Cuplul în psihogenealogie de Mireille și Hervé Scala

 

Prima întâlnire

Prima întâlnire e semnificativă pentru comportamentele viitoare ale cuplului. Ea stă la baza scenariilor de viață ale cuplului.

Ne propunem să descoperim prin Loialitatea familială Invizibilă, diferitele fire roșii conectate la acest scop; cascada biologică de-a lungul diverselor patologii; disocierile; diferitele șocuri psiho-afective asimilabile sau de nejustificat. De asemenea, putem identifica și cele cinci răni: trădarea, respingerea, abandonul, umilirea și nedreptatea; precum și separarea brutală; umilințele identitare, teritoriile invadate.

În această primă parte, e esențial ca fiecare să se poată plasa în propria familie. De-abia după aceea, putem trece la vindecare. Fiecare își va celebra familia înainte de a-și uni destinul cu cineva din afară. E cel mai important moment al unirii celor două familii, căci va fi numitorul comun al viitorului descendent, al copilului ce va urma.

Cum vindecăm

Este important de reținut că nu trebuie să facem judecăți de valoare. Vinovăția trebuie să se tranforme în responsabilitate, iar devalorizarea nu mai are sens.

Aceasta are ca efect imediat detensionarea tuturor situațiilor complexe sau neobișnuite. Conștientizăm că sunt, înainte de toate, niște programe.

Reprezentarea interioară a fiecărui membru-cheie al familiei este abordată sub aspectul său pozitiv. Pentru a vindeca un anume strămoș, începem prin a localiza în noi înșine locul în care rănile îl reactivează, iar asta în momentul în care ne desenăm arborele.

De-a lungul acestui proces, subiectul învață să asculte ceea ce simte. În anumite cazuri, poate să scrie o scrisoare simbolică unuia dintre strămoșii săi sau chiar mai multora, asta însă la un nivel de câteva zile.

La urmă, desenăm arborele în culori, pentru a iniția celebrarea familiei. Apoi punem în scenă cuplul și familia sa. E momentul înțelegerii scenariilor familiale. Asta ne ajută să descoperim soluțiile pentru reconcilierea cuplului.

Atracțiile comune inconștiente

În bio-psihogenealogie, cuplul răspunde, înainte de toate, legii supraviețuirii speciei. Orice întâlnire între indivizi e determinată și răspunde unei atracții ce se bazează pe vibrații invizibile. Prin atracții comune inconștiente, noi suntem atrași, din milioane de bărbați și femei, de cel sau cea care răspunde nevoilor noastre.

Se spune: când se formează un cuplu, e o asociere de răufăcători! În mod frecvent, sub aparențele unei întâlniri întâmplătoare, se ascund stări de suferință similare, care ne fac să fim atrași de celălalt. Aceste suferințe nu sunt expuse la scenă deschisă, însă ele ne condiționează atracția reciprocă. De-abia mai târziu apar la suprafață, făcând asocierea imposibilă. De fapt, ceea ce ne atrage în mod inconștient la celălalt e ceea ce nu ne dorim în mod conștient. Ceea ce ignorăm.

Resursă

Legea atracției ne face să atragem tocmai ceea ce nu ne dorim. Gândirea noastră e condiționată de ceea ce nu ne dorim. Legea atracției nu ține cont de ”nu” sau ”nu este”, de formele negative. Ea își are propria ei frecvență și, dacă vrem să schimbăm viața, trebuie să schimbăm frecvența, modificând ceea ce gândim.

Pentru a schimba acest program, ajunge să gândim exact opusul! Dacă vă gândiți mai mult la ceea ce vă doriți și mai puțin la ceea ce nu vă doriți, va fi inițiat un proces de creație.

Sentimentele sunt uneltele care îți pot modela viitorul. Gândurile sunt cele care îți stabilesc frecvența, iar sentimentele îți semnlează pe ce anume frecvență emiți. Iubirea e sentimentul a cărui frecvență este cea mai înaltă din Univers.

Care sunt situațiile conflictuale care le atrag cel mia des?

Care sunt gândurile negative care îmi trec prin minte cel mai des?

Ce atrag în acest moment?

Ce sentimente pozitive pot pune în loc?

Cum mă port într-o asemnea situație?

La ce lucru plăcut mă pot gândi sau ce lucru frumos pot vizualiza ca să-mi schimb starea interioară negativă?

Unde mă simt mai bine?

Care sunt amintirile plăcute ce pot modifica o anumită situație neplăcută?

Distanța de siguranță

Fiecare are propria viziune asupra distanței sale de siguranță. Ea se materializează în funcție de conflictele pe care le purtăm cu noi, de credințele moștenite, de comportamente, de atitudini.

Suferințele din trecut sunt închise în armuri protectoare. Ele reprezintă moștenirea unor traumatisme fizice, emoționale și psihice neacceptate de cuplul părinților, de cele două cupluri ale bunicilor și de cele patru cupluri ale străbunicilor.

Cum se întâmplă asta? Creierul automat, asemnea unui calculator, înregistrează și clasifică toate evenimentele care se petrec în jurul nostru, precum și timpul în care acestea se desfășoară. Creierul automat e programat pentru supraviețuirea clipă de clipă, anticipând întodeauna secunda următoare. Creierul automat e ”șeful”. ”Servitorul său fidel”, în ceea ce privește îndeplinirea componentei biologice a programelor sale, e sistemul nervos vegetativ (SNV). Acesta e programat exclusiv în termeni biologici de supraviețuire.

Însărcinat cu supraviețuirea, el integrează tot ce se petrece în jur, ceea ce în etologie (studiul comportamentului animal) se numește distanță de siguranță. Legată de supraviețuire, ea este o componentă a comportamentului adaptativ al tuturor animalelor. Determină menținrea în viață sau trecerea la moarte. Fiecare ființă vie e prădătoarea unei alte ființe vii și are prădătorul sau prădătorii ei. De aceea avem nevoie de un teritoriu delimitat în care să ne simțim în siguranță. Dincolo de acesta, ne pândesc frica, neliniștea sau neîncrederea.

Același lucru se întmplă și în cuplurile oamenilor. Inconștient, avem o distanță de siguranță în raport cu partenerul nostru. Când celălalt o depășește, resimțim cu toții, mai mult sau mai puțin, niște temeri ce apar fără o explicație evidentă.

Cum facem să identificăm distanța de siguranță?

Pune, patru întrebări de bază, care se aplică tuturor membrilor familiei.

Care e distanța de siguranță față de tată?

Care e distanța de siguranță față de mamă?

Care e distanța de siguranță față de cuplul părinților?

Care e calitatea legăturilor între cele șapte cupluri (străbunici, bunici, părinți), în urma cărora am rezultat noi?

Aceste întrebări dau curs unei prime reflecții asupra calității legăturilor subiacente care unesc cuplurile. Memoria noastră e impregnată cu povestea amoroasă a cuplurilor de dinainte, cele care stau la originea existenței naastre. Exemplu: cuplurile sunt formate prin mezalianță? E vorba de o căsătorie din interes?

Noțiunea de siguranță e fundamentală pentru creierul automat care ne dictează condiționările. Singurul scop e să aibă grijă de supraviețuire.

Munca de reparare a distanței e un proces necesar de întâlnire cu sine și cu celălalt. E o condiție a valorii și rspectului de sine. Când aceasta este afectată, persoana se confruntă cu o problemă de identitate.

În viața de zi cu zi, ne confruntăm cu această distanță de siguranță. Adesea, nu o conștientizăm, ci avem o reacție de respingere, uneori și de evadare, dar alteori o boală e cea care semnalează trecerea acestei bariere. Poate fi și o stare proastă: dureri de spate, migrene etc. E vorba de un semnal de alarmă. E momentul în care trebuie să te întrebi ce se petrece cu tine.

Există vreo repetiție: Dacă da, de unde vine ea? Care e miezul problemei? Oricine poate să-și schimbe traiectoria vieții dacă se gândește cu adevărat la sine.

Care e distanța mea de siguranță? Față de tatăl meu, față de mama mea, față de partenerul meu, față de mine?

Ce relație am cu mine însumi?

Ce valoare îmi atribui? Mă gândesc cu adevărat la mine? Dacă da, am cu adevărat stimă de sine? Am într-adevăr încredere în mine, în proiectele mele, în viața mea? În caz contrar, cum pot să fac cuplu cu un partener/ă?

Ping-pongul creierelor

Atât în domeniul afectiv, cât și în cel ce privește munca, atracțiile nu sunt nici rodul întâmplării, nici cel al unei alegeri libere. Din contra, am constatat că formarea sau destrămarea cuplurilor răspunde nu numai nevoii de aparteneță la un sistem mai vast decât propria persoană, ci ele poartă totodată amprenta unor dorințe conștiente sau inconștiente ale cuplului parental.

Am mai remarcat nevoia de a nu neglija importanța influenței grupului familial asupra orientării noastre în viață. Să vrei să fii tu însăți și să îți cauți liberul-arbitru înseamnă să îți accepți originea, familia, obișnuințele și cutuma etniei tale. Odată ce suntem în acord cu linia noastră de ascendență, putem să depășim etapa mimetismului, apoi pe cea a imitării și să ne eliberăm de comportamentul reactiv. Să cunoști și să recunoști această tradiție e cheia revelării originalității și a unicității noastre.

Echilibrul emoțional depinde de ceea ce gândim și ceea ce simțim.

David Servan-Schreiber citează în lucrarea sa, Guerir, rezultatul cercetării desfășurate de echipa Patriciei Golman-Rakic de la Universitatea Yale.

”Creierul emoțional are capacitatea de a debranșa cortexul prefrontal, partea cea mai evoluată a creierului cognitiv. Sub efectul unui stres puternic, cortexul prefrontal nu mai răspunde și își pierde capacitatea de a ghida comportamentul. Dintr-odată, reflexele și acțiunile instinctive preiau controlul. Mai rapide și mai apropiate de moștenirea noastră genetică, evoluția le-a dat prioritate în situații de urgență, ca și cum ar fi în măsură să ne conducă mai bine decât reflecțiile abstracte atunci când e în joc supraviețuirea”.

În biologie, studiile ne permit să observăm impactul emoțiilor asupra funcțiilor, fie ele masculine sau feminine. Astfel au fost observate niște consecințe, disfuncții patologice sistematice, ca bronșita, astmul, hemoroizii, diabetul, problemele cu tiroida. Toate bolile sunt însoțite de un blocaj hormonal.

Programările de tip masculin răspund la:

 - frica în fața unui pericol perceput, identificat în mod direct;

- amenințarea adusă teritoriului său;

- pierderea teritoriului prin apariția unui dușman exterior.

Cele de tip feminin:

- neputința de a reacționa îndeajuns de repede;

- o spaimă teribilă;

- se simte abandonată, neajutorată în propriul teritoriu.

Pentru a ilustra alternanța ping-pongului în conflictele masculine și feminine, am ales un element al domeniului masculinității, lumea muncii, și un element al domeniului feminității, lumea afectivă.

a - Conflictele de tip masculin (sau de la muncă)

Atâta timp cât rămân la nivel psihologic, conflictele masculine sunt tratate funcțional de emisfera stângă a creierului. Ea are în grijă toate problemele de tip masculin: onoarea, curajul, forța, lupta, războiul, munca, dominarea, comanda, reușita.

Dacă intervine un stres puternic, din plan psihologic conflictul trece în plan biologic. Dintr-odată, emisfera stângă face munca întregului creier.

b - Conflictele de tip feminin (sau afective)

Exclusiv psihologice, conflictele de tip feminin sau preluate funcțional de către emisfera dreaptă a creierului. Ea tratează toate problematicile de tip feminin: afectivul, maleabilitatea, supunerea, sensibilitatea, delicatețea, inspirația, intuiția, subtilitatea, dimensiunea artistică.

Rețeta angajamentului

Angajamentul e o rețetă ce-ți permite să intri pe drumul vieții în doi, să-ți schimbi vechile obiceiuri și să-ți acorzi timp să-l descoperi pe celălalt sub multiple fațete.

În angajament, luați un recipient numit Complicitate, în care veți pune:

2 căni de Atenție

1 cană de Respect

1 lingură de Dăruire

2 vârfuri de cuțit de Sinceritate

1 vârf de cuțit de Înțelegere, amestecată cu forța gândului.

Luați o formă de copt dintr-un aliaj magnetic care are capacitatea de a Atrage.

Puneți mâncarea la cuptorul numit Acceptare și lăsați-o la foc Blând.

Între timp, pregătiți un sos Gratitudine, peste care presărați Tandrețe.

Și nu uitați secretul succesului, cei trei R: Reverie, Realitate, Râs, și nu vă mai rămâne decât să o gustați cu Plăcere, câte o gură, și să o împărțiți în doi.

Care e stresul puternic, șocul pe care l-am suferit în mediul profesional? În viața mea afectivă?

Ce șoc mi-a afectat partea masculină? Dar partea feminină?

Cum am reacționat la acest conflict?

Ce am simțit?

Cum pot să-i găsesc o rezolvare care să nu-mi lezeze valorile?

C. G. Jung scrie: ”Tot ce nu apare în conștiință, revine sub forma destinului”.

Datoriile devalorizării

Datoria devalorizării se regăsește în alegerea unui partener:

- născut din părinți orfani, din mame singure sau din părinți nerecunoscuți;

- care are o viață dublă, cu un alt partener;

- care reproduce modelul existențial al unui alt strămoș;

- nerespectuos, disprețuitor, căruia i te supui din pricina legii biologice a fascinației: cu alte cuvinte, când strămoșul lui a trecut printr-o traumă afectivă, pe plan profesional, social și poartă cu el o rană ascunsă.

Datoriile respingerii

Datoriile respingerii depind de observarea, în arborii genealogci:

- a cuplurilor provenite din mezalianțe (alegerea unui partener din altă clasă socială) sau dintr-o căsătorie aranjată;

- a căsătoriilor trăite în izolare, în care tinerii căsătoriți sunt singuri și niciun alt membru al clanului nu vine să le sărbătorească uniunea. Amintirea care ar putea să circule ar fi ”tot timpul în plus” sau o lipsă de interes pentru căsătorie și pentru legăturile de familie;

- a faptului că unul sau ambii parteneri sunt refuzați tacit de familia celuilalt. Apare povara excluderii și dificultatea de a întemeia o familie;

- a persoanelor nedorite la naștere;

- a persoanelor nelegitime, care se pot confrunta cu datorii ale devalorizării;

- alegerea unui artener provenit dintr-o ramură disprețuită de celelalte ramuri familiale, din cauza unei situații sociale inferioare.

Ce răni ai recunoscut în cazul tău?

Ce datorii porți?

A cui țintă ești?

Care sunt cele mai traumatizante evenimente din familie?

Le-ai recunoscut în mai multe generații?

Care sunt calitățile tale? De ce resurse dispui ca să transformi aceste datorii?

Întâlnirea cu sine

Bărbatul e atras în mod natural de lumea exterioară, vizibilă, a muncii. Natura sa biologică îl împinge să cucerească, să seducă pentru a însămânța. După naștere, instinctul bărbatului e să-și protejeze iubita și progenitura. El se teme de sentimente și, cu cât femeia își arată mai mult iubirea, cu atât bărbtul își pierde repede reperele și tinde să se îndepărteze.

La vârsta adultă, fiedel programării primite, el stăpânește exteriorul, acțiunea și, adesea, discreditează lumea afectivă, emoțională, lumea interioară. Necunoscând-o, ea devine pentru el o lume care îl neliniștește și pe care încearcă să o domine cu orice preț, inclusiv cu prețul desprinderii de Sine.

Bărbatul are un handicap afectiv care îl privează de o parte din el. De fapt, această teamă de afectiv îl împiedică să intre în străfundurile sufletului său.

În ceea ce o privește pe femeie, ea tinde să-și îndrepteze atenția asupra lumii interioare, acolo unde domnesc sentimentele. E grădina secretă pe care o păzește cu mare atenție. Nu o scoate la iveală decât rareori. Sensibilă, ea simte nevoia să fie ascultată și își creează o lume a tandreței, a iubirii.

Dacă există ceva imuabil în univers, atunci acesta este schimbarea. Viața e într-o permanentă schimbare. Să mergi înainte înseamnă să te schimbi. Ne-au fost induse obișnuințe, de aceea schimbarea ne sperie. Odată ce abandonezi frica de schimbare, inima își poate relua locul pe deplin puternică.

În cuplu ruptura pleacă de la decepții, de la așteptările pe care le avem de la celălalt și  care nu se împlinesc niciodată. Fiecare așteaptă de la celălalt să-i schimbe atitudinea, caracterul, comportamentul. Majoritatea ființelor umane visează să îl tranforme pe celălalt, să schimbe lumea, dar uită un lucru esențial: să se schimbe pe sine.

Dacă fiecare ar putea răspunde celor cinci legi fundamentale, ne-am putea revizui atitudinea și comportamentul interior, am ajunge în armonie cu energiile noastre și am descoperi bucuria metamorfozei.

1. Legea unicității. E legea clanului, a bunului comun, a întrajutorării, a susținerii. Înseamnă să-ți găsești loc în sânul familiei și să respecți ierarhia. Secretul e să te iubești pe sine, să te respecți, ca să te simți bine în pielea ta. În acest fel, magia iubirii va acționa în ambele sensuri, de la unul la celălalt.

2. Legea acțiunii și a reacțiunii. Suntem cu toții legați unii de ceilalți. E timpul să conștientizăm că toate acțiunile noastre se repercutează una asupra alteia. Și, pe măsură ce acțiunile noastre determină o alta, ele ne responsabilizează în ceea ce privește solidaritatea de cuplu. Cuplul își îmbogățește astfel complementaritatea, iar această întrajutorare reciprocă ne permite să avansăm în același ritm, către aceeași direcție.

3. Legea atracției. Gândirea e resortul atracției, atragi lucrul la care te gândești cel mai mult. Dacă vrem să schimbăm ceva în viața noastră trebuie să emitem unde pozitive, pentru că gândurile de acum ne modelează viitorul.

4. Legea întoarcerii. În Univers nimic nu se pierde, totul revine, sub diferite forme. Tot ceea ce emitem se întoarce înapoi, suntem în egală măsură responsabili de calitatea cuplului nostru. Nu e nevoie să mai așteptăm ceva de la celălalt, ci pur și simplu să descoperim bogăția în a dărui.

5. Legea amplitudinii. E o pauză în care ne putem corecta acțiunile, ne repoziționăm, ne reorientăm pe drumul sufletului nostru. Această întoarcere către sine aduce o forță vitală, animată, eternă, care va dăinui pentru totdeauna.

 

Eul meu este legat de pământ, iar Sinele de spațiul luminii. E, probabil, cea mai sensibilă descriere a cuplului pe care îl alcătuiești cu tine însuți.

Nu e o întâlnire cu ce avem mai profund în noi  - a deveni parte comună cu sufletul tău - una din cele mai frumoase logodne, un preludiu al căsătoriei? Până la urmă, am eu curajul unui asemenea angajament al Eului meu cu propriul Sine? Care e gradul acestei implicări? O să particip pur și simplu sau o să mă implic cu adevărat în această întâlnire cu mine însumi?

Să o apuc pe drumul care duce către același scop, să am curajul să mă accept și să mă iubesc așa cum sunt, să îmi descopăr Sinele și să îl respect, toate îmi înlesnesc o relație adevărată cu mine însumi și deschid porțile relație cu celălalt.

Întâlnirea cu celălalt

Femeia are shakti, puterea de a iubi, iar bărbatul se hrănește din asta. Astfel, ei sunt complementari. Încrustată în ea asemenea unei semințe în sol, această putere așteaptă să fie descoperită. Bărbatul e cel care o va ajuta să iasă la lumină. El e fermentul iubirii. Pentru ca bărbatul și femeia să se întâlnească într-o relație durabilă, trebuie să existe angajament de ambele părți. Angajamentul nu înseamnă posesie. Pericolul care pândește orice cuplu e să se creeze o închisoare printr-o iubire posesivă. În intenția de a-l schimba pe celălalt, creezi o închisoare. De aceea, fiecare partener ar trebui să evite să intre în posesia celuilalt. Libertatea depinde de capacitatea de a fi autonom.

Suntem împreună responsabili de gânduri, de acțiuni și de ceea ce simțim. În acest mod putem defini bunăvoința față de noi înșine, față de viață, arta de a fi în legătură între cer și pământ. Cuvintele pot fi niște ferestre care se deschid către un viitor promițător dar, la fel de bine, și niște pereți fără speranță pentru ziua de mâine, care ne despart puțin câte puțin de celălalt, de blândețe, de tandrețe, și care, în cele din urmă, conduc la lipsa de iubire.

După un timp, starea de îndrăgostire lasă locul sentimentelor de fragilitate, de îndoială, de teamă, pentru că iubirea descătușează emoții îngropate și necunoscute, care ne destabilizează. Fiecare se poate simți astfel din ce în ce mai vulnerabil. Sentimentul amoros sparge carapacea pe care ne-am format-o în copilărie, de pildă cea pe care am moștenit-o de la părinții noștri, de la strămoșii noștri.

De-a lungul acestui drum comun, a învăța să trăiești în doi începe cu punerea la îndoială a vechilor noastre convingeri, credințe și comportamente. Să descoperi prin ce e diferit celălalt dă sare și piper relației, deoarece iubirea adevărată nu cunoaște opreliști. O relație e tot timpul în mișcare, pentru că orice ființă e în mișcare.

Datorită conștiinței și bunăvoinței, cuvântul se tranformă ușor-ușor în Cuvânt și aduce cu sine ceva de domeniul sacrului, care ne atinge inima, ceva autentic, ce ne trezește din ce în ce mai mult conștiința. Relațiile noastre devin autentice dacă suntem sinceri în ceea ce ne propunem și dacă nu mai jucăm un rol.

Să nu credeți că Iubirea, pentru a fi veritabilă, trebuie să fie extraordinară. De ce avem nevoie este de a iubi fără a ne simți vreodată extenuați.

Maica Tereza