu. Doar asigură-te ca, de acum încolo, să mănânci o salată la fiecare masă. Să ai întodeauana ca gustare la îndemână un fruct în loc de un baton de ciocolată.

A treia cheie a unui trai sănătos este principiul combinării eficace a alimentelor. de exemplu mănânci carne în combinație cu cartofi? Dar brânză cu pâine, lapte cu cereale sau pește cu orez? Aceste combinații sunt total distructive pentru sistemul tău intern și te vlăguiesc de energie.

 Diferite alimente sunt digerate diferit. Alimentele cu conținut de amidon (orez, pâine, cartofi) au nevoie de un mediu alcalin/bazic, care este furnizat în gură de enzima ptiliană. Alimente care conțin proteine (carne, lactate, alune, semințe) au nevoie de un mediu acid pentru digerare - acidul clorhidric și pepsina.

Există în chimie o lege care spune că două medii cu efect contrar (acizi și baze) nu pot acționa în același timp. Se neutralizează unul pe celăalt. Dacă mănânci proteine împreună cu amidon, digestia este îngreunată complet. Hrana nedigerată devine un mediu fertil pentru bacterii, care o fermentează și o descompun, dând naștere la tulburări digestive și gaze.

Atunci când alimentele sunt combinate necorespunzător în tractul digestiv, timpul necesar digestiei este de 8-14 ore. Atunci când alimentele sunt combinate corect, corpul este capabil să-și facă datoria în mediu 3-4 ore. După ce a mâncat o masă combinată corect, o persoană trebuie să aștepte cel puțin tre ore și jumătate îaninte de a ingera orice alte alimente.

Cea de-a patra cheie este legea consumului controlat. Nenumărate studii medicale au arătat același lucru. Cel mai sigur mod de a prelungi viața unui animal este să-i reduci cantitatea de alimente pe care o mănâncă. Studiile au demonstrat că degradarea fiziologică, inclusiv degradarea sistemului imunitar, a fost vizibil întârziată prin restricții alimentare.

A cincea cheie pentru un program de viață sănătoasă este consumul de fructe. Fructele sunt compuse în principal din fructoză (care poate fi tranformată cu ușurință în glucoză) și cel mai adesea conțin 90 % apă. Asta înseamnă că pot curăța și hrăni în același timp. Întodeauna trebuie să mănânci fructele pe stomacul gol. De ce? În primul rând pentru că fructele nu sunt digerate în stomac, ci în intestinul subțire. Fructele trec direct prin stomac în câteva minute și ajung în intestine, unde își eliberează zaharurile. Dacă în stomac se află deja carne, sau cartofi, sau amidon, fructele rămân blocate acolo și încep să fermenteze.

A cincea cheie a vieții sănătoase e mitul proteinei.

Care este cel mai grozav plan de marketing din lume? Este acela prin care să-i faci pe oameni să creadă că vor muri dacă nu-ți folosesc produsul. Exact asta s-a întâmplat cu proteinele. Ce folosește organismul tău pentru a produce energie? Mai întâi, fructoză din fructe, legume și muguri germinați. Apoi amidon. Apoi grăsimi. Ultimul lucru de care are nevoie pentru a produce energie sunt proteinele. Ce părere ai despre ideea că proteinele ajută la creșterea rezistenței? Greșit. Excesul de proteine provoacă în organism exces de azot, care provoacă oboseală. Cei care se antrenează umflându-și corpul cu proteine nu sunt recunoscuți pentru calitățiel lor de maratoniști. Sunt prea obosiți.

Deosebirea dintre abilitățile oamenilor de a-și folosi din plin resursele personale este afectată în mod direct de țelurile lor. Un studiu făcut asupra absolvenților promoției 1953 de la Universitatea Yale demonstrează clar acest punct de vedere. Absolvenții intervievați au fost întrebați dacă aveau un set clar, specific de țeluri scrise și un plan de realizarea acelor țeluri. Doar 3% dintre ei aveau aceste țeluri scrise. După 20 de ani, în 1973, cercetătorii i-au intervievat din nou pe absovenții din 1953 care mai erau în viață. Au descoperit că cei 3% care avuseseră țeluri precise o duceau mai bine decât ceialți 97% la un loc.

Există oameni care par mereu să fie rătăciți în ceața derutei. O iau într-o parte, apoi o iau în partea opusă, încearcă ceva, apoi trec la altceva. Se duc pe un drum, apoi se retrag în direcția opusă. Problema lor e simplă: nu știu ce vor. Nu poți atinge o țintă dacă nu știi care este aceasta.

1. Începe prin a face o listă cu visurile tale, cu lucrurile pe care dorești să le ai, să le faci, ceea ce ai vrea să fii și ceea ce ai vrea să împărtășești.

Creează oameni, senzații și locuri care dorești să facă parte din viața ta.  Nu încerca să definitivezi acum modul în care vei primi rezultatul. Nu există nicio limită. Zăbovește oricât crezi de cuviință ca să aduni mostre cât mai consistente de rezultate privitoare la muncă, familie, relații, stări mentale, afective, sociale, materiale și fizice. Alcătuiește-ți o imagine mentală a unui luptător care își aruncă adversarul în afara ringului, fă același lucru cu orice te limitează.

2. Revezi lista pe care ai făcut-o, estimând când crezi că vei putea ajunge la acele rezultate: 6 luni, un an, 2 ani, 5 ani, 10 ani, 20 de ani. Dacă toate țelurile tale sunt pe termen scurt, trebuie să începi să te gândești ceva mai departe de potențial și posibilitate.

3. Alege 4 dintre cele mai importante țeluri pentru tine anul acesta. Acum screie de ce le vei realiza în mod sigur. Fii clar, precis și pozitiv. Dacă poți găsi sufieciente motive ca să faci ceva, te poți mobiliza la orice. Motivele reprezintă diferența dintre a fi interesat și faptul de a fi angajat să realizezi ceva.

4. Acum că ai o listă cu țelurile tale cheie, pune-le în lumina celor 5 reguli pentru formularea rezultatelor. Sunt ele formulate în mod pozitiv? Sunt ele exprimate în termeni specifici senzoriali? Au o procedură de evidență? Descrie ce sentimente vei avea când le vei avea îndeplinite? În termeni senzoriali și mai clari, ce vei vedea, auzi, simți și mirosi?

5. Fă acum o listă cu resursele importante pe care le ai deja la dispoziție. Fă o listă cu lucrurile pe care contezi: trăsături de caracter, prieteni, resurse financiare, educație și orice altceva. Fă un inventar al forțelor, competențelor, resurselor și instrumentelor.

6. După ce ai făcut acest lucru, concentrează-te asupra momentelor în care ai folosit cu cea mai mare îndemânare o parte din aceste resurse. Adu-ți aminte de 3 până la 5 ocazii din viață când ai avut un succes total. Descrie ce anume ai făcut să reușești, ce calități sau resurse ai folosit cu eficacitate și ce anume în privința situației te-a făcut să te simți plin de succes.

7. După ce ai făcut toate acestea, descrie ce fel de persoană ar trebui să fii ca să atingi aceste țeluri. Va fi nevoie de multă disciplină, de multă educație? Va trebui să îți drămuiești timpul cu grijă?

Auzim o mulțime de lucruri despre succes, dar nu tot atâtea și despre comportamentele succesului - atitudinile, crezurile și comportamentele care conduc la obținerea lui. Așa că oprește-te acum și scrie două paragrafe sau o pagină despre trăsăturile de caracter, competențele, atitudinile, crezurile și disciplinele de care ai nevoie pentru a dobândi tot ceea ce dorești. Fă acest lucru pe îndelete.

8. În continuare scrie în câteva paragrafe ce anume te împiedică sai ai ce îți dorești chiar acum. Diseacă-ți personalitatea ca să vezi ce te trage înapoi la dobândirea lucrurilor pe care le dorești. Nu reușeti să faci planuri? Faci planuri, dar eșuezi în a le duce la bun sfârșit? Încerci să faci mai multe lucruri deodată sau devii atât de fixat asupra unuia singur, încât nu mai faci și altceva? Cu toții avem modurile de ne limita, avem propriile noastre strategii de a eșua, însă recunoscând strategiile noastre trecute de limitare, le putem modifica acum.

Folosește informațiile din ultimul exercițiu pentrru a te orienta în alcătuirea planului tău. Dacă nu ești sigur care ar trebui să fie planul tău, atunci întreabă-te numai ce anume te împiedică sai ai ceea ce îți dorești acum. Răspunsul la această întrebare ca fi ceva asupra căruia poți lucra imediat pentru a-l schimba. Rezolvarea acelei probleme devine astfel un subțel sau pragul către realizarea țelurilor mai înalte.

9. Ia-ți răgazul, acum, de a lua pentru fiecare dintre cele 4 țeluri-cheie și alcătuiește prima ciornă a unui plan pas cu pas despre cum să le realizezi. Amintește-ți să începi cu țelul și să te întrebi: ce ar trebui să fac mai întâi ca să realizez acest lucru? Ce mă împiedică să obțin acest lucru acum și ce pot face ca să schimb situația? Asigură-te că planurile tale includ ceva ce poți face astăzi.

Până acum am parcurs jumătate din Formula Succesului Suprem. Îți cunoști exact rezultatul. Ți-ai definit rezultatele pe termen scurt, și pe termen lung. Ți-ai clarificat care aspecte din personalitatea ta te ajută și care te împiedică să obții ceea ce dorești. Acum începe să-ți alcătuiești o strategie a felului în care poți ajunge acolo.

Care este calea cea mai sigură către excelență? este să modelezi pe cineva care deja a făcut ceea ce vrei tu să faci.

10. Așadar, găsește modele. Pot fi oameni din viața ta sau oameni celebri care au înregistrat mari succese. Scrie 3-5 nume ale unor persoane care au realizat ceea ce vrei tu să realizezi. Specifică în câteva cuvinte calitățile și comportamentele care i-au condus la succes. Scrie câte o idee principală pe care ți-ar putea-o da fiecare din ei dacă ar vorbi direct cu tine. Poate e despre cum se evită un blocaj sau se spulberă o limitare, sau la ce să fii atent ori ce anume să cauți.

Efectuarea acestor exerciții ar putea fi unul dintre cei mai importanți pași pe care îi poți face către trimiterea acelor semnale clare. Nu poți ajunge la rezultatul tău dacă nu știi care este acesta. Dacă nu oferi minții tale o programare a rezultatelor pe care le dorești, atunci altcineva va face acea programare pentru tine. Dacă nu ai propriul tău plan, altcineva te va potrivi la planul lui. Este neapărat nevoie să îți găsești timp să faci fiecare exercițiu în parte. Nu-i ușor, dar merită osteneala. Unul dintre motivele pentru care oamenii nu reușesc în viață este că, de obicei, succesul se ascunde sub trudă. Și stabilirea țelurilor sau dezvoltarea rezultatelor înseamnă trudă.

Oamenilor le este ușor să lase la oparte aceste lucruri și să se lase prinși de câștigarea existenței în loc să-și proiecteze viața. Folosește-ți puterea personală și disciplina pentru a parcurge în întrgime aceste exerciții. S-a spus că în  viață există doar două dureri: durerea disciplinei și durerea regretului și că disciplina cântărește căteva grame, în timp ce regretul - câteva tone.

John Grinder și Richard Bandler au constatat că oamenii de succes au câteva trăsături comune: păreau să aibă sclipiri de geniu în a pătrunde rapid în miezul informației și a comunica apoi celorlalți ceea ce aflaseră. Tindeau să folosească cuvinte-cheie care transmiteau ideile lor cele mai imoprtante cu mare precizie.

Ei au înțeles de asemenea că nu era nevoie să știe totul. Făceau deosebire între ceea ce era și ce nu era nevoie să știe și se concentrau pe prima parte. Terapeuții remarcabili precum Virginia Satir, Fritz Pearls și dr. Milton Erickson foloseau uneori aceleași expresii care, în nenumărate rânduri, le dădeau posibilitatea de a obține rezultate imediate la pacienți doar într-o ședință sau două în loc de un an sau doi. Așa cum limbajul precis are abilitatea de a mișca oamenii în direcții folositoare, și limbajul precis are abilitatea de a mișca oamenii în direcții folositoare, și limbajul neclar îl poate dezorienta. ”Dacă gândul poate corupe limbajul, și limbajul poate corupe gândul”, scria George Orwell, a cărui carte, 1984, se bazează tocmai pe acest principiu.

Există cinci linii directoare pentru a cere în mod inteligent și precis.

1.      Cere la obiect.

Trebuie să definești cu precizie ce îți trebuie, de ce îți trebuie și când îți trebuie. În seminarele de stabilire a țelurilor, oamenii spun mereu că vor mai mulți bani. Le înmânez câteva monede de 25 de cenți. Au cerut și au primit, dar nu au cerut inteligent, așa că nu au primit ceea ce voiau

2.      Cere de la cineva care te poate ajuta.

Orice ai vrea - o relație mai bună, o slujbă mai bună, o schemă mai bună de investiție a banilor -  cere cuiva care are resursele: cunoștințele, capitalul, sensibilitatea sau experiența.

3.      Creează valoare de la persoana de a care ceri.

Nu cere pur și simplu așteptând de la cineva să îți ofere ceva. Dă-ți mai întâi seama cum îl poți ajuta tu. Valoarea pe care o creezi poate fi un sentiment, sau o dovadă de sensibilitate, sau un vis, dar adesea asta este suficient.

4.      Cere cu un crez congruent, concentrat.

 Atunci când ceri, fă-o cu absolută convingere. Exprimă acest lucru prin cuvintele tale și fiziologia ta. Fii capabil să arăți că ești sigur de ceea ce vrei, că ești sigur că vei reuși și că ești sigur că vei crea valoare, nu doar pentru tine, ci și pentru persoana de la care ceri.

5.      Cere până când vei obține ceea ce vrei.

Atunci când ceri, trebuie să te schimbi și să te adaptezi până obții ceea ce dorești. Atunci când citești viețile oamenilor de succes, constați mereu că ei au continuat să ceară, să încerce, să se schimbe – pentru că știau că, mai devreme sau ma itârziu, vor găsi pe cineva care să le satisfacă nevoile.

Multe cuvinte și expresii folosite de oameni în societatea noastră au doar un sens vag sau nu au niciun sens specific. Anthony Robbins numește aceste cuvinte fără bază senzorială, generalizate, ”bâlbâială”. Nu constituie un limbaj descriptiv; sunt mai degrabă niște ghicitori vagi. O asemenea ”bâlbăială” este propoziția ”Mary pare deprimată” sau ”Mary pare obosită”, Sau, chiar mai rău, ”Mary este deprimată”. Sau ”Mary este obosită”. Limbajul precis este: ”Mary este o tânără femeie de 32 de ani, cu ochi albaștri și păr castaniu, care stă în drepata mea. Se sprijină pe spătarul scaunului și bea o Cola dietică, privind în gol și de-abia respirând.” Este deosebirea dintre a da descrieri precise ale unei experiențe verificabile extern și a face presupune în legătură cu ceva ce nu poate vedea nimeni. Cel care vorbește habar n-are ce-i în minte lui Mary. El își face harta mentală consinderând că știe ce experiență trăiește ea.

O bună parte din limbajul nostru nu este decât generalizare lipsită de sens și presupunere acest soi de limbaj leneș poate secătui puterea adevăratei comunicări. Dacă vrei să comunici eficient, trebuie să fii atent la bâlbâială atunci când apare și să știi să pui întrebări ca să obții precizie. Scopul preciziei în exprimare este să afli cât mai multe informații folositoare posibile. Cu cât ești mai aproape să obții o reprezentare completă a experienței interioare a celeilalte persoane, cu atât mai mult poți efectua schimbarea.

Dacă cineva îți transmite că nu poate face ceva anume, ce semnal  trimite către creier? Unul limitativ, care dă asigurări, de fapt, că nu poate face acel lucru. Mijlocul de a rupe acest cerc vicios este să spui: ”Ce s-ar întâmpla dacă ai fi în stare să faci acel lucru?”

Același proces este valabil și în dialogul tău interior. Atunci când îți spui: ”Nu pot face asta,” următoarul lucru pre care trebuie să-l faci este să te întrebi: ”Ce s-ar întâmpla dacă aș putea?” Răspunsul ar fi o listă de acțiuni și sentimente încurajatoare și pozitive. Acest lucru ar crea noi reprezentări de posbilitate și, ca urmare, va începe schimbarea fiziologiei tale și modului tău de gândire pentru a face tot posibilul.

În plus, poți pune întrebarea: ”Ce mă împiedică să afac acest lucru acum?”, clarificându-se astfel ce anume este nevoie să schimbi.

Amintește-ți creierul tău are nevoie de semnale clare ca să poată acționa eficient. Limbajul bâlbâit și gândirea bâlbâită derutează creierul. Dacă cineva spune: ”Mă simt deprimat”, descrie doar o stare de blocaj. Nu îți spune nimic precis. Trebuie să-l întrebi cum anume se simte deprimat, ce anume îl determină să se simtă astfel.

Astfel, dacă îi ceri acelei persoane să fie mai precisă, s-ar putea să-ți spună: ”Sunt deprimat pentru că întodeauana dau de necazuri la serviciu.” Care este următoarea întrebare este adevărul universal? Puțin probabil. Așa că întrebi: ”Întodeauna dai de necazuri la serviciu?” Сel mai probabil răspunsul va fi: ”Păi nu, nu întodeauna, cred.” Străpungând bâlbâiala, ajungând la precizie, te afli pe calea identificării unei probleme adevărate și a rezolvării ei. Ceea ce se întâmplă de obicei este că o persoană a încurcat puțin lucrurile și a transformat asta într-un mare eșec, care există doar în mintea ei.

Dacă cineva spune ”Planul tău pur și simplu nu va merge”; trebuie să afli ce anume nu va merge. De multe ori, nu este tot planul de vină, ci doar o mică parte din el. Dacă încerci să-și rearanjezi întregul plan, ești în situația unui avion care zboară fără radar. S-ar putea să rezolvi orice numai acea situație nu. Dacă precizezi unde este problema și o abordezi, ești pe cale de a produce o schimbare valoroasă. Ia aminte, cu cât harta seamănă mai mult cu teritoriul real, cu atât este mai prețioasă.

Atunci când spunem ”prea mult, prea mulți, prea scump”, folosim altă formă de ștergere. Ea se bazează adesea pe o combinație arbitrară care sălășluiește undeva în creierul nostru. Ai putea spune că o vacanță mai lungă de o săptămână înseamnă prea departe de muncă. Poți ieși din generalizări prin comparație. Două săptămâni departe de serviciul tău ar putea merita dacă te-ai întoarce complet relaxat și capabil să lucrezi cu spor. Singurul mod de a face rațional judecăți este să ai puncte reale de comparație.

Ultimul tipar care trebuie învățat este ceva mai subtil. Cu au în comun cuvinte ca: ”atenție”, ”afirmație” și ”motiv”? Nu desemnează o persoană, un loc, un obiect. Nominalizările sunt cuvinte care și-au pierdut specificitatea. Când auzi un asmenea cuvânt înclini să-l transformi într-un proces – ceea ce-ți dă putere să-ți reorientezi și să-ți schimbi experiența. Dacă cineva spune: ”Vreau să-mi schimb experiența”, ca să-l reorientezi, spui: ”Ce vrei să experimentezi?” Dacă spune: ”Vreau iubire,” trebuie să-l întrebi: ”Cum vrei să fii iubit? Sau ”Ce înseamnă să fii iubitor”.

Există și alte mijloace de ghidare a comunicării, punând întrebările potrivite. Unul dintre le este ”cadrarea rezultatelor”. Dacă îl întrebi pe cineva ce-l  frământă ssau ce s-a întâmplat, vei obține o lungă disertație doar despre acea problemă. Dacă întrebi: ”Ce vrei?” sau ”Cum vrei să schimbi lucrurile?”, ai reorientat conversația de la problemă spre soluție. În orice situație, oricât ar fi ea de sumbră, există un rezultat dezirabil care poate fi obținut. Țelul tău ar trebui să fie schimbarea orientării către acel rezultat și cât mai departe de problemă.

Fă acest lucru punând întrebările potrivite. În NLP, ele sunt cunoscute sub denumirea de ”întrebări pentru rezultat”. 

”Ce vreau?”

”Care este obiectivul?”

”De ce mă aflu aici?”

”Ce vreau pentru tine?”

”Ce vreau pentru mine?”

Iată o altă cadrare importantă. Alege întrebările de tipul ”cum” în detrimentul celor de tipul ”de ce”. Întrebările cu ”de ce” îți pot aduce motive, explicații, justificări și scuze. Nu trebuie să îți întrebi un angajat de ce nu a obținut un contract pe care i l-ai cerut. Întreabă-l cum se poate schimba, ca să fii sigur că îl obține pe următorul. Cei care comunică bine nu sunt interesați de raționalizări ale motivelor pentru care ceva merge prost. Ei vor să afle cum să facă să iasă bine. Întrebările potrivite te vor duce în acea direcție.

Raportul este instrumentul suprem pentru a obține rezultate în ceea ce privește alți oameni. O mulțime de oameni fac viața complicată și difcilă. Indiferent ce vrei să faci, să vezi, să creezi, sa împărtășești sau să trăiești  în viață, de la realizarea unui plan spiritual până la câștigarea unui million de dolari, întotdeauna se găsește altcineva care te poate ajuta să-ți îndeplinești țelul mai repede și mai ușor. Modul de recrutare a acelei persoane este obținerea raportului, legătura magică ce îi unește pe oameni și îi face să se simtă parteneri. Unul din cele mai bune metode de a realiza un raport este prin oglindirea sau crearea unei fiziologii comune cu acea persoană. Asta a făcut psihoterapeutul Milton Erickson. El a învățat să oglindească tiparele de respirație, postura, tonalitatea și gesturile altor oameni. Făcând acest lucru a realizat cel mai stabil raport în decurs de câteva minute. 

În timp ce cuvintele acționează asupra conștientului unei persoane, fiziologia acționează asupra subconștientului. Ți pentru că nu este conștientă, este cu atât mai solidă. Nu ești conștient de nimic altceva decât de legătura care s-a creat. 

Deci cum oglindești fiziologia unei persoane? Ce fel de trăsături fizice poți oglindi? Începe cu vocea. Oglindește-i tonalitatea și formulele de exprimare, înălțimea, ritmul, pauzele, volumul vocii. Oglindește cuvintele sau expresiile preferate. Dar atitudinea și tiparele de respirație, contactul vizual, limbajul corpului, expresii ale feței, gesturi ale mâinilor sau alte mișcări distinctive? Orice aspect de fiziologie, de la felul în care cineva calcă, până la felul în care își înclină capul, reprezint ceva ce poate fi oglindit.

Dacă ai putea oglindi întreg felul de a fi al unei persoane? Știi ce s-ar întâmpla? Oamenii se simt de parcă și-ar fi găsit sufletul pereche, cineva care îi înțelege în totalitate, care le poate citi gândurile cele mai profunde.

Există două secrete ale oglindirii: observația pătrunzătoare și flexibilitatea personală. Există infinite subtilități în oglindirea eficientă, dar temelia este elicitarea strategiei, cele trei sisteme de reprezentare de bază: vizual, auditiv și kinestezic. Pentru a ilustra deosebirile, A. Robbins să ca exemplu un cartier de locuințe. Una dintre case este situată pe o stradă liniștită, pașnică. La aproape orice oră din zi, te poți plimba pe acolo și poți auzi păsărelele ciripind. Are un interior de poveste care vorbește de la sine, încât te întrebi cum ar putea cineva să treacă nepăsător pe lângă ea. Către amurg, te îndrepți către grădină doar ca să asculți păsările cântând, briza foșnește printre ramuri, iar vântul se aude ca un clinchet pe veranda din față.

O altă casă e uimitor de pitorească. Te însuflețește numai privind-o. Este uluitor din punct de vedere vizual, de la veranda lungă și albă din față până la lambriurile lucrate frumos și cu migală pe pereții de culoarea piersicii. Are puzderie de ferestre, astfel încât are o lumină minunată aproape la orice oră din zi. Sunt atât de multe de văzaut, începând cu scara în spirală până la ușile elegante din stejar sculptat, încât ai putea petrece o zi întreagă doar explorând fiecare cotlon sau ungher, ca să afli ce alte lucruri noi mai sunt de văzut. 

Cea de-a treia casă este mai greu de descris. Trebuie să mergi și s-o vezi tu însuți; trebuie pur și simplu să o simți cu toată ființa ta. Construcția sa este solidă și reconfortantă. Încăperile emană o căldură aparte. Într-un fel absolut de nedescris, atinge ceva fundamental din ființa ta. Este aproape ca o hrană sufletească. Îți vine să te așezi într-un colț și să inhalezi ceea ce în mod inexplicabil te face să te simți atât de liniștit.

În toate cele trei cazuri, e vorba de aceeași casă. Prima este descrisă dintr-un punct de vedere auditiv. a doua, vizual, iar a treia, kinestezic. Sistemul de reprezentare principal al fiecărei persoane va determina care dintre cele trei descrieri i se pare ce mai edificatoare. Dar ține minte: oamenii le folosesc pe toate trei. Cel mai elegant mod de a comunica este să le declanșezi pe toate trei, concentrându-te în același timp asupra sistemului pe care cealaltă persoană îl folosește cel mai mult.

Nu renunți la identitatea ta atunci când oglindești pe cineva. Nu ești în exclusivitate o persoană înclinată spre vizual, auditiv sau kinestezic. Trebuie să ne străduim cu toții să fim flexibili. Oglindirea creează pur și simplu o comuniune de fiziologie, care scoate în evidență omenia împărtășită.

Mesajul cel mai însufleítor, gândul cel mai profund, critica cea ma inteligentă sunt lipsite de sens dacă nu sunt înțelese atât din punct de vedere intelectual, cât și emoțional de persoana căreia îi sunt adresate. Dacă vrei să devii maestrul persuasiunii, maesrul comunicării, atât în afaceri, cât și în viața personală, trebuie să găsești tonul potrivit.

Această cale trece prin metaprograme. Metaprogramele sunt puternice tipare interioare care ajută la determinarea modului în care persoana respectivă își formează reprezerntările interioare și își dirijează comportamentul. .

Primul metaprogram implică deplasarea înspre ceva sau îndepărtarea. Orice comportament uman gravitează în jurul imboldului de a obține plăcere sau de a evita durerea. Cineva poate merge un kilometru pe jos până la serviciu pentru că îi place să facă mișcare. Un altul poate merge pe jos pentru că are o fobie teribilă de mașini.  Cineva poate citi Faulkner, Hemingway sau Fitzgerald pentru că îi place proza și perspectiva lor. Un altul poate citi aceiași autori pentru că nu vrea ca oamenii să creadă despre el că este un nătâng needucat.

Să zicem că vrei ca copilul tău să-și petreacă mai mult timp cu temele pentru școală. I-ai putea spune: ”Ar fi mai bine să înveți, altfel nu vei intra la un colegiu bun.” Sau: ”Uită-te la Fred. Nu a învățat, a abandonat școala și își va petrece viața făcând plinul la pompă. Așa ceva îți dorești tu de la viață?” Cât de bine va funcționa acea strategie? Depinde de copilul tău. Dacă este motovat în principal să se îndepărteze, atunci ar putea funcționa. Dar ce se întâmplă dacă se deplasează înspre lucruri? Dacă este motivat în principal de lucruri care îl provoacă, deplasându-se înspre cele care i se par atrăgătoare?

De fapt, oamenii care se deplasează înspre lucrui sunt supărați sau iritați de cei care arată lucrurile de care să se îndepărteze. Ai putea să-ți motivezi copilul mai bine spunându-i: ”Dacă faci asta, poți alege ce facultate îți dorești.”

Al doilea metaprogram se ocupă de cadre de referință interioare și exterioare. Pentru mulți oameni, dovada vine din exterior. Șeful te bate pe spate și zice că ai făcut o treabă bună. Capeți o mărire de salariu. Câștigi un premiu. Munca ta este remunerată și apreciată de colegi. Acesta este un cadru exterior de referință.

Pentru alții, dovada vine din interior. Aceștia ”știu pur și simplu în sinea lor” atunci când au făcut o treabă bună.

Hai să zicem că încerci să convingi pe cineva să participe la un seminar. Ai putea spune: ”Trebuie să participi la acest seminar. E grozav. Am fost și eu și toți prietenii mei. S-au simțit minunat cu toții. Cu toții spun că le-a schimbat viața pe deplin.” Dacă persoana are un cadru exterior de referință, există șanse să o convingi. 

Dar dacă are un cadru interior? Îți va fi greu să o convingi spunându-i ce părere au ceilalți. Ce-ar fi dacă i-ai spune: ”Mai ții minte seria de prelegeri la care te-ai dus anul trecut? Mai ții minte că ai zis că era cea mai profundă experință pe care ai avut-o în ultimii ani? Am aflat despre un eveniment care ar putea să fie asemănător; cred că, dacă vrei să încerci, s-ar putea să constați că este același tip de experianță. Ce zici?”

Este important să remarcăm că toate aceste metaprograme sunt legate de context și de stres. Dacă ai făcut ceva timp de 10-15 ani, probabil că ai un puternic cadru interior de referință; dacă ești nou în branșă, s-ar putea să nu ai un cadru interior de referință atât de puternic în legătură cu ceea ce este bine sau ce este rău în contextul respectiv. Așadar, tinzi să-ți dezvolți în timp preferințe și tipare.

Un lider cu adevărat eficient trebuie să aibă un puternic cadru interior. Un lider cu adevărat eficient trebuie să fie capabil să absoarbă eficient informații și din exterior. Când nu face acest lucru, conducere devine megalomanie.

Al treilea set de metaprograme presupune alegerea în funcție de propria persoană sau în funcție de ceilalți. Unii oameni consideră interacțiunile umane mai întâi în termeni de ce au ei înșiși de câștigat, iar alții, în termeni de ce pot face pentru ei înșiși și pentru ceialalți. Pentru a afla dacă oamenii aleg în funcție de ei sau de alții, observă câtă atenție acordă altor oameni. Se apleacă spre ei și pe fața lor se citește grijă față de ceea ce le spun alți oameni? Sau se lasă pe spate și rămân plictisiți și nereceptivi? Toată lumea alge în funcție de sine o parte din timp și uneori este improtant să facem așa. Cheia e să faci ceea ce fac iîn mod constant și dacă procedura ta de algere îți permite să obții rezultatele pe care le dorești.

Al patrulea program de algere implică acordare și dezacordare. Unii oameni sunt receptivi la lumea exterioară prin găsirea de asemănări. Privesc lucrurile și caută să vadă ce au în comun. Sunt cei care fac acordare. 

Alți oameni fac dezacordare - oameni care văd deosebirile. Persoanele care fac dezacordare formează o minoritate. 

Dacă ai o slujbă repetitivă, an de an, ai vrea să angajezi o persoană care vede deosebirile? Sigur că nu. Dacă ai o slujbă care necesită multă flexibilitate sau schimbare constantă, ai angaja o persoană care vede asemănări? Evident că nu.

Următorul program se referă la ce anume este nevoie ca să convingi pe cineva de ceva. Pentru a vedea ce anume poate convinge pe cineva, trebuie mai întâi să afli ce cărămizi senzoriale are nevoie ca să poată fi convins. Apoi trebuie să descoperi cât de des trebuie să primeacă acești stimuli până să fie convins. Pentru unii, dacă le dovedești o singură dată dragostea ta, le-ai dovedit-o pentru totdeauna. Altora trebuie să le-o dovedești zilnic. 

Un alt program este posibilitate contra necesitate. Unii oameni trec prin viață luând ceea ce apare, când au nevoie de o slujbă nouă, de o casă nouă, de o mașină nouă, sau de un partener nou, acceptă ce este la îndemână.

Alții sunt motivați să caute posibilități. Caută opțiuni, experiențe, șanse, căi.

Un alt metaprogram este stilul de lucru al unei persoane. Unii oameni lucrează foarte greu alături de alții și nu pot lucra bine sub multă supraveghere. Ei trebuie să-și realizeze propriul lor spectacol. Alții lucrează cel mai bine ca parte dintr-un grup. Numim strategia lor de cooperare.

Exersează elicitarea metaprogramelor altor oameni. Întreabă-i: Ce anume te interesează la o relație (sau casă, mașină, carieră?) Cum știi că ai reușit să realizezi ceva? Care este legătura între ceea ce faci luna aceasta și ceea ce ai de făcut luna trecută? Cât de des trebuie să îți demonstreze cineva ceva ca să te convingi că este adevărat? Povestește-mi de o experiență de muncă preferată și de ce a fost importantă pentru tine. 

Printr-o astfel de abordare îți poți alcătui un întreg set de distincții legate de oameni. De exemplu, unii aleg în funcție de sentimente, alții, gândind logic. Unii oameni iau decizii numai pe baza unor date și cifre. Alții sunt convinși întâi de un concept general sau o idee generală. Aceștia reacționează la părțile mari. Dacă le place, atunci se gândesc și la deatalii. Unii sunt provocați de începuturi. Sunt cei mai entuziasmați când prind o ideea din zbor, pentru ca apoi să-și piardă interesul pentru ea și să treacă la altceva. Alții au o fixație cu încheierea. Orice fac, ei trebuie să vadă totul până la sfârșit, fie că citesc o carte sau execută o sarcină de serviciu. Alții aleg în funcție de mâncare. Aproape orice fac sau discută este evaluat în termeni culinari. Întreabă-i de nuntă și ei îți vor vorbi despre tort. O persoană care alege mai întâi în funcție de oameni va vorbi mai mult despre oamenii de la nuntă sau despre cei de la film. O persoană care alege în primul rând în funcție de activități va vorbi despre ce s-a întâmplat de fapt la nuntă.

Există două moduri de schimbare a metaprogramelor. Una este prin intermediul Evenimentelor Afective Semnificative. Dacă ai ales doar ținând seama de necesitate și ai ratat o mare oportunitate pentru o slujbă, pentru că firma căuta o persoană cu un sens dinamic al posibilității, s-ar putea din cauza șocului, să îți schimbi felul de abordare. Dacă tinzi să te îndreptezi spre orice și ești lăsat la o parte din cauza unei tentante investiții înșelătoare, acest lucru probabil va afecta modul în care vei privi următoare propunere care îți va ieși în cale. 

Celălalt mod în care te poți schimba este prin decizia conștientă de a face acest lucru. Mulți dintre noi poate nu s-au gândit niciodată ce metaprograme folosim. Pasul către schimbare este recunoașterea. Oare majoritatea marilor lideri și a oamenilor realizați nu se îndreaptă către ceva mai degrabă decât să se îndepărteze de altceva? Așa că s-ar putea să vrei să începi să te extinzi un pic. Poți începe să te gândești la anumite lucruri care te atrag și să te îndrepți în mod activ către ele.

Metaprogramele ar trebui folosite la două niveluri. Primul este un instrument pentru a calibra și ghida comunicarea cu ceialalți.  Așa cum fiziologia îți poate spune o mulțime de lucruri despre el, tot astfel metaprogramele lui vor vorbi elocvent despre ce îl motivează și îl face să o ia speriat la fugă. Al doilea este un instrument de schimbare personală. Ia aminte, nu ești unul și același cu propriul tău comportament. Dacă ai tendința de a folosi orice tipar care lucrează în dezavantajul tău, nu trebuie decât să-l schimbi. Metaprogramele oferă unul dintre cele mai folositoare instrumente pentru calibrare și schimbare personală. Ele furnizează și cheia pentru unele dintre cele mai folositoare instrumente de comunicare disponibile.

Anumite cuvinte și expresii creează rezistență și probleme. Când cineva spune: ”Este adevărat, dar…”, ce vrea să spună? Vrea să spună că nu este adevărat sau că este irrelevant. Cuvântul ”dar” a negat tot ce s-a săus mai înainte.

Ce-ar fi dacă ai avea un instrument de comunicare pe care l-ai putea folosi pentru a comunica exact ceea ce simți în legătură cu o anumită problemă? Și asta, fără să compromiți integritatea în vreun fel și totuși să nu fie nevoie să fii de acord cu cealaltă persoană? Așa ceva existp, se numește cadru de acord. Constă din trei expresii:

”Apreciez și…”

”Respect și…”

”Sunt de acord și…”

Una din căile de rezolvare a problemelor este să le redefinești – să găsești o cale să ajungi la acord – nu la dezacord. O altă cale este să spargi tiparele acestora.

Deruta este una din cele mai bune căi de spargere a tiparelor. Oamenii depind de tipare pentru că nu știu ce altceva să facă. S-ar putea să umble triști, deoarece astfel își închipuie că vor stârni întrebări îngrijorătoare, sensibile în legătură cu ceea ce îi supără. Acesta este felul de a obține atenție și de a-și folosi resursele.

Dacă ai întâlni pe cineva de acest fel, cum ai recționa? Ai începe o discuție lungă, plină de îngrijorare și simțire. Această atitudine ar face-o pe persoană să se simtă mai bine, dar i-ar consolida totodată tiprul, i-ar confirma că dacă umblă trist va primi toată atenția pe care o dorește. Dar dacă ai proceda altfel? Dacă ai începe să o gâdili, să o ignore sau i-ai lătra precum un câine? Vei vedea că acea persoană nu va ști cum să reacționeze. Și din derută va izvorî un nou tipar al felului cum percepe experiența.

Nimic pe lumea asta nu are un sens inerent. Ceea ce credem noi despre ceva anume sau ceea ce facem pe lumea asta depinde de felul în care le percepem. Nenorocirea este un punct de vedere. Ființa umană tinde să atașeze anumite semnificații deferitelor experiențe. Tindem să încadrăm lucrurile pe baza modului în care le-am perceput în trecut. De multe ori, schimbând aceste tipare obișnuite de percepție, putem crea mai multe posibilități pentru viața noastră. Important e să ne amintim că percepțiile sunt creative. Atfle spus, dacă percepem un anumit lucru ca pe o obligație, acesta este mesajul pe care îl transmitem creierului nostru. Apoi creierul generează stări care transformă acel lucru în realitate. Dacă ne schimbăm cadrul de referință și privim acea situație din alt punct de vedere, ne putem schimba modul în care reacționăm în viață. Ne putem schimba reprezentarea sau percepția în legătură cu orice. Într-un singur moment ne putem schimba stările și comportamentele. La acest lucru se referă reîncadrarea.

Exită două tipuri principale de reîncadrare: reîncadrarea contextului și reîncadrarea conținutului. Reîncadrarea contextului presupune să transformi o experiență care pare să fie neplăcută, supărătoare sau nedorită și să arăți cum același comportament sau experiență este de fapt un mare avantaj într-un alt context.

Marile inovații sunt făcute de cei care știu cum să reîncadreze activități și probleme în resurse potențiale din alte context. De exemplu, mai înainte se considera că petrolul distruge valoarea pământului pentru folosință agricolă. Și totuși, iată ce valoare are astăzi. Cu mulți ani în urmă depozitele de cherestea aveau probleme în a se descotorosi de uriașele cantități de rumeguș din fabricile lor. Un individ a luat acest deșeu și s-a hotărât să-l pună într-un alt context. La preset la un loc cu clei și un lichid ușor și a creat un produs care se numește Presto Logs!

Reîncadrarea conținutului presupune preluarea exact aceleași situații și schimbarea înțelesului ei. Există o poveste a unui celebru general de armată cunoscut pentru că și-a reîncadrat trupele în timpul unui atac masiv al inamicului, spunând: ”Nu ne retragem, doar înaintăm în altă direcție.” Atunci când moare o persoană apropiată, majoritatea oamenilor din apropiere sunt triști, din cauza sentimentului de pierdere. Alții însă nu, deoarece aceștia reîncadrează moartea ca pe o ridicare la un nivel superior al existenței.

Reîncadrarea este unul dintre cele mai puternice moduri prin care poți schimba felul de a gândi în legătură cu o experineță. Ia-ți un răgaz și reîncadrează aceste situații:

1.      Șeful meu țipă la mine tot timpul.

2.      În acest an a trebuit să plătesc cu 4000 de dolari mai mult impozit pe venit decât anul trecut.

3.      Avem puțini bani ca să cumpărăm cadouri de Crăciun în acest an.

4.      De fiecare data când încep să-mi meargă bine, îmi sabotez succesul.

Iată câteva posibile reîncadrări:

1a. Este grozav că îi pasă suficient de tine ca să-ți spună sincer ce părere are. Putea pur și simplu să te concedieze.

2a. Asta-i grozav. Înceamnă că ai căștigat anul acesta mult mai mulți bani decât anul trecut.

3a. Grozav. Atunci poți deveni mult mai inventi și să faci ceva ce nimeni nu va uita vreodată, în loc să cumperi niște cadouri banale. Cadourile tale vor avea o notă mai personală.

4a. Este grozav că ești atât de conștient de tiparul tău din trecut. Acum poți afla ce anume îl declanșa și să schimbi lucrurile odată pentru totdeauna.

Putem învăța să generăm cele mai eficiente comportamente, dar dacă acele comportamente nu vin în sprijinul celor mai profunde  dorințe și nevoi, dacă acele comportamente nu țin seama de alte lucruri importante pentru noi, atunci intervine un conflict intern și pierdem congruența care era necesară la scară largă. Valorile sunt acele lucruri de care avem fundamental nevoie ca să mergem înainte.

Ce sunt valorile? Sunt pur și simplu crezurile tale proprii, personale și individuale în legătură cu ceea ce este bine pentru tine. Valorile reprezintă sistemele tale de credință despre bine, rău, corect sau incorect. 

Majoritatea valorilor tale au fost programate prin tehnica de pedeapsă și răsplată. Mediul în care crești joacă rolul cel mai important în programarea celor mai multe dintre valorile tale primare. Formarea valorilor continuă la serviciu. dacă lucrezi pentru cineva și te deidici în firma lui, adopți o parte din valorile lui. Dacă nu împărtășești valorile șefului, promovarea s-ar putea să fie imposibilă. Dacă nu împărtășești valorile firmei, vei fi nefericit. Profesorii din sistemul de învățământ își exprimă în mod constant valorile și, adesea în mod inconștient, folosesc același sistem de pedeapsă-răsplată pentru a asigura adoptarea lor. 

Marea majoritatea a conflictelor pe care oamenii le au în viață rezultă din valori conflictuale. Pentru a interacționa eficace cu oamenii, trebuie să știm ce este cel mai important pentru ei, care anume este ierarhia lor de valori.

Cum îți descoperi o ierarhie a valorilor proprii sau a altcuiva? Mai întâi trebuie să pui un cadru în jurul valorilor pe care le cauți. Adesea avem valori diferite pentru muncă, relații sau familie.

Ia-ți un răgaz ca să hotărăști ce anume vrei într-o relație. Același lucru trebuie să-l faci și cu partenerul tău de viață. Apoi doi veți dezvolta o nouă conștientizare a celor mai stringente nevoi ale celuilalt. Faci o listă cu toate lucrurile care sunt de maximă importanță pentru voi într-o relație - de exemplu, atracție, bucurie, pasiune și respect. 

Dacă ai creat o ierarhie de valori pentru relațiile tale persoanle, fă același lucru în legătură cu mediul tău de muncă. Creează contextul muncii și întreabă: ”Ce este important pentru mine în privința muncii?” Ai putea răspunde, creativitatea. Următoarea întrebare ar fi: ”Ce este important legat de creativitate?” Ai putea răspunde: ”Când sunt creativ simt că mă dezvolt.” ”De ce este important să te dezvolți?”

Nu este suficient să alcătuiești ierarhii de valori. Oamenii au accepțiuni diferite pentru același cuvânt. Pentru mine libertatea ar putea însemna să pot face ce vreau, când vreau, unde vreau, cu cine vreau, atât cât vreau. Dar s-ar putea ca pentru tine libertatea să însemne că există cineva  care să aibă grijă de tine tot timpul, să fii ferit de probleme. Pentru altcineva libertatea poate fi un concept politic, disciplina de care este nevoie pentru a menține un anumit sistem politic.

Dacă într-o relație valoarea cea mai de preț este dragostea, poți întreba: ”Ce te face să te simți iubit?” sau: ”Ce te face să iubești pe cineva?”; sau ”Cum știi că nu ești iubit?” Cuvântul dragoste luat separat, are probabil zeci de semnificații pentru tine și merită să descoperi care sunt acestea. 

Valorile constituie cel mai puternic sistem de motivare pe care îl avem la dispoziție. Valorile comune formează baza pentru raportul suprem. Dacă două persoane au valori strâns legate între ele, relația lor poate dura o veșnicie. Dacă valorile lor sunt total diferite, sunt șanse minime pentru o relație armonioasă, îndelungată. Ca urmare, trebuie să faci două lucruri: Primul, să descoperi valorile pe care le ai în comun, ca să le poți folosi ca punte pentru celelalte care se aseamănă. În al doilea, rând, caută să sprijini și să împlinești cât de mult poți valorile cele mai importante ale celeilalte persoane. Aceasta este temelia unei relații îndelungate, puternice, bazate pe sprijin, fie ea de afaceri, personală sau de familie.

Iată un exercițiu care merită făcut: ia cinci valori care sunt importante pentru tine și alcătuiește-ți proccedura de evidență. Ce anume trebuie să ți se întâmple ca să știi dacă valorile îți sunt satisfăcute sau împlinite. Răspunde în scris pe o foaie de hârtie. Evaluează dacă procedura ta de evidență te ajută sau te trage înapoi. 

Valorile se schimbă. Unoeri se schimbă radical, dar de obicei, se schimbă la un nivel inconștient. Mulți dintre noi au proceduri de evidență care fie sunt autodistructive, fie sunt depășite. Cunoaștem cu toții oameni care aveau o fixație pentru un rezultat, ceva care pentru ei simboliza valoarea supremă. Ca apoi, când l-au atins, să constate că nu avea niciun sens. Valorile lor se schimbă, dar procedura de evidență își croise o viață de sine stătătoare. Uneori, oamenii au o procedură de evidență care nu este atașată absolut niciunei valori. Ei știu ce vor, dar nu știu de ce. Așa încât, atunci când obțin ceea ce și-au dorit, se dovedește a fi un miraj, un lucru cu care au fost îmbiați de societate, dar pe care ei nu și-l doreau cu adevărat. Inconsecvența dintre valori și comportamente este una dintre temele majore din literatură și filme, începând cu Cetățeanul Kane până la Marele Gatsby. Trebuie să-ți dezvolți permanent un simț al valorilor și al modului în care acestea se schimbă. 

Uneori, două valori diferite, precum dragostea și libertatea, ne trag în direcții diferite. Liberatea poate însemna abilitatea de a face ce vrei, în orice moment vrei. Dragostea poate însemna angajamentul față de o singură persoană. Mulți dintre noi am simțit un conflict. Când o facem, nu este plăcut. Este totuși extrem de important să știm catre ne sunt valorile cele mai de preț, ca să ne alegem comportamentele care să le susțină. Dacă nu, vom plăti mai târziu prețul afectiv pentru că nu am susținut ceea ce am considerat că este cel mai important lucru în viața noastră. Comportamentele legate de valorile din partea superioară a ierarhiei le vor înlocui pe cele legate de valori de rang inferior.

Câteodată, incongrunța nu e legată de valori în sine, ci de procedurile de evidență pentru diferite valori. Succesul și spiritualitatea nu trebuie să producă incongruență. Poți fi o persoană de mare succes și, cu toate astea, să ai o bogată viață spirituală. Dar dacă procesura ta de evidență pentru succes înseamnă să ai o casă somptuoasă, iar cea pentru spiritualitate - o viață austeră? Va trebui să-ți redefinești procedurile de evidență, fie să-ți reîncadrezi percepția.

Valorile constituie cel mai puternic sistem de motivare pe care îl avem la dispoziție. Dacă vrei să schimbi un obicei prost, schimbarea poate fi făcută rapid dacă vei lega menținerea cu succes a acele ischimbăr ide valorile importante.

Valorile comune formează baza pentru raportul suprem. Dacă două persoane au valori strâns legate între ele, relația lor poate dura o veșnicie. Dacă valorile lor sunt total diferite, sunt șanse minime pentru o relație armonioasă, îndelungată. Ca urmare, trebuie să faci două lucruri: Primul, să descoperi valorile pe care le ai în comun, ca să le poți folosi ca punte pentru celelalte care se aseamănă. În al doilea, rând, cautăî să sprijini și să împlinești cât de mult poți valorile cele mai importante ale celeilalte persoane. Aceasta este temelia unei relații îndelungate, puternice, bazate pe sprijin, fie ea de afaceri, personală sau de familie.

Iată un exercițiu care merită făcut: ia cinci valori care sunt importante pentru tine și alcătuiește-ți proccedura de evidență. Ce anume trebuie să ți se întâmple ca să știi dacă valorile îți sunt satisfăcute sau împlinite. Răspunde în scris pe o foaie de hârtie. evaluează dacă procedura ta de evidență te ajută sau te trage înapoi. 

Valorile se schimbă. Unoeri se schimbă radical, dar de obicei, se schimbă la un nivel inconștient. Mulți dintre noi au proceduri de evidență care fie sunt autodistructive, fie sunt depășite. Cunoaștem cu toții oameni care aveau o fixație pentru un rezultat, ceva care pentru ei simboliza valoarea supremă. Ca apoi, când l-au atins, să constate că nu avea niciun sens. Valorile lor se schimbă, dar procedura de evidență își croise o viață de sine stătătoare. Uneori, oamenii au o procedură de evidență care nu este atașată absolut niciunei valori. Ei știu ce vor, dar nu știu de ce. Așa încât, atunci când obțin ceea ce și-au dorit, se dovedește a fi un miraj, un lucru cu care au fost îmbiați de societate, dar pe care ei nu și-l doreau cu adevărat. Inconsecvența dintre valori și comportamente este una dintre temele majore din literatură și filme, începând cu Cetățeanul Kane până la Marele Gatsby. Trebuie să-ți dezvolți permanent un simț al valorilor și al modului în care acestea se schimbă. 

Uneori, două valori diferite, precum dragostea și libertatea , ne trag în direcții diferite. Liberatea poate însemna abilitatea de a face ce vrei, în orice moment vrei. Dragostea poate însemna angajamentul față de o singură persoană. Mulți dintre noi am simțit un conflict. Când o facem, nu este plăcut. Este totuși extrem de important să știm catre ne sunt valorile cele mai de preț, ca să ne alegem comportamentele care să le susțină. Dacă nu, vom plăti mai târziu prețul afectiv pentru că nu am susținut ceea ce am considerat că este cel mai important lucru în viața noastră. Comportamentele legate de valorile din partea superioară a ierarhiei le vor înlocui pe cele legate de valori de rang inferior.

Câteodată, incongrunța nu e legată de valori în sine, ci de procedurile de evidență pentru diferite valori. Succesul și spiritualitatea nu trebuie să producă incongruență. Poți fi op persoană de mare succes și, cu toate astea, să ai o bogată viață spirituală. Dar dacă procesura ta de evidență pentru succes înseamnă să ai o casă somptuoasă, iar cea pentru spiritualitate - o viață austeră? Va trebui să-ți redefinești procedurile de evidență, fie să-ți reîncadrezi percepția.

 

Dacă vrem să devenim niște modele eficiente, nimic nu este mai important decât să dovedim că avem valori puternice și un comportament congruent. este important să modelezi comportamente, dar valorile sunt mai importante decât aproape orice altceva. Dacă susții un angajament când viața ta reflectă nefericire și confuzie, cei care te văd drept model vor lega ideea de angajament de nefericirea confuză. Dacă susții un angajament când viața ta reflectă entuziasm și bucurie, atunci oferi un model congruent care leagă angajamentul de bucurie.

Forțele motivaționale cele mai importante din istorie, cărțile religioase, Biblia, nu înseamnă altceva decât afirmarea unor valori. Poveștile pe care le spun, situațiile descrise sunt modele care au îmbogățit viețile celor mai mulți oameni de pe planetă, conferind acelor valori o mare putere. 

Haide să împărtășesc cinci lucruri pe care să le folosești ca semne de circulație pe drumul către succes. 

Prima cheie pentru bogăție și fericire. Trebuie să înveți să te descurci cu frustrarea. Frustrarea poate schimba o atitudine pozitivă într-una negativă, o stare însuflețitoare într-una de întristare. Cel mia rău lucru pe care îl face o atitudine negativă este să elimine autodisciplina. Și când acea autodisciplină se duce, s-au dus și rezultatele pe care le dorești. Cheia succesului este frustrare masivă. Oricine îți va spune altceva nu știe nimic despre realizare. Există două tipuri de oameni: cei care s-au descurcat cu frustrarea și cei care și-ar fi dorit să facă asta.

Iată și a doua cheie. Trebuie să înveți cum să te descurci cu o respingere. Ai auzit vreodată de un tip Rombo? Sylvester Stallone? S-a înfățișat el la ușa vreunui impresar sau studio și a zis: ”Hei, ne place corpul tău. Îți dăm un rol într-un film?” Nu tocmai. Sylvester Stalone a devenit un succes pentru că a fost capabil să îndure respingere după respingere. La început a fost respins mai bine de o mie de ori. S-a dus la fiecare impresar din New York și toții i-au spus nu. Dar el nu s-a lăsat, a tot încercat și,  în cele din urmă, a jucat într-un film, Rocky. El a fost capabil să audă cuvântul ”nu” de o mie de ori, iar apoi să se ducă să bată la ușa cu numărul 1001.

Câți de ”nu” poți suporta? De câte ori ai vrut să te duci să vorbești cu cineva care ți se părea atrăgător, după care te-ai hotărât să nu o faci? Câți dintre voi ați hotărât să nu candidați pentru o slujbă, sau să nu dați un telefon, sau să vă prezentați la probă pentru un rol, deoarece nu voiați să fiți respinși? Gândește-te ce prostie este asta. Gândește-te cum creeazi limite din cauza acelei temeri de acel cuvințel de două litere. Cuvântul în sine nu are nicio putere. Nu îți poate tăia piele sau să te vlăguiescă de puteri. Puterea i se trage din limitele pe care te face să le creezi. Și ce creează gândirea limitativă? O viață limitată.

Așadar, atunci când înveți să-ți dirijezi creierul, poți învăța să te descurci cu respingerea. Te poți chiar ancora astfel încât cuvântul ”nu” să te mobilizeze. Poți lua fiecare respingere și s-o transformi în oportunitate. Ține minte, succesul este ascuns dincolo de respingere. Cu cât ești respins mai mult, cu atât devii mai bun, cu atât ai învățat mai mult, cu atât ești mai aproape de rezultatul tău. Data viitoare, când te respinge cineva, i-ai putea da o îmbrățișare. Aceste lucru îi va schimba fiziologia. Preschimbă ”nu-urile” în îmbrățișări. Dacă poți să te descurci cu respingere, vei învăța să obții tot ce îți dorești. 

Iată cea de-a treia cheie către bogăție și fericire. Trebuie să înveți să te descurci cu presiunea financiară. Există multe tipuri de presiune financiară, care au distrus mulți oameni. Ele pot duce la locămie, invidie, deziluzie sau paranoia. Îți pot ”fura” sensibilitatea și prietenii. A te descurca cu presiunea financiară înseamnă să știi cum să obții și cum că oferi, cum să câștigi și cum să economisești.

George S. Clason a pus la dispoziție un model valoros de a învăța cum să ne descurcăm cu presiunea financiară, în cartea sa, The Richest Man in Babylon. Unul din cele mai importante lucruri care trebuie învățat din această carte este să iei 10% din ceea ce câștigi și să dai suma respectivă. Chiar așa. De ce? Unul din motive este că ar trebui să pui la loc cee ce iei. Un altul este că generează valoare și pentru tine, și pentru alții. Chiar cel mai important este că spune lumii întregi  și subconștientului tău că există mai mult decât suficient. Și asta este o convingere foarte puternică pe care să o nutrești. Dacă există mai mult decât suficient, atunci înseamnă că tu poți avea ce-ți dorești și că, la fel, pot și alții. Și când reții acest gând, el devine realitate.

Când începi să dai cei 10%? Atunci când ești celebru și bogat? Nu. Ar trebui să faci acest lucru când ești la început. Pentru că ceea ce dai  devine precum grâul de sămânță. Trebuei să îl investești, nu să îl consumi, iar cea mai bună cale de a-l investi  este să-l dai ca să producă valoare pentru alții.

Nicio planificare financiară n-ar putea face pentru tine ceea ce capeți oferind 10% din venituri. Te învață ce pot face banii și te învață ce nu pot face. Iar acestea sunt două dintre cele mai prețioase lecții pe care le poți învăța. 

După ce  renunți la 10% din venitul tău, mai scoate 10% ca s-ți scazi din datorii și încă 10% pentru a forma capital pentru investiții. Trebuie să trăiești cu 70% din ceea ce câștigi. Învață să îți iei banii și să îi folosești ca pe un capital. Dacă îi cheltuiești, nu vei avea niciodată resursele de care ai nevoie.

Învață să câștigi, să economisești și să dai. Dacă poți face asta, vei învăța să te descurci cu presiunea financiară. Iar banii nu vor mai constitui un stimul care să te transpună într-o stare negativă ce te face nefericit sau să te determine să-i tratezi pe cei din jurul tău într-un mod mai puțin înălțător.

Dacă te poți descurca cu frustrarea, respingerea și presiunea financiară, nu există nicio limită pentru ceea ce poți face. 

Și aici intervine cheia numărul 4. Trebuie să înveți să te descurci cu mulțumirea de sine. Ai văzut cu siguranță oameni - celebrități sau sportivi - cei care ajung la un nivel de succes și apoi stagnează. 

Confortul poate fi una dintre emoțiile cele mai dezastruoase pe care le poate avea un corp. Ce se întâmplă când cineva se simte prea confortabil? Nu se mai dezvoltă, nu muncește, nu mai creează valoare adăugată. Nu trebuie să te simți prea confortabil.

Învață să te evaluezi după țelurile tale, și nu după ceea ce pare să facă anturajul tău. Acționează conform unui set de țeluri dinamice, care te însuflețesc, care te ajută să te dezvolți, care te vor ajuta să faci ceea ce=ți dorești, nu ceea ce a făcut altcineva. Întodeauna va exista cinva care să aibă mai mutl decât tine. Întotdeauna va exista cineva care va avea mai puțin. Niciuna din astea nu contează. Trebuie să te judeci pe tine după țelurile tale și nimic altceva.

Nu te specializa în fleacuri. Ține-te departe de seminarele la o ceașcă de cafea.Ședințele la care sunt luate în discuție obiceiurile de la serviciu, viaț sexuală, statutul financiar și oricare alte probleme ale celorlalți. Există o vorbă înțeleaptă pe care os punea adesea Rolling Thunder, înțeleptul indian, și aceea este: ”Vorbește numai dacă ești bine intenționat.” Ține minte, ceea ce iese pe gură se întoarce tot la noi. Așa că provocarea mea este să te ții departe de aspectele derizorii ale existenței. 

Iată și ultima cheie. Dă întotdeauna mai mult decât te aștepți să primești. 

Dacă vrei să faci ca viața ta să fie în regulă, trebuie să începi prin modul de a dărui. Cei mai mulți oameni își încep viața gândindu-se la nimic altceva decât cum să primească. Poți să primești la nesfârșit. Dar trebuie să fii sigur că dăruiești, așa încât să pui totul în mișcare.

Cheia oricărei relații este că trebuie să dăruiești mai întâi și apoi să continui să dăruiești. Nu te opri și nu aștepta să primești. Când începi să ții scorul jocul s-a terminat. Dacă îți spui: ”Eu am dat, acum e rândul ei”, jocul s-a terminat. Ea pleacă. Poți să duci scorul pe cea mai apropiată planetă care se învârte, căci tabla de scor nu funcționează așa. Trebuei să fii dispus să sădești sămânța, apoi să o îngrijești ca să crească. 

Ce s-ar întâmpla dacă ai spune pământului: ”Dă-mi niște roade.” Pămîntul ți-ar răspunde probabil așa: ”Scuzați-mă, domnule, dar sunteți cam derutat. Sigur sunteți nou prin părțile astea. Nu așa merge treaba.” Apoi ți-ar explica să sădești sămânța. Să ai grijă de ea. Să o uzi și să afânezi pământul. Să-l fertilizezi. Să-l ocrotești și să-l cultivi. Apoi, dacă faci bine toate astea, îți vei primi rodul cândva, mai târziu. În viață lucrurile sunt exact la fel. 

Poți să căștigi o mulțime de bani. Poți domni peste regate, poți conduce afaceri uriașe sau poți stăpâni ținuturi nesfârșite. Dar dacă faci totul doar pentru tine, nu ești un om cu adevărat de succes. Nu deții cu adevărat puterea. Dacă ajungi să fii singur în vârful ”muntelui de succes”, probabil te vei arunca de acolo. 

Cea mai mare iluzie cu privire la succes este că acesta este ca un pisc ce trebuie escaladat, ca un lucru ce trebuie luat în stăpânire sau ca un rezultat neclintit, care trebuie realizat. Dacă vrei să reușești, dacă vrei să câștigi toate rezultatele, trebuie să te gândești la succes ca la un proces, un mod de viață, un obicei al minții, o strategie de viață.

Dacă doar ai iubi îndeajuns, ai fi cea mai puternică ființă din lume.  - Emmett Fox

Așadar, acesta este mesajul suprem al acestei cărți. Fii o persoană care face. Preia controlul. Acționează. Folosește ceea ce ai învățat aici și fă-o acum. Nu o face doar pentru tine - fă-o și pentru alții. Răsplata pentru aceste fapte este mai mare decât îți poți închipui. Pe lumea asta sunt o mulțime de flecari. Sunt o mulțime de oameni care știu ce înseamnă binele și puterea, cu toate acestea nu obțin rezultatele pe care le doresc. Nu-i de ajuns să ții teorie. Trebuie să pui și în practică. La asta se referă puterea nemărginită.

Te las cu o simplă binecuvântare irlandeză. Fie ca drumul s-ți iasă în întâmpinare. Fie ca vântul să-ți bată întodeauna din spate. Fie ca soarele să-ți strălucească blând pe față, ploaia să cadă molcom pe câmpurile tale și, până când ne vom întâlni din nou... fie ca Dumnezeu să te țină cu blândețe în palma Lui. La revedere și Dumnezeu să te binecuvânteze.