20 de minute cu îngerul

 

20 de minute cu îngerul este o piesă tragicomică scrisă de Alexandr Vampilov, în 1962. Titlul piesei este simbolic. Imaginea lui Homutov, care este confundat cu un înger, se evidențiază într-adevărat de ceilalți. Homutov este tipul eroului angelic, chiar dacă nu este pe cea mai înaltă treaptă în ierarhia îngerească, este unicul personaj altruist din piesă.

Neîncrederea și frica pe de o parte, și altruismului pe de altă parte, sunt temele principale ale pisei. Aici se confruntă o lume lipsită de suflet cu generozitatea. Mai mult, societatea decăzută reacționează la manifestarea bunătății în cele mai perfide moduri. Aici scriitorul flagelează sărăcia morală a unor ființe demonizate.

Acțiunea are loc într-un hotel de provincie. Pe parcursul complotului, eroilor le sunt verificate principiile morale. Totul pornește de la faptul că doi bețivi rămân fără bani. Motiv pentru care caută să împrumute o oarecare sumă. Un necunoscut, pe nume Homutov, le oferă dezinteresat o sută de ruble. Acest gest le provoacă eroilor piesei panică și frică. Ajutorul dezinteresat îi face suspicioși.

Situația se limpezește atunci când Homutov se prezintă un om obișnuit cu păcatele sale. Banii pe care acesta îi împarte străinilor erau destinați mamei sale decedate recent. Prins cu alte griji, acesta nu a apucat să-i trimită mamei sale muribunde. Făcând binefaceri, eroul vrea să-și ispășească vina. Aici personajele se recunosc și renasc pentru scurt timp. Apare speranța într-o lume mai bună.

Personajele sunt în antiteză, pe de o parte este ciudatul Homutov, iar pe de altă parte, ceilalți locatari ai hotelului, care deși reprezintă cele mai diverse categorii sociale: artiști, muncitori, intelectuali – au o caracteristică comună, nu cred în bunătate. Deprecierea idealurilor morale survine din cufundarea adâncă în rău, care anihilează capacitatea de a recunoaște semnele binelui. Homutov este personajul care zdruncină ”ordinea” acestor vieți vicioase, e o șansă de salvare pe care ceilalți o percep ca pe o amenințare la traiul lor de mizerie. În fața divinului aceștia devin cinici, agresivi, detractori. Pentru că noi nu recunoaștem în exterior decât ceea ce conținem în interior.

Piesa este despre faptul că în cea mai mare decădere apare cel puțin o șansă de a-ți edifica o viață purificată și îmbogățită în Dumnezeu. Sau după cum spunea Andrei Pleșu: ”Trebuie să fii atent tot timpul în jurul tău conștient că de peste tot ți se pot face oferte de destin. Și că, dacă le ratezi, ceva din tine se pierde ireversibil. Nu revine o a doua oară șansa care ți se oferă. Dacă ratezi cele trei-patru întâlniri esențiale ale vieții tale, un mare profesor, o mare iubire, un prilej, nu neapărat un om, dacă ratezi acel prilej, te pierzi ca o cometă pe o orbită marginală.”

Recenzie publicată în revista Webcultura