Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac

 

Vara în care mama a avut ochii verzi este un roman despre un tânăr nebun și mama sa muribundă. Aleksy are o furie exacerbată pentru mama sa ignorantă, pentru tatăl alcoolic care i-a părăsit pentru o altă femeie, pentru bunica oarbă care îl consideră un copil nereușit, pentru moartea subită a surorii sale. Acesta trăiește drama copilului provenit dintr-o familie disfuncțională, căruia i-a lipsit acut iubirea părintească. Traumele îi afectează sănătatea psihică, ajungând la stări patologice de delir.

Nici iubit, nici dorit, nici de aruncat – un fel de veioză în formă de lalea într-o casă de orbi. O sticlă goală de parfum. O vază de cristal cu porumbei pe masa unei moarte. Dacă ar fi existat piețe de vechituri pentru oameni, mama și cu tata m-ar fi schimbat pe o stropitoare sau pur și simplu m-ar fi lăsat sub o tarabă și ar fi fugit.

Totul ia o altă întorsătură în vara în care Aleksy primește o ofertă pe care nu o poate refuza de la mama sa, iar pentru asta trebuie să petreacă împreună o vară într-un sătuc francez. Este pentru prima dată în viață când o alege pe maică-sa în favoarea altcuiva. E vara în care descoperă un remediu miraculos pentru stările sale, care îl face să trăiască prima senzație de fericire pură din viață. Dar mai ales, este vara în care relația dintre cei doi suportă transformări profunde. Mama lui Aleksy suferă de o formă gravă de cancer, iar tânărul asistă la stingerea trepatată a acesteia. Își descoperă mama grație poveștilor din tinerețe pe care le consideră minciuni, dar care se dovedesc în mare parte adevărate. Natura rustică cu lanurile de floarea-sorelui și de rapiță, macii de pe marginea șoselei; mersul cu bicicleta, piața agricolă și cea de vechituri reprezintă elemente terapeutice pentru cei doi. Furia tânărului începe trepatat să se domolească pe măsură ce sănătatea mamei sale se agravează. E vara în care cei doi se descoperă pe sine și unul pe celălalt din altă latură, mult mai umană, în care e loc, în sfârșit, de înțelegere și milă.

La masă mi-a spus foarte senină: ”Aleksy, eu chiar am o stea, e în Ursa-Mică, la capătul cozii. E mică, dar cea mai strălucitoare în toată coada. O văd în fiecare seară, ea știe că este a mea și îmi face din ochi”.

Am înțeles că este sfârșitul. Mama începuse în acel moment drumul spre oriunde se afla acum. Spre steaua ei din Ursa-Mică, spre lanul ei de floarea-soarelui suspendat în ceruri sau poate într-un alt univers, unde există doar un Mare Întreg de Smarald, care din când în când se fărâmițează și ajunge în alte lumi sub formă de ochi verzi.

Vara în care mama a avut ochii verzi e un roman și pe alocuri un poem, grație imaginilor poetice care transpar des în text. În acest prim roman și în ”Grădina de sticlă”, cel de-al doilea, autoarea abordează drama copilului neiubit și impactul evenimentelor nefericite asupra psihicului și personalității acestuia. Tatiana Țîbuleac are talentul de a povesti despre drame majore fără să dea impresia că e vorba de cazuri excepționale, ci de oameni obișnuiți față de care e ușor să empatizezi. Și, mai ales, autoarea nu edulcorează, spune lucrurilor pe nume, ceea ce contribuie la o lectură profund afectivă.