În romanul Din Calidor, Paul Goma întruchipează o nostalgie care reflectă obsesiile sale. Privat de libertate, autorul investește în lucrare nostalgia unei libertăți totale, de unde poate pleca și de unde se poate întoarce „de mână, din și spre calidorul casei din Mana: buricul pământului. Osia lumii”.
Situând paradisul în casa părintească din Basarabia, autorul simte nevoia să explice titlul operei sale. Etimologic vorbind, calidor ar fi corespondent cu francezul corridor, devenit karidor în rusă și înmuiat de pronunția basarabeană. Un termen specific Basarabiei preferat slavismelor țărănești „prispă”, „pridvor” și turcismului „cerdac”. Dincolo de această explicație etimologică, Paul Goma îi atribuie calidorului un sens simbolic: „Calidor, carevasăzică dor-frumos”, transformându-l în simbolul unui spațiu privilegiat, capabil să reînvie trecutul. Alege acest cuvânt care însumează aproape toate dimensiunile posibile ale individualității românești (cuvântul românesc dor reunește în sine nostalgia, lumina, nădejdea, patria, strămoșii, iubirea, natura). Fiind punctul de plecare, precum și punctul de sosire, Calidorul plasează copilul-martor aproape de realitate, urmărind din galeria casei țărănești și de la înălțimea „gleznei”, mișcarea lumii.
Copilul Goma trăiește acut șocul evenimentelor care îl afectează în mod decisiv: deportarea tatălui în Siberia, retragerea din fața agresorului, distrugerea cărților românești de către sovietici și fuga nesfârșită. Condamnat să urmeze trauma existențială: „adevăratele paradisuri sunt cele pierdute”, după cum spune Proust.
Prin inversarea ierarhiilor, istoria se joacă cu destinul locuitorilor din Mana, prin învăluirea lor în întuneric, dând vina pe idealurile lor, deplasând valorile, făcându-i să trăiască într-o dimensiune percepută ostilă.
Deși romanul exploarează întreaga axă a timpului, laitmotivul este localizat în calidorul casei din Mana, care devine un principiu al ordinii, operează însă doar în prezent, contopindu-se astfel numai cu timpul Edenului. Curiozitatea copilărească deschide porțile unei lumi minunate, în care poeticitatea este reprezentată de strigătul din calidor din fiecare dimineață: „Hă! sau "Băi’țălu meu!".
Moș Iacob este figura centrală a copilăriei naratorului, interacțiunile cu el îi provoacă o cu vădită plăcere, bătrânul are rolul de magician și bufon:
Ian de uită băi’țălu moș’lui, la aista! I-un jugustru! Îi zicem așa, fiindcă din el facem juguri... Istalant îi paltin. Îi zice lumea paltin, fiindcă din el facem pale de avion, adică morișca, da’ la ei, la fabrica de avioane, le zice pale și din paltin se fac... Uite și teiul cel rotat și-mbălsămat! I se zice tei, fiincă din el facem curmei; pentru cotei... Uite și istalant: mai demult i se zicea: crapin, fiindcă crăpa aiurea, nu-i bun de lucrat, decât de foc – așa-i cu carpenul...
Preferința autorului pentru jocuri de cuvinte, etimologii capricioase și digresiunea limbajului sunt tehnici care împiedică căderea în monotonie a romanului. Nici morala „ghinişorului” nu este străină autorului, unii locuitori din Mana ajung să se supună „tovarăşilor iubiţi”, nu oricum, ci cu pâine şi sare. Teroarea care cuprinde întreg teritoriul Basarabiei, inversează sistemul de valori, oamenii își modelează comportamentul în funcție de duhul vremii. În acest sens, s-ar putea spune că Paul Goma stabilește o clasificare a modelelor de supraviețuire: în cadrul aceluiași sistem, unii suferă, unii mor și alții profită.
Romanul este original prin însăși substanța pe care o produce, dezlănțuind o magie verbală. Calidorul absoarbe la distanță, din mijlocul universului, mișcarea lumii, viteza de exprimare fiind încetinită de infinita răbdare a timpului. Fiind o ficțiune autobiografică, opera exprimă nostalgia copilăriei, introducând în banalitate o estetică originală, foarte subtilă, îndreptând discursul către formele nuanțate ale comicului, neobișnuitului, ironicului și. uneori tragicului, invitându-ne să ne punem întrebarea: ”Cum poate fi ceva în același timp mic, nesemnificativ, banal, chiar vulgar, dar foarte serios, expresiv, și de ce nu?!, edificator, purificator?” (Haralambie Culea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu