Nicăieri altundeva iluziile nu se nasc și nu se risipesc mai abitir decât la Hollywood. Ziua Lăcustei este o reprezentare necruțătoare a fabricii de visuri, o parodie a cultului stelelor de cinema și autoamăgirea ce o însoțește.
Poate că nimeni nu a înțeles mai bine Hollywood-ul cu capcanele și contradicțiile sale dureroase, decât Nathanael West, care a fost scenarist acolo. În satira sa, el se concentrează pe aspectele întunecate ale unei lumi complet artificiale, cu puțini câștigători și mulți învinși: figuranți eterni, vedete în devenire, dublori anonimi, dive expirate. Marea descoperire nu va veni niciodată, dar ei continuă să-și urmărească iluziile cu fanatism până când ajung totuși să se alăture celor care nu au reușit să trăiască ”visul american”.
Nathanael West a stăpânit ca nimeni altul arta delicată a analizei. Cu un cinism fără precedent, dezvăluie tragedia unei lumi pline de visători fără speranță, fără a-i ridiculiza. Între vis și realitate poate fi o distanță enormă, dar dorința eternă a omului nu poate fi stăvilită. Și astfel, această carte este o demonstrație a nebuniei de a dori să fii vedetă cu orice preț.
Iată un fragment:
Toată viața lor fuseseră sclavii vreunei munci greoaie, plictisitoare, în spatele birourilor și tejghelelor, pe câmpuri și la mașini obositoare de tot felul, economisindu-și bănuții și visând relaxarea care va fi a lor când vor avea destui. În cele din urmă vine și ziua aceea. Pot avea un venit săptămânal de zece sau cincisprezece dolari. Unde să se ducă dacă nu în California, țara soarelui și a portocalelor?
Odată ajunși acolo descoperă că soarele nu-i de ajuns. Se satură de portocale ba chiar și de avocado și de pasiflora. Nu se întâmplă nimic. Nu știu ce să facă cu timpul lor. Nu au capacitatea mentală pentru a se relaxa, nici banii ori pregătirea fizică pentru plăcere. Au slugărit atât doar ca să meargă într-un picnic ocazinal în Yowa? Ce mai e în plus? Urmăresc valurile rostogolindu-se la Venice. Nu există ocean acolo de unde vin cei mai mulți dar, după ce-ai văzut un val, le-ai văzut pe toate. Același lucru e valabil pentru avioanele de la Glendale. Măcar dacă un avion s-ar prăbuși din când în când, în așa fel încât ei să poată urmări pasagerii arzând într-un ”holocaust de flăcări”, cum scriau ziarele. Dar avioanele nu se prăbușesc niciodată.
Plictisul lor devenea din ce în ce mai teribil. Realizau că au fost păcăliți și clocoteau de resentimente. În fiecare zi a vieții lor citeau ziare și mergeau la filme. Și unele și altele îi hrăneau cu linșaje, crime, violuri, explozii, naufragii, adulteruri, incendii, miracole, revoluții, războiae. Această dietă zilnică îi făcea perverși. Soarele e o glumă. Portocalele nu le excită cerul gurii istovit. Nimic nu poate fi destul de violent pentru a le face viguroase mințile și trupurile vlăguite. Au fost înșelați și trădați. Au slugărit și economisit pe degeaba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu