Nora de Henrik Ibsen

 

După o zi petrecută la cumpărături, Nora se întoarce acasă, „încărcată cu o grămadă de pachete și cadouri”. E Ajunul Crăciunului și tânăra femeie a cumpărat cadouri pentru iubitul ei soț și cei trei copii ai lor. Soțul ei, Thorvald Helmer, lucrează ca avocat, după Anul Nou, Torvald urmează să fie transferat în funcția onorifică și bine plătită de director al băncii. Soțul i-a reproșat Norei extravaganța, întrucât avea să primească „un salariu abia după trei luni”. Și-a numit cu afecțiune soția „păsărică” și „ciocârlie”, dar, în același timp, nu uită să-i amintească că cheltuiește o mulțime de bani..

Poate fi valabilă astăzi conștientizarea emancipatoare dată de Henrik Ibsen, în 1879, unei femei-copil a cărei identitate e definită de bărbați? E ceea ce abordează adaptarea contemporană a lui Gelu Badea.

Relația cu banii este cea care dictează aici. În această societate foarte materialistă, bazată pe aparențe, personajele luptă și negociază pentru propria supraviețuire. Că Nora a fost cea care a falsificat o semnătură pentru a împrumuta o sumă care să permită un concediu de reabilitare pentru soțul ei bolnav. Sau creditorul ei, Nils, care o șantajează pentru a-și menține postul de lucru la banca condusă de soțul ei. Fiecare își folosește partea de putere în speranța de a-și păstra statutul.

Piesa pare astfel să scoată în evidență superficialitatea acestei lumi, a unui cuplu în care fiecare a menținut o imagine falsă a celuilalt. Încântătoare, dar naivă – și la început părând împrăștiată – această Nora nu are profesie pentru că simte că „se împlinește ca femeie” crescându-și copiii, făcând broderii, croșetând. Teribil de paternalist, Torvald își obligă soția marionetă, pe care o iubește pentru frumusețea ei, să danseze la petrecerea costumată de Ajunul Crăciunului.

Dar – ironia lui Ibsen –Nora, cea care părea că a pariat totul pe compromis, care  se sperie că soțul va primi scrisoarea care va scoate la iveală transgresiunile și se va preda. Prin alte căi se rezolvă intriga: aruncate în gol, forțate să renunțe la tot ce credeau că sunt, lipsite de valorile pe care și-au clădit viața, personajele lui Ibsen trebuie să inventeze o altă cale, să forțeze ieșirea lor cu orice preț din autoamăgire pentru a renaște, cu orice preț.