Ce flori frumoase cresc acolo unde cândva a durut!

 

Nu-mi amintesc un timp mai frumos pe care să îl fi trăit! Ce transformări  interioare, ce întâlniri, ce trăiri, ce prilejuri! E viață în cel mai intens sens al cuvântului. Bucuria asta e despre cum să împarți și să primești lumină. Despre cum să lași oamenii să intre prin porțile larg deschis în viața ta. Despre cum să-i lași să plece, având inima împăcată. Despre cum să pleci tu cu grație și recunoștință.

Ce flori frumoase cresc acolo unde cândva a durut! Ce strălucire apare în ochii care au plâns îndelung! Ce larg e sufletul celui care a fost respins de nenumărate ori! Ce liber e cel care nu mai poftește nimic! Ce curajos e cel care a trăit cea mai insuportabilă frică! Ce înțelept devine cel cercat din plin!

Să poți să te desparți de oameni când întâlnirea nu s-a deteriorat încă. Să intuiești momentul când deși ați putea să continuați pe același drum, asta ar înseamna să ratezi un alt drum, propriul drum.

E un timp în care am învățat, dar lecțiile astea nu au fost ale durerii, ci însoțite de o înțelegere profundă a celuilalt, de o dorință puternică de a-i alina durerea celui care s-a rănit rănindu-i pe alții. Lecția asta e despre cum să renunți la arme, la luptă, la control și să te antrenezi într-un dans cu viața. Să o iei frumos de mâini, s-o apropii, să găsești melodia potrivită, să adaptezi ritmul și să plutești prin raze de soare, petale, brize răcoritoare. Să zâmbești cu tot chipul, căci  găsești nenumărate motive în jur și înăuntru.

Lecția asta despre cum să te oglindești în tăișuri de cuțit, știind că nici unul nu te poate atinge. Despre cum să lași să pierzi toate bătăliile ca să poți ieși învingătoare din ele. Despre cum să tranformi cucuta în cei mai legendari, fantastici și năucitori crini. Lecția asta e despre iertare, despre puterea de a ierta cele mai crunte lovituri de șaptezeci de ori câte șapte. Despre cum să-ți păstrezi credința nezdruncinată când ți-au fost răpite toate speranțele. Despre cum să aștepți răbdător răsăritul într-o noapte nesfârșită, imensă, polară. Despre convingerea fermă că deși împinsă în noroi, vei putea într-o zi să apari și să fii de nerecunoscut așa precum un nufăr.

Lecția asta e despre cum să lași ceva ce nu-ți mai aparține și să pornești spre alte zări. Marțială, imbatabilă, dar niciodată împietrită.

    Text publicat în revista Catchy